Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Ora de caligrafie. S… la Libertatea noastră |
 | CalinH la A doua zi după. Cum arată soci… |
| Gențiana | Călin Her… la Rezemat de Retezat |
| Gențiana | Călin Her… la Prima lecție. La schi |
Foto: Serban Stoica
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Bătrânul meu amic Peter a făcut la Sibiu o fotografie care mi-a plăcut. Mă rog, fotografia nu-i neapărat senzatională, dar a surprins o poveste. (Peter e omul cu titlurile 😉 ). Iaca:
E amuzant, recunoasteti! Dar mai amuzantă e povestea pe care am aflat-o adineauri. Vă las s-o cititi.
Eu văd culorile în felul meu, care e diferit de al celor mai multi oameni. Dar de ce e rosul lor mai bun ca al meu? Dar nu despre asta am vrut să vă vorbesc. Ajungi, uneori, să spui despre o imagine reală că e ca o pictură, asa frumoasă e! (Temă de meditatie.) Cerul pe care l-am fotografiat aici, la apus, mi se pare incredibil de frumos. E o sărbătoare a culorilor.
P.S. Click pe foto pentru imagine-poster!
Aseară am plecat de la birou un pic mai devreme decât de obicei. Norocul meu! Pentru că am avut parte de o priveliste cum rar mi-a fost dat să văd în Bucuresti (sau, poate, în Bucuresti nu mă prea uit în jur, că sunt mereu grăbit?).
Am văzut un apus de soare fantastic. Mi-am multumit, în gând, că am la mine aparatul de fotografiat. Apoi m-am cătărat pe un gard. A iesit ce vedeti!
Nu mă pot hotărâ care fotografie îmi place mai mult. Pentru că, în mod normal, ar fi trebuit ca aici să fie numai una. Dar care? Aceasta sau prima?
Buna draga mea!
i sînt dor de Mamita-am vazut pe profilul tau si sa devina interesate i se va dori să ştie mai multe despre tine ma puteti contacta la (mamita_abdiwahid@yahoo.in), vă rugăm să nu răspundeţi la mine în site-ul ca eu nu va avea timp pentru a vă răspunde acolo,
doar sa-mi scrieti la meu poştă privare de la rubrica a fost (mamita_abdiwahid@yahoo.in), astfel încât i se va trimite poza mea pentru a vă aşteaptă pentru a citi mail acum
mulţumiri de la mamita
NOTĂ. Ăsta e un spam care m-a amuzat. E cool rău google tranlsate-ul, nu-i asa?
Au venit din Irlanda. Au stat două nopti în Bucuresti. Erau avertizati că traficul e teribil, de aceea n-au închiriat vreo masină. De ce să mă stresez să schimb viteza cu mâna dreaptă, când si asa as fi stresat de trafic?, mi-a explicat el. Dar noaptea, la zece si jumătate, s-a circulat foarte OK prin Bucuresti (desigur). Nu-i chiar asa rău traficul, mi-a zis, când a ajuns la hotel. Stai să vezi!, l-am avertizat. A doua zi a văzut.
Unde să duci pe cineva care vine prima oară în România, care-si face concediul lângă Sibiu, la o pensiune cochetă, si vrea să stea o zi prin Bucuresti? (Iar tu n-ai cum să-ti iei liber de la serviciu.)
Seara, la Caru cu Bere, mi-au spus că le-a priit la Muzeul satului (fixul meu!) si le-a plăcut la Muzeul de Artă contemporană. Acum se află într-un tren care serpuieste printre dealuri, cred.
Am ales o fotografie cu fiică-mea, făcută vara trecută. Tocmai mi-am dat seama că a trecut un an de când n-am mai fost pe la Muzeul satului. Trebuie să repar!
Mâine încep să se întoarcă din Franta primii 79 de romi repatriati de Sarcozy. Pam-pam!
Adi Pîclisan a făcut probabil cea mai bnuă bună fotografie a săptămânii. Mi se pare că are de toate si spune totul despre România. Da, acea Românie pe care nu vrem s-o vedem, fiindcă ne indispune.
P.S. Click pe toto foto pentru imagine mărită!
Impact
– Ce scrâşnet puternic!
– Ce prezenţă de spirit, ce maşină frumoasă.
– Ce frâne bune! ABS?
– Ce izbitură puternică, totuşi, ce mulţi gură-căsca.
– Ce nenorocire, cât ghinion, ce sosire promptă a poliţiştilor, ce anchetă sumară!
– Ce sirenă mişto are ambulanţa, ce cretini sunt în trafic.
– Chiar, ce trafic impresionant!
– Ce zi frumoasă, păcat că vă curge sânge din cap. Doare?
– Şi totuşi, ce culoare intensă! Ce reuşit se combină cu bandajul alb!
– Şi ce bine vă stătea cu mustaţă.
NOTĂ. Acest PA a mai fost publicat pe acest blog. Mi-am amintit de el întrucât jumătate din ziua de azi am petrecut-o la „Constatări amiabile”. N-am acum răbdare, dar interesante studii psihosociologice se pot face acolo.
Click pe foto pt imagine si mai mare!
Cred că ăsta a fost un alt moment de gratie, dinaintea altei furtuni. Pfoa, ce ofertantă e furtuna! Parcă se prăvăleste norul nu asupra casutei amărâte, ci asupra seninului care râde, încă.
Click pe foto pentru imagine mărită. Eu as face un poster 😉
Parcă totul se miscă în această fotografie, desi totul părea nemiscat în momentul de gratie pe care l-am suprins. La scurt timp după aceea, am simtit adierea de vânt, apoi vuietul vântului, apoi cerul s-a acoperit cu totul si a început să bubuie. A plouat frumos, cu spume.
NOTĂ. V-am prevenit: sunt fascinat de cer!
Fotografie făcută de Adi Pîclisan la festivalul lubenitei Gottlob de anul acesta.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Stiu că e banal să ai poftă de o felie de lubenită, acum, când lubenite sunt pe toate gardurile. Dar fotografiile lui Adi Pîclisan mi-au făcut poftă, na!
E un articol despre lubenita de Gottlob, care creste în cel mai bun sol arabil din Europa, cică. O lubenită pe care localnicii o vând cu 30 de bani kilu’ angrosistilor unguri, care vând mai departe, în Germania, cu 30 de eurocenti kilu’. Că, deh!
Poate le va plăcea si lor: Andi Bob, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince (pe unde umbli, stimabilo?), A. Dama, Caius, Cristian Dima, Geanina Lisandru, -X-, g1b2i3, Nea Costache, Noaptea iguanei, Dan, Carmen Negoită, Alex Mazilu, Simion Cristian, Silavaracald.
Probabil că din cauza prea multelor belele de zi cu zi (de exemplu, explozia de la Maternitatea Giulesti), un articol savuros din EVZ „n-a avut priză”.
Ideea articolului (despre cum văd copiii viitorul – vă amintiti acel obsedant „noi, în anul 2000”?) mi-a venit la Shanghai, atunci când am văzut o expozitie de picturi făcute de copii.
Pictură de Zhou Tiantian (8 ani), fotografiată la ultimul etaj (14, cred) al Pavilionului Chinei din Expozitia mondială Shanghai 2010
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită (eu zic că merită!)
Revenind la articolul din Evz, iată câteva citate grozave:
# „Sper ca peste 20 de ani să dispară siropul alb, antibiotic, pentru copii. Odată am vomitat de la el. Sper să dispară pentru binele copiilor, pentru că are un gust scârbos, şi în locul lui să se inventeze unul cu gust de piersici” (Maxim, 7 ani)
# „Viitorul vine peste o sută de ani, când o să moară toţi oamenii din lume şi o să ne naştem din nou. Atunci o luăm de la capăt. Tot noi ne naştem şi facem aceleaşi lucruri. O să fie un alt preşedinte, că Băsescu o să moară şi nu ştiu sigur dacă se va mai naşte” (Alexandra, 6 ani)
# „O să ne întâlnim cu extratereştri. La mijloc. Şi noi o să-i găsim pe ei, şi ei pe noi” (Sara, 10 ani)
# „Cei care vor face rele vor primi o injecţie cu bunătate” (Sara, 10 ani)
# „În curţi vor exista semne care interzic accesul hoţilor. Va fi un mare X, deşi nu cred că hoţii respectă semnele” (Alexandra, 6 ani)
Nu stiu de ce o postare de pe un blog poate să înduioseze. Trei-patru vorbe scrise de cineva cu care nu te-ai întâlnit niciodată si, probabil, nici n-o să te întâlnesti, pot să-ti facă ziua (sau măcar minutul) altfel. Cert e că, pe mine vestea că autoarea Dianei se mărită m-a înduiosat. Îi urez casă de piatră si să fie fericită si o povătuiesc să se bucure de clipă si să nu-si piardă vremea cu detalii organizatorice.
UPDATE. Laura Driha mă trage de urechi, si merit asta, că n-am zis nimic atunci când a anuntat ea că se va mărita. Pur si simplu, mi-a scăpat. Mea culpa! Citind azi anuntul, mi-au dat lacrimile. Nu-s nici pe departe un tip plângăcios, dar m-a emotionat cum a descris momentul:
Cerere în căsătorie
Pe plajă, în mijlocul zilei. Fără masă pompoasă. Şi fără să mă înec cu inelul din prăjitură. Aveam noi o cărţulie, i-o dădusem eu cadou de ziua lui. Citeam din ea de zilele noastre Şi mi-a zis că vrea să citim. Şi imi zice: „Dar pentru poezia asta trebuie să mă aşez.” Şi se pune în genunchi. În ambii genunchi. În faţa mea… Am crezut că mor. Mi s-au înmuiat picioarele… Nu mă puteam gândi decât la faptul că azi am venit în balerini în loc de tocuri şi cum naiba mi-o sta părul la vântişorul de pe plajă. Şi am zis DA.
Asa-i că e un PA extraordinar?
În concediul meu de 3.500 de kilometri prin România, de la care a trecut deja o vesnicie, m-am descoperit fascinat de cer. Am fotografiat cerul din tot soiul de locuri – si de fiecare dată era altfel.
Bucată de cer văzută pe dealurile comunei Mărgău. Se apropia o ploaie strasnică. Intersant e si cât de multe cabluri apar aici.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită
Poate cea mai teribilă ştire e cea despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti. E şocant!
Nu ştiu cauza, dar totul are legătură, cu siguranţă, cu starea precară a spitalelor din România, cu sistemul sanitar deplorabil. Ştiţi, cu toţii, că e aşa. Altceva vreau să spun. Ştiu că nu e treaba mea să înţeleg Planul, dar nu ştiu pentru ce s-au născut puii ăia de om… Nu vreau să mă gândesc nici la ceea ce e în sufletul părinţilor, care se vor fi bucurat că, iată, sunt părinţi.
Şi încă ceva care mă cutremură: oare care e şansa ca identificarea nou-născuţilor să fie sigură 100%?
M-am plimbat câteva ore prin Cluj. Consider că centrul orasului, un pic renovat, e un target turistic necesar. Am făcut câteva fotografii. Mi-a atras atentia o clădire, la un colt de stradă. Cea de mai jos. Nu stiu nimic despre ea, dar mi-ar plăcea să aflu.
M-am oprit din mers si am fotografiat. Pentru că m-a izbit imaginea balconului. Cred că nu e foarte confortabil înăuntru, dar câte povesti îti poti imagina!
