Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concurs 24 de ore, tema 9: 19-20.
Deadline: vineri, 12.00.
Baftă!

Aburi Leo
Când mama face cozonac, îi dă şi lui bucăţică de cocă. Se aşează alături, presară făină şi modelează aluatul ca pe-o plastilină cu iz de drojdie, dar cu dedicarea unui maistru patiser. Ce-a ieşit? Un covrigel. Câtă îndemânare îţi trebuie pentru a mânui făcăleţul?
«Făcăleţ, sucitor
Melesteu, mestecău
Tocănău, plăcintor…»
Miroase frumos în inima casei. A casă, a acasă. Şi-i cald. Şi e linişte.

Frica de întuneric Laura Driha
Ura intunericul. Şi dac-ar fi putut ar fi plătit Soarele să nu apună niciodată. I-ar fi dat oricât!Sau s-ar fi mutat într-o dimineaţă eternă, superbă, care să se termine poate doar cu o după-amiază scurtă. Cea mai târzie oră a zilei i-ar fi plăcut să-nceapă pe la 19 şi cel târziu la 20 ceasul să ia numărătoarea de la capăt. Ar fi acceptat să doarmă mai puţin, să-i fie alerte simţurile mai mereu, să facă dragoste fără lumânări… Orice, numai să poată sparge fără regrete toate becurile din casă…

Casa cu turn Călin
Evenimentele luaseră o întorsătură bizară în seara aceea de ianuarie, mai degrabă geroasă, în care mirosul de zăpadă dăduse năvală pe străzile oraşului, ca o gloată grăbită, nerăbdătoare, întrucâtva nehotărâtă, parcă aşteptând un semnal, un îndemn, un strigăt, ceea ce, într-un fel, s-a şi întâmplat în momentul în care tânăra gospodină, cu părul prins sub o căciulă groasă, de lână, cu paltonul ei roşu, cu fularul înfăşurat de două ori în jurul gâtului, a deschis poarta de fier a casei cu turn.

La noi în cartier Caligul
La noi în cartier vocile ne individualizează, am încropit şi-un strigăt de luptă, sau parcă de ajutor, nu mai ştiu, dar atunci când îl auzim ne iau foc tâmplele de emoţie. Ieri am alergat după Albert toată ziua, aproape întotdeauna mă lasă fără vlagă, am văzut-o din nou pe fata aceea care miroase frumos. Tot timpul zâmbeşte când mă vede. Mă place. O plac şi eu. Spre seară au venit să-l ia pe Albert cu laţul, fugeau mai repede ca el. I-am auzit glasul pentru ultima oară: „Puşkiiin!”. Pitit sub nişte scări, strigătul de luptă îmi devenise scâncet.

Ora goală Petra
Niciodată nu a ştiut ce trebuie să facă la ora asta. Se uita ba la ştiri, ba la un film. Sau poate răsfoia o carte. Dar în seara aceea s-a gândit să pregătească masa. Nu avea nimic în frigider totuşi. Nu s-ar fi dus la cumpărături. Şi parcă nici foame nu îi era. S-a oprit şi timp de 5 minute a stat aşa, fără să facă ceva. Pierdut. Cu ochii goi. Se chinuia. Deodată s-a dus la oglindă şi s-a uitat tâmp la imaginea din oglindă:
– Ora asta nu a existat niciodată pentru tine, de ce ai ţine cont de ea acum?
Apoi s-a întins în pat şi a adormit.

24h: 19-20 ivory
Zambi. Nu putea sa-si stearga din cap privirea lui cand ii rasarise in pragul usii doar in slapi, in camasa barbateasca rasfranta peste fusta verde, de tiganca, cu parul proaspat coafat, cladit intr-un coc perfect de care era prins voalul de mireasa. Fara sa astepte sa fie invitata, a intrat in casa, trecand pe langa el, s-a dus direct in dormitor si-a inceput sa-si lepede incet hainele de pe ea. A iubit-o ca pe-o straina, partida se sex muncitoresc, sarguincios, o framantare aspra si rece de trupuri nelocuite.

