Archive for decembrie 30th, 2009

30/12/2009

Fotografia de după PA

Am găsit fotografia pe care trebuia să o atasez acestui PA. E ceea ce am văzut atunci, când am iesit din biserică (biserica din satul Romanii de Sus, de lângă Horezu)

Etichete: , ,
30/12/2009

1989. Răguseală

22 decembrie
Dis-de-dimineata, înainte de a pleca la Deva, trec pe la I., mătusa mea, care ar trebui să plece azi în Germania. A trecut de la faza de teamă de ce va fi la cea de nerabdare. Nerabdarea de a vedea ce se întâmplă în tară. În orice caz, îmi mărturiseste ca si-a anulat plecarea. Singura grijă e pentru fiica ei (varisoară-mea are 11 ani): dar dacă Ceausescu înăbuse ceea ce pare că s-a pornit si se închid granitele? E drept, pasaportul pe care l-a primit îi conferă, totusi, o oarecare sigurantă.

Tu ce zici să fac?, mă întreabă. Stai, îi zic. Simt eu că va fi bine.

Apoi fug la autogară, unde mă întâlnesc cu Tibi. Discutia cu Dragos e scurtă, între două autobuze. Greva din combinat, despre care auzisem dimineata, de la tata, a evoluat în adunarea oamenilor, cu scopul de a porni spre centru. La Deva, văd deja oameni adunându-se. În autobuzul de Hunedoara, oamenii sunt surescitati. Vorbesc între ei. În soaptă, dar vorbesc. Despre ceea ce li se întâmplă.

De la autogara din Hunedoara, mergem o bucată de drum cu coloanele de muncitori. Fug acasă să aflu vesti. Florin, de la Resita, telefonase ca să spună că acolo e deja revoltă. Aflu despre împuscăturile de la Bucuresti. Aflu despre fuga lui Ceausescu. Iustin e răgusit.

Nu pot sta în casă. În centrul vechi, in fata partidului, e lume multă. Ne îmbrătisăm. Stau mult asa cu Laura. Ne amintim de manifstele noastre, din urmă cu un an. Studentii veniti de la Timisoara sunt cei care animă multimea. Îngenunchem în memoria celor căzuti. De zeci de ori. Spunem rugăciuni. Multi oameni dau doar din buze. Florin I., răgusit, agită un steag. De la balconul partidului iau cuvântul o droaie de oameni.

Înainte de miezul noptii, ne cărăm spre case. E ciudat: se dă program la televizor si la ora aia. Nu dorm până dimineată, când plec să mă întâlnesc cu băietii. Avem furnicături. Simtim că asta nu e tot.

30/12/2009

Spre miezul noptii (24 de ore)

Noua etapă a concursului 24 de ore are o temă de sezon: 23.00-24.00.
Trimteti PA-urile la ticorosu@yahoo.com până miercuri, 12.00.

P.S. Odată cu etapa a treia, intrăm într-un ritm ceva mai alert, cu etape mai scurte 😛 !

Le sauveur Caligul
Crede că n-o vede nimeni. În fiecare vineri seară spânzură cămăşile lui bărbatu-său pe sârmă, în sutien şi cu părul prins. Eu o văd. Cu lumina închisă şi 50 de whiskey, o văd. Mustăciosul tot timpul parchează în fundul Volkswagenurilor vechi, probabil îi place ideea de control. Ei nu-i place când vine să o sărute în balcon. Fug umbre prin cameră se duce să o sărute. Ar trebui să-i cer o cană cu făină. Oare ştie cum mă cheamă? DeWitt se uită la ceas şi iese pe uşă.

Intervalul 23-24 Simion Cristian
Tânărul urmăreşte cu privirea fumul de ţigară cum se ridică şerpuitor De la fereastră agitaţia oraşului aproape că acoperă maneaua de la casetofon. În intersecţia aflată cu 8 etaje mai jos un şofer claxoneaza insistent.
-A ajuns Mişu! Era şi timpu’! Trebuia să fie aici de la 11.
Dupa ce claxonează masina demarează în trombă.
-Nu e el! Da-l dracu! Nu îl mai aştept! E 12. Am terminat un pachet de ţigări…
Dorel apucă nervos tricoul roşu cu “Puta madre” de pe scaun, se îmbraca şi trânteşte uşa în urma lui.

Privi la ceas Mircea Popescu
Privi la ceas. 23.03. Privi din nou. Tot 23, tot .03. Timpul nu trece. Timpul sta. 23.04. Inchise ochii. Poate reuseste sa adoarma. Tic, tic, tic. Nu reuseste. 23.05.
Privi peretii zugraviti intr-un ocru indoielnic. Nu-i placusera niciodata. An de an, urma sa-i rezugraveasca. An de an trecuse, fara. 23.15. Deja! Peretii fac sa treaca timpul, se gandi. Intr-adevar, mi-au mancat timpul, zilele, lunile, anii. Toti anii. Si de pana acum, si de-acum inainte.
23.24. Inchise ochii din nou. Un spasm usor ii trecu peste frunte, si putina spuma in coltul gurii.
“Ora mortii intre 23 si 24 pe 31 decembrie”. Legistul vorbea ragusit, cu ochii pe jumatate inchisi, intr-un reportofon vechi, cu o rotita scartaind.

