Era o seară de joi. Venisem de la birou când a sunat telefonul. Pe vremea aia nu exista telefon mobil.
– Bună, ce mai faci?, mă întreabă o voce de femeie.
– Tocmai desfac o bere.
– Ştii cine sunt?
– Ai o voce foarte plăcută. Dar, mărturisesc: nu-mi dau seama.
– Dacă nu mă recunoşti, înseamnă că m-ai uitat, şi a închis.
Au trecut de atunci 12 ani. Între timp mi-am schimbat locuinţa şi numărul de telefon, m-am însurat, am doi copii şi, uneori, mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi recunoscut-o.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 