Archive for aprilie, 2012

30/04/2012

Leii albi, filmul pe care pariez că încă nu l-ați văzut

Prietenii mei de la DC Communication m-au întrebat dacă vreau să scriu câteva rânduri despre un film de care n-a auzit aproape nimeni. „Binânțeles!”, am răspuns, și mi-au sticlit ochii (nu pot uita o provocare mai veche făcută de Mircea Popescu, despre care am vorbit în mai multe rânduri, aici sau aici).

Ieri am văzut filmul și tot ieri am scris despre el. Aici va fi linkul către locul în care va fi publicat textulețul meu.

Vă spun, în premieră, că m-am uitat cu inters la Leii albi/Beli Iavovi și mi-am dat seama, încă o dată,

read more »

29/04/2012

Atunci când mai mulţi îţi spun că ai restanţe e bine să te apuci de treabă

Această prezentare necesită JavaScript.

Am deja multe restanţe, dragii mei, şi mă simt pur şi simplu jenant că încă mai treceţi pe aici, în număr mare, mai des decât o fac eu. Asta mă face să re-reconsider poziţia mea faţă de acest blog şi să-mi propun să reiau activitatea pe aici. Dar e greu, e foarte greu, fiindcă am tot mai puţin timp pentru el, timp care tinde spre zero. Dar miza e mare, deci efortul merită făcut.

read more »

29/04/2012

Jessica sună bine

Am fost pe cale să şterg spam-ul, ca de obicei (chiar, de ce merg spam-urile, aproape exclusiv în categoriile PA şi 82 de cuvinte despre mine?). Poate că melodia asta e o leşinătură, nu zic. Dar am ascultat-o, fiindcă tânăra Jessica (16 ani) mi se pare că dă valoarea concursului American Idol. S-o vedeţi cum cântă Bohemians Rapsody ;). Na, ce preocupare te pomeni că am avut în această dimineaţă!

25/04/2012

Minunățiile kilometrului zero al colțului meu de București-acum

Această prezentare necesită JavaScript.

Am câțiva studenți, cărora le-am dat ca temă să alcătuiască site-uri, pe platforma WordPress, care să aibă, la o adică, șansa de a se dezvolta. Intenția declarată a fost de a-i familiariza nițel cu bucătăria unui produs media online și de a-i ajuta să le crească niște aripi folositoare. Așa cum mă așteptam de la niște masteranzi în Jurnalism, câteva site-uri sunt cu adevărat reușite, ceea ce mă face să mă mândresc (meritul fiind 100% al lor, trebuie să recunosc!).

read more »

24/04/2012

Ce face un copac cu adevărat flămând

Indicator rutier înghițit de un copac flaămând. Foto: hungreytrees.com

Din una-n alta, am dat peste un site care publică fotografii cu copaci care mănâncă lucruri. Mă rog, mănâncă e un fel de a spune, dar e un fel destul de sugestiv, apreciez. O selecție a fotografiilor găsiți pe digi24.ro, iar site-ul cu pricina, unde puteți încărca propriile voastre fotografii cu copaci flămânzi, e aici.

23/04/2012

Eu țin cu taurul

Lupta dintre matador și taur

Lupta dintre matador și taur

O spun din capul locului: nu agreez defel luptele cu taurii. Mi se par barbare, inegale, aduc mai mult a abator decât a sport. E prea mult sânge. Dacă aș fi nevoit să asist la un astfel de spectacol, aș ține cu taurul, dar aș prefera o remiză fără victime.
De ce public, totuși, această fotografie?

read more »

06/04/2012

Filosofia matinală a dentistului Isidor E. Gavrilescu. Despre măsele

O măsea plombată e o măsea care încă nu a fost extrasă; avantaj eu, că pacientul va reveni. Isidor E. Gavrilescu îşi deschisese cabinetul stomatologic la parterul blocului şi, în primele luni de funcţionare, sunaseră la interfon doar vecinii care nu-şi găseau cartela de intrare în bloc prin buzunarele adânci. Probabil că nu alesese bine momentul. Aşa i-a zis dl. Lică, un bărbat distins şi sfătos, ale cărui sfaturi erau cu atât mai preţioase cu cât rareori se băga în vorbă fără să fie întrebat. Dl. Lică i-a fost, de altfel, primul pacient. Un pacient cumsecade, care a stat cuminte pe scaun, a clătit când a trebuit şi a plătit fără să comenteze.

05/04/2012

O duzină de pictori la fiecare turneu de golf

Peisaj cu flori pe malul lacului, Clubul de golf Augusta, Georgia. AFP/MEDIAFAX FOTO/digi24.ro

Peisaj cu flori pe malul lacului, Clubul de golf Augusta, Georgia. AFP/MEDIAFAX FOTO/digi24.ro

De-o vreme studiez cu patos fotografiile pe care le publică de la Mediafax foto și am ajuns, abia azi, la o concluzie, pe care mă grăbesc să v-o împărtășesc: la turneele de golf ar trebui ă fie acreditați câte o duzină de pictori!

