Fiu-meu, la cascada Voalul Miresei (Rachitele) – cascada nu apare în foto, dar o puteti vedea aici, pe vremea când încă nu împlinise 9 ani.
11/08/2010
Cele mai bune filme românesti
Am revăzut, aseară, Filantropica. Am făcut-o cu mare plăcere. Filmul mi-a plăcut si aseară, chiar dacă am descoperit mici stângăcii, legate de plauzibilitatea (100% a) povestii – dar filmul nu trebuie să redea realitatea si gata, iar exagerările sunt, uneori, necesare.
Mi-a plăcut jocul lui Mircea Diaconu, vocea (sic!) lui Nae Caranfil, jocul lui Vizante si, desigur, rolul făcut de Gheorghe Dinică. Am si râs.
Apoi mi-am amintit că am citit recent despre un top al celor mai bune 10 filme românesti, asa cum au fost ele alese de Asociatia Criticilor de Film. Topul era prezentat încă din anul 2008, când la el contribuia si Uniunea Cineastilor din România.
Dar am si eu un top! Iată-l:
1. Restul e tăcere (Nae Caranfil, 2008)
2. Actorul si sălbaticii (Manole Marcus, 1975)
3. California Dreamin’ (Cristian Nemescu, 2007)
4. Filantropica (Nae Caranfil, 2002)
5. Balanta (Lucian Pintilie, 1992)
6. Cel mai iubit dintre pământeni (Serban Marinescu, 1995)
7. 4 luni, 3 săptămâni si 2 zile (Cristian Mungiu, 2007)
8. Glissando (Mircea Daneliuc, 1984)
9. Operatiunea Monstrul (Manole Marcus, 1976)
10. Morometii (Stere Gulea, 1988)
As mai fi putut trece si Nemuritorii (Sergiu Nicolaescu, 1974) – în special pentru muzică sau A unsprezecea poruncă (Daneliuc, 1991)
Fie aceasta o leapsă pe care mi-ar plăcea s-o preia cât mai multi (e la liber).
Le atrag, totusi, atentia, următorilor: -X-, Alex Mazilu, alsosprachzamolxis, Geocer, Ionut, LeeDee P., Leo, Gabriela, Carmen, Andrei, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Flavius, Geanina, cristinutza, Serafim, Strumfita, Vania, Andi Bob, A.Dama, Anamaria si, desigur, Caius.
11/08/2010
Cel mai lung număr de înmatriculare
Am fotografiat, în Sălasul de Sus (la poalele Muntilor Retezat), cel mai lung număr de înmatriculare pe care l-am văzut vreodată. Era „atasat” unei remorci, care era parcată în Mălăesti, pe drumeagul care ne-a dus la Cetatea Mălăesti (mai bine zis, la ruinele ei).
Am dat un pic înapoi masina ca să pot fotografia (mi-a picat fisa abia după ce trecusem de remorcă).
10/08/2010
Articolul 1.148
Am ratat momentul articolului cu nr. 1.000… Mi-am propus atunci să fac tam-tam când îl voi posta pe cel cu nr. 1.111. Am ratat si acest moment. Deh.
Asa că fac show cu articolul 1.148 (ăsta de acum). De ce nu?
Iată câteva date:
– Am pornit acest blog în data de 4 ianuarie 2009, la ora 15.02.
– Primul articol s-a numit „Hello, words!” (era by default 😉 )
– Cel mai citit articol: 82 de cuvinte despre mine: 2.385 de citiri. NOTĂ: Home page-ul a avut 62.226 vizualizări, dar ăsta nu se pune
– Alte articole foarte citite: PA-uri (2.310), Servesc patria. Cafea, niste tigări, ceva (2.044), 24 de PA-uri (2.019) si Muzeul satului (1.858) – constat că nu i-am răspuns nici acum lui Cristian Lisandru la un comentariu făcut atunci. Ce idiot sunt!
– Primul comentariu i-a apartinut lui Mihnea Mărută (care nu s-a gândit încă să mă treacă la el în blogroll 😛 ). Zicea Mihnea, încă de atunci: ”Deja sunt fan al PA-urilor Sunt onorat să fiu unul dintre primele două nume din blogroll-ul tău. Succes!”
– Au fost, în total, 14.056 comentarii
– Au fost 918 comentarii spam protejate de Akismet.
– Există 7 cele mai necitite articole (au doar câte 3 citiri): drum-facsimil, ieri (o poezioară care mie-mi place), ninsoarea cocorilor, Pregătire psihologică (si versurile astea îmi plac, mă amuză, mă binedispun), Obiectivul de cercei (asta chiar a fost o postare simpatică!), târziu e (acest poem e inclus si în cartea mea) si deocamdată dimineata-facsimil (o altă poezie la care tin).
