Prima bubuitură a fost ca o glumă proastă. Încă nu i se stinsese ecoul când s-a auzit a doua. La a treia, locatarii începuseră să se întrebe „ce-i?”. A patra bubuială nu s-a mai auzit, dar horcăiala vecinului Panait se distingea clar. Nu s-a aflat cine a chemat Salvarea, dar abia atunci când s-au auzit sirenele scara blocului a început să se umple de curiosi. Asta a întârziat dramatic măsurile de prim-ajutor. Panait si-a dat duhul zvârolindu-se, în urma unor plăgi prin împuscare, autor necunoscut.
14/05/2010
Scara blocului (Ilarion)
Ilarion locuia la doi. Cum liftul se strica zilnic, şi-a făcut o scară din lemn. Una lungă, zdravănă. A proptit-o de pervazul de la dormitor. Privit ca o ciudăţenie la început, omul la patru ace care cobora dimineaţa pe scara de lemn şi urca seara devenise o marcă a blocului T4. Când s-a mutat, Ilarion a vrut să-şi ia scara cu el, dar era prea lungă şi prea zdravănă, deci greu de transportat. Vecinii l-au asigurat că vor avea grijă de ea. I-au spus “scara blocului” şi au făcut-o gard. Un gard lung.
25/04/2010
Iute
Văzuse bolidul gonind încă înainte ca radarul ultraperformant să piuie, dat peste cap de viteza nemaiîntlnită la un vehicul terestru. Serios vorbind, nici n-avea cum să-l vadă. Aşa ceva nu poţi vedea decât după ce ţi se întâmplă.
Simţise, acesta e cuvântul. Simţise aşa cum doar un om versat, ca el, care văzuse multe la viaţa lui, putea simţi.
– E scurtă ziua?, l-a întrebat, ironic, pe omul-viteză.
Un tânăr ager la minte, din moment ce a răspuns, fără a sta pe gânduri:
– Depinde cum îţi place noaptea.
Fotografie făcută în Parcul IOR din Bucureşti. Acum îi zice Parcul Al. Ioan Cuza, ca o dovadă că totul se mişcă iute, inclusiv cei doi actori ai scenei de mai sus, care azi sunt prichindei, iar mâine vor fi, desigur, zmei.
22/04/2010
Cârcelul domnului Lică
Dacă nu l-ar fi apucat cârcelul de dimineaţă, care-i împietreşte gamba atunci când vrea să-şi întindă oasele, înainte de a se scula din pat, dl. Lică ar fi putut deschide fereastra şi, după ce ar fi tras în piept aerul tare, ca un fumător dintr-o ţigară imensă, cât un cartier bucureştean, s-ar fi uitat la cerul încă proaspăt şi şi-ar fi plimbat privirea leneşă printre locurile de parcare, zâmbind în sinea lui la vederea maşinii lu’ nea Caisă de la parter, ninsă toată de florile corcoduşului scuturat zdravăn de ploaie.
17/04/2010
Oraşul 1. Scara blocului
Începe prima etapă a concursului de proză arhiscurtă „Oraşul”.
Tema etapei: Scara blocului.
Deadline: miercuri, 21 aprilie, 13.00.
Trimiteti PA-urile pe adresa ticorosu@yahoo.com.
Baftă!
Notă.
Vă rog să-mi spuneti, până la deadline, cine doreste să fie GE si dacă si cine doreste să organizeze concursuri atasate, gen concurs de ghicit, concursul arbitrilor samd.
Iată PA-urile
Interfon: 69# Autor: ?
Bloc PB19, scara C. Prefabricate din beton; înainte de 1989 se numea 3, acum a devenit scara C. Alte schimbări nu sunt; ba da: au mai murit câţiva, iar alţii s-au pensionat. În casa scării, mirosurile revin succesiv: sarmale în decembrie, friptură de miel în ajun de Paşte şi cozonac de ziua tuturor sfinţilor. N-am ştiut niciodată cum îl cheamă pe puradelul lui tanti Vifina, cea care mătură marţi şi joi, iar sâmbătă spală scările; acum e student în anul I la Economia agroalimentară şi a mediului.
Capitularea Autor:?
