09/12/2010

Proză arhiscurtă de-a valma

Adun aici PA-uri de-a valma. În final ar trebui să fie cam toate cele pe care le-am scris pe acest blog. Puteti da click pe titluri, dacă doriti să le cititi, sau puteti trece mai departe. În principiu, intentionez să alcătuiesc o carte.

Micile dileme ale artistului anonim
Tehnica disimulării, la patru ani jumate
Viaţa după promisiune
Amândoi
Încotro-ncotro
Cu tati la Shrek
Cățelușul, pisica și zebra
Neon
Telefonul de la ora opt
Inginerul de la miezul nopții
La dictare
Adevărul despre moartea contabilului Fișic
Dolarul meu norocos
Copilul are colici
Piatra care se miscă
Timp
Ora lui Dorel
Melcul cu două picioare
Scooby sau Fred
Adevărul desrpe Zâna Măseluță
Cine-a pus stația-n drum
Căpăţâna de măgar şi drogul de sare
Culorile doamnei
Ideea
Adică
La vale
Efectele secundare ale îmbătatului cu apă rece
Ora de viagra
Dl. Lică trăieste în zig-zag
Fiul farmacistei
Gluma cu aspirina
Trei frici
O țigară maronie tocmai în Giurgiu
Ar vrea să facă dragoste
Mă las de fumat
Mașina de spălat decapotabilă
Uriașul
Aranjamentul
Proces tehnologic
Eu sunt Zâna Măseluță
Principiul lui Casanova
Preafrumoasa de la OTP
Mireasa trântită în cârciumă
Mucosul și Subțirelul
Meseriasul
Pana de gâscă
Dl. Lică nu e niciodată singur
Pisica și cele aproape șapte vieți
Bilele
Pariul pe nimic
Femeia cu violoncelul
Chiroul cu trei ochi
Maidan cu macadam
Un loc linistit
Dormitor de o persoană
Acasă
Autor necunoscut
Scara blocului (Ilarion)
Iute
Cârcelul domnului Lică
Cântecul mierlei
Pentru voi
Dl. Pătrascu fată cu perfecțiunea
Pasi de copil
Bătrânul și marea de guvizi
25.30
Dl. Lică dă cu capul de tavan
Dl. Lică sforăie
ora shapte încă-i noapte
Filiasi
Actorul de rezervă
Aventură finală
Ou
Babele se ouă
Julitură
Cerul cu opt stele
Incredibila suită de întâmplări
Poate e doar murdar
When you kill a pig
Ger
Pătrascu fată cu personajele
Pastila de slăvit
Cea mai scumpă cafea din lume
Orasul de frișcă
Sticla de Borsec
Tratez rinichii cu reiki
Flegma locotenentului Mitran
Cele sapte minute ale halatelor
Chiar la ora aceea
Dl Lică față cu Burj Khalifa
Piure
Luna 12, ziua 25, înainte de prânz
Colindeț
Dâra
Doldora de plastic
În Oraș nu e niciodată destul întuneric
Omul cu vioara

08/12/2010

Sopârla de miercuri

Sopârlă fotografiată lângă Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august, anul 2010. FOTO: Călin Hera
Sopârlă fotografiată lângă Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august, anul 2010. FOTO: Călin Hera

În această seară de mijloc de decembrie, senină si rece, îmi amintesc o sopârlă care mi-a iesit în cale astă-vară, într-o mică tură făcută la poalele Retezatului (despre care îmi propusesem să povestesc aici). Sunt sigur că si Leo, Anca, Andi Bob, Adela, Paul Gabor, Naivul, Gabi, Cristian Dima, Cristian Lisandru, LePetitPrince, -X-, Călin, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Laura Driha, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Dan, Fiul, Fiica, Roxana, Achilianu, Gabriela Elena, Anamariadeleanu, Teacă, si ztbau reptilele lor 😉