– Cei mai multi cititori: luna decembrie 2009 (45.785). Nu găsesc acum cea mai citită zi, dar stiu că era în urmă cu un an (vreo 1.500, cred). UPDATE. Am găsit-o: 20 decembrie 2009 (două articole, un miniPA si ceva despre revolutie), 2.470 afisări.
– Cei mai multi referenti: de la Gabi (3.431), Dan, care a avut amabilitatea să facă un interviu cu mine (2.576), Naivul (1.735), cell61, de care mi-e dor (1.699), Cristina Airinei (1.178), Anca (811), Lord D’If, care n-a mai apărut de muuuult (729), Lady A (575), Simion Cristian (524) – adică, practic, unii dintre cei mai activi participanti ai concursurilor de proză arhiscurtă.
– Alături de ei, dar nu în ultimul rând, sunt referentii polimedia/fain, unde e de petrecut.
– De aici, cel mai mult s-a clickuit la Gabi (374), la Naiv (310), la cell61 (296), dar si la LePetitPrince (296), Ioan Bistriteanu (226), pe polimedia, la Vania (124), Anca (115), pe Blogul Grupului Pahico (117), la Leo (103 + 78, vechi si nou), Paul Gabor (102), Cristian Lisandru (100), Andi Bob (96), ajnanina (83 + 54), Fumi (78), Roxana (74), starsgates (74), Caligul (66+63), Mihnea Mărută (64), terorista (62), Fiul (56), Adi Dobre (55), hobbitul (55), La coltu străzii (52), LeeDee P. (52), Emilia, Eugen Evu (50), Liana (48), -X- (47), Incertitudini (44)
– Ultimele cifre sunt legate de celebrii termeni ai motorului de căutare, astfel: calin hera (1.244), muzeul satului (1.006), pozitii sexuale legendare (712), muzeul satului bucuresti (561), predica la cununie (521), pa-uri (483), , calin hera blog (275), poezii (265), pe ce mana se poarta bratara (221), flori (219), predici la cununie (200), retezat (175)
Noa, am vrut să mai spun câteva lucruri destepte, dar m-a secat „documentarea”… Pe data viitoare.
10/08/2010
Cazare la Răchitele
Mai rămânem în zona Mărgău-Răchitele si împrejurimi pret de două postări. În cea de acum vă spun că posibilitătile de cazare sunt reduse. Noi am ales pensiunea Dariana din Scrind-Frăsinet, una din localitătile comunei Mărgău. E o constructie nouă (terminată în 2008, fix înainte de criză), mare, cu camere decente si gazde (familia Bogdan) foarte simpatice. Dacă ajungeti acolo, rugati-l pe patron să vă ofere un păhărel cu palincă. O va face cu plăcere.
Când am ajuns noi, „D”-ul din denumirea pensiunii tocmai căzuse. Dacă treceti pe acolo, să-mi spuneti dacă a fost urcat ;). În stânga se ghiceste casa bătrânească, în curtea căreia a fost clădită pensiunea
Click pe foto pentru imagine mărită!
Cel mai apropiat loc unde găsesti cazare decentă ar fi la Belis. Am luat un prânz foarte OK la o pensiune din vârful dealului, pensiunea Ana, care are si un loc de joacă generos.
Sunt, în realitate, două clădiri (poate identice): Ana si Irina. Între ele, salteaua pe care copiii pot sări până nu mai pot
Chiar îti tihneste să stai în scaunele ălea!
Una peste alta, turistii din zonă (ponderea turistilor din Ungaria e mare) au ce vedea. Cu grijă si informare dinainte, se si pot caza decent. Dati un semn dacă ajungeti pe acolo.
09/08/2010
În memoria lui Decebal
Am fotografiat acest monument pentru voi. Se află în apropiere de Orăstie, pe DN7 (cum vii dinspre Deva). E spectaculos, dar, dacă nu ai ochi buni, nu-ti dai seama ce e.
În România se găsesc prea putine monumente dedicate dacilor. Nu vreau să cad în patima unei dacologii extreme, dar partea asta de istorie e prea putin la îndemâna oamenilor. Există putine izvoare, incredibil de putine, dar suficiente pentru a construi ceva coerent. Cine stie, poate că o problemă a românilor e si lipsa de autoconsideratie. Reparăm?