În toiul căutărilor pentru eşarfa primită cu ocazia sărbătoririi a douăzeci de ani de căsnicie, câteva etaje mai jos – dacă nu chiar la subsol – domnul V, lăsat pe străzi de fiică-sa şi ginere-su ăla hrăpăreţ, îşi va scutura, folosindu-se de ceea ce pare o cârpă, firimiturile din barbă. Detaliul acesta s-ar dovedi de prisos în cazul în care domnul B – desigur, soţul doamnei B – nu dăduse de pomană deopotrivă, pe lângă colţul de pâine, eşarfa. Era un fel de fluturare a steagului alb, am putea spune.
Sărut adolescentin Autor:?
Îţi aminteşti cum ascultam înfriguraţi fiecare zgomot venind din apartamente, fiecare uşă care se deschidea, fiecare pas care cobora scara? Oare emoţia primei noastre îmbrăţişări era cea care ne făcea să ne înfiorăm, sau frica de a nu fi surprinşi de cineva? Mireasma părului tău, obrajii îmbujoraţi de freamătul aşteptării, ochii scânteietori şi buza de jos răsfrântă, vibrând întrebător, pe toate mi le amintesc din acea seară când ne-am sărutat pentru întâia dată, în scara blocului tău, iubire.
Mare vânzoleală… Autor: ?
pe scara blogului, stimaţi comPAtrioţi. Pesemne Călin şi-a pus prea multă miere-n ceai (că altă explicaţie, pur şi simplu, n-ai) şi-astenizat de-atâta pepsi cu narcise hotărî să dea c-o cheie, de la casă pare-mi-se, câte un autograf, şi-apoi unde oare dacă nu pe fiece maşină din parcare? Supăraţi foc, vecinii de blog se-nfăţişează, buluc, la uşa iscăliciului.Poc!Poc!Poc! Bună ziua, îmi scuzaţi gestul, dar, cum s-ar spune, contează intenţia, şi-acum că în sfârşit v-am reţinut atenţia pot să vă spun: a prins viaţă Oraşul!
Întuneric Autor:?
Nu, lanterna e bună pentru citit „Cireşarii” sub plapumă, n-am nevoie de ea când se întrerupe lumina. Pe cinstea mea, zici că sunt liliac! Cum intri în bloc, treci pe lângă colţul îndrăgostiţilor, mai urci puţin şi ştii că tanti Coca a prăjit iar ceapă, încă vreo două trepte şi te latră Trepăduş, pechinezul antipatic, pe la trei nenea Toma ţipă iar la nevastă-sa, e beat. Mai sus cu un etaj e bara de care şi-a spart capul Ionel, pe urmă treci pe lângă peretele pe care e scrijelit „Queen” şi gata!
Cel mai tare tată Autor:?
Se ştie că toţi copiii pentru a nu urca la culcare, în fiecare seară se adunau în scara blocului. Şi ce de jocuri mai erau! Într-o seară am jucat Omul Negru până a ieşit tanti Mariana să ne fugărească. Totuşi cele mai frumoase seri în scara blocului au fost cele în care tata aducea pufuleţi. Venea cu un sac de pufuleţi şi copiii săreau pe el cu căciulile întinse. Chiar dacă nu mai ajungea în casă cu cine ştie ce, eram cel mai bucuros copil că tata era considerat de către copiii vecinilor cel mai tare tată din cartier.
Nedumerire Autor:?
Cum intri, pe partea dreapta, stau aliniate. Gurile sunt deschise mereu. Sunt nesatule si inghit, fara protest, de la reclame-promotii la avize si scrisori. De prea plin, uneori, micul hau isi arata maruntaiele.
Administratorul a demontat tot ceea ce nu era uniform. Toate sunt standard. Oare sperantele celor care le eviscereaza sunt asemanatoare?
Uliţa cu trepte Autor:?
Urc din ce în ce mai greu scările acestea şi oftez vorbind cu străinul din mine: Ce e scara blocului?! O uliţă cu trepte pe care aş putea-o numi ,,scara copilăriei”. Hm! Betonul a ucis orice urmă de poezie. Vizorul ne deformează chipurile şi sufletele. Suntem prea aproape, uşă-n uşă, şi totuşi prea departe.Uliţa asta cu trepte ne-a făcut să credem că urcăm…Ne-a făcut pasul dur cu întoarceri bruşte. Ne atingem sacoşele pe scări , şi umerii, dar nu ne mai atingem inimile.
Nuntă la scară mică Autor:?