Click pe foto pentru imagin(ati)e mărită! 😉
Azi dimineaţă m-a trezit ceva ca o ploaie. Ce bine că plouă, mi-am zis, şi mi-am înfundat mai bine capul în pernă. Dar ploaia era prea zgomotoasă şi fereastra prea deschisă. Şi ce ploaie cu soare! Da, soarele se strecurase deja printre blocuri (nu mă întrebaţi cum).
Era 7.45 şi nu mi-a luat, totuşi, prea mult până să-mi dau seama că, în realitate, erau doi muncitori de la spaţii verzi care „plouau”. Oamenii se găsiseră, la ora aia, să tundă iarba din faţa blocului (stau la bloc) cu cele mai zgomotoase maşini din lume.
Acum e ora 8.15, s-a făcut deja cald şi, fireşte, linişte. Muncitorii de la spaţii verzi s-au topit.
Arbitrajul lui Crăciunescu jr. în meciul CFR – Astra (Digisport) a fost penibil.
A dat cartonaş galben pentru simulare unui jucător care a fost scos de pe teren, accidentat, după faza în care „a simulat”. N-a acordat penalty pentru CFR, deşi faultul s-a văzut de la Bucureşti.
Tot la Bucureşti aud în jurul meu că „se face dreptate”. Vezi, Doamne, CFR a câştigat campionatul cu ajutorul arbitrilor, aşa că „e foarte bine că, acum, echipa e furată de arbitri”. Oameni care, altfel, par zdraveni la cap sunt gata să îmbrăţişeze ideea dreptăţii făcute prin nedreptate.
Atenţie, însă: joaca de-a principiile e dăunătoare, fie că e vorba despre politică, familie sau fotbal!
NOTĂ. Asta e tableta TV de azi.
Prin urmare, depăsirea e interzisă în această zonă, deci în toată localitate. E firesc, doar trebuie protejati si târgovetii si clientii lor, nu? (Click pe foto pentru o imagine mărită!). Foto: Călin Hera
Pe drumul dintre Huedin şi Cluj-Napoca se află o localitate aparte. Celor care idealizează Ardealul, le amintesc: ne aflăm în inima Ardealului. Vorbim despre Izvorul Crişului, localitate care oferă o priveliste unică: pe ambele părti ale drumului E60, care o străbate, se află tarabe acoperite unde se vând tot felul de prostii (de la cosuri din nuiele si jucării de plastic la mături, morişti, mingi de pluş, produse de „artizanat”. Am pus ghilimele, întrucât oferta e de un prost gust desăvârşit.
Dar nu prostul gust sare în ochi, în primul rând, ci faptul că localitatea cu pricina pare un nesfârşit iarmaroc, probabil cel mai lung din tară. Accentuez: iarmarocul se întinde fix de la intrarea în localitate si până la iesirea din ea.
Fotografie din masină – nu mă întrebati cum am făcut-o! (Click pe foto pentru imagine mărită). Foto: Călin Hera
Ce e ăla un iarmaroc
Am căutat în Dex ce înseamnă anume cuvântul iarmaroc. Am aflat că e „târg ţinut la date fixe, bâlci”. Definiţia mi se pare că reflectă din plin situaţia de pe teren. E bâlci, si e la date fixe: 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an – 366 în cazul anilor bisecţi!
Presupun că toată povestea are vreun rost economic, că oamenii ăia fac vreo afacere, că doar n-ar sta cu tarabele deschise non-top doar de amorul artei (scuze pentru cuvântul „artă”!).
UPDATE.
Oare şi acum, adică trei ani mai târziu, tot aşa e?
Am primit o fotografie (via amica mea, Feri), din care am decupat bricul Mircea. Am amintiri frumoase cu acest vas, pe care ar trebui să vi le povestesc. Până atunci, iată fotografia.
O navă ca o poveste de peste mări si tări. Chiar si pentru aceia care nu iubesc marea mai mult decât, să zicem, muntele. (Click pe foto pentru imagine mărită!)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 