Jos cu bigamia!

Stimaţi participanţi la concursul de proză arhiscurtă Codul Bunelor Mamifere (CBM), iată mai jos tema etapei a doua:

Art. 273
Bigamia
Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.

Deadline: 29 septembrie 2011, orele 23.00. Baftă!

Mă mărit mult Leo
Unora le place şahul, altora să se travestească, altora să călătorească. Deh, fiecare cu pasiunea lui. Mie-mi place să mă mărit. Şi, cu cât mă mărit mai mult, cu atât vreau mai mult. Am făcut din pasiunea asta o dependenţă, nu trece anul fără să mă mărit măcar o dată. Am un soţ în fiecare judeţ. Acum doi ani mi-am depăşit sfera de influenţă, am evoluat de la naţional la internaţional. Am un soţ în Italia, unul în Belgia şi doi în Norvegia. Norvegienii mi se par irezistibili. Şi-i iubesc pe toţi.

Bigamia salveaza Romania LePetitPrince
Amantlacuri ca in Romania, mai rar! Barbatii, chiar si cei mai parliti, au in sange instinctul de vanator, iar femeile vor sa fie in pas cu moda – sa zicem. De cele mai multe ori, amantlacurile au drept consecinta destramarea familiilor, agitatie si nebunie. Cineva care se afla undeva sus, dupa unii, si jos, foarte jos, dupa altii, isi rade in barba: „Na, fir’-ati ai dracu’, ati vrut revolutie!”.
O solutie care sa scuteasca romanii de necazuri exista: legalizarea bigamiei.

“Sfântul” LeeDeeP.
După ce l-a părăsit nevasta, Tudose s-a gândit să se recăsătorească, pentru că era un bărbat serios și nu-și putea permite să umble din floare în floare! Dar nu reușea sub nici o formă, să se hotărască asupra alesei inimii: Florica era bine făcută, Tănțica gătea dumnezeiește, iar Vasilica avea venituri frumușele… Noroc cu un vechi coleg de școală, întâlnit în centrul orașului, care l-a sfătuit să încerce la mormoni, că la ei, bigamia nu numai că nu este ilegală, este chiar o dovadă de sfințenie.

Dl Tilica si bigamia Lady A
Dl Tilica nu era un barbat frumos. Nu avea maini sensibile si nici priviri inteligente. Cu toate acestea, de peste 10 ani, era sotul a doua femei. O nevasta cu bigudiuri si masca de castraveti, in fiecare seara, si o nevasta la femme fatale, la fiecare 6 luni, timp de o luna.
Oare se va termina? Incurcase cadourile si astepta reactia femeilor lui. O greseala fatala…
Nevasta 1: Ce idee! N-am stiut ca esti asa nebunatic!
Nevasta 2: Hmmm! O pot lua ca pe-o fantezie?!
Dl Tilica nu era un barbat frumos…

Secundă de arc. Jos cu bigamia! Ion Toma Ionescu
Bietul primar şi-a pierdut mandatul pentru bigamie! Nu-i uşor să-mpaci ciudaţii scuturaţi cu pământul de izbitura asteroidului. Să oferi egalitate de şanse pe raza comunei Buimaciidindeal. Vrea unul să se însoare cu o găină, cât timp plăteşte taxele musai să nu te pui în calea fericirii lui. Când veni Profesorul, spilcuit, în costumul Armani, om serios, nu stă cu ochii-n cer toată ziua la Observator, ştie el ce face. N-a bănuit că Zeta, viitoarea nevastă e o stea dublă – n-avea telescopul la el.

Le iubea pe amândouă injineru’
Nu știu cum a reușit dar nici nu s-a însurat bine că și-a și găsit amantă. Ca în orice vâltoare romantică de calibrul ăsta adevărul a ieșit la suprafață și ea a aflat tot. După două zile de certuri el n-a mai rezistat și i-a prezentat-o pe a cincea roată la căruță. Contrar așteptărilor lui, ei i-a plăcut ce a văzut și i-a propus să se mute toți trei împreună. El n-a mai stat pe gânduri și a acceptat, ba mai mult a cerut-o și în căsătorie. Din păcate art. 273 din Noul Cod Civil i-a strivit visul.

Inutilitatea Art. 273 din Noul Cod Civil LePetitPrince
Dupa ce ofiterul starii civile i-a declarat casatoriti, s-au sarutat, cam oficial, apoi au tasnit razand si tinandu-se de mana prin tunelul de flori pregatit pentru ei, afara. A urmat o ceremonie religioasa emotionanta. Fiecare cuvant al predicii li s-a intiparit in minte. Fiecare cuvant al predicii a daltuit in sufletele lor tinere un legamant alcatuit din aceleasi cuvinte gandite si nerostite: “tu, doar tu, vei fi perechea mea, atat cat voi trai”. L-au pecetluit apoi cu un sarut deloc oficial.

