Am trecut pe lângă spitalul de urgență Floreasca. Era grevă. Cadrele medicale ieșite în fața clădirii scandau ceva. Am fotografiat, am zis să dau pe blog. Apoi am văzut ceva mai tare.
Gaborul cu chipiu si gaborul cu pălărie
Ba chiar se demolează!
Se spune că presa scrisă trebuie să încerce să facă pasul înainte, dacă vrea să aibă vreo sansă în lupta cu online-ul si cu televiziunea. Mărturisesc că nu-mi face plăcere acest pas înainte, când mă gândesc la campania lui Alex, dar dati-mi voie să fiu cinic, ca un dus rece.
Iată ce am fotografiat azi, la intersectia dintre ing. Aurel Vlaicu si Dumbrava rosie.
Există oameni al căror job e demolarea. Au chip. Si n-au nicio vină.
După ce am tras acest cadru, am stat de vorbă cu câtiva muncitori. Demolarea a durat trei zile. „A fost usor. Cădea singură, de-aia”. Curatarea locului va dura cel putin o săptămână, „în functie de trafic”.
Fotografie făcută de pe Aurel Vlaicu. Se lucra, desi era duminică dimineata. Am crezut, privind de departe, că sunt căutătorii de comori din moloz. Căutau, e drept, dar erau de la firma de dmolări. N-am mai blurat numerele de înmatriculare.
Cele mai bune locuri din troleu
Mă fascinează notiunile de viată urbană/cultură urbană si tot ce implică ele. Sunt lucruri care ni se întâmplă si pe care le considerăm derizorii sau, în cel mai bun caz, neimportante, desi ar trebui să le considerăm priorităti. Viata noastră de zi cu zi e enervantă sau interesantă si în functie de călătoria cu metroul, interactiunea cu spălătorii de parbriz de la semafoare sau cu vânzătorii de produse bio.
Anda, o tânără din Cluj, a pus la cale o strategie aparent complicată de abordare a unei călătorii cu troleul. Lecturarea acestei strategii e delicioasă. Si nu doar ca lectură. În rândurile scrise de Anda pe blogul ei afli, dacă esti martian sau măcar cu capul în nori, despre obiceiuri urbane pe care nu le ve găsi în nicio culegere de obiceiuri din popor.
„Inainte de toate, daca ai cumva de ales intre mai multe statii din care sa urci (de exemplu daca punctul tau de pornire e undeva la mijlocul distantei intre doua statii – eu locuiesc la o distanta aproape egala de 3 statii diferite), alege intotdeauna statia cea mai indepartata (din perspectiva destinatiei finale). De ce? Pentru ca acolo troleul va fi mai gol”, spune Anda, apoi descrie, pas cu pas, o strategie în 7 puncte (cu schită!) care să-ti facă mai confortabilă călătoria cu troleul ;).
Am descoperit acest articol gratie lui Mircea Popescu si a lui polimedie.
P.S. Stiu că am avut deja etapa În autobuz, dar, iată, Orasul PA merge mai departe, chiar dacă nu doar prin proză arhiscurtă 😉
Oraşul PA de la 9 la 11
În aşteptarea clasamentului etapei 9 (Orasul electric ) şi a voturilor pentru etapa 10 (Faleza), îi dau legătura lui starsgates, care e GE pentru etapa 11, City Mall. Deadline: luni, 24.00.
Baftă!
Memoria veghiind… (de Lucian Murărasu)
Autor: Lucian Murărasu
Argintul înnegrit al sfeşnicelor, două, şi urmele scurse
de ceară – chipul tău pustiit, ascunde deopotrivă :
o umbră străvezie şi un hieratic nimb – in ninsele cristaluri
transpare înmiit, acelaşi – si felurit, în parte – chipul tău
fără chip, din verniuri răzbate melancholia ingenii –
imagine răsfrântă din pata de lumină prelinsă pe obraz,
contururi ispitite de-acea întunecime, parcă ieşind din ramă,
un zâmbet ca un abur pierdut în clar-obscur ;
de aş atinge pânza, ca mângâind alt’dată,
s-ar spulbera, am teamă, odată cu pustiul –
si nimbul si aburul si umbra…..
memoria veghează de dincolo de stări.
Fructele în adăstare, pe tăvile lucind, prea-plinul de culoare
in coşuri răsturnate, grămezile abunde –
pe mesele întinse, ce-abia îşi ţin povara, ciorchinii grei
de-a valma, şi miezuri desfăcute, cu licăr viu în sâmburi ;
într-un răsfăţ de-arome – ochiul tău a secat –
un timp concav adună aceaşi risipire de pofte
neştiute – în cupe, în clondire, licorile trezite şi limpezimea lor,
savantă rânduire de saţii levantine închipuind festinul ;
de aş întinde mâna, mi-e gândul vinovat,
s-ar risipi – ştiu bine, odată cu ispita –
si gustul si culoarea si aroma …
memoria veghează de dincolo de timp.
