Aşa cum am promis aici, vă spun câteva cuvinte si vă arăt câteva fotografii legate de experienţa mea melkiană.
Celebra scară în spirală
Am ajuns acolo astă-vară. Prietena mea Carmen B. mi-a recomandat o pensiune pe malul Dunării. În Austria.
Am zis mereu: Dunărea are patru locuri minunate: izvoarele, Cazanele, Delta şi zona Melk.
Asta e o fotografie mai oficială, aşa
Melk e o aşezare celebră graţie abaţiei benedictine de aici, fondată în anul 1089. E centru cultural, teologic şamd, iar acum loc de pelerinaj al turiştilor din toată lumea. Câteva detalii, aici.
Am ajuns în Spitz an der Donau, localitatea în care se afla pensiunea, pe la prânz. Cum aveam câteva ore bune până seara şi mare chef de ducă, am mers cu maşina până la Melk (aprox. 30 minute de mers pe malul stâng al Dunării şi vreo oră, înapoi, pe cel drept – o minunăţie!). Aşa am ajuns prima oară la „poalele” abaţiei. Nu aveam mari asteptări. Tot ceea ce voiam era liniste si decenţă. Le-am găsit cu supramăsură.
Am revenit a doua şi a treia zi, era ceva ce atrăgea, misterios. Nu stiu să spun anume ce. Era asa, un colţ de lume în care am găsit atât istorie, gra
ţie divină, echilibru, cât si forfotă, viaţă vie, sniţele 😉 si îngheţată. Mi-a tihnit.
Am zoomin-at câteva vârfuri de turle
Abaţia are un farmec anume. E mare, are stil, e într-un context natural binecuvântat de Dumnezeu, are o curte impresionantă şi grădini de vis, are poveste, are acele fabuloase scări în spirală şi, nu în ultimul rând, are o bibliotecă impresionantă (manuscrise medievale incredibile). E un loc în care n-ai nicio problemă să te pierzi.
O boltă pictată în holul de intrare în curte (stânga) şi fotografie făcută de la fereastra unei toalete din Abaţie (jos)
1. Alee prin grădină
2. Scări de piatră care coboară de la Abaţie în aşezare
Imagine din aşezarea Melk (sus) şi o terasă de hotel (jos)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 