Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Lupta dintre matador și taur
O spun din capul locului: nu agreez defel luptele cu taurii. Mi se par barbare, inegale, aduc mai mult a abator decât a sport. E prea mult sânge. Dacă aș fi nevoit să asist la un astfel de spectacol, aș ține cu taurul, dar aș prefera o remiză fără victime.
De ce public, totuși, această fotografie?
Dacă-l vezi pe stradă, nu dai doi bani pe el (de Nigel Kennedy vorbesc). Dacă-l vezi pe motocicletă, zici că-i de-acolo. Dacă tipul ia o vioară în mână, te-a dat gata!
Captură din filmul „There's something about Mary”
L-am așteptat vreun sfert de oră. Apoi a venit. Cu pantalonii lui cu ținte și cu ghete de rocker. Cu frizura punk și părul ridicat ca a lui Cameron Diaz în „There’s something about Mary”. În fine, ați reținut ideea.
P-ormă n-ar mai fi atât de multe de spus.
Omul a început să cânte (la o vioară Laufont Guarneri „del Gesu”, am aflat). La început, Bach. Știu că sună banal, dar tipul chiar a umplut scena, de parcă ar fi fost, în vioara lui, o orchestră. Apoi și-a prezentat prietenii din Nigel Kennedy Quintet. Nu-i înșir, că nici nu le-am reținut numele.
Apoi a început ceva așa, ca o ploaie în pădure.
Mi s-a spus că mulți români au suferit sincer la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Am văzut imagini în Autobiografia lui Ceaușescu. Am citit câte ceva despre psihologia maselor.
Priviți imaginile de mai sus. Sunt convins că cei mai mulți subiecți sunt sinceri și suferă. Adevărul lor e cel care le-a fost turnat în cap după ce li s-au spălat creierii…
P.S. Am identificat în aceste imagini cel puțin zece persoane care joacă teatru, care fac show de prost gust ca să nu iasă din rând. Ceea ce e la fel de trist.
Am văzut în gsp (tras de mânecă de dragoselu), mi-au plăcut versurile, vreau să păstrez această declarație de dragoste a unui microbist.
NOTĂ. Mai jos, versurile acestui cântec.
Statuie în Parcul "Orăşelul copiilor"din Bucureşti. Foto: Calin Hera
Doar cârcotasii pot spune despre chestia de mai jos „iaca ce e proza arhiscurtă!”. Cum ei există si cum noi avem simtul umorului, le ridicăm mingea la fileu, pentru a râde la urmă, mai bine 😉
Am primit asta de la Laurean, un, deja, clasic al PA-urilor din Pahico.
Peisaj urban made in Romania. Foto: Calin Hera
Aceasta e, apreciez, o fotografie tipică pentru Vedere din Bucureşti. E genul de fotografie care nu necesită comentarii şi care ar putea deveni, în timp, document de epocă. Mă întreb cum va fi când vor fi demolate primele blocuri comuniste. Pentru că, vrem sau nu, lucrul ăsta se va întâmpla.
Mai jos, o „bucăţică” adecvată.
Am primit acest filmuleț de la prietenul meu Tibi, care e un inginer foarte bine apreciat peste Ocean. Știu că e nițel incorect termenul de găuri pătrate, dar titlul trebuie să spună despre ce e vorba astfel încât să priceapă toată lumea, chiar și cârcotașii 😛
Ştiţi care e legătura dintre Caragiale şi Divertis? Ambele entităţi au avut abilitatea de a consemna, de a simţi ştirea (dacă-mi permiteţi termenul jurnalistic). Văzând peripetiile verbale ale lui Arthur, care a pus pe hartă Ceptura de Sus şi/sau de Jos, judeţul Prahova, am gândit că e ceva divertisian. Dacă e aşa, e lucrătură fină. Dacă e pe bune, e cu atât mai fină lucrătura: avem de a face cu un delicios filon de umor din întâmplare. Una peste alta, am râs. Ceea ce vă doresc şi vouă.
NOTĂ. Io am aflat despre de la Dobro, via Radio Guerilla.