Promovare cristian
Albise si devenise pe jumatate plesuv. De o viata era asistent, negresit, in orice orar, la ultima ora. In anii din urma, cinic sau exagerat de poetic fata de sine insusi le spunea studentilor care stateau ca pe ace ca el s-a specializat in culorile curbe ale luminii si unghiurile ascutite ale umbrei de la ora 20. Intr-un cv pierdut printre hartoage la catedra scrisese ca e asistentul ultimei ore cu aptitudini de lectura al primului sarut din orice pozitie s-ar uita pe geam cand ies studentii.
Rectorul casca obosit. Pe cererea cu numarul 19.453 scrise o apostila: lector la prima ora.

Jocul Emilia
Grabit închise uşa. Aproape că îl podidiseră lacrimile, dar încercă cu greu să şi le oprească. Se simţea atât de izolat, şi totuşi nimeni nu bănuia nimic. Nu-şi mai dorea decât un pahar de vodcă sec cu 3 cuburi de gheaţă. Cum nu avea, se hotărî să scrie 3 rânduri in jurnalul său secret. Îsi amintise cum se bucurau toţi la şueta de după masă. Cât de fericiţi păreau. Pătraşcu si nevastă-sa Geta, Dl Lică, Maricel si Maricica. Pâna si Puşkin. Nervos, gândea „eu de ce nu pot fi unul de-al lor?”

Amintiri Mariana
Iau din căuşul palmelor înserării doi stropi de lumină argintie. Înmoi peniţa inimii mai sus de tocul de amintiri şi supun la jertfă roşul hârtiei. Prima literă se desprinde ca un fulg rătăcind ca un vals pe poteci neumblate. Nori de cuvinte poartă ghirlande de curcubee transformând înserarea în vis cu ochii deschişi. Călimara nopţii de iarnă îşi picură neîncetat cerneala albă peste condeiul ce face din trecut prezent, aducându-te mai aproape cu fiecare cuvânt, cu fiecare punct de suspensie, pe tine cel ce îmi pari atât de aproape, şi atât de departe…

19.30 Dan
Telejurnal de seară. Lipsa libertăţilor fundamentale şi ura faţă de sistemele totalitare unesc în cuget şi apropie în simţiri. Odată cu volatilizarea obiectului urii, ne despărţim de semeni şi începem o luptă tembelă pe cont propriu; tot mai izolaţi şi baricadaţi în spatele unei răceli indiferente. Acum prietenii te caută doar atunci când poţi să faci ceva util pentru ei, colegii te sapă pentru ca nu cumva să fii avansat înaintea lor şi vecinii te invidiază dacă ai capra mai mare şi mai lăptoasă.

Muta LePetitPrince
In fiecare seara intre 19 si 20 faceau drumul spre casa impreuna. El ii povestea lucruri complicate aflate din reviste de stiinta, ea se prefacea ca-l asculta cu gandurile in alta parte.
-Esenta spatiului si timpului…
-Opreste-te! Nu vreau sa mai aud astfel de lucruri! Hai sa mergem in tacere daca nu poti sa-mi spui lucruri simple pe care orice fata ar dori sa le auda.
Toate acestea, desigur, ea le striga in gand, in timp ce el isi continua discursul, convins ca ea il asculta muta de admiratie.

