Aveam o pisică neagră. Mandela. Pisică de bloc. Curăţică. Felină. Într-o zi, am găsit-o dezmierdând rămăşiţele unei vrăbii rătăcite fatal în balcon.
Mai puternică e altă amintire: seara când s-a făcut domnişoară şi când era evident că îşi dorea să devină doamnă. În părculeţ se pornise o hârjoneală drăcească. Cum s-o laşi afară, cu derbedeii?
Am rezolvat-o cu nişte beţişoare de urechi. Atunci m-a zgâriat întâia şi ultima oară. Spre dimineaţă s-a liniştit. În seara următoare n-am mai găsit-o. Sper, doar, că a căzut în picioare. Locuiam, totuşi, la etajul patru.
Mandela
2 comentarii to “Mandela”
-
Cu bete de urechi…Dar daca afla colegii dumitale si dau la „Racnetul Humedoarei”? Ce-i daca nu exista?
ApreciazăApreciază
-
@daurel: Aş râde. Ar fi superbă o polemică între „colegii tăi” şi eroii PA-urilor mele! :))
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 