PRECIZARE. În acest articol n-am intentionat să fac apologia cuiva sa a ceva. Nu mă interesează acum cine l-a ridicat. Mi se pare o priveliste. E ceva ce sare în ochi. Atrage atentia. Si, pentru asta, e ceva important. Problema dacilor trebuie tratată lucid. Orice fel de derapaj, de fanatism, poate strica. Există destui oameni inteligenti în România, care pot vorbi echilibrat despre „mostenirea” noastră. Câtă e.
08/08/2010
Sperietori de ciori la Răchitele
Le-am fotografiat tot în Răchitele. Încercam să ajungem la Doda Pilii, dar drumul era peste puterile Fabiei. Plus praf. Asa că ne-am întors înspre sat. Abia atunci am descoperit sperietorile de ciori la, probabil, prima casă. Ca un fel de bun venit 😉
Te-ai speria de chestiile astea dacă ai fi cioară, uliu sau soim?
07/08/2010
Cântec între Pietrele si Gentiana
Eram tineri. Fierbea sângele în noi. Am plănuit, oarecum „din scurt”, o mică escapadă în Retezat. Ceva domestic, însă: cazare la priciuri la Gentiana, care era refugiu în anii ăia (era prin vara anului 1985, cred), cu câteva ture usoare până la Bucura, Galesu samd. Era o vreme în care zburdam prin Retezat, băteam recorduri. Eram tineri.
Fotografie făcută în muntii Retezat, în apropiere de refugiul Gentiana. Lângă stânca pe care stăm pentru această fotografie găsisem un zmeuris excelent! (Fotografie trimisă de Tibi)
Îmi amintesc o fază din acea escapadă, una pe care le-am povestit-o si copiilor. Era după-amiază când am descoperit că nu mai avem pâine. Aduc eu, am spus. Am plecat, gonind, spre Cabana Pietrele. În mod normal, un drum dus-întors se face cam în 3-4 ore. În vremea aceea, o oră si jumătate îmi era arhisuficientă. Îmi calculasem că am timp, la Pietrele, să sorb o ciorbă (tanti Florica făcea o ciorbă de cartofi senzatională!) si apoi s-o iau voiniceste înapoi, să ajung fix când fetele vor fi terminat de făcut mâncarea la Gentiana.
Dar la Pietrele am întâlnit niste amici vechi. Ne-am întins la povesti. Era deja noapte când am pus pâinea în rucsac, mi-am luat la revedere de la amici si am purces la deal.
Era o noapte plăcută, de vară. În pădure era foarte, foaaarte întuneric. Stiam cărarea cu ochii închisi, aveam la mine lanterna, una chinezeasca, metalică, cu trei baterii, deci întunericul nu era o problemă. Totusi, după vreo 15 minute de la plecare, când eram deja în adâncul pădurii, pe o coastă de munte, întunericul a început să fosnească, să tipe, să urle, să trosnească.
Nu se cuvine ca un tânăr de 17 ani să se teamă de ceva, dar, fără să vreau, mă treceau ceva fiori. Îmi aminteam că mai mersesem singur prin pădure o singură dată, când aveam nouă sau zece ani, era primăvară si eram îndrăgostit de o fată căreia am vrut să-i fac o surpriză (dar asta e altă poveste).
Ei bine, trebuie să cânt, în gura mare, mi-am zis, ca să alung eventualele sălbăticiuni. Am început timid, apoi din ce în ce mai tare, cu siguranta celui care stie că nu-l aude nimeni. Am cântat din toti rărunchii toate melodiile pe care mi le-am amintit, am cântat si imnul de stat (era Tricolorul pe vremea aia), am cântat Tot înainte, mândrii pionieri, dar si Magdalena, spune drept, cine te-a muscat de piept, ori Aoleu,/ce să mă fac, Doamne, eu?/Se mărită Mona mea/Nu stiu, Doamne, ce-i cu ea.
În fine, am ajuns răgusit la Gentiana. Luminile lanternelor coborau deja către pădure, pentru că se făcuse cam târziu. A urmat, fireste, o seară de pomină. Eram tineri.
NOTĂ. Am scris aceste rânduri provocat de un comentariu MeetTheSun la fotografia cu rucsacii pe cadru. Totusi, n-am răspuns expresiei folosite de ea („înaintasii în ale drumetiei montane sau alpinismului românesc”). Zic doar două vorbe acum: înaintasii au fost mult înainte de a fi apărut noi. Am cunoscut câtiva. Revin.