Atlazurile albe pe lemnul ros de carii si scorojit – drapând
oglinzile in ape ce năruiesc pereţii,
apăsătoare aripi – pe bronzurile vechi aşternere pioasă,
solemnă si devreme, pe chipul tău alboare –
acoperind cu foşnet un timp neîntâmplat,
ca pleopele căzute – un soi de umilinţă
s-a cuibărit în forme, sub falduri scurse lânced,
sub netezite cute, alcătuiri învinse de-aceeaşi resemnare ;
de aş atinge faldul incremenit pe umbre,
ar dispărea, de-aievea, – odată cu prisosul –
şi forma si conturul…
memoria veghează de dincolo de lucruri.
Deschisă la-ntâmplare sau dinadins, acolo, pe-un colţ de scrin,
cu file-ngălbenite şi mirosind a seu, o carte –
pe-ncremenirea cărei s-a aşternut subţire, colbul – şi pânza
începută de un păianjen-scrib, urzind răstimpului măsura ;
„da quinci inannzi il mio veder fu maggio
che’l parlar nostra, ch’a tal vista cede”, ***
citesc şi te invoc – ochiul tău nu mai vede – sigiliile de
taină sub care stă-nţelesul, – din margine in margini – năvădite ;
de aş atinge colbul, ca presărat pe rânduri,
ar disparea-ntr-o clipă – odată cu eresul –
urma cernelii, litera, cuvântul, versul…
memoria veghează de dincolo de semn.
________________________________________
*** „De aici înainte vederea mea fu mai cuprinzătoare
Decât graiul nostru, care, la asemenea viziune, cedează. ”
(Dante – Infernul)
Luna de la ultimul etaj
– Tati, hai să-ţi arăt ceva!
Am aşezat sticla de bere lângă canapea, am dat teveul mai încet şi m-am dus în camera fetei. Dăduse perdeaua la o parte şi se zgâia la lună. Dar nu luna o fascina:
– Tati, de ce sunt norii rupţi?
Era una din acele seri în care mi-e ciudă că n-am un aparat de fotografiat mai acătări. Am deschis mărit timpul de expunere atât cât m-am priceput, am rezemat aparatul de tocul ferestrei şi am tras câteva cadre. Apoi am lăsat-o şi pe fiică-mea.
Luna văzută peste acoperiş
O seară faină, da. Cel puţin aşa, văzută de la ultimul etaj.
Caracatită pe plită
Vorbeam zilele trecute despre căutarea puiului Shanghai acolo unde am crezut că e casa lui (adică la Shanghai). Asa cum am povestit aici, n-am găsit specialitatea românp-chinezească, dar, flămând fiind, am mâncat ceva tentacule de caracatită. Mă rog, niste tentacule au căzut din „farfurie”, asa cum se poate vedea în filmuletul de mai jos.
Ideea e că, fără a găsi pui Shanghai, am dat totusi peste tot felul de bunătăti 😉
P.S. Redau mai jos si un jpeg al paginilor din Evz dedicate puiului Shanghai.
Bancomat
M-am dus la bancomat. Am făcut ce era de făcut. O colegă, care îsi astepta cuminte paharul cu cafea de la automat (o posircă, dacă mă întrebati pe mine!), m-a abordat:
– Au intrat banii?
– Nu stiu, răspund si-i ciuntesc entuziasmul.
– Păi…, încearcă ea să continue.
– Am scos doar 10 lei, n-am verificat.
– A, deci tu mai ai bani pe card în ziua de salariu!, a strigat, cu o oarecare admiratie (nemeritată!), gata să mă dea de gol.
Adevărul e că nu stiu dacă au intrat sau nu banii. Am dat la noroc „10 lei”, n-am îndrăznit la mai mult.
Dar altceva vreau să vă întreb: mai tineti minte cum era când banii „se dădeau” la casierie? mai stiti cozile din ziua de leafă? Eu îmi amintesc satisfactia pe care am avut-o când am primit prima oară leafa „la plic”. Ce domn m-am simtit! Si îmi amintesc primul card, unul albastru de la BRD (sau primul a fost de la ING? ptiu, nu mai stiu!), când numărai pe degetele de la o mână bancomatele din oras si coada de la casierie se transferase la bancomat!
Eu cred că o oră banală trăită în trecut, cumva, ne-ar învăta o droaie despre prezent.
