Mi s-a spus că mulți români au suferit sincer la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Am văzut imagini în Autobiografia lui Ceaușescu. Am citit câte ceva despre psihologia maselor.
Priviți imaginile de mai sus. Sunt convins că cei mai mulți subiecți sunt sinceri și suferă. Adevărul lor e cel care le-a fost turnat în cap după ce li s-au spălat creierii…
P.S. Am identificat în aceste imagini cel puțin zece persoane care joacă teatru, care fac show de prost gust ca să nu iasă din rând. Ceea ce e la fel de trist.
Ofertă irezistibilă. Înăuntru au și alcool, of course! Foto: Calin Hera
Întrucât azi e vinerea dedicată studenților și cum e vorba despre studenți de anul I, care la primele ore încă își mai spuneau, când vorbeau despre ei, elevi, și pentru că am discutat de câteva ori despre reducerile de care beneficiază (sau nu) studenții, în general cot la cot cu pensionarii (ca un arc peste timp), și, în fine, fiindcă această introducere într-o frază s-a lungit cam mult și nici nu știu dacă textul de azi va avea cuprins și încheiere, am ales să public pe blog o fotografie simplă, care sunt convins că nu le va face în ciudă, dacă ar vedea-o, ci le-ar trezi doar, eventual, mici nostalgii (dar la vârsta lor nostalgiile sunt numai bune de lăsat deoparte, pentru mai târziu).
Google a oferit jeri astăzi un doodle foarte colorat. Ăsta e enunțul superficial. Mai vreți unul? Google oferă aproape zilnic doodle-uri colorate. Vi se pare cool? Depinde cum privești, depinde ce înțelegi prin cool.
Ceea ce mi se pare cu adevărat important e faptul că google, prin doodle-urile sale, care comemorează/cinstesc/atrag atenţia, le oferă utilizatorilor câte o linguriţă, mai mare sau mai mică, de cultură generală.
Din cei jde milioane de utilizatori zilnici din lumea-ntreagă se vor fi nimerit câteva sute de mii de curioşi care au petrecut câteva minute citind cine a fost Diego Rivera ăsta de i-a dedicat google un doodle şi ce-o fi făcut el la viaţa lui. Unii vor fi ajuns până la Frida Kahlo şi tot aşa.
Vedere din Bucureşti. Intrare în spitalul Witting de pe strada Witing. Foto: Calin Hera
Vedere din Bucureşti. Azi, strada Witing şi spitalul Witting. Un lucru bun care s-a întâmplat în Bucureștiul ultimilor ani e acela că multe străzi își poartă cu fală numele, pe clădirile de la capetele străzilor, ici și colo ori chiar în intersecțiile mai importante.
De bucurie, parcă nici nu-ți mai vine să cârcotești. Și ce dacă unele străzi se cheamă cumva într-un loc și altcumva în altul? Şi ce dacă numele oficial al unei străzi mici, dar vioaie şi încărcată de semnificaţii, e scris incorect? Mă refer la strada „Witing”, inspirată după numele spitalului aflat la capătul dinspre Calea Pevnei. Spitalul CF Witting, la el mă refer. Spital înfiinţat în 1918 de doctorul C.F Witting, cel care a pus bazele chirurgiei vasculare din România. După cum se vede şi în fotografiile care însoţesc acest articol, strada a pierdut o literă t, deşi numele domnului doctor care st la originea denumirii actuale le avea, bine-mersi, pe amândouă.
Am aflat despre indicele blabla din Dilemateca (de unde altundeva?). Ce se-ntâmplă? Ceva simplu: creatorii site-ului cu pricina au făcut un motor care calculează cât bullshit e într-un text.
Cu cât coeficientul e mai aproape de zero, cu atât textul e mai original, mai lipsit de clișee și mai dens în expresii rare sau originale. Interesant mi se pare faptul că un indice zero poate indica deficiențe stilistice. Înțeleg că un coeficient blabla cuprins între 0,1 și 0,3 certifică faptul că textul conține o cantitate de blabla suportabilă, deci un text de valoare.
Cred că ar fi interesant dacă s-ar pune la punct un blablametru pentru texte în limba română. Spun asta exprimând, firește, rezerve: valoarea literară nu se măsoară științific. Dar, na, e o joacă din care putem învăța, dacă vrem.
Intrarea principală în Gara de Nord, văzută dintr-o parte. Foto: Calin Hera
Probabil că tot românul a trecut măcar o dată-n viaţă prin Gara de Nord. Oricât de multe maşini la scară ar avea. De aceea mi se pare firesc faptul ca Vederile din Bucureşti să includă imagini cu gara noastră cea de toate zilele.
Nu vreau să mă enervez acum fiindcă, din felurite pricini, transportul feroviar a fost aproape falimentat în România şi că Gara de Nord, care ar trebui să fie un simbol nu doar al trecutului, ci şi al prezentului şi al viitorului, e parcă mai degrabă un simbol al zecilor-de-minute-de-întârziere-pentru-care-nimeni-nu-şi-cere-măcar-scuze.
În aşteptarea lui Moş Nicolae, copiii dau zor să-şi facă ghetuţele. Ghetuţe am zis? Trebuia să spun săndăluţe, ca să fiu în ton cu vremea din Bucureşti. Nu zic, e fain că-i fain. Dar e ciudat. Şi nu, nu cred că ăsta e Semnul Încălzirii Globale (SÎG).
Există greşeli şi greşeli. Aceasta este una dintre ele. Până la urmă, omul n-a dat în cap nimănui. A fost sincer. Poţi acuza pe cineva de prea multă sinceritate? Oricum, cred că dl comisar şef* n-a greşit din graba de a da rapid o rezoluţie. Dar poate mă-nşel.
Am zis să-mi fac pagină de facebook dedicată PA-urilor și mirărilor. O fi bine, o fi rău? Nu știu. Ceea ce știu e că există pagini grozave, așa că de ce n-ar intra și proza arhiscurtă în peisaj?
Până una-alta, pagina are un aspect rudimentar. Sunt convins că pot fi folosite multe șmecherii, astfel încât pagina să arate din ce în ce mai bine. Prin urmare, sunt deschis, foarte deschis, la sfaturi, povețe, învățături.
Oricum, pagina e salvată de un desen (din ce în ce mai celebru) făcut de prietena noastră din blogosferă, Roxana Soare.
O discuție cu o persoană foarte dragă mie mi-a amintit pasiunea pentru George Topîrceanu, pasiune trezită din două pricini sentimentale:
aveam în casă destul de multe volume de versuri topîrceniene, diferite ediții, întrucât tatălui meu îi plăcea foarte mult viersul poetului
o bună și frumoasă parte a copilăriei am locuit pe strada George Topîrceanu, deci aveam un ascendent moral imbatabil în fața amicilor de pe Laminatorului, Turnătorului, V.I. Lenin sau 23 August.
Iată o cântare care mă binedispune de fiecare dată, de fiecare dată.
Fațadă pe strada Colței, București. Foto: Calin Hera
Am fotografiat* această fațadă de pe strada Colței într-o dimineață de sfârșit de octombrie (sau sfârșit de noiembrie). Mi-a plăcut să-mi imaginez cum a fost și cum ar putea să fie.
Aceasta e, apreciez, o fotografie tipică pentru Vedere din Bucureşti. E genul de fotografie care nu necesită comentarii şi care ar putea deveni, în timp, document de epocă. Mă întreb cum va fi când vor fi demolate primele blocuri comuniste. Pentru că, vrem sau nu, lucrul ăsta se va întâmpla.
Arbore decorativ în Parcul Tineretului, Bucuresti. Foto: Calin Hera
A cam început desfrunzirea, ce-i drept. Şi dacă trebuie să fie fără cuvinte, că-i miercuri (dar de sezon!), atunci vă invit să adăugaţi voi vorbele, pentru că or face fotografiile cât 0 mie de ziceri, dar 500 de semne bine alese înseamnă un univers. Prietenii ştiu de ce.
Am primit acest filmuleț de la prietenul meu Tibi, care e un inginer foarte bine apreciat peste Ocean. Știu că e nițel incorect termenul de găuri pătrate, dar titlul trebuie să spună despre ce e vorba astfel încât să priceapă toată lumea, chiar și cârcotașii 😛
Stâlp cu semafor pe Bd. Kogălniceanu. Foto: Calin Hera
Mi s-a părut că am şansa unui cadru interesant într-o dimineaţă de la sfârşitul săptămânii trecute. Mă grăbeam, partenerii de trafic şi mai şi, dar tot am tras de timp ca să se facă roşu la semafor şi să-mi pot face damblaua.
Deci, informaţia e corectă. Ceea ce mă uimeşte e faptul că, via facebook, aşa multă lume, prieteni ştiuţi sau neştiuţi, mi-au urat la mulţi ani! (unii, încă de alaltăieri!). Le mulţumesc tuturor şi, dacă ar fi să ciocnesc câte un pahar cu fiecare, m-aă face, cum se zice, mangă. Rău de tot! Şi, când m-aş trezi, ar trebui s-o iau de la capăt. Şi tot aşa, cine ştie câte săptămâni (e drept, nici nu-s prea rezistent la băutură, dar orişicât).
Altceva voiam să spun. Era ceva despre perversitatea facebook, atotprezenţa şamd. Şi, mai ales, era despre un Mulţumesc onest şi o închinare în faţa voastră.
Bloc cu cioară şi pescăruş în sectorul 3. Foto: Calin Hera
Peisaj clasic al anului 2011, specific cartierelor bucureştene (fotografia aceasta a fost făcută în sectorul 3). Deşi cenuşii, blocurile adăpostesc viaţă. Şi înăuntru şi deasupra. Rămân fascinat de adaptabilitatea pescăruşilor, care se aciuaseră prin Bucureşti încă din urmă cu 100 de ani, din câte am mai citit (rog confirmări sau infirmări).
Vedere din intersecţia Rond Baba Novac. Foto: Calin Hera (septembrie 2011)
Încep un proiect foto (nivel amator, fireşte), în cadrul căruia voi fotografia (în special din maşină) secvenţe bucureştene. Banal, plictisitor, adevărat. Vom vedea împreună ce va fi să iasă d-aci.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 