Scufita rosie Lady A
Inca o dorinta absurda. Ofta. Miscari rapide… dresuri rosii cu portjartier, pantofi rosii. Fustita rosie, scurta, trasa peste cap. Topul, rosu, il avea pe ea.. Potrivi bascuta rosie, prinzand parul blond, carliontat, sub ea.
Mai avea putin si ajungea. Intorcand privirea, observa cei doi ochi negri care o analizau. Nu-i vedea zambetul din coltul gurii, dar il simtea. Taxiul opri brusc. Intinse banii si cand deschise usa sa coboare, auzi intrebarea :
-Te astept ?
– Da. Nu dureaza mult, cred…

Privirea Lady A
Privirea grea urca de la glezna fina la genunchiul care iesea de sub tivul fustei. Revenea la glezna si o prindea ca-ntr-o menghina. Oare ar tipa de durere? El ridica paharul, privi prin lichidul transparent si trase cu nesat din tigara. Piciorul damei se lungise putin, parca. Urca cu privirea mai sus, pe coapsa. De la mijloc se rupea parca in doua, fiind sprijinita de bar. Nu i se vedea fata. Abandonul picioarelor il fascina, inca nedespicat. Ar fi rezistat s-o mangaie fara sa-l priveasca ?

Acasă cell61
Într-o zi oarecare, e ceasul la care peste-ziua mi se şterge domol din minte, iar sufletul mi se umple cu amintiri pentru cândva: un zâmbet inocent de copil cu ochi mereu mari şi uimiţi, o îmbrăţişare fierbinte de femeie drăgăstoasă, un lătrat vesel de căţel ce vine cerşind mângâieri, un sărut apăsat pe un gât întrebător de femeie frumoasă, un pas năzdrăvan de copil ce abia învaţă să meargă. Într-o zi oarecare, e ceasul la care sufletu-mi şopteşte recunoştinţă că l-am adus în sfârşit acasă.

Straniul caz al omului cazut din luna LordDIf
Fusese descoperit de al cincilea politist, undeva la marginea orasului. Trupul firav se zdrobise in cadere pe pamantul umed. La prima vedere parea un caz simplu de sinucidere, lipsea insa locul de unde nefericitul se aruncase. Pe o raza de un kilometru in jur nu se afla decat camp, fara pomi, fara stalpi de tensiune. Singurul indiciu, o scrisoare de adio, un servetel pe care victima desenase un cerculet inconjurat de patratele. Legistul concluziona scurt : Pare cazut din luna ! Ceilalti incuviintara in tacere.

nouasprezece si un pic ajnanina
e ora la care peisajul de afara intra prin fereastra si se asterne pe pereti.
am nistre crengi pe tavan, iar dulapul incepe sa trosneasca sub greutatea umbrelor zugravite brusc pe el.
pe masura ce se intuneca, ma uit dupa un punct de reper. felinarul flutura ademenitor, scuturandu-si motzul de zapada si invitandu-ma in Narnia. ezit. nu sunt inca pregatit sa trec prin fereastra, nu e ora, inca as iesi prin cioburi. mai e putin pana se dizolva si fereastra. asteptati-ma, vin!

Amnezie Simion Cristian
Se simțea un bărbat fericit! Zilele treceau în zbor… Împreună cu soția și cei doi copii iși petrecea serile lungi de iarnă în jurul căminului, povestind și ascultând trosneutul buștenilor mari de lemn.
-Nicăieri nu-i mai bine ca acasă și nimeni nu face un ceai mai bun ca soția mea! – zice bărbatul mirosind aroma din cană și privind cu mândrie la familia sa.
Dar lumea lui nu era perfectă…
Sper să-i revină memoria și să plece de unde a venit! – gândește femeia și se uită cu milă la el!

Concurs 24 de ore, 00.01-01.00

Deadline: marti, 12.00.

Baftă!

Skandenberg lat cristian
Fiecare avea  sustinatori. Zgomotosi sau tacuti, fiecare dupa locul din tribuna si caracter. Ritualul era acelasi in fiecare seara. Un arbitru zbiera sonor, peste vuietul tribunei:
-Pe locuri, va rog !
Ultima ora si prima ora isi ocupau locurile, isi fixau coatele, isi inclestau mainile sub ochii arbitrului. Mereu prima ora punea jos mana ultimei ore in uralele sustinatorilor personali si huiduielile celorlalti.
Astazi s-a trecut la ora de iarna. Ultima ora a castigat.
– O data pe an nu se pune, rosti o zi.
– Ba da! Eu sunt ziua cea mai lunga! Si-o s-o facem si mai lata. Altadata.