Am primit filmuleţul de mai jos. Desigur, e dintr-o campanie la Diet Pepsi. Impresia e puternică: te lasă mască. Primul gând e că avem de a face cu un fake. Dar cum l-au făcut? S-au pretat cei de la Pepsi să promoveze un fake? Dar hai să vă las să vedeţi filmuleţul (vizionat deja, de la începutul lui aprilie pâna azi, de aproape 4 milioane de oameni).
Akiresu to kame (Ahile şi broasca ţestoasă), Japonia, 2008
Un tip câştiga o groază ce bani pe seama viermilor de mătase. Bogătaşul avea slăbiciune pentru tot felul de artişti plastici şi pentru gheişe (sponsoriza la greu ambele tagme). Într-o zi, s-a întâmplat ceva: au murit viermii de mătase, s-a dus naibii averea, aşa că omul şi-a pus capăt zilelor.
Nevastă-sa, tinerică, frumuşică (spre deosebire de gheişe; la faza asta nu l-am înţeles pe bogătaş!), aflată la anaghie, şi-a luat unicul fiu şi l-a dus la ţară, la un unchi şi-o mătuşă. Apoi şi-a cam luat şi ea zilele.
Copilul era cam zbanghiu (folosesc acest termen un pic eronat, îmi zice DEX): avea în cap numai verbul a picta. Lucru care îi aduce tot felul de necazuri de-a lungul vieţii, dar îl şi ajută să treacă nonşalant peste ele.
E fain să ai 19 ani şi, înainte de a merge să studiezi la universitate, dai o tură prin lume. Poţi alege India, Nepal, Vietnam ş.a.m.d. Capeţi o experienţă unică, te căleşti, într-un fel aparte. Şi, dacă se întâmplă să rătăceşti pe vreo stradă aşa şi aşa, prin India, te poate opri un nene şi te poate întreba, într-o engleză foarte british, dacă nu vrei să joci într-un film, la Bollywood. Ce te recomandă pentru asta? Că eşti alb şi blond. Suficient, nu? Se trag două duble, cel mult trei, apoi se trece la alte scene, pentru că e industrie, frate!
I s-a întâmplat unui verişor de-al meu: doctorul care acţionează între secundele 40 şi 62.
NOTĂ. Constat că n-am putut adăuga partea video, aşa că vă trimit, dacă doriţi să vedeţi, pe contul meu de facebook sau aici.
Avertisment: această postare e adresată doamnelor si domnisoarelor care citest acest blog (în mod regulat sau ocazional). Domnii si domnisorii sunt invitati să citească (atent) răspunsurile mai sus-numitelor, să chibiteze, adică, si să tragă concluzii. Iar dacă nu pot si nu pot să stea, pur si simplu, deoparte, discreti (asa cum sunt de obicei), atunci îi rog să comenteze cu băgare de seamă: chiar dacă azi e Ziua Bărbatilor, ele vor avea grijă să ne facă să nu stim asta, să ni se pară o prostie, un fleac, ne-au ciuruit definitiv.
–
–
Urmează o etapă teribilă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret:
Vorbiti în 500 de semne (maximum 550) despre un defect pe care vi-l recunoasteti.
Cred că tonul autoironic e o solutie bună a problemei, nu? 😉
Deadline, vineri, 12.00. Baftă!
Lenea e cucoană mare… Victor
Mi-e lene…
– Ţi-ai făcut ordine în casă?
Întrebarea asta mă descumpăneşte mereu. Mama mi-aruncă o căutătură critică peste ramele subţiri ale ochelarilor, dându-mi de înţeles că întrebarea nu este retorică. Aşteaptă un răspuns. Ridic din umeri:
– Nu. Fac sâmbătă.
Sâmbătă îmi evaluez sarcinile: trebuie să scriu pe bloguri, să-mi fac curăţenie în pc pentru că în 300 de giga de hard disk nu mai am loc să pun o melodie, să mai lucrez ceva în fotoşop. Ah, da, şi să-mi fac ordine-n casă…
Dar mi-e lene.
Hai la omu’ cu defecte LePetitPrince
Hai la omu’ cu defecte
Am multe si evidente
Pune mana, sunt pe alese,
Abia ce au fost culese.
Trufandale, trufandale
Haide, alege matale!
De ma pui s-aleg pe mine,
Stiu eu? Voi alege bine?
Hai s-aleg, jocul o cere,
Provocare si… durere:
Sunt un om orgolios
De-ti dai palaria jos.
