Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Captură de pe blogul lui Adi Dobre
Vă scriu, dragii mei, ca să vă trimit pe blogul lui Adi Dobre. E, din câte m-am prins eu, singurul jurnalist român plecat la mondialele de rugby (în Noua Zeelandă). Şi, în afară de corespondenţele pentru Evenimentul zilei, scrie pe blog. Impresii. E autentic şi e talentat. Recomand!
Era măricel, făcuse deja primii paşi (mergea binişor), vorbea de timpuriu, alcătuia propoziţii, ştia, în orice caz, să ceară mâncare, apă, să spună că-i place un lucru sau că nu-i place altul, în fine, era un băieţel dezvoltat normal, cu o copilărie fericită, care râdea frumos, cu gropiţe în obrăjori (avea un râs molipsitor) şi, totuşi, uneori, fruntea i se încrunta, ochii i se umpleau de lacrimi, vocea i se gâtuia, dar tot nu reuşea să-l strige pe taică-său, pur şi simplu nu putea pronunţa dintr-o suflare „Soţul mamei copilului!”.
Vorbeam zilele trecute despre capătul curcubeului. Ei bine, dacă mie mi-a fost prea lene atunci să bat drumul până la capătul curcubeului, au fost alţii care n-au avut de făcut decât să se afle în maşina potrivită, pe şoseaua potrivită, la momentul potrivit. Şi cu aparatul de fotografiat potrivit la ei (poveştile sunt aici şi aici).
Daily Mail a preluat fotografiile, iar eu vi le-am adus aici.
Carne sfârâind pe grătar - o imagine la care se cam visează în România. Foto: Calin Hera
Balcon al unui hotel din Melk, Austria. Foto: Calin Hera (2009)
Îmi place să cred că oamenii sunt, fundamental, buni. Dacă nu e aşa, îmi place să cred că unii oameni sunt, totuşi, fundamental, buni. Cunosc destui care-s aşa, ştiu şi că generalizarea e dovadă de naivitate. Atunci când am de a face cu oameni care par a nu fi, fundamental, buni, nu sunt în stare să întorc şi celălalt obraz.
Sunt în stare, totuşi, să vă arăt fotografia unui colţ de lume plăcut (fotografia de mai sus, pe care i-o propun şi lui Costin, pentru că văd viaţă în ea).
Oraşul văzut de nu prea sus. Foto: Calin Hera (sep 2011)
De la biroul său aflat la ultimul etaj al unei clădiri năltuţe, inginerul Popescu priveşte acoperişurile caselor din jur. Câteva roşii, noi, de-ţi vine să pui frişcă pe ele. Cele mai multe sunt însă din tablă ruginită. Nu e un cartier mărginaş, dar blocurile de birouri răsărite fără vreo noimă anume par a strivi căsuţele vechi, tot mai înghesuite (acum de sus în jos). Inginerul Popescu soarbe din ceaşca cu ceai de măcieşe. Am o abordare prea descriptivă, îşi zice, apoi se întoarce la vraful de laptopuri de pe birou.
Floare de ficus (aşa cred). Foto: Calin Hera (2009)
Am văzut că-s flori la Miercurea fără cuvinte, aşa că mi-am amintit o după-amiază plăcută pe Insula Corfu (2009).
UPDATE. Floarea respectiva nu este a unui ficus. Planta care face aceste flori se numeste Magnolia Grandiflora si este singura magnolie sempervirens (mereu verde). Cel putin asa mi-a spus Dorin, de la edengarden, lucru pentru care-i multumesc..
Stimaţi participanţi la concursul de proză arhiscurtă Codul Bunelor Mamifere (CBM), iată mai jos tema primei etape:
Art. 414
Prezumţia de paternitate
(1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
(2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Deadline: 25 sept 2011, 12.00. Baftă!
OBSERVAŢIE. Am decis ca jurizarea PA-urilor să se facă, totuşi, exterior. În Pahico. Detalii, aici. Sper să fie OK pentru toată lumea.
