Florin, student la Litere (la Galati), care a participat la un concurs de proză arhiscurtă organizat pe acest blog, mă anuntă că pune la cale o revistă literară online, revista fractali (Atentie si la Anuntul 2 😉 ).
Mă bucur să vă anunt acest lucru si să vă rog, pe toti cei care doresc s-o facă, să-l sprijiniti, mai cu un text, mai cu o promovare.
30/12/2010
Se coace revista Fractali
29/12/2010
Adevărul despre Mighty Beanz
Ca să fie foarte clar: habar n-am care e adevărul despre Mighty Beanz. Dar ştiu că pu;tanii de 6-12 ani (deci un target destul de mare) sunt vrăjiţi, acum, de acest fenomen (iar părinţii lor cheltuiesc destul pentru aceste jucărioare).
Un Mighty Beanz este un fel de Hopa Mitică cilindric, cu capete rotunjite. Dar e impropriu să spui un Mighty Beanz pentru că, am aflat, sunt sute şi sute. Costă între 4-8 lei bucata, în funcţie de setul pe care îl cumperi. Seturile de 6 au vizibil, pe cutie, un singur M.B., iar ceilalţi 5 din cutie sunt surpriză. Înţeleg că există filmuleţe pe youtube în care puştanii, care au colecţii, desfac câte un pachet, astfel încât ceilalţi să vadă dacă două sau mai multe pachete care au la vedere un anumit personaj, au înăuntru fix aceleaşi surprize.
Am înţeles că un M.B. mai rar se schimbă, în clasa a treia, cu 4 M.B. comuni. Am mai înţeles că există şi câţiva foarte rari. În fine, ceva amănunte, dacă doriţi, găsiţi aici (siteul în limba română) sau aici (dacă doriţi în altă limbă).
Dar ce face un M.B.? În principiu, mai nimic. Poate fi rostogolit pe o pistă specială (în mai multe magazine din Bucureşti mi s-a spus că nu mai există, că e criză!; cei de la Noriel au produs ei nişte piste mai rudimentare, dar mai prezente în magazin – o industrie adevărată!). Dacă ai mai multe piste, poţi face concursuri. Cei cu dexteritate bună îşi rostogoleşti M.B. printre degete. Şi cam atât. Cred.
De ce e nevoie, deci, de sute de bucăţi? E moda. E fala de la şcoală că tu ai mai mulţi decât ceilalţi. E bucuria colecţionarului.
Cât despre adevăr, adevărul e că nu-l ştiu pe tot, dar mă documentez.
P.S. Interesant e că nu sunt desene animate cu chestiile astea. Au fost promovate fără acest suport.
UPDATE. Iaca un filmuleţ:
29/12/2010
Urarea mea
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi trimis gânduri bune de Crăciun aici, în scris sau aşa, telepatic. Şi eu m-am gândit la voi şi am nişte planuri (de purces împreună, desigur). Petreceţi frumos şi să ne vedem cu bine în 2011, an care, musai, trebuie să ne readucă optimismul şi să ne poarte pe cele mai înalte culmi. Doamne ajută!
25/12/2010
Ziua de Crăciun
Respiram greu, cu abur gros. Am intrat în biserică fără vreun gând anume, cu căciula în mână. Intraţi, închinaţi-vă, mi-a zis părintele. Trebăluia la o sobă de fontă. M-am închinat şi am sărutat icoana cu Naşterea. Nu fiindcă aşa trebuie. Aşa mi-a venit. Era destul de întuneric, lumina venea doar de la jarul din sobă, nişte lumânări şi nimburile pictate pe pereţi. Afară am stat şi m-am uitat la brazii pudraţi din vale până am simţit ace în urechi. Atunci mi-am pus căciula şi am început să cobor.
24/12/2010
Colindeţ (remember)
[Voci, în josul uliţei]: Bună dimineaţa, la Moş Ajun! Ne daţi ori nu ne daţi?
La poartă. Tuşa Mica mai are trei gogoşi în lighean.
[În sinea ei]: Nu cred să mai vină cineva. O gogoaşă merit şi eu.
Muşca, cu poftă.
[Voci, în susul uliţei]: Mai repede, Grasule, se face ziuă!
Tuşa Mica înghite dumicatul. Apar Grasul şi Şui.
[Gâfâind]: Ne daţi, ori… oau, gogoşi!
Tuşă Mica, uimită şi încântată, ţine în mână gogoaşa întreagă.
[Şui, cu ciudă]: Cum făcuşi, Grasule, de luaşi din gogoaşa mea?
22/12/2010
Colinde cu lerui ler
În continuarea discutiei despre ler, am zis să ne aruncăm ochii peste câteva texte, să ne dăm mai bine seama ce e, de unde vine si, eventual, încotro se duce.