Pătraşcu faţă cu răutatea Caligul
Pe Aviatorilor nouă de obicei e linişte la ora asta, mai puţin atunci când Azorel se hotărăşte să leorpăie un castron de apă chiar înainte de culcare. De ce n-o trezeşti şi pe maică-ta când vrei plimbat? şi-aşa o placi mai mult, îi spune, apoi ridică din sprâncene şi pune mâna la gură ruşinat, nu cumva să-l audă Geta. În ceea ce meteorologii numeau cea mai rece noapte din an, Pătraşcu privea pe geam cum Azorel, proaspăt liberat de sub papucul familiei, pribegeşte ca o mâţă pe străzile mizerabile ale cartierului. Pe moment, nu simţi nicio urmă de regret.

Iluzia Emilia
Eram la mare. Imi amintesc. Era tarziu si imi doream. De aceea, am intrat in apa si m-am lasat dusa de lumina lunii. Nu mai era nimeni. Cu toate ca as fi vrut sa fie. Mi te inchipuiam din unduielile luminii. Erai o umbra grea, dar erai a mea. O iluzie ce inca mai apune in gandul meu odata cu amintirea trecutului. Atunci mi-am luat algele si m-am tarat inapoi spre realitate. Abia apoi am realizat ca, in mintea mea, esti prizonierul formei tale.

0.30Dan
Cronologic vorbind, acum filtrez prima cană de cafea neagră a zilei. Dacă beau la miezul nopţii, după cinci minute dorm dus ca un prunc, obişnuiesc să mă împăunez cu orice ocazie. Sau: medicul recomandă să beau zilnic doi litri de lichid; rezolv dilema simplu, patru ibrice şi gata norma. Cineva zicea despre cafeină că nu este un drog, ci vitamină în stare pură. Lăsând gluma la o parte, chiar beau multă cafea. Multă şi tare, fără zahăr, lapte, gheaţă ori alcool. O înnobilez doar cu puţină lămâie.

Mi-e frig florin9b
Mi-e frig şi tremur în camera sumbră şi goală, aerul ce mă înconjoară simt că mă omoară. Refugiul meu este în casca prin care muzica urlă ba apucată de chinuri, ba tristă, mă deprimă enorm.
Mă înghesui într-un colţ al infernului şi încerc să clădesc, chinuit şi în dureri, vise, multe-multe vise, dar ele nu ajung decât pulbere de stele risipindu-se uşor în zarea înflăcărată.
Nu e timp să mă plâng, focul îmi arde focul făcut cenuşă. Sunt martor al unei scene orgiastice.
Ce vis urât. M-am trezit…

Moartea unui mit starsgates
– Am auzit că dacă te uiţi în oglindă între 12 şi 1 noaptea cu o lanternă, în spatele tău va apărea o fantomă, şopti fratele mai mare. Ce zici încercăm şi noi?
Ceasul bătea miezul nopţii.
Cel mic se uită cu groază şi admiraţie la frate-său.
– Ştiu şi eu, mormăi micuţul, stai cu mâna pe comutator…
Inimile bubuiau…
Trecură minute bune până să aprindă lanterna şi să privească în oglindă.
Nimic. Aşteptară până ceasul bătu ora 1 apoi dezamăgiţi aprinseră becul.
– Cred că şi fantomele dorm… hai să ne culcăm şi noi.

