Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din Hunedoara. Reacție în versuri la ideea impozitării bacșișului – brutăria de lângă gară. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am văzut o droaie de reacții la ideea de a impozita bacșișul, idee la care guvernul a renunțat până la urmă. Reacțiile au rămas, unele dintre ele pline de poezie (mă rog, luați cu rezerve cuvântul poezie în acest context). Am fotografiat aici o reclamă născută de ideea impozitării bacșișului – născută tocmai la Hunedoara.
Vedere din Hunedoara. Jar. Prietenii ştiu de ce. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cei care mă cunosc ştiu obsesia mea de a face un foc în curte, de câte ori mă nimeresc acasă, la Hunedoara. Uneori îmi reuşeşte. De cele mai multe ori, ceilalţi îşi pierd răbdarea. Dar obţin cel mai bun jar şi am ambiţia să nu folosesc cărbuni şi nici şmecherii pentru aprins focul.
Cariatidele, înainte de a fi distruse de Ana Pauker. Fotografie din revista Life, 1946.
”Pe strada Edgar Quinet, la Nr. 6, în apropierea celebrului restaurant Capșa, se află o foarte frumoasă clădire de birouri, în stil art-deco. A fost sediul Băncii Albina în anii ’30, prima bancă românească (1872, Sibiu). Arhitectura îi este atribuită lui Octav Doicescu (cel care a proiectat și clădirea Operei Naționale).
Vedere din Bucureşti. Cerşetor în Piaţa Victoriei. Foto cu telefonul: Călin Hera
Treceam pe acolo. Bucureştiul e plin de cerşetori. Pe unii îi observi din prima, arată a cerşetori. Mulţi sar pe tine. Te agresează. Pe alţii nu-i observi, nu-i bănuieşti a fi ceea ce sunt. Dar înveţi repede că nu trebuie să îi priveşti în ochi; nici pe unii, nici pe ceilalţi. E mai sigur. Poate că de aceea mulţi oameni evită să se privească. Iar dacă nu se văd unii pe alţii, de ce s-ar mai obosi să zâmbească. Unii altora sau sieşi.
Vedere din Bucureşti. Boltă amputată a unui palat lăsat în părăginire, pe Lascăr Catargiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mă doare de fiecare dată când văd o casă ciuntită. E la fel de dureros ca un om ciuntit. Clădirile, am aflat asta de la samsarii imobiliari din Bucureşti, sunt ciuntite şi lăsate în pagină ca să fie dărâmate. Să iasă de pe liste ale monumentelor şi să lase locul unor blocuri de birouri.
Eugen Evu, aici vorbind despre o carte de poeme, care mie îmi este foarte dragă. Foto: Remus Suciu
Scriitorul Eugen Evu face public un Apel către scriitorii urmăriți de fosta Securitate, cărora le cere să facă publice dosarele de urmărire, ”fiindcă sunt datori faţă de Literatura Română şi generaţiile următoare”. Scopul acestei publicări: ”contracararea oribilului mecanism al șantajului și manipulării, de la om la om, de la instituţie la instituţie”.
Immanuel Kant
Immanuel Kant prezintă, în lucrarea sa Despre pedagogie (1803), trei reguli privind libertatea copilului.
Vedere din Bucureşti. Biserica Sfântul Fanurie, zona Rond Baba Novac. Mai mult deât decentă. Foto cu telefonul: Călin Hera
Îmi place s-o privesc. Deşi blocul în care locuiesc are două ieşiri, prefer să folosesc doar una, dimineaţa: pe cea care îmi oferă vedere la bisericuţa de cartier, Sfântul Fanurie.
Voucher primit de Ilarion în loc să primească banii înapoi. De la magazinul Jumbo
Dl. Lică l-a luat pe Ilarion de braţ şi l-a dus până la marginea oraşului. „În ce an trăieşti? Nu ştii că acum ai dreptul să schimbi un produs sau să îţi iei banii înapoi? E dreptul tău. Eşti cetăţean european, n-ai văzut reclama la televizor?”. Ilarion cumpărase o ţintă de darts de la Jumbo pentru fiu-său, Sebi, dar ăla micu’ a vrut una mai mare, mai profi, mai bună (şi mai scumpă).
Immanuel Kant, sursa: wikimedia
Reiau, după mai multă vreme, învăţături kantiene despre pedagogie. Am citit cu nesaţ, amuzament şi creionul în mână ceastă lucrare, publicată în 1803. Prin „Despre pedagogie”, filozoful german Immanuel Kant oferă un adevărat ghid de creştere a copiilor, care conţine numeroase învăţături valabile şi astăzi. Iată câteva:
Vedere din Hunedoara. După film, întrebări şi răspunsuri cu Emilian Oprea, actorul din De ce eu?, şi Amalia Enache. Sursa: castelulcorvinilor.ro
Tipul dur şi hotărât, care şi-a dat viaţa pentru un principiu (şi fiindcă presiunile uriaşe i-au făcut psihicul ferfeniţă), care înnebunea femeile şi-şi fermeca studenţii, care aflase, dar ceilalţi au făcut ce-au ştiut mai bine pentru a-l opri să spună până la capăt, a apărut în curtea Castelului Corvinilor, chemat de castelana serii. Prinţesa. Aşa i-a spus.
Vedere din Hunedoara. La ieşirea din Castelului Corvinilor, după Ida, ultimul film din festival. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mie îmi place să stau în fotoliu până când se termină ultima linie a genericului de final. Să ascult coloana sonoră şi să meditez niţel la ceea ce tocmai am văzut. Este şi un fel de omagiu pentru cei care au făcut filmul. Măcar să le văd numele, chiar dacă nu îl reţin. Şi, poate, să am imaginea maşinăriei care face posibilă o Realizare, oricare ar fi ea (nu ştiu dacă asta vine din faptul că am preferat, mereu, să fiu parte a maşinăriei; a fi imaginea ei este o altă meserie, la care nu cred să mă pricep).
Călin Hera. PA-uri şi mirări 