Nu cunosc evenimente mai ofertante din punct de vedere peisagistic. Nu m-aș fi mirat dacă aș fi văzut fotografia de mai sus înrămată și expusă în vreun muzeu, sub titlul peisaj cu multe flori pe marginea lacului. Abia când am privit mai atent la fotografia mărită (luată aici de la digi24.ro) am realizat că florile sunt fericiții spectatori ai, hai să folosesc o expresie frumoasă, spectacolului naturii. Am zis.

03/04/2012

Nigel Kennedy, numai bun de aplaudat

Dacă-l vezi pe stradă, nu dai doi bani pe el (de Nigel Kennedy vorbesc). Dacă-l vezi pe motocicletă, zici că-i de-acolo. Dacă tipul ia o vioară în mână, te-a dat gata!

Captură din filmul „There's something about Mary”

Captură din filmul „There's something about Mary”

L-am așteptat vreun sfert de oră. Apoi a venit. Cu pantalonii lui cu ținte și cu ghete de rocker. Cu frizura punk și părul ridicat ca a lui Cameron Diaz în „There’s something about Mary”. În fine, ați reținut ideea.

P-ormă n-ar mai fi atât de multe de spus.

Omul a început să cânte (la o vioară Laufont Guarneri „del Gesu”, am aflat). La început, Bach. Știu că sună banal, dar tipul chiar a umplut scena, de parcă ar fi fost, în vioara lui, o orchestră. Apoi și-a prezentat prietenii din Nigel Kennedy Quintet. Nu-i înșir, că nici nu le-am reținut numele.

Apoi a început ceva așa, ca o ploaie în pădure.

read more »

02/04/2012

Ce îl intrigă pe dl. Lică

Pe dl. Lică îl intrigă, după cum e şi firesc, Omul cu ochelarii de cal-putere, vecinul bizar. Nu râde, nu are restanţe la întreţinere (asta i-a zis-o tanti Vica, ea ştie tot) şi e singurul cu lăcăţel la cutia poştală. Uneori nici nu salută. Merge de parcă n-ar vedea pe nimeni, parcă ar avea o ţintă numai  el ştiută, de neîmpărtăşit. Merge de parcă ar fi cel puţin maistru la Fabrica de Ace (dar fabrica a fost demolată). Merge încet, la relanti, nelegănat, robotic. Porneşte şi o ţine langa. Acum îl vezi, acum pare că nici n-ar fi fost.

01/04/2012

De sezon. Păcăleala şi minciuna

Erau două fetiţe. Prietene bune. Pe una o chema Păcăleala, pe cealaltă Minciuna. Erau vesele, în general. Într-o zi, a venit la ele o altă fetiţă, să se joace. Avea o rochiţă albă, cu buburuze roşii pe ea.
– Ia uite, ai o buburuză pe frunte, o să ţi se urce pe nas!, i-a zis Păcăleala.
Fetiţa s-a speriat, şi-a dus mâna pe frunte, apoi a văzut că cele două noi prietene ale ei râd.
– Te-am păcălit/cu nasu’ prăjit!, a zis Păcăleala, râzând.
A râs şi ea.

S-au jucat cât era ziua de lungă, au râs, au alergat. Spre seară, s-au jucat cu mingea. La un moment dat, Minciuna a aruncat mingea cu putere. Mingea a izbit fereastra unei vecine. Era linişte pe strada lor şi zgomotul geamului spart s-a auzit până departe. Vecina a ieşit, furioasă.
– Cine a spart fereastra?, a întrebat ea, cu mâinile în şold.
Fetiţele erau speriate.
– Ea l-a spart, a spus Minciuna, arătând spre prietena cea nouă.
Vecina le-a certat pe toate trei.

Apoi, când au rămas singure, Păcăleala i-a zis Minciunii că a făcut un lucru foarte urât. A spus ceva neadevărat şi a dat vina pe altcineva.
– Dar şi tu ai spus un neadevăr când ai zis că fetiţa cea nouă are o buburuză pe frunte, a spus Minciuna.
– Da, dar am râs atunci. A râs şi fetiţa cu buburuze. Nu am făcut nimic rău, am ştiut toate trei că e o glumă, a răspuns Păcăleala.

Apoi, fetele s-au despărţit. Minciuna a rămas singură, pentru că nimeni nu mai voia să se joace cu ea. Uneori o strigau, cele două fete sau alţi copii, dar nimeni nu voia să fie prieten cu ea. Nici măcar nu voiau să recunoască faptul că s-ar cunoaşte.
Celelalte două fete au rămas prietene până în ziua de astăzi. Râdeau mereu, erau vesele. Am uitat să vă spun, pe fetiţa îmbrăcată în rochiţa cu buburuze o chema Gluma.

NOTĂ.
Am conceput această povestioară aseară, împreună cu fiica mea.

Am mai publicat-o o dată, în urmă cu ceva timp.

Etichete: , ,
%d blogeri au apreciat: