Mi-am dus copiii, aseară, pe la muzee. Îmi pare rău că n-am pornit-o mai devreme, am ratat atelierul de la Muzeul Satului. Îmi place tot mai mult ideea acestei nopti albe (desi, la primele ei ore, adică atunci când pot merge cu copiii, e mare nebunie…), îmi place mai ales că am avut norocul să întâlnesc o grămadă de oamnei normali. Azi-noapte, Bucurestiul (si, aflu, si alte orase din România) arăta foarte european. Ceea ce e OK.
Copiii mei au participat la un „atelier” la Muzeul geologic. I-a luat o tanti (Violeta o chema) si i-a rugat să descopere o cheie ca să-si salveze cetatea. I-a plimbat prin curtea din spatele muzeului, printre bălării si bolovani, să caute „indicii”. A fost o joacă aproape serioasă, la care cei mici au participat cu tot sufletul.
În ceea ce mă priveste, am urmărit scena de lângă un arbust de soc înflorit ca în copilărie. Aproape m-am îmbătat de mireasmă, îmi ploua în gură gândul la socata pe care o făcea mama, acasă. Am făcut si niste fotografii, cu telefonul. Din păcate, Minitehnicus o fi apăsat pe ceva gresit; mai am doar în mintea mea cadrul aceal fabulos cu socul în prim-plan si gasca de copii adunati în jurul unui indiciu, în plan secund.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 