08/12/2010

Teoria transformărilor bruşte

Dl Lică a crezut într-o vreme, ca mai toată lumea, că viaţa evoluează treptat, că transformările se produc lent, că lucrurile vin unul din altul, că e vorba despre o devenire. A studiat problema la miezuri de noapte, la trecerile dintre ani. Se observa, se studia şi constata, de fiecare dată, că el, dl. Lică, este fix la fel şi la 23.59 şi la 00.01 când, deja, era o altă zi, un alt an, un alt mileniu (s-a întâmplat şi asta!), o altă vârstă. Aşa a ajuns la concluzia că graficul vieţii nu e o linie dreaptă sau una curbă, care să urce sau să coboare lent, ci mai degrabă un zig-zag cu puncte de inflexiune, de cotitură, foarte bine determinate, despre care se poate spune cu exactitate când anume au avut loc şi că în urmă lor s-au produs efecte foarte concrete.

Există un domn Lică holtei, apoi unul un pic mai altfel în timpul căsătoriei şi există un alt domn Lică, cel de după divorţ, diferit de ceilalţi doi. Iată două evenimente foarte precis definite, căsătoria şi divorţul, care l-au schimbat pe domnul Lică suficient de mult încât să conteze.

Dl. Lică are la îndemână numeroase alte exemple care să-i susţină teoria transformării bruşte: vecina Stela, care refuză petrecerile de când i-a fost extirpat un sân, vecinul Ilarion, care nu mai iese la bere de când are copil, amicul Flavius, care nu-şi găsea rostul până a devenit bisericos, Dan, care a scotocit munţii, cărare cu cărare, până i s-au bulit genunchii, apoi s-a ingrăsat şi a devenit melancolic. Viaţa e un zig-zag, şi nu o succesiune de puncte care diferă de precedentul numai puţin.

Atunci când ajunge cu discuţia în acest punct, dl. Lică are două argumente imbatabile, cu care, de regulă, îşi face praf auditoriul: primul este borna naşterii, după care el, dl. Lică nou-născutul este cu totul altfel decât fătul dl. Lică şi borna moarte, la fel de „brutală”, care desparte graficul vieţii oricărui domn Lică în două secvenţe evident diferite.

Dl. Lică priveşte liniştit de la ultimul etaj al blocului în care locuieşte. N-are chef de vreo nouă schimbare, e mulţumit cu linearitatea existenţei sale de acum, dar ştie că, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla ceva foarte concret care îl va duce într-o altă etapă a vieţii, destul de diferită de toate celelalte de până acum, dar nu obligatoriu ca o consecinţă a lor, ci doar a hazardului. Ceea ce e destul de cool!


Notă. Citiți, în context, acest PA.

07/12/2010

Statuia lui Carol I, la locul ei

Am fotografiat astăzi statuia lui Carol I, ridicată recent pe un soclu aflat între Palatul Regal si Biblioteca Centrală Universitară. Era o vreme incredibil de frumoasă (chiar, să-mi explice cineva care e treaba cu clima!) si, recunosc, statuia merita niste fotografii mai ca lumea (dacă aveti, arătati-mi-le sau dati-mi linkuri, să le adunăm 😉 ). În fine, asta e ceea ce am făcut eu, cu celebrul (sic!) meu telefon. Găsiti în Dilema veche un articol util pentru a intelege ce e cu statuia asta.

Statuia lui Carol I, amplasată recent pe un soclu ridicat între Biblioteca Centrală Universitară si Palatul Regal, în Bucuresti, foarte aproape de vechiul amplasament, fotografiată cu telefonul, azi, 7 decembrie 2010. FOTO: Călin HeraStatuia lui Carol I, amplasată recent pe un soclu ridicat între Biblioteca Centrală Universitară si Palatul Regal, în Bucuresti, foarte aproape de vechiul amplasament, fotografiată cu telefonul, azi, 7 decembrie 2010. FOTO: Călin Hera

ADĂUGIRE. Cred că n-ar strica să fie dată jos, cumva, „chifla” aia din apropiere. Părerea mea.

06/12/2010

Bijuterii făcute de gheată si fotografiate de mâna omului

V-am arătat săptămâna trecută niste freezing rain pictures (făcute cu telefonul), ca să mă exprim asa. Mi-a fost dat, între timp, să văd niste fotografii adevărate. Jos pălăria în fata acestor bijuterii si a autoarei fotografiilor!