Si daca ma gandesc bine,
Defectu-n viata ma tine
Asa prost si cam posac.
(Ai cerut un defect? Tac.)
Ca orgoliul e cam mare
Nu am nici o indoiala
Noroc ca sunt si uituc:
Uit defectul si ma duc.
Asa c–am scapat de el
Sau… doar e mai mititel?
Fragmente. Camix
Urcă în microbuz, izbi uşa în urma ei şi îi adresă şoferului:
– Ceau.
Se aşeză, îşi puse căştile, îşi scoase cartea şi… So lately/ Been wondering who will be… „Dacă vrem să înţelegem răspunsurile pe care le-au aflat secolele anterioare” Asta îmi place cum sună. Ia uiti, păsări în V, ce tare! Câtă ordine şi unitate între ne-oameni. „trebuie să descoperim întrebările pe care” chiar aşa, J. Pelikan, la câte întrebări… Măăăi, am uitat foile acasă, cum le dau test? Mna, oi cerşi de la careva. „nici măcar propriile lor întrebări.” Încă o dată.
Nesemnificativ Alina
Când am intrat la liceu am oscilat între variante începând cu filologie până la mate-info (și toate denumirile adiționale). Nici admiterea nu știam la ce facultate să o susțin, deși orizontul mi-l mai restrânsesem (eu). Nu mai vorbesc pe urmă câtă nehotărâre am experimentat. Nu sunt capabilă nici să aleg între un biscuit și un măr – le vreau pe amândouă. Totuși, știu și când să nu fac compromisuri: mi-am căutat timp de trei luni o pereche de pantofi “așa cum vreau eu”. Cel puțin sunt statornică.
Mică filosofie despre calităţi şi defecte Leo
Eu nu am defecte. Am numai calităţi pe care le administrez în mod greşit. Dacă strâmbi din nas, o să-ţi explic cum stă treaba. Nu-mi place să mă cert. Lăudabilă trăsătură de caracter, pacifismul acesta. Urăsc conflictele şi am reacţii fiziologice la ele. Mă crezi sau nu, faptul că nu pot, nu vreau şi nu ştiu să mă cert mi-a adus multe neplăceri. Dacă nu eşti în stare să dai o replică tăioasă atunci când e nevoie, eşti oricum altcumva – ori bleg, ori prea arogant – numai propovăduitor de pace nu.
Pendulare Leo
Mi-e foame, mi-e somn, mi-e lene, mi-e silă, nu vreau nimc, vreau de toate, haide mai repede, stai mai încet, de ce ai făcut asta, de ce nu ai făcut asta, m-am hotărât, m-am răzgândit, îmi place la nebunie, nu-mi mai place chiar deloc, ce palpitant, ce plictisitor, vreau să mă fac cosmonaut, ce bine arăt, arăt ca naiba, ce bună dispoziţie am, ce repede s-a dus pe apa sâmbetei, am o grămadă de lucruri de făcut, de dres, de înfăptuit, dar nu mai fac nimic.
Şi parcă iar aş vrea să mă fac cosmonaut.
Cel mai mare… starsgates
…defect al meu este că sunt suflet de artist inventiv. Cel mai tare mă chinuie talentul în artă culinară. Ce e rău în asta o să spuneţi? Nimic dacă nu sunteţi în preajmă. Sigur deocamdată nu mi-a explodat bucătăria deoarece respect o singură regulă. Nu torn apă în ulei încins! În rest imaginaţia mea în ale bucătăritului nu are limite. Am vorbit deja de salata dementă. A fost un adevărat fiasco! Am şi unele reţete ciudate bune de tot dar şi chestii indigerabile. Sunt o surpriză în bucătărie.
PAivitate Petra
Ehe, de-ar fi sa-mi detaliez toate defectele as scrie peste 5 mii de PA-uri! Am sa va povestesc de un defect din copilarie, de care rad si acum cu pofta. Imaginati-va o copila tunsa scurt, in clasa a II-a, cu doua funde mai mari decat capul. O colega mi-a spus ca nu am curaj sa ma fac cu stiloul pe fata si in 2 minute eram cu fata plina de picatele albastre. Daca nu m-ar fi dus invatatoarea prin toata scoala sa ma faca populara la 7 ani si acum m-as fi intrebat daca a fost naivitate sau prostie.
Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion) Călin
Meciul a fost cum a fost, nu zic, dar mai mult mi-a plăcut discuţia din pauză.
Auzindu-l pe Ilarion, care primise liber la bere (şi el), ca în vremurile bune, parcă ai avea în faţă un copil cu burtică şi început de chelie. Şi ce-aţi vorbit? Despre femei, normal, a roşit (inexplicabil) Ilarion. Mai precis? Mai precis, fiecare a trebuit să mărturisească ceva. Și? Şi Liviu a zis că slăbiciunea lui sunt degetele de la picioarele femeilor. Poate să fie şi Natalie Portman; dacă lui nu-i plac degetele de la picioare, nici nu se mai uită mai sus.
“Simpatic, dar cam nerăbdător…” LeeDee P
Îl consider destul de simpatic. Ține întotdeauna pasul cu moda, știe să se asorteze și își alege cele mai curajoase forme și culori, iar când este în preajma copiilor, se costumează cu dibăcie, ca să le facă pe plac. În ciuda faptului că are un picior mai scurt și unul mai lung, este într-o permanentă mișcare și toată lumea stă cu ochii pe el. S-a împrietenit la cataramă cu mulți, dar eu nu reușesc, aproape deloc, să-l atrag de partea mea. Este plin de nerăbdare și mă scoate mereu în întârziere.
Defectul unui PA Carmen Negoită
Habar n-am despre ce să scriu şi asta nu pentru că nu mi-aş cunoaşte defectele, dar nu ştiu asupra căruia să mă opresc. Cam indecisă la ora asta târzie şi parcă prevăd că va ieşi cel mai naşpa PA pe care l-am scris vreodată. Şi mă enervează că, dacă aş putea reda în 500 de caractere calităţile mele, mi-e imposibil să respect regula şi la defecte. Şi asta pentru că-mi place să descriu cu lux de amănunte. Să fac omul să înţeleagă. Să nu aflu mai târziu că mă încadrează la sociopaţi. N-am dreptate?
Arogant eftimie
Am tot amânat să scriu textul ăsta pentru că ideea o aveam şi, ca toate ideile excepţionale, încăpea în mai puţin de 500 de semne. Acum, ca să fiu concis, defectul meu principal este că sunt arogant. L-am descoperit cu mult timp în urmă, în urma unei fine analize psihologice făcute asupra mea. Odată ce am ajuns la concluzia din titlu mi-am dat seama de gravitatea faptei: acum nu mai pot ascunde că sunt arogant, doar am spus-o eu iar eu am întotdeauna dreptate.
Uatzior prablam cap descult zamo
Cand era mai tanar si nemuritor isi intreba sadic tatal: Apropo de oamenii cu chelie: “Nene, capul dumitale-i descult?” Pe bunicu’ nu-ndraznea. A observat apoi ca-n timp si lui ii zboara parul, inlocuit fiind de probleme si-ncruntari. Un casalot ivindu-se din spuma marii, un submarin gafaind dupa o gura de aer. Personalitatea lui capilara fusese circumcisa fara ca macar mandrul sau scalp sa-mpodobeasca peretele cu diplome al unei capetenii de Piei Rosii. Macar de mi-o creste creierul, se gan#&!
OBServatorul de OBSesii MeetTheSun
Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a avea OBSesii. M-aș putea autodeclara un OBStretician de OBSesii, pe toate le-am adus pe lume fără incidente. Doar una dintre OBSesiile mele de până acum a fost de natură OBScenă.
Bolovanul Ion Toma Ionescu
Stiu de la mama, într-o hotărâre importantă pui răul în faţă; analizezi, răsuceşti, nu te-arunci bolovan, cu capu-nainte, adică într-un fir logic, când bolovanul vine spre tine să te izbească cu probabilitatea de nouăzeci şi ceva de procente, mai întâi scocoteşti ceva-ul, adică zecimala de după virgulă, nu contează impactul, ia partea bună, afli că stelele-s verzi. La-nsurătoare mândru:
-Mamă, ea e! Te-am ascultat, am pus răul în faţă. Săracă, încăpăţânată, da ia partea bună, are şi trei surori.