Dacă aş şti să merg vertical, aş fi din cinci paşi la uşa ei. Spirala scărilor îmi sfredeleşte trupul ca un tirbuşon. Uit că-s mire. Uit de trandafirii roz din buchetul ce s-a săpat în palme. Iată-mă-s la uşa ascunsă după baloane albe şi roz. Doamne, e deschisă larg. Privesc în urmă la mulţimea de nuntaşii înghesuiţi pe scară. Cineva strigă:
– Băi, ia-ţi mireasa şi hai în faţa blocului că ne sufocăm aici!
La coborâre observ, datorită ei, tiuluri şi panglci agăţate de balustradă, că deh!, e nuntă în scara blocului. Tirbuşonul încă sfredeleşte…
Orasul de provincie Autor:?
Stau pe o banca, caldura mare nene Iancule.
Langa semafor e vechiul cos de gunoi. Oare cine a ales culoarea verde ?
Poate doar sa ne indemne sa aruncam acolo resturile si nu pe jos.
Sunt verzi ca sa se asorteze cu iarba, copacii, e pur si simplu vorba de ecologie, sa dea impresia ca fac parte din natura.
Si pentru ca e in timpul saptamanii, nenea de la salubritate ce goleste cosul.
Troleul 44 opreste in statie. Din multimea confuza de corpuri, 2 oameni cunoscuti imi apar in cale, prietenii mei.
Flashback Autor: ?
Frica nu ucide, dar nu te lasa sa traiesti. Se instaleaza in corp prin tremurat, si in minte prin ganduri intunecate. Revezi scena ca pe un film de groaza. Zi de zi iti acoperi ochii cand intri in locul acela imputit si plin de pisat. Dar mirosul, mirosul e inconfundabil. Uneori cand speli ramasitele jegului plantat de el in tine, bagi capul sub apa si urli cat te tin plamanii. Apoi o iei de la capat. Frica nu ucide, dar nu te lasa sa traiesti.
Scara blocului (Ilarion) Autor: ?
Ilarion locuia la doi. Cum liftul se strica zilnic, şi-a făcut o scară din lemn. Una lungă, zdravănă. A proptit-o de pervazul de la dormitor. Privit ca o ciudăţenie la început, omul la patru ace care cobora dimineaţa pe scara de lemn şi urca seara devenise o marcă a blocului T4. Când s-a mutat, Ilarion a vrut să-şi ia scara cu el, dar era prea lungă şi prea zdravănă, deci greu de transportat. Vecinii l-au asigurat că vor avea grijă de ea. I-au spus „scara blocului” şi au făcut-o gard. Un gard lung.
Autor necunoscut Autor:?
Prima bubuitură a fost ca o glumă proastă. Încă nu i se stinsese ecoul când s-a auzit a doua. La a treia, locatarii începuseră să se întrebe „ce-i?”. A patra bubuială nu s-a mai auzit, dar horcăiala vecinului Panait se distingea clar. Nu s-a aflat cine a chemat Salvarea, dar abia atunci când s-au auzit sirenele scara blocului a început să se umple de curiosi. Asta a întârziat dramatic măsurile de prim-ajutor. Panait si-a dat duhul zvârolindu-se, în urma unor plăgi prin împuscare, autor necunoscut.
Tovarăşul Prună Autor: ?
Locuiam pe aceeaşi scară cu administratorul blocului din Berceni, tovarăşul Prună. Cam la o lună de la depunerea actelor mele de emigrare în SUA, l-au contactat autorităţile locale. Mă abordează vesel:
– I-am dat sectoristului referinţe excelente despre tine.
Brusc mi-a sărit ţandăra!
– Cine mă-ta te-a pus?
Înainte, totdeauna eram politicos cu el:
– Ce-am greşit?
– Referinţele bune sînt pentru turişti. Emigranţii trebuie să fie tipi răi, fără onoare, recalcitranţi, nedoriţi de societatea socialistă!
Doua lifturi Autor: ?
Instiintare
Pentru a economisi efortul de tractare Newton/kg forta si a asigura securitatea utilizatorilor, la adresa str. Pescarusului 3, bl C4, sc A, sector 2, Bucuresti, cele doua lifturi vor functiona : Liftul din stanga sensului de intrare in scara va urca pentru etajele 2, 4, 6, 8, 10; Liftul din dreapta sensului de intrare in scara va cobori pentru etajele 1,3,5,7,9
Administratorul ofta si scrise.
Nota
De maine toti locatarii ie obligati sa foloseasca liftul din stanga cu sot si cel din dreapta fara sot.