21/12/2010
Răzvan Țupa despre anul editorial 2010
Răzvan Țupa conturează „profilul unui an de poezie dintre cele mai vii în ultimul deceniu, într-un peisaj pe cât de bogat, pe atât de inegal (se putea altfel?), dar mult mai bine definit decât până acum. Practic, este pentru prima dată după 1989 când putem vorbi despre o normalitate a poeziei în România, când nu a mai fost nevoie de eforturi de relaţii publice sau de promovare agresivă pentru a se deschide apele editoriale pentru cărţile de poezie”. O analiză optimistă (dar avem nevoie de optimism), pe care v-o recomand! O găsiti aici.
În ceea ce mă priveste, am învătat multe din acest an literar. Mă bucur că am publicat o carte de poezie, care însă nu se găseste în librării (doar în mica librărie-chiosc din fata Muzeului Literaturii Române). Cred că e important să publici, dar important e să te asiguri că volumul ajunge la cât mai multi cititori. Altfel, e aproape ca si cum n-ar fi. M-au emotionat si m-au bucurat cele două lansări de carte si cuvintele spuse sau scrise de voi. În orice caz, m-am linistit; e un sentiment plăcut acela de „a lăsa în urmă”.
Îmi doresc si vă doresc un an literar 2011 mai bun. Si, mai ales, îmi doresc si vă doresc răgaz si plăcere pentru lectură. Lucruri de calitate se scriu, o arată si Răzvan.
UPDATE.
Răzvan Tupa mă „amenintă” aici că va reveni asupra cărtii mele. Sunt curios cum 😉
În fine, consemnez, cu oarecare roseală, această trecere în revistă a titlurilor anului 2010.
19/12/2010
Frumoaso, uită-te în ochii mei
Inginerului îi e dor s-o ţină în braţe pe doamna expert PR. N-a mai făcut-o de trei săptămâni (iar atunci a fost un moment stânjenitor). „Frumoaso, uită-te în ochii mei”, i-a zis îngrijorat, alaltăieri. Apoi i-a fost ciudă că i-a cerut asta. I se pare că a fost, pentru prima oară, banal. În realitate, el era cel care ar fi vrut să se uite în ochii ei, să vadă, nu să-i arate ei ochii lui. Totuşi, analizează mai departe inginerul, nu din cauza asta doamna expert PR a evitat să-i întoarcă privirea.
18/12/2010
tu în lumea mea
eşti minunată
de parcă
o zână din altă lume
a coborât din cer
c-o barcă
în lumea mea
(cam leoarcă)
în care împrejurul
cu tine
să rimeze-ncearcă
iar eu
împovărat să caut
par că
stau rezemat
în biata-mi arcă
18/12/2010
Laura, prietena lui Victor
Prietenul meu recent, Victor, face un gest pe care îl consider aparte: încearcă să-şi ajute o prietenă. Laura are nevoie de bani, probabil mai mult decât noi, ceilalţi, şi vinde nişte lucruri. Vedeţi aici ce şi cum.
17/12/2010
Să mori ucis din dragoste de faţă
Ion I. tocmai se bărbierise şi îşi privea obrajii, satisfăcut, când a auzit un urlet. A dat fuga la fereastră. Stolul de pescăruşi se rotea mai aproape ca nicicând de peretele blocului. O păsăre l-a atins cu aripa. Ca un înger, ar fi putut spune el, dacă s-ar fi aflat într-o dispoziţie poetică. În schimb, s-a dat înapoi, până la oglindă, îngrozit de zgârietura ce-i împărţea obrazul în două, partea de jos fiind spălată de sânge. Și-a pierdut cunoștința, fără a şi-o mai recăpăta vreodată, fiindcă, în cădere, s-a lovit cu tâmpla de colţul mesei.
16/12/2010
Şansa ratată a domnului Lică
A întâlnit-o pe stradă, deşi făcuse tot ceea ce era omeneşte posibil ca acest lucru să nu se mai întâmple vreodată: vânduse tot ce avea (mai nimic) şi se mutase într-un oraş îndepărtat. Fosta era la fel de grăbită, la fel de graţioasă şi la fel de frumoasă, deşi se făcuse blondă. Avea unghii lungi şi roşii, o rochiţă scurtă şi tocuri înalte. Domnului Lică i-ar fi plăcut atunci să fie el gândul căruia ea i-a zâmbit, fugar, înainte de a redeveni mai tristă decât sutele lui de după-amieze de singurătate. Dar nici nu s-au salutat.
