Autor: ?
Pe o cărare de pădure neumblată şade un vănator cu puşca şi cureaua lată. Îşi caută adulmecând vânatul şi uită că puşca ţinută la brâu trebuie asigurată. Doi ochi căprui ţâşnesc sclipind printre tufişuri şi vânătorul cuprinde în grabă mânerul puştii să poate slobozi spre ei, alice.Se împiedică şi cade iar puşca se descarcă instantaneu în vânt ţintind o crengă ruptă şi o floare. Ciudos şi ameţit dă să se îndrepte dar nu avu destul curaj căci pe la ceafă îl pipăiau nişte nări ude…Un pui mic de hârciog îşi căuta speriat cărarea către casa lui ce-o astupase făr’ să vrea cureaua lată când se desprinse de la brâu. Vînătorul îşi reveni pe loc gândind uşor confuz dar amuzat:”Ptiu drace, că m-ai speriat îngrozitor…nu eşti nici tu atât de negru”
Călin Hera. PA-uri şi mirări 