Text bătut la mașina de scris, ca să aibă Miliția lui Ceaușescu o evidență
Vorbeam zilele trecute cu un coleg mai tânăr despre experiența lui jurnalistică în televiziune, una deja importantă (în jur de șase ani), și sentimentul pe care l-a avut atunci când i-a apărut, abia acum, primul articol tipărit pe hârtie. Avea ziarul la el. Mi l-a arătat.
Mi-am amintit cât de fermecat am fost eu când mi-am văzut prima oară numele într-un ziar (era o revistă), lângă un text scris de mine, când am primit primii bani „din scris” și mi-am dorit pentru prima oară această nebunie, ce părea imposibilă pe vremea lui Ceaușescu: să îmi fie asta meseria – scrisul.
Iar astăzi este ziua în care, în mod tradițional, îmi aduc aminte de Olympia, vechea mea mașină de scris. Aș putea decreta această zi drept ZPCT (Ziua Personală a Cuvântului Tipărit). Astăzi, sinele meu aduce un omagiu acestei amintiri, prețului pe care îl puneam, adolescent fiind, pe cuvântul scris. Grijii de a-l scrie bine, corect, într-o înlănțuire cu alte cuvinte îndelung gândită.
Astăzi mă gândesc cu nostalgie la cuvântul tipărit și cu mult drag la cei mai tineri colegi ai mei, care simt, în Epoca online, fiorul hârtiei tipărite. E bine.
NOTĂ. În facsimil se află amprenta maşinii mele de scris (toate maşinile de scris aveau anumite caracteristici, chiar dacă erau „de serie”), așa cum a trebuit să o „bat” pentru a fi luată în evidență de Miliția lui Ceaușescu. Mi s-a spus că „luarea în evidenta” însemna notarea, într-un dosar, a tuturor caracterelor, pentru identificarea unui eventual text-manifest anonim scris la acea maşină. Am descris povestea într-un articol mai vechi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 