Mai jos, PA-urile Citește în continuare
Trecerea de la titlu la conţinut se face simplu, natural, firesc. Căci despre asta va fi noul concurs de proză arhiscurtă. Pe arhiscurt: voi propune, la începutul fiecărei etape, câte un articol din Noul Cod Civil şi vă voi ruga să imaginaţi poveşti pornind de la textele cu pricina. Desigur, voi alege texte cu încărcătură filosofică de-a dreptul, texte care se pretează. NCC e doldora ;).
Vom împuşca astfel mai mulţi iepuri (nicio legătură cu mamiferele din titlu!): ne distrăm şi învăţăm lucruri noi :D. Eu zic că va fi fain, va fi un adevărat joc online creativ (pentru oameni cu carte).
Mai jos, regulamentul concursului: Citește în continuare
Jocul e simplu, e deschis oricui are carte şi care vrea să aibă parte de felurite satisfacţii, mergând de la gâdilarea orgoliului şi câte un „prietene, m-ai dat gata, n-am mai citit de mult ceva atât de fain!”, până la urcarea pe Pagina de Onoare, premii palpabile sau de suflet, intrarea în istoria literară şamd. În fine, e vorba şi de mult fan, după cum nimerit ziceau strămoşii noştri, dacii.
Pe scurt, se dă o temă (incitantă) şi se cere un text (sau mai multe) de aproximativ 500 de semne (în jur de 90 de cuvinte). I-am zis acestui gen de texte literare Proză Arhiscurtă (PA).
Următorul concurs va debuta foarte curând. Precedentele pot fi găsite imdiat sub blogroll (coloana dreapta jos).
pornisem spre Insula Thule să evadăm
din rutină să ne întoarcem mai aprigi mai
frumoşi aveam Cârmaci Căpitan Bucătar Mus
marinari destoinici (aveam) şi o goeletă
suplă era anotimpul potrivit
dar ceva lipsea habar nu aveam ce anume
(nici azi nu ştim)
în butoaie romul e deja pe sfârşite afară
ţărmul concret iată-l luminat dimineaţa
de soarele stropit de valuri ziua de
scânteierile peştilor aduşi de bărci seara
de ochii fetelor
vezi bine pornisem noi dar uitasem să ridicăm ancorele
(poate asta era)
Ştiţi care e legătura dintre Caragiale şi Divertis? Ambele entităţi au avut abilitatea de a consemna, de a simţi ştirea (dacă-mi permiteţi termenul jurnalistic). Văzând peripetiile verbale ale lui Arthur, care a pus pe hartă Ceptura de Sus şi/sau de Jos, judeţul Prahova, am gândit că e ceva divertisian. Dacă e aşa, e lucrătură fină. Dacă e pe bune, e cu atât mai fină lucrătura: avem de a face cu un delicios filon de umor din întâmplare. Una peste alta, am râs. Ceea ce vă doresc şi vouă.
NOTĂ. Io am aflat despre de la Dobro, via Radio Guerilla.
Un fel de galerie foto de la standul BMW (salonul de la Frankfurt). Captură de pe masini.ro
Oare ce înseamnă dacă visezi că, hodoronc-tronc, ai primit un BMW? Nici mai mult, nici mai puţin. Contează că maşina cu pricina nu seamănă cu nimic din ceea ce ai văzut vreodată, cu excepţia siglei binecunoscute? Sau că era albă?
Aş fi uitat această mirare (mai ales că nu-s nici pe departe fan BMW) dacă în această dimineaţă n-aş fi primit un e-mail de la masini.ro, în care mi se transmitea că BMW seria 1 a făcut senzaţie la Frankfurt şi că, acolo la ei, sunt mai multe fotografii despre (sincer să fiu, pozele nu-s prea grozave, dar am reţinut ideea).
În fine, aş fi trecut şi peste acest amănunt dacă n-aş fi descoperit, via facebook (deh!), că azi e ziua unui prieten cu care m-am întâlnit de câteva ori pe viu şi aproape zilnic pe virtual şi care e, de mulţi ani, fan BMW (îi spun la mulţi ani şi pe această cale). Se-nchide cercul aşa? E atât de simplu?
