Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă / Până nu vom câștiga libertatea noastră”. Am crezut în acest cântec în primăvara anului 1990 și cred că am făcut bine că nu am plecat. „Libertatea noastră” a devenit ceva de la sine înțeles. Ceva pentru care merită să lupți în fiecare zi (pentru că libertatea nu pică din cer).
Azi e 1 decembrie și te-ai întors în unitate din permisie. Te clatini de parcă te-ai fi aflat pe puntea unei corăbii bete. De parcă tu însuți ai fi fost beat criță. Însă doar răcit. Frisoane, tuse, gât cu țepi pe dinăuntru. Jumătate dintre băieți sunt la fel.
„Omul se trage din maimuță. Soldatul, din porc”. Acesta este principiul călăuzitor al activității de zi cu zi pe care o desfășoară locotenentul Mitran. Ești la Bacău acum, unde plouă mărunt și rece, și îți amintești cum făcea Mitran transpunerea în practică a acestui crez.
Cred că primul jucător de fotbal de care am auzit a fost Pele. Eram mic, cred că abia împlinisem patru ani. Prima oară am crezut că așa se numește jocul acela în care dai cu piciorul într-o minge.
Expoziţia mondială de la Shanghai adună un univers pe cinci kilometri pătraţi.
Din cinci în cinci ani, reprezentanţi ai majorităţii ţărilor se adună să arate cine sunt şi ce vor. Expoziţiile mondiale, fără a fi reţete de afaceri pentru organizatori, sunt ocazii excelente de promovare şi şanse unice pentru vizitatori, care intră în contact cu culturi diferite şi află primii tendinţe tehnologice.
În vârful dâmbului de lângă tereasa cabanei, băieţelul în vârstă de șase ani pare foarte mândru că, în sfârşit, e mare: are bocancii bine cremuiți, daţi cu slănină şi lustruiţi, cu şireturile legate zdravăn. Monitorul lui personal de schi (așa i s-ar zice astăzi), Ștefan F., salvamontistul, i-a fixat bocancii pe schiurile roşii, din lemn, fără canturi, uşoare. Tata stă deoparte, la fel de emoţionat precum fiul.
Serveam patria. Sau, folosind terminologia oficială, îmi satisfăceam stagiul militar. În anii aceia, iernile erau grele. Teribile.
Îmi pun singur miere în ceai. Împreună cu Eugen Evu și fiul meu, Radu. Foto: Remus Suciu
Prietenii mei, cu care am urcat Munții Olimp: Tibi, Oc, Dan Fîntănă și Adi (MfC)
Text bătut la mașina de scris, ca să aibă Miliția lui Ceaușescu o evidență
Vorbeam zilele trecute cu un coleg mai tânăr despre experiența lui jurnalistică în televiziune, una deja importantă (în jur de șase ani), și sentimentul pe care l-a avut atunci când i-a apărut, abia acum, primul articol tipărit pe hârtie. Avea ziarul la el. Mi l-a arătat.
Câinele şi pisica. Doi prieteni de voie, de nevoie, pe acelaşi prag de uşă. Foto: Călin Hera (MfC)
Tabloul de absolvire a clasei a XII-a, adică doișpe ani trec ca unul (MfC)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 