Fiică-mea mi-a spus ieri: „Am făcut un măr cu sare, o pară cu sare şi un soare cu sare”. Am crezut, la început, că a învăţat o nouă poezie (la grădiniţă se pregăteşte serbarea de sfârşit de an). Mărturisesc, era târziu, trebuia să o pregătesc de culcare, aveam de completat nu ştiu ce formulare, socoteam, în minte, dările lunare etc. N-am prea fost atent.
Azi dimineaţă, am găsit în dulăpiorul ei de la grădiniţă, aţi ghicit: mărul cu sare, para cu sare şi soarele cu sare. Desenase o acuarelă şi presărase sare pe desen, aşa îi învăţase doamnă. N-am fost mai atins la suflet nici în timpul joggingului de o zi lumină de la Metropolitan Museum!
Am dat deoparte toată morga mea de tip serios şi am ridicat-o în braţe, m-am învârtit cu ea şi am pupat-o. Fata lu’ tata!

Măr cu sare, pară cu sare, soare cu sare