Bijuterie făcută de ploaia înghetată si fotografiată de Daliana
Bijuterie făcută de ploaia înghetată si fotografiată de Daliana

06/12/2010

Cum se foloseste telecomanda

Dl Lică, un vechi şi constant cititor al acestei rubrici, a început să-şi pună întrebări filosofice, de genul „a fi sau a nu fi telespectator”.

Îi place să fie un om informat şi, de aceea, primele butoane ale telecomenzii sunt pentru televiziunile de ştiri şi generaliste româneşti. Totuşi, deşi priveşte cu un ochi foarte critic guvernarea, i se pare că unele programe sunt prea de tot.

Fiindu-i foarte greu să afle informaţii şi comentarii decente, echilibrate, şi enervat de încercările de manipulare TV, a ajuns la concluzia că e nevoie să facă echilibrarea în capul lui: ia „de bine” de la mogulii buni, „de rău” de la cei răi şi încearcă să modereze el cele două viziuni. Poate tocmai de aceea, de o vreme, a început să-l doară capul.

Aşa că a decis să ia o pauză şi a mutat la primele butoane Discovery, History, Animal Planet şi National Geographic, plus canalele de filme. Nu putea renunţa aşa, tam-nesam, la televizor întrucât îşi luase unul mai acătării şi încă nu se amor – tizase investiţia. Dar e o ipoteză de lucru.

NOTĂ. Dl. Lică a comis-o din nou: a apărut iar în EVZ!

04/12/2010

Ca o carte deschisă sunt pentru tine

Atunci când tu mă priveşti mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).

Şi totuşi, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.

Şi ai trece mai departe.

Dar tu, tu te mulţumeşti
să mă răsfoieşti. Nu ştiu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfăţată).

NOTĂ. Acesta e un exemplu tipic de transformare a unui PA într-un poem (am mai dat unul aici). Un exemplu tipic de risc (asumat sau nu) pe care îl are cineva care scrie poezie si scrie si proză arhiscurtă. Cred, sincer, că acestui trext îi sade mai bine ca poem decât ca PA, asa cum fusese el scris initial. Ca poem a apărut si în cartea mea.

03/12/2010

Fotografii fără cuvinte

Stiu că o fotografie face cât 1.000 de cuvinte, Remus Suciu stie mai bine asta (apropo, el chiar e dispus să vă răspundă la întrebări!), dar fotografiile de mai jos fac cât 1.000 plus un smile (socot). Le-am primit, în urmă cu ceva vreme si, într-un fel, se asteptau una pe alta.

Vedeta Antenei, Alessandra Stoicescu, fotografiată la un santier organizat (probabil de Fundatia D.V.) după inundatiile din vara acestui an. FOTO: A1 (sper să nu mă însel)
Vedeta Antenei, Alessandra Stoicescu, fotografiată la un santier organizat (probabil de Fundatia D.V.) după inundatiile din vara acestui an. FOTO: A1 (sper să nu mă însel)

Fotografie făcută cu ocazia unei exhumări realizate de echipa lui Mariu Oprea, căutătorul de rămăsite (si povesti) ale partizanilor anticomunisti. FOTO: Mihai Soica
Fotografie făcută cu ocazia unei exhumări realizate de echipa lui Mariu Oprea, căutătorul de rămăsite (si povesti) ale partizanilor anticomunisti. FOTO: Mihai Soica

02/12/2010

Fotografiile capitalei înghetate

Dacă tot a trebuit să-mi las masina pe loc si dacă tot am avut de mers pe trotuare alunecoase (aseară, de ziua natională, cea cu freezing rain), am zis să fac niste fotografii – cu telefonul.
Iată-le:

Această prezentare necesită JavaScript.

01/12/2010

Freezing rain de Ziua Natională, în loc de laolaltă

Ploaia înghețată de azi-dimineată, care m-a tinut în jurul masinii muuuult mai mult decât as fi vrut (până la urmă am reusit să curăt geamurile destul de cumsecade), mi-a amintit foarte direct că Ziua Natională a României pică într-o perioadă a anului cam nepotrivită pentru petrecere laolaltă.