Sub avizier, cu carioca, aparu imediat: da vaduvele si divortatii?
Scara şi liftul Autor: ?
Era odată o scară, care iubea platonic un lift. Îi plăcea alunecarea lui lină, în sus şi în jos, acel du-te vino aproape erotic. Îi plăcea uşa liftului, atunci când se deschidea şi lăsa să se întrevadă ceva din intimitatea lui metalică. Şi, mai ales, îi plăceau butoanele şi beculeţele. Şi liftului îi plăcea scara, deşi o privea cam de sus, chiar şi se afla la un etaj inferior. Se simţea modern, se privea pe sine ca fiind tehnologie avansată. Se uitau, unul la altul, cu jind, fără să se atingă vreodată.
Scara blocului (închid uşa) Autor:?
Inchid usa, si pentru prima oara imi analizez scara blocului.Se vede ca mii de maini au atins-o, au pictat-o , au ucis-o .La cate certuri, la cate separari ale trupului de catre suflet a asistat, cate regrete s-au stins in urma pasilor fugariti de soarta, pe treptele acelea putrezite de vreme.Bara de fier incheaga un intreg , un mijloc de aparare a blocului vechi in care am fost nevoita sa locuiesc.Pe pereti sunt doar urme de negreala, de ura , de o adormire a propriei constiinte.
Infima clipă Autor:?
Mi-s dragi copiii care-mi aleargă scările, tropăitul şi ţipetele care-i însoţesc. Ştiu toate secretele, zvonurile, bârfele şoptite din vârful buzelor de pensionarii care-mi locuiesc parterul. M-am îndrăgostit la fiecare sărut timid surprins în colţurile-mi întunecoase.
Am vrut să strig, chiar am strigat!, când ea s-a aruncat din înalt. I-am auzit deznădejdea şi am primit-o într-o îmbrăţişare mută. Atunci şi-au dat seama oamenii de inexistenţa ei şi, pentru o infimă clipă, nu s-au mai înstrăinat.
Noaptea scărilor Autor:?
Dar, în fiecare seară,femeia care număra cu bătăile inimii sale minutele lui de întârziere, continua să aştepte până la două şi deseori până la trei noaptea semnalul anume prin care pasul cunoscut anunţa de departe, în liniştea străzii, că el era cel care venea să urce din nou treptele scării,iar în timp ce el urca, luminile privirilor ei scânteiau dincolo de ungherul întunecat al nopţii, refuzând în mod repetat să privească în faţă tortura cumplită care şi-o impuneau de fiecare dată, aşteptându-se.
Scara sfidând timpul Autor:?
Florile uscate din glastre spuneau povestea unor oameni obosiţi. Scara blocului fusese cândva gătită cu mândrie de vreo damă ce excela în dantelării şi-n amoruri de horticultor mustite-n secret, dar astăzi pereţii perfecţi nu spuneau decât că n-o iubesc nici copiii. Celebra „linişte şi curăţenie dintre 12-14”dura toată ziua ca o amorţeală nesfârşită, poştaşul şi lăptarul îşi purtau rutina cu stoicism şi-o oarecare mândrie a continuităţii în muncă, bătrânii mureau resemnaţi, uşuraţi. Ca-ntr-o poveste cu sfârşit cunoscut…
Scaraorbului Autor?
Bezna. Caut ca un orb bara sa nu calc stramb pe scari. Mi s-a intamplat. M-am ales cu o entorsa. Am 8 scari si inca 8 pana la etajul 1 Trec accelerat de usa vecinului Dorel. Din apartament se aude Adrian Minune schimonosit de durere. 8 scari si alte 8 pana la etajul 2. Mona nu este acasa. Aş fi auzit-o certandu-se cu betivul ei. 8 scari si alte 8 pana la etajul 3. Doi pasi inainte si ajung in fata usii. Caut cheia. Nimeresc yalla din a 3-a incercare. Un record. Pe scari se aude o busitura si o injuratura porcoasa. E grasa de la 4.
Alte vremuri Autor?
Domnul Mişu locuia de mult timp în scara A.
,,De pe vremea lui Ceaşcă’’ obişnuia el să spună.
,,Am prins zilele, sau mai bine spus nopţile, în care veneam acasă de la schimbul doi
şi orbecăiam până la etajul patru, iar dacă era lună plină, aveam noroc…
Ehe ce vremuri…’’oftează el dând şapca mai spre ceafă.
,,Acum avem cartelă la intrare şi bec cu senzor, ce mi-e şi cu tehnica asta!
Avem şi curent, dar tot orbecăim până la etajul patru, că nu merge senzorul de când l-au montat.’’
Da, vremurile s-au schimbat…
Flori pe scara blocului Autor?
Flori pe scara blocului, ghivece agăţate de pereţi sau pe jos, preşuri pe trepte, la etajul 1 roşu decolorat, de la 2 spre 3 gri în carouri, la ultimul etaj nou cu ciucuri, îl tocesc mai puţine perechi de picioare. Blocul bunicii, loc de bătrâni, unde mă duc rar, în vacanţe. Am visat toată copilăria o scară de bloc colorată, plină de flori şi căldură. Blocul nostru de tineri e fad, cu tencuială scorojită şi miros de nepăsare lucie. Întotdeauna am avut impresia că pe unde trec eu se ofilesc florile.
Desen Autor?
La ora de desen ne-a pus sa desenam scara blocului. Am facut un desen foarte frumos ca doar stiu si eu cum arata un bloc, chiar daca stau la casa. Am desenat un bloc inalt. Scara am desenat-o mare cat blocul, rezemata de el, asa cum avem noi acasa scara pe care ne urcam in pod. Nu inteleg de ce mi-a dat patru la desen. Cred ca profesoara de desen n-a vazut in viata ei cum arata un bloc. Abia cand am mers la matusa care sta la bloc am inteles unde am gresit: blocurile inalte nu au scara, au lift.
Puncte de vedere Autor?
Sunt cam bătrână și obosită, la 80 de ani! Și am văzut destule la viața mea: cizmele nemților care-i vânau pe evrei, încălțările comuniștilor care-și trădau familia sau pantofii îndrăgostiților oprindu-se din treaptă în treaptă. Mulți spun c-aș fi depășită și mi-au băgat pe gât un partener cam necopt, care umblă mereu cu capul în nori. Copiii îl adoră și se plimbă cu el în sus și în jos, iar pe mine mă ignoră toți, chiar și cei de la primul etaj. Vă mai mirați că tinerii noștri sunt așa aerieni?
Reciprocitate Autor?
Când ne-am căsătorit, soțul meu și-a dorit să mă treacă pragul ca la carte și m-a dus în brațe pe scara blocului, de la intrare până la etajul cinci, unde era apartamentul pe care ni-l cumpăraseră părinții, cu banii jos. De atunci, ar fi vreo 15 ani, nu mi-a mai cărat niciodată nimic și când ripostez, îmi amintește gestul lui plin de dragoste, de la începutul căsniciei, în urma căruia s-a ales cu dureri de șale, iar acum e rândul meu să-mi dovedesc iubirea și să fiu hamalul familiei. Corect!
Scara Sperantei Autor?
Mirosea a clor şi a tutun de parcă ar fi fumat cineva amintirea unui hol de spital. Toate uşile erau albe, fără vizoare şi fără incuietori pentru că-n scara Speranţei averea oamenilor se numea Încredere. Îşi fumau ţigările pe palier de dragul de-a sta de vorbă cu vecinii, de-a spune poveşti rezemaţi de treptele reci, de-a număra anii cu resemnare în ciuda calendarelor. Etichetele aşezate simetric trădau obsesia perfecţiunii şi florile în nuanţe odihnitoare făceau cinste unui gust estetic evident educat. Mirosea plăcut.
16/04/2010
Oraşul PA. Proză arhiscurtă
Anunt un nou concurs de PA-uri (proză arhiscurtă) = texte care să respecte regula 500 de semne plus-minus 5%.
Concursul se desfăsoară în mai multe etape, fiecare având câte o temă proprie, legată de viaţa urbană, anuntată de Organizator. Fiecare etapă are o gazdă, Gazda Etapei (GE), care stabileste termenul (4-5 zile) până la care participantii îi pot trimit PA-urile, prin mail.
Temele vor fi alese de Organizator, la propunerea participantilor. În principiu, participantul a cărui temă a fost aleasă devin GE/
NOU!… după o discuţie cu LeeDee P., pare mai tentantă ideea de a stabili mai întâi cine e GE şi apoi de a-i lăsa libertate totală, în limitele acestui regulament (în principiu, cele mai importante libertăţi sunt acelea de a alege tema şi de a stabili deadline-ul).
La concurs poate participa oricine. Participantii se pot alătura concursului oricând. Cu alte cuvinte, sunt asteptati noi participanti inclusiv la ultima etapă.
PA-urile sunt jurizate, prin mail către GE, de arbitri „racolati” din rândurile participantilor si al spectatorilor. Este recomandabil, dar nu obligatoriu!, ca fiecare participant să încerce să jurizeze.
JURIZAREA. Fiecare arbitru trebuie să acorde 10 voturi unui număr de cel putin patru si cel mult sapte PA-uri. Arbitrii sunt rugati să tină cont de regula 500 de semne plus-minus 5%. Pe baza numărului de voturi, GE alcătuieste clasamentul de etapă al PA-urilor. Un autor poate avea mai multe PA-uri în clasamentul de etapă. În caz de egalitate de voturi, mai bine plasat este PA-ul votat de mai multi arbitri.
CLASAMENTUL GENERAL. Pe baza clasamentelor de etapă, Organizatorul calculează clasamentul general al autorilor (pe care îl postează pe acest blog), astfel:
PA-ul de pe locul I în clasamentul de etapă îi aduce autorului 10p în clasamentul general
Locul II – 8p
Locul III – 7p
Locul IV – 5p
Locul V – 4p
Locul VI – 3p
Mentiune* – 2p
Participare** – 1p
* Primeste Mentiune un PA care n-a prins locul VI, dar a fost votat de cel putin un arbitru
** Fiecare PA, chiar dacă n-a fost votat sau a fost scris după deadline îi aduce autorului 1p în clasamentul general.
Notă. Un autor punctează în clasamentul general, după fiecare etapă, doar pentru un singur PA (cel mai bine plasat în clasamentul de etapă, indiferent câte PA-uri scrie pentru etapa respectivă).
Premii.
Castigătorul concursului este cel clasat pe primul loc in clasamentul general final. Va primi, din partea Organizatorului (adică eu), singura carte pe care am scris-o până acum si un loc de cinste pe Pagina de Onoare.
Pot fi acordate si alte premii (eventual, premii de etapă).
Legea pingback. Participantii se pot pingui (sic!) între ei. Mă astept ca GE să beneficieze de pinguri consistente.
UPDATE.
– Pe lângă acest concurs se pot organiza altele. De exemplu, sper că cell61 va duce mai departe concursul de ghicit. În urma unei discuţii cu starsgates LeeDee P., mă gândesc că n-ar strica un fel de concurs al arbitrilor (nu ştiu cum ar putea să arate, dar ştiu că ar putea să arate cumva).
– În Pahico a existat, în urmă cu ceva timp, un concurs Oraşul. Aici sunt PA-urile pe care le-am scris eu pt acel concurs. Ca idee.
08/04/2010
Cântecul mierlei
În săptămânile premergătoare admiterii la facultate, am avut parte de aproape două săptămâni de linişte frumoasă în casa bunicii mele din Câmpina. Am învăţat destul de intens, atunci, la fizică şi la matematică, dar, mai ales, am dormit bine. Cea mai puternică rămâne însă amintirea mierlelor din curtea bunicii. De multe ori stăteam minute în şir fără să fac altceva decât să le ascult cântecul. Aveam impresia că îmi spun mie ceva. Am rămas iremediabil îndrăgostit de cântecul mierlei, pe care nu l-am mai prea întâlnit prin Bucureşti…
Adineauri l-am redescoperit cu bucurie. Aici.
02/04/2010
Pentru voi
Pentru voi am făcut totul, spune bărbatul. Are cravata descheiată. Din buzunar iese o sticluţă plată, metalică.
Pentru voi…, îngaimă secretara, cu ochii la tablouaşul de pe birou din care zâmbesc doi copii. Îşi netezeşte fusta, dă cu ruj. Dincolo, dl. director încheie cămaşa, apoi răspunde la telefon.
Pentru voi lucrez zi şi noapte, stimaţi compatrioţi, spune preşedintele în oglindă, apoi repetă, să fie mai convingător.
Pentru tine, scrie pe tricoul fotbalistului. E un prim plan reuşit. Apoi zece bărbaţi sar peste el, fac o grămadă caraghioasă.
Pentru tine, iubito, m-am căţărat aici şi nu ştiu dacă o să mai cobor teafăr.
În realitate, e multă ipocrizie în fiecare.
Probabil că doar unul a făcut-o pentru ceilalţi. El.
31/03/2010
Dl. Pătraşcu faţă cu perfecţiunea
Nu cunosc nimic mai impresionant, mai rotund, decât succesiunea zilelor şi a nopţilor, decât cele 60 de secunde ale minutului următor. Viaţa îmi apare ca un măr perfect, aproape în pârg, la care mă gândesc încă de acum, când abia poţi ghici mugurii, şi asta doar dacă posezi suficientă imaginaţie, în crengile încă îngheţate de iarna prelungă. Cu o detestabilă aroganţă trec pe hârtie gânduri, pe care, din bun simţ, le arunc apoi în foc, să lumineze efemer, fiindcă nimic nu e mai perfect decât flacăra.
30/03/2010
Paşi de copil
Dimineaţa e ca un copil care se dă pe leagăn, în parc. Ridic un colţ de perdea şi văd mersul prichindelului, încă nesigur, şi-mi amintesc cum, parcă ieri fiind, copilul meu, care e mare, învăţa mersul. Apoi, mai departe, în timp, o altă făptură mică, aflată la început de drum, eu, descoperea lumea zgrumţuroasă, înfulecând, cu lopăţica, din nisipul în care îşi împleticise paşii. Ziua e, încă, înainte de amiază şi multe s-au făcut deja, dar şi mai multe se vor mai putea face, cu încăpăţânare.
29/03/2010
Bătrânul şi marea de guvizi
Preţuiesc mai mult o unghie tăiată sigur şi lăcuită, decât un guvid agăţat în cârligul undiţei, în amurg. Dar nu pot spune asta. Măsluite sau nu, zarurile au fost aruncate. Gura ştirbă şi mirosind a veceu neodorizat a bătrânului care îmi cere bani de-o cinste valorează cât toate amintirile cu tine. Îmi golesc portofelul în palmele lui murdare. Nu unghiile lui murdare nu-mi întorc stomacul pe dos. Vomit la gândul că, odată, mă îmbrăcam la patru ace. Am pantofii murdari. Am solzi pe carne. Râd.
27/03/2010
25.30
Dar dacă, atunci când s-a inventat ziua împărţită în 24 de ore s-ar fi convenit că e mai bine să fie 25? Ar fi fost o socoteală mai simplă de făcut, în orice caz; 25-ul poate fi vizualizat mai bine, ca sfert întreg din 100. O zi de 25 de ore le-ar fi oferit oamenilor mai mult timp pentru a-şi definitiva proiectele şi le-ar fi lăsat un răgaz mai mare pentru visare. Ora în plus ar fi făcut viaţa mai lungă şi ar fi determinat o rotaţie mai temeinică a Pământului. Iar apoi s-ar fi putut trece la orele 26.
26/03/2010
Dl. Lică dă cu capul de tavan
Domnului Lică îi venise o poftă nebună să se caţere pe rafturile bibliotecii, cât mai sus, până când, fără să aibă o clipă rău de înălţime, să înceapă să se dea cu capul de tavan atât de puternic încât să i se lipească tencuiala de creştet, la început ca o brumă abia observată, apoi tot mai vizibil, până când să încărunţească pe de-a-ntregul, căpătând acel aer de înţelepciune, care vine de obicei odată cu vârsta, dar pe care domnul Lică l-a dobândit în mod miraculos chiar atunci, când, tolănit în fotoliu, i-a venit ideea să dea cu capul de tavan.
16/02/2010
Proza arhiscurtă. Acasă
Multumită lui Mircea Popescu, am primit un domeniu, prozarhiscurta.com unde intentionez să facem o casă a PA-ului.
Planul e ca acolo să se adune un fel de cremă a prozei arhiscurte, să fie un cenaclu/laborator de proza arhiscurtă, locul de trecere spre PA-ul tipărit. Planul e amplu – partea lui ambitioasă include si o editură.
Deocamdată mi-am prins urechile cu detaliile tehnice ale alcătuirii site-ului. N-am nici timp liber cât mi-ar trebui si, sincer să fiu, nici nu-mi doresc să am ;).
În orice caz, nu voi putea tine toată sandramaua de unul singur. Prin urmare, orice ajutor e ultrasuperbinevenit (inclusiv pe partea de administrare).
Nu am de gând să abandonez acest blog. Cu sigurantă, însă, prozarhiscurta.com va avea concursuri proprii (însă nu multe – probabil max. două într-un an).
24/01/2010
Cea mai scumpă cafea din lume
Ani în şir o urmărise, din ochi. Se mai intersectau în dreptul birourilor de la etaj. Timid cu patalama, dl. Lică n-a găsit nicicând pretexte acceptabile ca să-i vorbească. „Dar lucraţi în acelaşi domeniu”, ziceau profanii, care nu pricepeau diferenţa dintre secţiile „Ace de siguranţă”, unde lucra ea, şi „Ace cu gămălie”, unde lucra el. O singură dată au interacţionat: la un simpozion, când el, atât de îndrăzneţ!, i-a oferit un pahar cu cafea (la care ea n-ajungea din cauza înghesuielii). A fost cea mai scumpă cafea din lume: ea i-a zâmbit.
22/01/2010
PApostolul Mircea
Mircea Necredinciosul a rezolvat, implicit, trilema de săptămâna trecută: a acordat un interviu la Radio Guerilla în care a vorbit despre concursul de proza arhiscurtă de pe blogul lui. Timp de cinci minute s-a vorbit în FM despre acest concurs si, implicit, despre PA-uri! Mi se pare un pas. Nici mare, nici mic, dar venit la timp.
De ce spun asta? Chiar dacă n-am stabilit încă dacă proza arhiscurtă e gen literar sau specie literară, am ajuns cu totii la o concluzie: proza arhiscurtă există! Tot asa cum există si autori de PA-uri. Că tot am pornit de la trilema lui Mircea, la concursul de proză arhiscurtă organizat de el s-au înscris deja foarte multi concurenti – cred că mai multi decât scriu PA-uri pentru concursurile organizate aici. Am citit acolo câteva texte remarcabile. Îmi scot pălăria în fata lui Mircea.
Faptul că se scrie, asumat, proză arhiscurtă (oarecum independent de locurile unde eu însumi am promovat asta, Pahico si acest blog + Grupul de sustinere a prozei arhiscurte deschis de Leo pe polimedia) e primul semn important că acest gen literar (sic!) are un viitor.
Stiu, pasul decisiv va fi făcut atunci când an treia generatie, ca s-o numesc asa, se va exprima de una singură, fără legături prea directe cu umilele persoane ale înaintasilor. Ceea ce încep tot mai mult să cred că se va întâmpla.
13/01/2010
Chiar la ora aceea
Era praf. Adică, era răcoare dar, nu ştiu cum, aducea a praf. N-aveai cum să-l vezi pentru că era deja amurg. Nici nu-l simţeai, pentru că la ora aceea, greu de descris, oamenii sunt prea grăbiţi ca să observe.
Şi, totuşi, am văzut-o. Am pus frână. ABS-ul mi-a scuturat zdravăn piciorul. Am simţit ceva ascuţit în genunchi. Am deschis portiera şi am alergat înapoi. Şchiopătam, dar nu mai conta: era tot acolo.
– Se poate?, am întrebat, apoi, fără să aud răspunsul, mi-am tras un scaun şi m-am aşezat.
15/08/2009
Caietul
Ieri au găsit ăştia nişte hârtii unde un ochelarist de la artilerie îşi imagina o societate în care singurul criteriu de promovare să fie competenţa şi în care armata să nu mai fie obligatorie. L-au luat pe naiv pe sus (am auzit că i-au spart ochelarii) şi au ordonat percheziţii la sânge în toată unitatea.
Azi, Mitran mi-a confiscat caietul de însemnări. „Îl ţin la mine vreo trei zile, p-orma ţi-l dau înapoi”, mi-a zis. Nenorocitul, cred că mi-a făcut un bine ascunzând caietul. Şi lui, fireşte.
08/08/2009
Dor de tati
Aş vrea să vină tati să mă ia de la grădiniţă. Pe Andi l-a luat taticul lui la prânz. Pe Ioana, bunica. Doamna zice că tati nu poate, că e la serviciu. Ştiu că e, că trebe să câştige bani să-mi ia cărticele şi jucării şi să mă ducă la munte. Dar mi-a promis că într-o zi o să mă ia el de la grădiniţă. La prânz o să mă ia şi o să mergem la mec şi dup-aia în parc, să ne dăm pe tobogan. Tati meu e cel mai deştept. Aş vrea să nu fie atât de deştept, dar să vină să mă ia el de la grădiniţă. Măcar azi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 