Cum merge masina-frunză
Apă de ploaie, poezie în suvoaie
O, ce veste minunată: cartea Ancăi , poeta rochiei rosii, există, e palpabilă! Abia astept să o am, s-o citesc.
E a doua veste faină din aceste zile, după ce am aflat vestea de la Adela.
Nu, versurile de aici nu sunt deloc apă de ploaie. Dimpotrivă!
Iată, mai jos, poemul de pe coperta IV:
lumina cea de toate zilele
asculţi…
neauzit foşneşte lumina
în umbra-ţi albă-
substrai neatins
aninat la marginea tăcerii
tulburi cu piciorul desculţ
apele cuvântului
în cercuri de neliniste oarbă
aduni lumina din cenuşa neplecării
rămânându-i in urmă ,
talpă nerostită de drum
iubitule,
mâine imi cioplesc un felinar de piatră
să pot auzi, deodată cu tine,
ne-întoarsă vreodată
în aceeaşi privire,
lumina…
Reluarea* reluării
Referitor la emisiunea cu pricina, o veste pentru cei care au întrebat si pentru cei care s-au întrebat: va fi difuzată în reluare* mâine, joi, 13.00. Pe TVR Cultural.
P.S. Stiu, ora e imposibilă. Dar dacă e cineva care poate programa un DVD Recorder să înregistreze cele vreo 30 de minute si-mi trimite înregistrarea, mă obligă c-o bere sau cu un ceai cu miere 😉
* Prima reluare a fost luni dimineată, la 8.30. Furnizez această pretioasă informatie ca să explic titlul postării.
O etapă a campaniei lui Alex Mazilu
O fotografie marca Alex Mazilu
Mă bucur să vă anunt că proiectul lui Alex Mazilu, pe care îl sprijin cu toate puterile mele, începe să iasă în lume.
De la oraşul electric la malul mării
S-a încheiat etapa a 9-a a Oraşului PA. A fost Oraşul electric, GE Gabi, căreia îi mulţumesc. Găsiţi toate PA-urile aici. Gabi aşteaptă voturile voastre până joi, miezul noptii.
Nu uitaţi de concursurile de ghicit şi de arbitrat, de la LeeDee P.!
Acum îi dau legătura Laurei Driha, care e GE a etapei a zecea, Faleza. Laura, e rândul tău!
Cel mai bun cadru
Andi m-a surprins si astăzi, vorbind despre cadrul ei preferat din cinematografie.
Am redat imaginea de pe blogul lui Andi Bob, pentru că e puternică. E foarte bună, e un cadru de tinut minte, dar nu pot spune că e imaginea preferată; prefer ceva mai putin trist, ca sa zic asa
Oricum, nu mă gândisem niciodată până acum că as putea avea un cadru preferat. Dar, na!, Andi m-a pus la treabă.
N-am definit încă, în mintea mea, care ar fi acela, dar am căutat nitel si am găsit pe imdb.com un posibil cadru preferat. Un cadru din Top 10, ca să fiu mai larg în apreciere. E din Butch Cassidy and Sundance Kid (1969) cu Paul Newman si Robert Redford. Un vis!
Îmi place dinamismul si nebunia din gestul celor doi, care se avântă spre gloantele celor care îi încercuiseră, într-un fel de atitudine de „mi se fâlfâie, na!”. Nebunia lor mă duce cu gândul la „nebunia” fostului meu profesor de schi si de munte, Stefan Fara, pe care îl păstrez cu drag în amintire.
Ei, pentru voi care e cadrul preferat? Răspundeti aici sau, mai bine, la Andi acasă 🙂
Scutere eficiente
Poezii între azi si mâine
Adela, cea care ne spune noapte bună nouă, copiilor, a scos o carte de poezii, prima ei carte! Azi e pasăre, mâine va fi zbor. Iar acum, că volumul există, ne aflăm undeva între azi si mâine.
Mă bucur mult pentru ea si pentru noi, că mai avem ceva de citit 😉
Două triciclete doldora
Dolari contra versuri
Zamo oferă dolari pentru versuri. Găsiti toate informatiile aici. Dacă m-as pricepe, as participa 😉
Un bidon în plus
Am mai spus pe undeva: bicicletele si motoretele din Shanghai cară, neobosit, te miri ce. Stăteam ca prostu’ să le fotografiez, într-una întruna. Dacă tot am făcut-o, aduc aici o parte, să completez puzzle-ul.
Acest motoretist circulă regulamentar, pe pista specială aflată la marginea autostrăzii. L-am fotografiat din autocar. Îmi pare rău că n-am putut să-i surprind si figura; cei mai multi îmi arătau deja spatele până când îmi pregăteam (minu)scula de fotografiat.