Fotografie făcută azi (01.12.2010) la parada de 1 Decembrie din Bucuresti, de colegul meu Vlad Stănescu. Recomand întreg fotoreportajul de pe evz.ro!

Cred că, în principiu, Unirea din 1918 e un eveniment extraordinar în istoria României. Poate cel mai important
(eu as vota si pentru încoronarea regelui Carol I – 10 mai 1886, fiindcă acela poti zice că a fost momentul de cotitură). De ce însă nu reusim să simtim că e sărbătoare azi? E vorba doar de vremea proastă (iarna nu-i ca vara, am aflat de mai multă vreme…). Unde am pierdut (dacă l-am avut vreodată) sentimentul de laolaltă, de împreună, de solidaritate (stiu, sună prea pompos)?

În fine, mai am un dor, dorul de România dodoloată. Azi sunt 92 de ani de la Unire. Câti, oare, până la Unire? Închei strigând (în gând): Trăiască România dodoloată!

NOTĂ. Am folosit englezismele din titlu pentru că mi-a plăcut pronuntia perfectă a unei domnisoare reporter de la Realitatea TV, atunci când a explicat de ce nu zboară niste avioane de pe Otopeni.

Logoul cu care google.ro a cinstit ziua de azi
După cum se poate observa în imaginea de mai sus, în ciuda faptului că cei de la google sunt destul de engleziti, au folosit corect tricolorul românesc, fără a mai adăuga a patra culoare, cum făcuseră autoritătile din Alba Iulia.

Mai sărbătoresc azi (din câte mi-am dat eu seama): Gabriela Elena, Flavius Obeadă, Leo, Paul Gabor, Adela Onete, ajnanina, Cristian Dima, Naiv prin România, Cristian Lisandru, A.Dama, starsgates, Daurel, g1b2i3, Gina, Laura Driha, Serafim, Călin, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Romeo, Dan, Roxana Soare, Anamaria Deleanu, Bogdan Onin, Cristian Stefanescu, Geocer, LeeDee P.,LePetitPrince, Photographis.

01/12/2010

Remus Suciu, fotograful fascinat de Jules Verne

Remus Suciu

Remus Suciu, unul dintre cei mai buni fotoreporteri cu care am lucrat.

Ce alegi:
a) marmote imperechindu-se pe Custura Bucurei, b) un extraterestru, c) Fața nevazuta a lunii?

Remus Suciu: Evident ca a) desi nu m-as da la o parte nici pt pct. c)

Alb negru sau color?
Remus Suciu: Color. Rareori alb-negru. Folosesc alb-negru în special la imaginile cu personaje in amurg, de seara, si aproape de fiecare data sepia.

Ce iti doresti cel mai mult să fotografiezi?
Remus Suciu: Înca visez la ai concura pe cei de la National Geographic. Vreau să fotografiez viata asa cum e ea, fara manipulari fara a ascunde ceva, viata omului simplu, nebagat in seama de mai nimeni.

Care este cadrul perfect?
Remus Suciu: Pfui, e o intreaga gama de cadre „perfecte”. Însă, fiind afectat de fotojurnalism (iremediabil) pot spune asa: cadrul perfect e cel care spune povestea intreaga despere ceea ce am in imagine, fara a mai fi nevoie de vreun articol sau explicatie foto.

Care e ultima fotografie de care ești multumit?
Remus Suciu: Chiar duminică am facut o imagine ce spune multe. Am vrut sa urc pe munte, vremea nu m-a lasat si totul s-a terminat cu un exceptional picnic la gura pesterii Cioclovina. În timp ce in ceaun fierbea gulasul pregatit am surprins o imagine care spune totul despre cei care eram acolo. În imagine nu e niciunul dintre noi, doar matizul (plin de noroi), ceaunul care fierbea deasupra unui foc si un trepied foto pe jumatate desfacut.

Ultima fotografie de care e multumit Remus Suciu: un popas la gura pesterii Cioclovina. FOTO: Rem

Ce-i spui unui copil care vrea să se apuce de fotografiat?
Remus Suciu: il intreb daca o face din pasiune sau doar sa imite pe cineva. Apoi îi zic sa invete intai bazele fotografiei si sa pozeze! Cel mai bine se invata meseria asta pe imaginile, bune sau rele, pe care le face. Cand vine cu imaginile lui, il si simt daca are sau nu vreo inclinatie spre arta fotografica

Ce sfat îi dai unui adult care are deja în spate mii de fotografii „de familie”?
Remus Suciu: Ca e timpul sa mai urce o treapta. Daca va merge intr-un loc cu familia nu trebuie sa faca doar poze cu ai lui aliniati in formatie in fata unui obiectiv turistic, ci sa schimbe un pic ordine in primplanuri ordinea. Practic, sa creeze o compozitie care sa incante ochiul.

Ce aparat de fotografiat recomanzi unuia căruia îi place imaginea, vrea să facă fotografii bune, dar n-are pretentii de profesionism?
Remus Suciu: Un dslr pentru consumer, undeva pe la 25-30 de milioane de lei vechi. Sunt doua feluri de aparate: Compacte si Dslr. La cele compacte e rău că e cu vizualizare directa; nu poti schimba lentilele si nici nu poti regla mare lucru.

Fotografiile făcute cu aparate tip „Idioten” sunt naspa?
Remus Suciu: Nu chiar, poti ascunde asta cu o compozitie buna a imaginii.

De ce rezistă fotografia, cu tot avântul televiziunii?
Remus Suciu: Pentru ca fotografia e rodul unor emotii traite sau a unei dorinte neimplinite. Televiziunea e prea directa. E cam cu li se spune damelor de companie in baruri: sa provoace placere, nu sa produca.

Care e scriitorul care ti se pare că scrie cel mai fotografic?
Remus Suciu: De departe, Jules Verne. De mic am realizat asta. Am „tocat” cu savoare cartile lui si exact ceea ce-mi imaginam citind, aceea gaseam in imaginile tiparite in carte. Nu cred ca se va mai gasi cineva care să redea cu atata scuratete fapte si locuri fara sa zica „imagine that”.

NOTĂ. Dragii mei, aceasta e interviul de care am fost eu în stare. Nu voi putea niciodată să fac interviuri asa reusite precum reuseste Dan, în Ziarul de la cinci. Luînd exemplul maestrului, vin si vă rog să continuati voi sirul întrebărilor. Remus promite să răspundă.

UPDATE. Ca urmare a unei întrebări de la LePetitPrince (care m-a scos din blogroll 😛 ) si a răspunsului lui Remus, public mai jos două fotografii pe care mi le-a trimis maestrul ;).

Cărări prin suflet (1). FOTO: Remus SuciuClick pe foto pentru imagine mărită (merită!)
Click pe foto pentru imagine mărită (merită!)

30/11/2010

O fotografie despre dl. Lică

„Viata nu e o linie dreaptă”. FOTO: Remus Suciu

Remus Suciu a avut amabilitatea să găsească o fotografie inspirată de PA-ul meu, Dl. Lică trăieste în zig-zag.
Discutia a avut loc în timpul micului interviu pe care mi l-a acordat 😉 (iar acest articol are si rol de teaser).
Voi publica interviul mâine si voi folosi metoda Dan C.: mă bazez pe voi, cititorii acestui blog, pentru a-i pune întrebări lui Remus – unul dintre cei mai buni fotoreporteri cu care am lucrat, un om care trăieste din fotografie si e îndrăgostit de meserie, un om care visează cu ochii deschisi la National Geographic si care stie pe de rost judetul Hunedoara, probabil cel mai frumos din România (aici sunt trădat de patriotism local, e vizibil).

29/11/2010

Cum gândesc chinezii

De ce scriu arabii de la dreapta la stânga? De ce au pierit cifrele romane? De ce folosesc rusii scrierea chirilică? Sau japonezii pe cea hieroglifică?

OK, poti să răspuzi că d-aia. Că asa au apucat. S.a.m.d.

