22 decembrie
Dis-de-dimineata, înainte de a pleca la Deva, trec pe la I., mătusa mea, care ar trebui să plece azi în Germania. A trecut de la faza de teamă de ce va fi la cea de nerabdare. Nerabdarea de a vedea ce se întâmplă în tară. În orice caz, îmi mărturiseste ca si-a anulat plecarea. Singura grijă e pentru fiica ei (varisoară-mea are 11 ani): dar dacă Ceausescu înăbuse ceea ce pare că s-a pornit si se închid granitele? E drept, pasaportul pe care l-a primit îi conferă, totusi, o oarecare sigurantă.
Tu ce zici să fac?, mă întreabă. Stai, îi zic. Simt eu că va fi bine.
Apoi fug la autogară, unde mă întâlnesc cu Tibi. Discutia cu Dragos e scurtă, între două autobuze. Greva din combinat, despre care auzisem dimineata, de la tata, a evoluat în adunarea oamenilor, cu scopul de a porni spre centru. La Deva, văd deja oameni adunându-se. În autobuzul de Hunedoara, oamenii sunt surescitati. Vorbesc între ei. În soaptă, dar vorbesc. Despre ceea ce li se întâmplă.
De la autogara din Hunedoara, mergem o bucată de drum cu coloanele de muncitori. Fug acasă să aflu vesti. Florin, de la Resita, telefonase ca să spună că acolo e deja revoltă. Aflu despre împuscăturile de la Bucuresti. Aflu despre fuga lui Ceausescu. Iustin e răgusit.
Nu pot sta în casă. În centrul vechi, in fata partidului, e lume multă. Ne îmbrătisăm. Stau mult asa cu Laura. Ne amintim de manifstele noastre, din urmă cu un an. Studentii veniti de la Timisoara sunt cei care animă multimea. Îngenunchem în memoria celor căzuti. De zeci de ori. Spunem rugăciuni. Multi oameni dau doar din buze. Florin I., răgusit, agită un steag. De la balconul partidului iau cuvântul o droaie de oameni.
Înainte de miezul noptii, ne cărăm spre case. E ciudat: se dă program la televizor si la ora aia. Nu dorm până dimineată, când plec să mă întâlnesc cu băietii. Avem furnicături. Simtim că asta nu e tot.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 