„E vreun medic?”, se aude o voce feminină. Gil intră în cabina piloţilor. Da’ vreun preot e?, îi vine să întrebe, dar se abţine. Bărbatul în uniformă are ochii daţi peste cap şi limba vineţie, umflată, ieşită puţin prin gura deschisă. „A avut vreun spasm puternic înainte de a-şi da duhul?”, întreabă, ca să nu tacă. „Da, unul repetat”, confirmă stewardesa (cu aceeaşi voce plăcută). „Aha”, dă din cap Gil şi iese. „Drace!”, îşi spune mai apoi, după care întreabă cu voce puternică, de bărbat în toată firea: „E vreun pilot printre dumneavoastră?”
Gard aflat la intersecţia străzilor Arthur Verona cu Dionisie Lupu, acum rebranduit (detaliu). Foto: Calin Hera (aug 2011)
Mă binedispune mereu această imagine. Aşa că mi se pare normal să v-o arăt. E un detaliu dintr-un graffiti pictat pe un gard aflat la intersecţia străzilor Arthur Verona şi Dionisie Lupu din Bucureşti. Am mai scris despre acest gard, aici. Peste drum sunt imaginile pe care vi le-am arătat ieri.
Duc această fotografie, desigur, şi la Miercurea fără cuvinte.
Mai jos, fotografia gardului, pe de-a-ntregul. Citește în continuare
Peretele de la intersecţia străzilor Arthur Verona cu Dionisie Lupu, acum rebranduit (detaliu 5). Foto: Calin Hera (aug 2011)
Mi-ar plăcea să-i cunosc pe cei care desenează, din când în când, faţada aflată la intersecţia străzilor Dionisie Lupu şi Arthur Verona din Bucureşti. Nu-mi dau seama dacă sunt chiar talentaţi, dar pot spune că-mi face plăcere să le văd creaţiile; am ajuns să ţin morţiş să trec, din când în când, pe acolo (găsiţi aici şi aici graffiti din diferite perioade; zidurile sunt aceleaşi). Îmi place culoarea, viaţa de pe pereţi. Iar dacă n-aţi avut sau n-aveţi drum pe acolo Citește în continuare
Midsummer night. Desen de Roxana Soare (donat pentru a-i face o bucurie Mirelei)
Mona a cunoscut-o pe Mirela (într-o împrejurare aparte). Apoi a decis că trebuie să se implice. Mona a cunoscut-o pe Roxana (într-o împrejurare mai fericită). Fireşte că Roxana a decis să se implice şi ea. Restul e despre blogosferă şi lucrurile minunate care se pot întâmpla aici. Despre gesturi mărunte, care arată că există suflet şi dincolo de tastatură. Citește în continuare
Este cineva dintre voi care nu-şi mai aminteşte prima zi de şcoală?
Reformulez: este cineva dintre voi care-şi mai aminteşte prima zi de şcoală?
M-am pus pe scotocit prin memorie. Greu, foarte greu. Pot să-mi imaginez cum a fost prima zi de şcoală, dar nu mai ştiu cum a fost. Singura amintire pe care o am (dar nu sunt 100% sigur că nu e amintirea vreunei fotografii sau că nu cred eu că asta e o amintire) este aceea că am intrat într-o sală de clară aflată la parterul Şcolii generale nr. 3 din Hunedoara, încolonaţi doi câte doi, urmând-o pe doamna (atunci i se zicea tovarăşa) învăţătoare.
Era o femeie bine făcută, cu o aluniţă măricică pe un obraz, care mi se părea foarte bătrână (estimez acum că avea cel mult vreo 40 de ani, că era mai tânără decât sunt eu acum). Cred că ea mi-a indicat unde să stau, în prima bancă, pe mijloc, alături de Angela, o fetiţă brunetă, cu ochelari şi cu părul lung. Citește în continuare
Eu cred că oamenii sunt proşti atunci când li se pare că au ceva de împărţit unii cu ceilalţi. La scara istoriei, e stupid să te cerţi cu semenul tău cu care, bizară întâmplare, eşti contemporan. Ba, mai mult, te întâlneşti cu el, te ciocneşti în autobuz, împarţi acelaşi birou, acelaşi bloc, aceeaşi familie. Aţi prins ideea.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 