07/08/2010
În costum de ginere
Erau mici, îşi trăgeau picioare pe sub plapumă. Tatăl lor se băga între ei şi fiecare îi lua câte o mână şi se încolăcea pe câte un picior al lui. Se potoloeau abia când începea el să le povestească amintiri din copilărie. Se identificau cu el, când era mic, şi adormeau înainte să afle finalul poveştii. Nici nu exista final. Tatăl lor rămânea nemişcat, să nu-i deranjeze, cu privirea agăţată în întunericul de pe tavan. Probabil că el nu dormea niciodată, de-aia e acum atât de obosit, în costumul de ginere care nu-i mai vine, dar cine se mai uită la asta acum?
06/08/2010
Drum în Răchitele
Prim-plan cu drumul către Padis, în lucru. Florile de pe marginea drumului sunt grozave!
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Satul Răchitele, de unde si-a pornit călătoria premierul Emil Boc, e asezat într-o zonă pitorească, în apropierea lantului Vlădeasa din muntii Apuseni. Oamenilor de aici le mergea bine crescând animale, dar acum animalele nu mai au căutare. Se cumpără doar vitei aproape de lapte, ceea ce face nerentabilă cresterea vitelor. Laptele e ieftin. Prin urmare, nu mai vezi aici cirezi de vaci sau turme de oi.
În curtile oamenilor e ca în Elvetia: gazon. Rareori am văzut grădini de legume. Păsările din curte, câte sunt, sunt ascunse în cotete, nu stau la poartă, ca în Oltenia. De vină sunt vulpile, mi s-a spus. A fost un vulpoi zilele trecute, la amiază, pe gardul vecinului, se uita în curte si îsi alegea prada, mi s-a spus.
Asa că oamenilor le-a rămas ca principală sursă de venit exploatarea lemnului. În permanentă coboară din munte camioane cu busteni lungi. Chiar în Răchitele sunt mai multe gatere care taie în draci. Turismul e ca si inexistent (numeri pensiunile pe degetele de la o mână: una e a fratelui lui Emil Boc; mai sunt câteva în constructie, oprite de criză).
Ceea ce ar putea ridica zona e drumul către Padis, la care se lucrează. Cu o masină 4×4 ar putea fi practicabil si acum, din cate mi s-a spus, dar nu e recomandat în timpul săptămânii din cauză de lucrări. Acest drum ar putea duce soferii până în inima Apusenilor, la comori care s-au păstrat aproape intacte poate si fiindcă zona a rămas sălbatică, nestrăbătută de sosele. Dezbaterea e în toi, se poate filosofa mult pe tema asta (modernizare vs. păstrarea autenticului).
În fine, oamenii cu care am avut eu de a face au fost foarte amabili si comunicativi.
06/08/2010
Rucsaci pe cadru (alb-negru)
Bunul meu prieten Tibi mi-a trimis două fotografii cu nume de locuri. Vă arăt una dintre ele, care chiar că trezeste nostalgii!
„Era Aprilie 1988 si plecam in una din cele mai extraordinare ture pe care le-am facut in viata mea”, mi-a zis Tibi. Si, trebuie să vă spun, a făcut o grămadă de ture ca lumea!
06/08/2010
Proba de rezistenţă
Era la a doua tură de teren (erau pe stadionul Constructorul) şi nu mai avea aer. Era cald, un început de iunie torid. Colegii mergeau la pas, trăncănind. Proful de sport se trăsese la umbră şi fluiera, când şi când. Doar Mihăilă mai alerga, era în faţă. Pe ultima sută de metri parcă i se lungiseră picioarele. Nu mai era el acolo, era un robot imperfect care îi înţepa tălpile, îi lua aerul, îi usca saliva. Când a trecut linia de sosire (cot la cot cu Mihăilă) avea pulpele tari şi se simţea ca pe Lună: plutea şi îi lipsea oxigenul. Apoi a început să vomite.
05/08/2010
Mireasa trântită în iarbă
Am făcut fotografia de mai jos în timpul unei plimbări prin Grădina Botanică din Cluj. Era o zi călduroasă, foarte călduroasă. La un moment dat, am văzut animatie pe o pajiste. Copiii stiu că atunci când vezi o mireasă ai noroc (nu stiu cine le-a spus superstitia, aceasta si altele, dar am niste bănuieli). De data asta, nu prea stiau ce să zică. Eu am fotografiat rapid, bănuind că nu voi avea sansa unei a doua încercări.
Tânăra doamnă din fotografie era înconjurată de mai multi bărbati. Unul făcea fotografii, altul filma (se vede în cadrul meu), câtiva tineau flori, genti, sacose, posete. Cred că prima oară mi-a atras atentia felul în care o fixau cu privirea pe femeie, abia apoi am văzut femeia. După ce am fotografiat-o si eu, deh, s-a întors si a întrebat: „Mi s-a ridicat rochia? Se vede ceva?” „Nu, nu!”, s-au grăbit toti bărbatii s-o linistească, „e foarte bine”. Cam porci, nu? 🙂 (Click pe foto pentru imagine mărită!!!)
