Tablou rutier de iarnă
Dor de Retezat, cu Remus Suciu
Dor de Retezat. Remus Suciu știe cum să atingă inima. Ar putea fi un bun lunetist. A ales să fie un bun fotograf. Îi mulțumesc pentru asta.
Iarna pe ulița din Muzeul Satului (mfc)

Vedere din București. Iarna pe ulița din Muzeul Satului. Foto: Calin Hera (mfc)
Visul secret al domnului Lică
Când era copil, dl. Lică abia aștepta să se facă mare, ca să stea treaz toată noaptea de Revelion, aidoma părinților și unchilor lui. Când s-a făcut mare, a trecut prin toate fazele: chefuri, beții, revelioane în gașcă (dl. Lică era tipu’ cu chitara), revelioane romantice, după care a urmat dorința de a se băga în pat cât mai repede. Cu Fosta, iar apoi singur. Acum, dl. Lică zice că anul trecut cel mai mult și mai mult i-a plăcut să trăiască pe acest blog ori pe Facebook, unde s-ar bucura să vă întâlnească și în 2017. Poate și într-o carte. Căci, vorba amicului Ilarion, anul se schimbă, dar năravul ba.
Cândva, pe acolo apunea soarele
Despre copiii care cresc. Amintiri calde pentru zile reci
Deja, fetița e mai degrabă domnișoară. Băiatului i se schimbă vocea, îi mijește mustața. Când îți strânge mâna, se simte forța tinereții. Te ajută deja să cari sacoșele din portbagaj. Le alege pe cele mai grele, fără să zică nimic. Cumva, te protejează. Îi percepi zâmbetul interior, al satisfacției că poate face asta, o face, dar nu o declară. O ține pentru el. Ca să nu te simți prost tu, tatăl lui.
Trei fotografii ale anului 2016

Mascotă simpatică la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni, amintire dintr-o vacanță de iarnă grozavă. Foto: Calin Hera
Leacul lebedelor
Când a conștientizat despărțirea ireversibilă de Fosta, dl. Lică și-a pus problema sinuciderii. N-a mărturisit nimănui acest lucru. Oricum, tăcuse zile în șir. Gândul de a termina cu tot și cu toate a durat 2-3 secunde (cât durează un gând), dar l-a înspăimântat. Ce naiba? Cât de prost să fiu?! A tras draperiile, a deschis ferestrele, a încuiat ușa în urma lui, a pornit motorul și s-a trezit din transă abia pe malul apei. O băltoacă. Și totuși, i s-a părut că a zărit o lebădă albă, clasică, maiestuoasă. Știa că n-are cum fi așa ceva acolo, a rămas convins că lebăda i-a cântat. Așa că s-a ridicat și a plecat. În alt oraș, în altă viață.
Bohemian Rhapsody cu fotbaliști
– De unde naiba vine asta?
– De la cocaină, aș zice eu.
Acesta este ultimul comentariu pe care l-am văzut azi-noapte la probabil cel mai haios videoclip postat în ultima vreme pe YouTube. Citește în continuare
Despre plăcerile asistentei sexy
Momentul acela în care mergi cu analizele la laborator și asistenta sexy care le preia îți zâmbește cu toată ființa ei și îți transmite tradiționalul „cu plăcere”.
Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală
Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală, ceea ce îl descumpănește pe Ilarion. „Noi nu eram așa”, îi spune domnului Lică în timpul tradiționalei beri de luni seara. Dl. Lică își privește prietenul cu mult drag: „Nu contează cum eram noi. Eram altcândva. Ai un copil bun. Bucură-te de fiecare clipă împreună cu el. Ajută-l, atât cât poți, să își găsească drumul. Îl va găsi, fii pe pace, și va face cea mai bună alegere. Nu-l presa. Dar arată-i că îți pasă. Și caută împreună cu el”.
Dl. Lică votează
Dl. Lică a votat la prima oră. Așa face mereu. E stilul domnului Lică. De obicei, dl. Lică îi votează pe ăia care nu ies. N-o face înadins, dar așa se întâmplă.
Despre o problemă la ordinea zilei
În spatele fiecărui bărbat prost stă o femeie deosebită.
Despre întrebări și răspunsuri
Cele mai bune întrebări sunt acelea la care n-ai cum să răspunzi prin Da sau Nu.