Dar îndărătul tuturor acestor de ce-uri se află deprinderi culturale, feluri de a fi, civilizatii. Eu cred că-i poti întelege mult mai bine pe chinezi, de exemplu, stiind cum fac ei înmultirile. Aceeasi tablă a înmultirii, metode de calcul diferite, sisteme de gândirie diferite, oameni diferiti, aceasi Planetă. Mie-mi place că.

Cei care zâmbesc privind filmuletul de mai jos (desi epublicat de vreo doi ani, eu abia zilele trecute l-am văzut; gratie Laurei) sunt superficiali.

28/11/2010

Cinci săptămâni în palon. Baza de date

Dragi prieteni, iată mai jos baza de date a concursului de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon.

Câstigătorul concursului este Ion Toma Ionescu (aplauze!). Clasamentul general, aici.

Etapele concursului
1. Un whisky bun (PA-uri, vot, clasament etapă)

2. O gazdă perfectă (PA-uri, vot, clasament etapă)

3. La vale (PA-uri, vot, clasament etapă)

4. Acoperişul
(PA-uri, vot, clasament etapă)

5. Tigara (PA-uri, voturi, clasament etapă)

6. Frică (PA-uri, vot, clasament)

7. Pastilele (PA-uri, vot, clasament etapă)

8. Altă zi (PA-uri, vot, clasament etapă)

NOTĂ. Ultimul PA a alcătuit un lant PA care a înconjurat blogosfera 😉

Această postare i-ar putea interesa în special pe: Ion Toma Ionescu, Leo, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince, starsgates, Serafim, Carmen Negoită, Dan, Roxana, lin, Bogdan, Gabriela Elena, Geocer, LeeDee P., Petra, Sictireli, Simion Cristian, Silavaracald, Anca Vrinceanu, Adela, g1b2i3, Cristian Dima, Mariana, Victor, Ioan Bistriteanul, Bianca Dobrescu, injineru.

28/11/2010

Tabla înmulţirii

Nimic filosofic, cel puţin aşa, la o privire superficială, dar de bază. Am ales să fac acest tabel pentru uzul fiului meu. Printat, lipit pe birou. Cred că e mai bine să tragă cu ochiul (în timp, va ţine minte tabelul*; poate e şi asta o soluţie bună de învăţare a tablei înmulţirii; pe vremea mea se învăţa pe de rost, pur şi simplu).
Aduc tabelul şi pe blog, poate îi va mai folosi cuiva. Citește în continuare

27/11/2010

Servesc patria. Cu amintiri

Sunteţi deja în Bacău, dar noaptea visaţi scene de la Ferma Gemenele. Îţi aminteşti faza cu sacul de seminţe de floarea soarelui.

Citește în continuare

27/11/2010

I sweeten myself the tea with honey

Dan mi-a făcut o surpriză, aşa că astăzi vă arăt o traducere a poeziei Îmi pun singur miere în ceai, cel mai tradus poem al meu 😉 (nu degeaba a dat titlul cărţii)
(vezi aici si aici două versiuni în limba spaniolă)

I sweeten myself the tea with honey

I sweeten myself the tea with honey
she sits quietly in the chair looking up at me
surprised to see my hand not trembling

it is so early in the morning that
the sun is slipping into her eyes
time enough to sprawl about a little longer
then it comes out of the sea

she is no longer sitting but looks at me
she has cold hands and the wall
between us was turning out translucent

UPDATE.
Săptămâna trecută doar m-am lăudat că vă arăt video de la a doua apariţie cu cravata roz. Acum am updatat, aşa că, aceia care doresc, pot vedea aici filmuleţul de la lansarea care a avut loc la Bucureşti.

26/11/2010

Decât o dilemă mai am

Privesc admirativ-contrariat femeia din fata mea. Are vârstă incertă şi o oarecare graţie în mişcări, care poate veni însă şi de la o rutină îndelungată. Pare nu că-i place ce face, dar e împăcată cu asta şi caută să vadă partea bună a lucrurilor.

Desi initial îmi spusese că mai are decât o dilemă, după ce a studiat mai atent problema, a observat că, totusi, nu mai are nicio dilemă. As fi rămas la acest joc de cuvinte (probabil ferit de prea multă originalitate), fără a-i da întelesuri pe care, desigur, nu le are, dacă cercetarea mea ulterioară n-ar fi întâmpinat replici care, scoase din context, pot alcătui frânturi de scenariu.

„Am dilema de săptămâna trecută”, mi-a răspuns un domn în etate. „Azi n-au adus dileme”, a replicat o blondă plinuţă. „M-a rugat un domn să-i păstrez dilema asta, dar v-o dau dumneavoastră, nu cred că-i mai trebe”, mi-a făcut cu ochiul o tanti cu batic.

N-am vrut să las domnul cu pricina fără dileme, dar eram şi eu în căutarea uneia, aşa că am achiziţionat-o.

Între timp am şi întoars-o pe toate fețele, aşa că, dacă se întâmplă cumva ca domnul care nu și-a mai găsit dilema să parcurgă aceste rânduri, să mă contacteze: i-o ofer, că tocmai a apărut una nouă.

P.S. De fiecare dată când cer revista Dilema veche de la chioscul de ziar sunt parte a unor dialoguri care, scoase din context, par foarte foarte filosofice.

25/11/2010

Proza arhiscurtă înconjoară blogosfera

Vorbeam despre ceva special. Am vrut să fie ceva special pentru Ion Toma Ionescu, câştigătorul ultimului concurs de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon. Ceva special pentru noi toţi, prietenii şi „practicanţii” prozei arhiscurte.

Cum mi-a plăcut foarte mult ideea lansată de Adela, că suntem, cu toţii coechipieri în această întreprindere, m-am gândit că ar fi ceva special dacă am alcătui împreună PA-ul care a câştigat ultima etapă (şi care n-a mai avut şansa să ofere tema unei noi etape). De aceea v-am rugat să participaţi la acest ceva special.

Practic, am realizat împreună un lanţ de proză arhiscurtă care s-a întins peste o parte a blogosferei. A, încă un amănunt: cum Ion Toma Ionescu spunea la un moment dat că el obişnuieşte să scrie poezie şi că a apela la proză i s-a părut intersant, şi cum eu i-am răspuns că proza arhiscurtă are mai mare legătură cu poezia decât pare, mi-am permis să redau PA-ul lui sub formă de poem. Nu se poate la toate PA-urile, dar la cele scrise de poeţi se poate, aproape mereu. Nu mă întrebaţi de ce.

Altădată povestea
Într-o altă zi
ar fi vrut să facă un duş.
Mi-a cerut
în vorbe puţine
o pijama sau un tricou.
Nu era apă.
S-a dezbrăcat
fără jenă
descoperindu-şi sânii rotunzi.
Clipele deveniseră lungi
ca degetele-i încremenite
pe nasturii cămăşii
ce nu doreau să se încheie.
Şi-a pus capul pe pernă
şoptindu-mi că e
bătrână şi obosită.
S-a cufundat în somn
ca într-o apă adâncă.
Am împins-o
pe plajă
către perete.
Căldura trupului
degaja o mireasmă
de sare.
Ţipetele ciudate ale pescăruşilor
pătrundeau prin geam.

NOTĂ. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi şi-au oferit ajutorul fără a cunoaşte prea precis despre ce e vorba, pe neve. Dar, după cum vedeţi, lanţul de proză arhiscurtă nu e complet. Cu atât mai bine! Fac două provocări: cei care doresc să se alăture acestui lanţ o pot face în continuare (e destul de vizibil care sunt „titlurile” care n-au încă, îndărăt, vreo postare – unele sunt foarte ofertante; sunt permise, la acest lanţ, şi fotografii şi poezii şi romane fluviu). A doua provocare: imaginaţi lanţuri de proză arhiscurtă proprii şi daţi-le drumul să se mişte prin blogosferă!

UPDATE.
Iată subiectele care mai pot fi „luate”:
– ar fi vrut să facă un duş
– ca degetele-i încremenite
– ce nu doreau să se încheie.
– Şi-a pus capul pe pernă
– şoptindu-mi că e
– Am împins-o