Maricel față cu swingul cell61
Găsise pe stradă un fluturaș: SWING PARTY. Se apropia ziua de naștere a Maricicăi și se gândi să-i facă o surpriză. Nu mai fuseseră la petreceri de cel puțin 25 de ani. Sună la numărul de telefon și o voce cavernoasă îi ceru datele personale. O singură condiție era: petrecerea începe la 0:15. Cam târziu, dar totul pentru ea, se gândi.
Maricica primi vestea cu reținere, deși în sinea ei se bucura de ieșirea în lume:
– Ai grijă, poate te prind că te uiți la vreo altă femeie, că iese cu scandal!

Iubire albastră Mariana
Şi el şi ea îl iubeau pe Eminescu..Şi ea şi el iubeau şi luna, şi lacul, şi nuferii…Şi se iubeau unul pe altul într-un fel romantic demult apus. Au pornit spre lac pe aleea pietruită sub care zăceau urmele paşilor poetului îndrăgostit. Luna îi însoţea trimiţându-le câte o rază pe furiş ce le lumina fruntea şi le aprindea luceferi în priviri. Trecuse de miezul nopţii când lacul părea că îi întâmpina cu poeme oglindite în ape albastre. Şi-au rezemat duios mai întâi umerii, apoi tâmplele. ..apoi inimile. Cu ochii deschişi îmbrăţişau vise albastre, plutind pe ape albastre cu nuferi albaştri…Târziu se auzi o şoaptă, ca un cântec: ,,Ce frumoasă ne e iubirea! Ce albastră!…”

Frământări Leo
În miez de noapte, Dl. Lică se scufundă-n pijamale. Îşi părăsi bretelele pe parchet şi-şi fixă ceasul la şase. Trase cuvertura, se lungi de-a latul patului, strângând perna de ace în braţe. Nu avea astâmpăr. Parcă nici rost n-avea să se mai culce. Îi era ciudă pe Pătraşcu. Adică nu ciudă, dar aşa, un fel de pică. Cum l-a făcut el de ruşine pe bietul Ghiţă Bob! Şi chiar în faţa Anhelicăi? Maricel şi Maricica au fost martori. Bietul! La ce bun să faci rău unui creştin?
Clopotul din turn bătea la fiecare sfert de oră.

Tentativă Petra
Se auzea parcă din altă lume. Ştia că în mare parte e la fel, ştia că nimic nu era real, că nimic bun nu avea cum să se întâmple. Era din nou în miez de noapte şi se uita fix pe tavan. Erau câteva musculiţe ce se învârteau în jurul becului. “We are the nobodies…” Versurile i se repetau în minte. Ar fi ţipat, urlat. Ar fi dat totul din el. Dar ştia că nu are sens, nu e nimeni acolo. Şi apoi care e sensul? Peste câţiva ani, tot într-un miez de noapte, va cânta, cu siguranţă, altceva : “The grass is greener on the other side”.

Joacă Leo
Noaptea muşcă din lună şi o face nouă. O lună nou-nouţă.
E ora zero. Pentru o clipă, timpul arată valoarea nulă cu dezinvoltură. Apoi ceasul se umple la loc, zâmbind pe sub mustăţi. Uite că i-am păcălit şi de data asta!
Se distrează şi el, timpul, poznaşul…

Ger  Călin
Îl ajunsese frigul. Dacă ar fi avut vlagă, ar fi dârdâit. Până la miezul nopţii se simţise încălzit de amintirile din timpul zilei. De omuleţii care, ţopăind în jurul lui, se hlizeau. Dar acum, odată cu trecerea într-o nouă zi, realizase dintr-o dată că e singur. Asta îi dădea fiori mai reci decât gerul aspru. Brrr! Cineva îi pusese un fular, de parcă asta ar fi ajutat la ceva. Ce ironie!, ar fi putut să spună, în momentul în care i s-a spart nasul, de parcă ar fi fost sticlă, nu un morcov înfipt în cap.