Countdown Călin
Cinci, patru, trei, doi, unu…
Minus unu, minus doi, minus trei, minus patru… Pfuu, am gresit undeva, unde oare?

23.30 Dan
O banală, să-i spunem petrecere de rămas bun. Mă enervează cumplit insistenţa unora aflaţi sub influenţa alcoolului care trag de tine să te conducă acasă; conducă la propriu, cu ei la volan. Nu-mi vor lipsi oameni, ci locuri. Piaţa asta şi sutele de înaripate care uguie atât de prietenos ziua. Noaptea se retrag prin adăposturi numai de ele ştiute. Ce linişte! «Câte să fie?» … «Miţa a trecut de Titu, cred că şi de Mătăsaru…»
Peste puţine ore, „Miţa” va fi deja foarte departe de Titu.

Promisiune LadyA
Ca orice promisiune trebuia tinuta. La ora 24, de Revelion, la fiecare trei ani, trebuia sa depuna un trandafir alb in Foisorul din Parcul Ioanid. Scartaitul pasilor pe zapada inghetata ii dadeau mici fiori. Muzica, lumini, artificii si luna plina. Era fara 10. A iutit pasul.
Ora 24. Era in Foisor. A asezat trandafirul pe bancuta si a inchis ochii. Vuietul din strada o facu sa tresara. A deschis ochii sa priveasca cerul si… Soare, verdeata, femei cu rochii lungi, domni cu palarii. Era in alt timp?

Efectul Hauuu LordDIf
Cu bărbia sprijinita în palme d-nul Aparnase o privea aproape nostalgic. Sedea ea gălbioara cocotată colo sus precum o clătită belgiană cu gem de coacăze. Se visa un gurmand într-o goană nebună spre delicatesa absolută. Un gând răzlet îi trecu prin minte, ce ar fi dacă? apoi din toti bojocii urlă:
– Hauuu ? hauuu ?
Raspunsul a venit sub forma unor palme strategic plasate pentru efect maxim. Cu ochii cârpiti de somn si-a privit mirat sotia manioasa borborosind ceva.
Cand ultimele ramasite ale visului se risipira concluziona sec:
– Se pare ca nici lupii nu stiu limba lunii.

Cuceritorul cell61
– Pui, mai ai mult?
– Un pic, vreau să-i cuceresc pe kalali.
– Ce-s ăia?
– Of, ţi-am mai spus! Sunt extratereştrii care au distrus regatul aegiric. Eu sunt ultimul prinţ din spiţa aegirică rămas în viaţă şi conduc rezistenţa.
– Aha! Şi? Mai ai mult?
– Mă întrebi din minut în minut, s-ar putea să nu mai termin niciodată nivelul ăsta al jocului.
– Auzi, ştiu că am spus că după ce-l culcăm pe ăla mic folosim ora asta cum dorim. Dar eu mă aşteptam să mă cucereşti pe mine, nu pe extratereștri!

Psalm de durere Mariana
– Nu, nu sunt supărat, nici abătut…Poate un pic plin de ciudă că nu sunt înţeles de cei de pe aici…Mi-i credeam prieteni…
– Dar, eu te înţeleg! Dar ce aş putea face decât să iau durerea şi să o arunc în stele, poate aşa se va întoarce prefăcută în flori înrourate…
Conversaţia se termină cu strâgere de inimă…Ea, cea ce învăţase un nou cuvânt, ,,prietenie”, adormi cu greu…Clipe în şir privi luna atât de clară şi de dornică de a şopti un poem…Durerea se mutase în inima ei şi săpa adânc un psalm de durere…sau de iubire…

23-24 si după ajnanina
asteptam cu mainile inclestate sa vad cum arata cealata fatza a miezului noptii. voiam sa vad daca e atat de luminoasa dupa cum mi se spusese.
atat de stralucitoare.
cu ochii lipiti de geam numaram secundele. e mai usor sa numrei secundele, trec mai repede, chiar daca mai sunt minute sau ore pana la clipa asteptata. dar e si mai usor sa te pacalesti, cu fiecare fir de nisp al clipei.
nici n-am bagat de seama, concentrat pe numarat, ca trecuse clipa. iar noaptea a ramas la fel de intunecata.

– dupa deadline –

23-24 ivory
In timpul razboiului, a reusit sa le fereasca de nemti ingropandu-le la radacina marului din spatele casei. I le fagaduise ei de cand era mica. Ale tale or sa fie, sa stii, ca pentru tine le-am tinut, doar sa nu dai la nimeni peticutul ala. Ca daca intri patata in biserica, or sa joace dracii in fata ta. Daca esti curata, ingerii si Maica Domnului or sa mearga in fata ta si or sa se roage, ai auzit? Auzea si copila fiind se cutremura. Si-a promis atunci ca n-o sa lase dracii sa-i joace in fata.

Etichete: ,
30/12/2009

13-14 voturi

Aici sunt PA-urile primei etape a concursului 24 de ore.
Vă rog să-mi trimiteti, la ticorosu@yahoo.com, voturile voastre până duminică, 3 ianuarie, 12.00. Mai jos voi publica clasamentele.

P.S. Primesc în continuare PA-uri pentru etapa 13-14, chiar dacă a trecut deadline-ul. Fiecare autor care a scris cel putin un PA într-o etapă, chiar dacă aceasta s-a terminat, primeste 1p în clasamentul general.

NOTĂ.
Până duminică, când voi anunta autorii PA-urilor, puteti încerca, aici, să-i ghiciti.

DE CE NU?
Puteti populariza acest concurs pe blogurile voastre.

UPDATE.
Au votat trei arbitri: gabi, Dan, Călin. Au rezultat primele clasamente.
P.S. Nimeni n-a ghicit autorii 😛

clasament 1
1. Asteptare Lady A 12/3
2. Treispe paispe ajnanina 6/3
3-4. Noul roman gabi, Înmugurire Mariana 5/2
5-6. Piure Călin, 13.30 Dan 1/1

După deadline:
Intervalul 13-14 Simion Cristian

Clasament general
1. Lady A 10p
2. ajnanina 7p
3-4 gabi, Mariana 6p
5-6 Dan, Călin 3p
7. Simion Cristian 1p

Etichete: ,
30/12/2009

1989. Azi-mâine în toată ţara

E 19 decembrie şi am veşti alarmante dinspre Timişoara (via Europa liberă şi tata). Un prieten al lui Tibi a dispărut în timpul manifestaţiilor, când s-a tras asupra oamenilor. M-am înţeles cu Tibi, prin tata, să ne întâlnim la Hunedoara. Sper să vină şi clujenii. Trebuie să ajungem la Timişoara, cât mai repede. Trebuie însă să ştim unii de alţii.

În Bucureşti, atmosfera e încărcată. Parcă toată lumea spionează pe toată lumea. Aproape nimeni nu vorbeşte. Am senzaţia că, dacă aş avea nemaipomenitul curaj de a striga ceva pe stradă, aş fi secerat. De gloanţe, de privirile celorlalţi.

Pierd trenul de 16.10. Dintre toate trenurile pe care le-am pierdut vreodată, de ăsta îmi pare cel mai rău. Măcar mă întâlnesc cu Lia. Ne sărutăm mult. Nu înţelege de ce vreau să plec.

Ajung acasă în 20 decembrie. Aflu droaie de veşti dinspre Timişoara. Abia aştept să vină Tibi de la Timişoara, să povestim. Tata e foarte preocupat.

21 decembrie.
Poveştile lui Tibi sunt terifiante. Îmi spune despre Dragoş, pe care îl cunoscusem la Deva şi, parcă, dintr-o scurtă tură montană (sau doar proiect de tură, nu-mi amintesc bine). Despre curajul, nebunia lui. Despre felul în care l-a rugat pe Tibi, l-a implorat, să iasă în stradă. „La ce bun să stai aici, în cămin? N-avem nimic de pierdut, numai de câştigat!”. Apoi, Dragoş a dispărut.

Seara, apare Nicu, de la Cluj. Înainte de a merge la el acasă, vine la noi. E livid. Se ţine de pereţi. Îl ţin să nu cadă. „Am trecut printre cadavre. Se trăgea în oameni…”, reuşeşte să îngaime. Am impresia că e ori-ori. La prânz, Ceauşescu făcuse un miting în Bucureşti. Foarte-foarte mulţi oameni. Am auzit că mitingul s-a terminat mai devreme decât era programat şi nu cum ar fi vrut Ceauşescu. Oare am plecat din Bucureşti când nu trebuia?

După ce pleacă Nicu, mai liniştit, vine Tibi. „Hai să mergem!”. Tata vine cu noi. Coborâm spre centru. Trecem printre blocuri cu ferestre luminate. Deodată, Tibi începe să urle: „Ieşiţi afară! Jos Ceauşescu!”. Încerc un sentiment ciudat. Admiraţie, teamă, entuziasm, curaj, neîncredere, mândrie, istorie, nebunie. Faptul că tata e lângă mine mă face să mai simt mai sigur. Strigă şi el. Acum mi-e mai mult teamă. Teama de necunoscut. Pe măsură ce strigăm, se sting luminile de la fesrestre. Unii vor, probabil, să vadă cine urlă, alţii vor să stea cu capul între urechi. Nu coboară absolut nimeni. Ne întoarcem acasă. E ciudat că nu am întâlnit niciun miliţian. Nimeni, absolut nimeni nu ne-a băgat în seamă.

La câteva minute după ce ne despărţim, Tibi revine. Îmi spune că Dragoş e la Deva. A fost arestat şi azi i s-a dat drumul. Hotărâm să mergem la el, la prima oră. Între timp, tata ascultă Europa liberă. A început şi la Bucureşti, e deja clar.