15/12/2010
Proză scurtă ortodoxă. Concurs
Îmi face plăcere să vă anunt că prietenul nostru Serafim, care stie ce e ăla un PA încă dinainte ca proza arhiscurtă să fi fost adusă în blogosferă, organizează un foarte interesant concurs de proză arhiscurtă ortodoxă. Vă îndemn să participati (fiindcă e cu premii si, mai ales, fiindcă subiectul, scrieri ortodoxe – fie ele si de doar 500 de semne 😉 -, rimează cu perioada Crăciunuluide care ne pregătim cu totii).
Găsiti pe blogul lui Serafim toate detaliile.
14/12/2010
Cele trei zile ale domnului Lică
A fost o vreme în care dl Lică s-a simţit ca o corabie cu pânzele întinse în bătaia convenabilă a vântului de Miazăzi. Lucra de opt ani la Fabrica de Ace, întreprindere aflată în plin avânt (crescuseră exporturile), când a primit oferta de a trece la rivalii de la Uzina de Şuruburi în Cruce. A avut trei zile de gândire. În cele trei zile a fost mai sigur de el ca niciodată, mai plin de tupeu. Atunci i-a râs şefului în nas, a inventat gămăliile colorate şi, tot atunci, a cunoscut-o pe Fostă.
13/12/2010
După amiezele de sâmbătă ale unei studente la Medicină
Era tânără, era drăguţă, era studentă la Medicină. Era ocupată. Era o dimineaţă de sâmbătă. Era luna decembrie, cu un pic de zăpada scârţâietoare, cu suficient soare încât să încălzească aerul oraşului, dar să nu topească zăpada. Erau parcuri pe aleile cărora erau chioşcuri unde puteai cumpăra halviţă, ceai cald, clătite cu dulceaţă, acadele, nuci trase în ciocolată, mere coapte, vin fiert. La 17.30, ea a spus, cu un licăr în ochi: „Trebuie să plec. La şase am o amputare de şold”. Era drăguţă.
13/12/2010
O găleată de bere
Mi-a plăcut ideea, am impresia că realizarea e super, iar fotografiile m-au dat gata. Dacă aș locui în Timișoara, nu m-aș da în lături, parol! (Fireste, vorbim despre o vizită de documentare, pentru blog). Îmi place întreg ansamblul, cu porcii de pe pereti, beti ca oamenii, cu găletile de bere, borcanele de whisky si vazele cu vin.
Imagine din interiorul barului Porky’s deschis la mijlocul săptămânii trecute la Timisoara. FOTO: Adi Pîclisan/Evz
Amănunte, aici.
11/12/2010
roşu-fără-noimă (joacă)
Insist cu această lucrare, care pe nedrept a trecut nebăgată în seamă la momentul ăla la care v-am arătat-o prima oară. Așadar, cititi vă rog:
roşu-fără-noimă
imens ca o idee bună
ca un praf de lună
înecat
în mulţimea albastră
cam proastă
supărat
clipind metalic
gâfâind animalic
disperat
elegant ca un nor
suav ca un decor
dantelat
eşti cel mai drept
semafor
cel mai deştept
eşti o bornă
eşti o enormă
platformă
semaforule născut
semaforule apărut
semaforule-normă
m-aş căţăra pe tine
m-aş ţine bine
ca de-o şaormă
apetisantă
enervantă
captivantă
fără formă
aş ţinti oamenii în ochi
ca un deochi
roşu-fără-noimă
11/12/2010
Cum poti să râzi singur acasă
A devenit deja o tradiție a televiziunii de pe Pache Protopopescu să difuzeze, înainte de Crăciun, filmele „Singur acasă” (1 și 2) – cele Macaulay Culkin și Joe Pesci. Nu știu a câta oară le revăd. Știu doar că ele au un ceva special, care le fac agreabile mereu.
Dacă sunteți cumva mai scorțoși, dacă nu vă îngăduiți să râdeți în hohote în fața unor creații destinate, firește, vulgului, dacă vă considerați un analitic ce nu-și permite luxul de a lăsa deoparte preocupări foarte serioase, vă propun un experiment cât se poate de științific: faceți-vă timp și priviți un copil care se uită la „Singur acasă”. Unul care vede pentru prima oară filmul sau unul care știe deja secvențe pe de rost.
Credeți-mă: râsul lui, bucuria lui sunt molipsitoare! Habar n-am de ce. O fi vreo vrajă la mijloc sau poate că, pur și simplu, fabrica de filme de la Hollywood (pe care o privim de sus, cu superioritate, noi, provincialii amatori numai de filme de artă) chiar face lucuri serioase până și atunci când e vorba de filme pentru copii.
NOTĂ. Acest text a apărut si în EVZ, ca Tabletă TV.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 