Iritare injineru
Uşa se trânti în urma ei şi o voce tună:
– Ce e aşa de greu să înţelegi? Bagi cheia în yală, învârteşti în sens trigonometric apeşi clanţa şi gata. Mă disperă când oamenii nu sunt în stare să înţeleagă lucruri simple şi trebuie să le explic de o mie de ori.
– Bine că eşti tu deştept! Mai bine pune ai mâna să ungi şi tu balamalele acelea că am impresia că trăim într-o casă bântuită.
– Unge-le tu dacă ai chef! Mi se rupe, m-am săturat.
Am plecat sperând că voi fi mai rapid decât mânia ce mă cuprindea.
fix 500
Lenea e cucuoană mare – Victor
Nesemnificativ – Alina
Mică filosofie despre calităţi şi defecte – Leo
Pendulare – Leo
PAivitate – Petra
“Simpatic, dar cam nerăbdător…” – LeeDee P.
Defectul unui PA – Carmen Negoită
Uatzior prablam cap descult – zamo
OBServatorul de OBSesii – MeetTheSun
Bolovanul – Ion Toma Ionescu
Iritare – injineru
Etapa a patra a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret aduce o nouă provocare: spuneti, în 500 de semne, ce vă place mai mult si mai mult la orasul în care locuiti.
deadline: marti (29 martie), 23.59
BAFTĂ!
Natalie Portman, aici cu Premiul BAFTA pentru rolul din Black Swan
„Lebăda neagră” a fost primul din serie pe care l-am văzut. Am tot aşteptat să se întâmple ceva neaşteptat. Dar s-a întâmplat, mereu, fix ceea ce m-am aşteptat să se întâmple… Inclusiv în marea scenă de final.
Filmul e un fel de popularizare a baletului (în rândul fanilor de social network de la 15 ani în sus). Vorba lui Gorzo: priviţi la ciudăţeniile astea, din când în când, că poate fi cool, dar nu faceţi ca ele.
Un amic, mare fan Natalie Portman (cine-l poate acuza?!) a zis, din prima, că e un film excelent. Apoi, când „am intrat” în el, a spus: dar Natalie merită, uită-te cât a lucrat pt rolul ăsta! OK, am zis, dintre actriţele nominalizate pe care le-am văzut, e cea mai tare!
Deci, din punctul ăsta de vedere, da: în film apar o droaie de femei frumoase, cu Natalie Portman zece, care le şi întrece. Frumoasă şi periculoasă.
În deschidere, iată tableta TV publicată sâmbătă în Evz:
Am văzut toate filmele nominalizate anul acesta la Oscar, cu o notabilă excepție: „Winter’s Bone”. Mi s-a spus că acesta ar fi cel mai bun. Cum nu l-am văzut încă, nu mă pot pronunța. Sunt, în schimb, alte două filme tari. Primul e cel al fraților Coen, „True Grit”, alert, dur, în care Jeff Bridgess e memorabil în rolul șerifului Cogburn (ar fi OK dacă ar primi Oscarul pentru Cel mai bun actor). După părerea mea, însă, cel mai bun film rămâne „127 Hours”, bazat pe o poveste reală (un alpinist blocat într-un canion din Utah, care, după cinci zile în care își drămuiește proviziile și încearcă, în zadar, să-și scape mâna prinsă între un perete de stâncă și un bolovan, își taie brațul ca să-și salveze viața). Actorul James Franco, care-l interpretează pe alpinistul Aron Ralston, duce de unul singur un film întreg, plin de suspans, inteligență și umor, o lecție de viață și o lecție de regie și scenariu (Dany Boyle, bazat pe caseta înregistrată de Ralston). M-ar bucura măcar un Oscar pentru cele 127 de ore.
Acum, iată provocarea:
Votați cel mai bun film, după părerea voastră, din cele zece nominalizate anul acesta la Oscar. Nu e un concurs de pronosticuri, e un concurs de preferinte.
Mai jos, lista filmelor (în ordine alfabetică), cu link către articolele pe care le-am scris despre ele, pe acest blog (în completare; acolo unde n-am scris încă, dau link către imdb.com).
127 Hours
Black Swan
The Fighter
Inception
The Kids Are All Right
The King’s Speech
The Social Network
Toy Story 3
True Grit
Winter’s Bone
P.S. Fiecare cititor al acestui blog are dreptul la trei voturi deodată.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 