05/08/2010
Bulbuci
Domnul din faţa mea a privit departe. Pe chip i-am văzut un zâmbet, apoi o cută neagră pe frunte. Totul, preţ de o secundă. Îşi amintea. Avea opt ani când se jucau de-a prinselea pe malul lacului de acumulare: el, taică-său şi soră-sa, care era mai mică. Staţi aici cuminţi, ţineţi-vă de mână, le-a zis la un moment dat, şi a sărit în apă. Maică-sa nu se mai vedea. Apoi i-au văzut părul, capul şi pe taică-său, apoi nu s-a mai văzut niciunul, apoi mâinile tatălui, pleznind apa, apoi doar nişte zbateri şi bulbuci.
04/08/2010
Ajutor de la oameni pentru un copil de preot
Am primit, vă supun atentiei:
Siluan are 5 luni si este al treilea copil al unei familii de preot ortodox (taticul lui Siluan, George Bota, este preot la Tohanul Vechi II, biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”).
La Clinica din Salzburg, Siluan a fost diagnosticat cu ciroza si hipoplazie a cailor biliare. Ficatul lui il mai ajuta sa traiasca o luna de zile. Deci, are nevoie urgenta de transplant de ficat. Donatorii vor fi parintii lui, in functie de rezultatul analizalor de compatibilitate. Operatia costa 100.000 de euro si se va face la Clinica din Innsbruck. Rugamintea mea de dragoste si comuniune crestina se adreseaza tuturor celor care il pot ajuta cu rugaciune si financiar.
Pentru aceasta, puteti face donatii la:
Unicredit Tiriac BankSucursala Brasov MuresenilorTitular: Bota George LaurentiuSwift BACXROBUCont EURO: RO74BACX0000005005204320Cont RON: RO81BACX00000050052044000Va multumesc pentru dragoste si ajutor in Domnul nostru Iisus Hristos.Găsiti aici detalii despre starea lui Siluan (vor fi postate în curând şi actele medicale).
Va multumesc,
Adriana
04/08/2010
Oferta zilei pe litoral
Fotografie de Feri Predescu, pe plaja Cazino Mamaia. Fără cuvinte.
04/08/2010
Sfârcuri pentru Libertatea
M-am gândit să vin în ajutorul domnilor si doamnelor de la Libertatea, mari amatori de sfârcuri. (Nu discut despre Click!).
Ei, bine, am o stire-bombă: exact în momentul în care Avril Lavigne si-a arătat sfârcurile în Malibu, Joiana a făcut acelasi lucru pe o păsune de la poalele Muntilor Retezat!
Click pe foto pentru mărirea imaginii 😛
Instantaneu în care se poate ghici privirea Joianei.
„Fete” odihnindu-se
04/08/2010
Dropia
Aveau o Dacia 1300 albă. Erau toţi: tata la volan, mama lângă el, iar în spate băiatul şi fata, zbenguindu-se. Tata cânta „Marioara de la munte”, semn că era binedispus. Treceau printre lanuri de grâu foşnitoare. S-a uitat fix la ea, a auzit frânele, maşina s-a zmucit. Apoi a auzit piuituri în lan. Dropiei-mamă i se zbătea o aripă. Cealaltă era sucita nefiresc. Mama i-a îndreptat-o, i-a dat nişte apă, a aşezat-o la umbră. Puii au început s-o înghiontească. Erau şapte. Tata nu mai cânta. Parcă tăcerea s-ar fi făcut o ţigară şi ar fi fumat-o adânc.
03/08/2010
Un PA genial de Turgheniev
Se zice că odată nu ştiu care doctor a venit, carevasăzică, la un bolnav, când acela era de-acum dus ad patres. Când servitorul de la intrare l-a oprit, spunându-i că nu mai e nevoie de el, doctorul, fâstâcindu-se, căci nu se aşteptase la aşa ceva, l-a întrebat: „Dar înainte de moarte, boierul a avut sughiţuri, nu?” „O, da, a avut!” „Si a sughiţat din greu, nu-i aşa?” „Da, tare din greu”. „Aha, asta e bine”, şi a făcut cale-ntoarsa.
NOTĂ. Am găsit acest fragment în „Parinti şi copii”, de Turgheniev, la pagina 145, în ediţia 2010 a Editurii Litera, Colecţia de buzunar. Consider că acest text de 436 de semne poate fi considerat un model de proză arhiscurtă. Are tot ce vrei în el, are poveste, are atmosferă. Are geniu.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