Frustrarea MeetTheSun
Când acceptase rolul, nici nu-i trecuse prin minte că i-ar putea aduce atâta tristeţe. După fiecare spectacol, bărbaţii îl învidiau căci trebuia să fie şi un strop de adevăr în spatele credibilei interpretări, femeile îl abordau într-o aşa manieră ce-l speria de-a dreptul, directorul visa deja stagiuni întregi cu săli pline. Numai el, actorul, se întorcea în fiecare seară în mansarda pustie şi visa cum o fi să ai măcar o nevastă şi nu două ca blestematul de bigam în al cărui rol era atât de bun.

fix 500
Mă mărit mult (Leo)
“Sfântul” (LeeDeeP.)
Secundă de arc. Jos cu bigamia! (Ion Toma Ionescu)
Le iubea pe amândouă (injineru’)
Inutilitatea Art. 273 din Noul Cod Civil (LePetitPrince)
Frustrarea (MeetTheSun)

31 Responses to “Jos cu bigamia!”

  1. Mă mărit mult

    Unora le place şahul, altora să se travestească, altora să călătorească. Deh, fiecare cu pasiunea lui. Mie-mi place să mă mărit. Şi, cu cât mă mărit mai mult, cu atât vreau mai mult. Am făcut din pasiunea asta o dependenţă, nu trece anul fără să mă mărit măcar o dată. Am un soţ în fiecare judeţ. Acum doi ani mi-am depăşit sfera de influenţă, am evoluat de la naţional la internaţional. Am un soţ în Italia, unul în Belgia şi doi în Norvegia. Norvegienii mi se par irezistibili. Şi-i iubesc pe toţi.

    😆

    Apreciază

  2. Bine, dar daca ar fi sa nu pricep prea bine sensul cuvantului „incheiere”… as putea crede ca ofiterul de stare civila ar trebui sa fie necasatorit ca sa poata casatori pe altii :))

    Apreciază

  3. Poate o să mai ai câţiva doritori şi de aici http://hyperliteratura.ro/members/stela/activity/20493.
    Succes celor care participă.:)

    Apreciază

  4. „Sfântul”

    După ce l-a părăsit nevasta, Tudose s-a gândit să se recăsătorească, pentru că era un bărbat serios și nu-și putea permite să umble din floare în floare! Dar nu reușea sub nici o formă, să se hotărască asupra alesei inimii: Florica era bine făcută, Tănțica gătea dumnezeiește, iar Vasilica avea venituri frumușele… Noroc cu un vechi coleg de școală, întâlnit în centrul orașului, care l-a sfătuit să încerce la mormoni, că la ei, bigamia nu numai că nu este ilegală, este chiar o dovadă de sfințenie.

    … și-o săptămână faină, tuturor!

    Apreciază

  5. textul meu se cheama „Bigamia salveaza Romania”, e pe blogul meu

    http://zbateri.blogspot.com/2011/09/bigamia-salveaza-romania.html

    Apreciază

  6. Contributia mea la Etapa II-a: http://pasareacetii.blogspot.com/2011/09/secunda-de-arc-jos-cu-bigamia.html
    La mine sunt fix 500. Asigura-ma ca si la tine inainte sa publici. Multam

    Apreciază

  7. Este si versiunea usor modificata aici:http://glontdeargint.blogspot.com/2011/09/astronomul-bigam.html
    Tot fix 500. Alege-o tu te rog pe cea castigatoare

    Apreciază

  8. As opta pentru Astronomul bigam

    Apreciază

  9. Calin, raspund intrebarii de mai sus cu un (alt) text de 500 caractere, sper sa gasesti tot atatea si tu

    Inutilitatea Art. 273 din Noul Cod Civil
    Dupa ce ofiterul starii civile i-a declarat casatoriti, s-au sarutat, cam oficial, apoi au tasnit razand si tinandu-se de mana prin tunelul de flori pregatit pentru ei, afara. A urmat o ceremonie religioasa emotionanta. Fiecare cuvant al predicii li s-a intiparit in minte. Fiecare cuvant al predicii a daltuit in sufletele lor tinere un legamant alcatuit din aceleasi cuvinte gandite si nerostite: „tu, doar tu, vei fi perechea mea, atat cat voi trai”. L-au pecetluit apoi cu un sarut deloc oficial.

    Apreciază

  10. Nu chiar pe ultima suta de metri, vin si eu cu bigamul meu frustrat:

    Când acceptase rolul, nici nu-i trecuse prin minte că i-ar putea aduce atâta tristeţe. După fiecare spectacol, bărbaţii îl învidiau căci trebuia să fie şi un strop de adevăr în spatele credibilei interpretări, femeile îl abordau într-o aşa manieră ce-l speria de-a dreptul, directorul visa deja stagiuni întregi cu săli pline. Numai el, actorul, se întorcea în fiecare seară în mansarda pustie şi visa cum o fi să ai măcar o nevastă şi nu două ca blestematul de bigam în al cărui rol era atât de bun.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: