Prietenul meu Laurean are numeroase calități. Printre ele se află și o slăbiciune frumoasă: aceea că traduce sonete shakespeariene. Mi-a încredințat câteva, vi le încredințez la rându-mi, cu rugămintea să le comentați. Vă mulțumesc.
SHAKESPEARE – Sonet XXXVI
Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.
In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love’s sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love’s delight.
I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:
But do not so, I love thee in such sort,
As thou being mine, mine is thy good report.
Mărturisesc că sigur suntem doi,
Deşi iubirea noastră e un tot.
Lasă-mi păcatul mie dintre noi,
De nu erai, tot trebuia să-l port.
Deşi-n iubiri avem acelaşi rost,
Vieţile-au fost ursite diferit,
Astfel că şi iubirii-i merge prost,
Şi desfătarea ei s-a risipit.
Poate că nu voi fi recunoscut ce eşti,
De teamă vina-mi să te pângărească,
Dar tu cu bunătate mă cinsteşti,
Apoi numele tău să te cinstească.
Dar nu te teme, te iubesc precum,
Fiind a mea, doar bine-ţi fac, oricum.
P.S. Găsiți aici și aici și aici alte traduceri ale acestui sonet.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns