Dacă nu l-ar fi apucat cârcelul de dimineaţă, care-i împietreşte gamba atunci când vrea să-şi întindă oasele, înainte de a se scula din pat, dl. Lică ar fi putut deschide fereastra şi, după ce ar fi tras în piept aerul tare, ca un fumător dintr-o ţigară imensă, cât un cartier bucureştean, s-ar fi uitat la cerul încă proaspăt şi şi-ar fi plimbat privirea leneşă printre locurile de parcare, zâmbind în sinea lui la vederea maşinii lu’ nea Caisă de la parter, ninsă toată de florile corcoduşului scuturat zdravăn de ploaie.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 