Placa de patefon şi ceasul  LadyA
Hârâitul o trezi… Parcă era un făcut! Cum punea vechea placă de patefon, marca Columbia, nu dura mult şi era în lumea viselor. Şi ce vise! Dăduse 30 de euro pe Caruso. La Donna e Mobile, O sole mio… Să adormi în fiecare noapte pe o asemenea voce, o plăcere.
Ceasul arata 00.20. Clipea înciudat în noapte. Creatura din pat n-o să mai adoarmă decât după ora 1.00. Era el bătrân, ca şi placa de patefon, dar încă mai putea să vrăjească! Tic-tac! O vedea cum se foieşte şi-şi caută culcuşul. Prea vedea multe…

Ora H LePetitPrince
La ora 00.00, Azi incremeneste cu un suras tamp pe fata de parca ar fi fost Ieri – un ins sters care nu mai prezinta nici un interes pentru Azi. La 00.01, vioi, apare Maine care incepe sa sara din minut in minut distrandu-se de minune. La 00.15 isi gaseste alta distractie: face echilibristica pe orizontala perfecta a minutarului. Apoi incepe sa-l preocupe ceva. Trebuie sa se tina bine si la 00.30 sa fie atent sa nu cada. Intre timp Azi a devenit un ins sters care nu mai prezinta nici un interes.

Frica Caligul
Dintotdeauna a avut, aşa, un aer de madamă, cum îi plăcea lui bunică-meu să spună. Şi nişte sâni pe măsură. „Nesimţitule”. Nu cred că aş putea să adorm vreodată fără să mă uit câteva clipe la ea. Of, ce frumos doarme madama asta a mea. Într-o bună zi, unul dintre noi o să adoarmă de tot. De afară se auzi un ţipăt scurt de cucuvea, moment în care Pătraşcu ţuşti! sub pătură. Dacă ascultai îndeajuns de atent, parcă îl şi auzeai pe Lică jubilând. După trei pachete de biscuiţi şi două săptămâni irosite, îşi dresase papagalul să fie o adevărată pasăre răpitoare.

–- un picut după deadline –-
24h: 00-01 ivory
Dar nu-i mai pasa de dracii care-i vor juca inainte. Se prinsese deja demult in hora cu ei. De cand si-a incalcat promisiunea pe care i-o facuse in basilica Sf. Petru din Roma, in vacanta lor italiana, cand schimbasera pe furis inele de argint si se fagaduisera unul altuia. De cand el ii zdrentuise inima in paturile in care framantase alta carne. De cand isi jurase sa se razbune si pusese la cale nunta cu celalalt. De cand apoi, iertandu-l, fusese lepadata. Acum, in sfarsit, cand stia ca el scapase teafar, dracii isi rupsera cercul horii.

– DUPĂ DEADLINE –
Orgoliul ranit LordDIf
In creierii noptii, bietul Ghita BoB se trezi lac de sudoare. Iarasi il visase pe Nelu cum i-o fura pe Anhelica. Se facea ca erau la o terasa privind gales un slep plutind nestingherit pe valuri, apoi de nicaieri aparea Nelu, comanda un brifcor, o pupa cu patos pe Anhelica si plecau amandoi chicotind, dandu-i cu tifla. Fereasca-l sfantu’ pe netrebnic! zise, agitand un pumn in directia copiei dupa original, amintire din concediu.
Intre timp, sforaind copios, Anhelica visa un cu totul alt décor

Etapa00-01 Simion Cristian
La han, negustorul îi oferă de băut călaretului o cupă de rachiu… Tentația e mare. Pe măsură ce bea tânărul iși pierde luciditatea. Trupul și mintea îi sunt invadate de o căldură plăcută care se transformă apoi într-un foc lăuntric.
-Ești căsătorit, tinere domn?-întreabă negustorul.
-Ești curios, hangiule! Da, sunt!-răspunde răstit tânarul!
Amorul propriu îi strigă cu glas tare și pe toate tonurile posibile: Lașule!
A doua zi dimineaţa oamenii au găsit oribila crimă. Toţi din oraş îl învinuiau pe calaret.