Omul cu ochelari de cal-putere stă la masă cu şapca pe cap. N-are timp s-o scoată, are treabă. Se ridică înainte de a-i suna telefonul. Se aude „Alo!” abia atunci când uşa se închide în urma lui.
– Ce-i cu ăsta?!, întreabă un om îmbrâncit de pe trotuar.
Din fugă, omului cu ohelari de cal-putere îi cad hârtiile din mână. Oricum, nu ştia că le are. După o goană de încă trei străzi se opreşte brusc (acesta e momentul în care îşi pierde şapca). Ar mai fugi el mult şi bine, dar a uitat încotro.
Goana omului cu ochelari de cal-putere
Poveste din poveste din poveste. Azi, Dl. Trabant

Un Trabant ferchezuit. Foto: Călin Hera
Vorbeam în urmă cu doi-trei ani (la vârsta mea, asta e un fleac!) despre un Trabant ferchezuit fotografiat pe lângă staţia de metrou Dristor, apoi treceam nonşalant la Trabantul „meu”*, pentru ca apoi să se dezvolte poveştile cititorilor mei. Căci de aceea e frumos blogăritul, că poate naşte poveşti din poveşti din poveşti.
Recuperez un comentariu scris atunci de o veche prietenă de blogăreală şi PA-uri, Ioana, care a mărturisit cu acea ocazie legătura aparte dintre ea şi Trabantul unor prieteni. Pardon, Trăbănţica.
Trăbănţica Toboşarului
„O cheama Trudy si e a unui bun prieten…, tobosar la Teatrul din Pitesti. Cand nu are treaba cu ea, ii da voie sa faca ce vrea.
Sunt inimă şi ochi încăieraţi (Sonetul 46 tradus de Laurean)
Mă bucur să găzduiesc pe acest blog o nouă traducere originală a sonetelor Shakesperiene realizată de prietenul meu Laurean. Găsiţi pe pagina lui de Facebook (daţi like, faceţi share) toată munca de până acum şi aici tot ce am preluat eu deja. Enjoy!
SHAKESPEARE – Sonet XLVI
Sunt inimă şi ochi încăieraţi,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,
Ea se râvneşte volnic de-al său hart.
Poartă de templu în Bucureşti
Am încercat să respect tema propusă de Carmen (îi mulţumesc lui Zoltan că mi-a adus aminte că azi e miercurea fără cuvinte).
Cimitirul filosofic
Am avut o experienţă interesantă, care a început cu un soi de zâmbet superior, prostesc, pentru a trece pe nesimite la o stare aidoma celei în care ajungi în timpul unei lecturi de soi.
Să vă zic: la început a fost senzaţia că mă aflu într-un cimitir de prost gust, îndesat cu cavouri-vilă, cam ca-n cartierele de la marginea localităţilor mai mari sau mai mici. Apoi mi-a venit să râd văzând nişte nume proprii (de exemplu, o familie avea patru băieţi numiţi după numele muschetarilor lui Alexandre Dumas). Atât de tare mi-a venit să râd, încât am fotografiat minunea, să râdă şi alţii.
Probabil cel mai mişto spam pe care l-am încasat
Probabil cel mai mişto spam pe care l-am încasat pe blogul meu (e vorba de celălalt blog, aici sunt doar spam-uri banale):
Anonim Anonim spunea…
„Hi, i read your blog occasionally and i own a similar one and i was just curious if you get a lot of
spam feedback? If so how do you reduce it, any plugin or anything
you can advise? I get so much lately it’s driving me insane so any help is very much appreciated.
Here is my blog: Zahngold Rechner”
Mâţa blândă face „ţuşti!” (miercurea fără cuvinte)

Mâţa Ţuşti, hlizindu-se din întunericul unei clădiri dezafectate din centrul Bucureştiului. Foto: (cu telefonul): Călin Hera
La Carmen, ca de obicei, sunt mai multe şi mai interesante fărăcuvinte.
Cum se desparte în silabe cuvântul „lalelele” în Bucureştiul anului 2013
Lalele. O înşiruire de silabe bâlbâite ca într-o joacă. La-le-le. Dacă vorbim despre unele anume, de exemplu despre cele din fotografia de mai sus, sună şi mai simpatic: la-le-le-le. Eu cred că arată aşa cum sună: jucăuş, primăvăratic, copilăresc.
Am descoperit şi am fotografiat în Bucureşti această grădină. Am scris pe Facebook:
„Deci e aiurea. Umbli prin București într-o zi de primăvară și te trezești, în centru, cu o grădină aparent neîngrijită, dincolo de un gard vechi. In loc să fie un imobil 4+1 de birouri. Treabă-i asta?
Şi am zis să vă arăt şi, poate, să-mi arăt şi mie un colţ de Bucureşti neaşteptat, pentru când nu va mai fi aşa cum e acum.
Olympia

DOCUMENT. Aceasta a fost amprenta maşinii mele de scris (toate maşinile de scris aveau anumite caracteristici, chiar dacă erau „de serie”) . Mi s-a spus că „luarea în evidenta” însemna notarea, într-un dosar, a tuturor caracterelor, pentru identificarea unui eventual text-manifest anonim scris la acea maşină.
Mi-am amintit în acestă dimineaţă de vechea mea maşină de scris. Nu ştiu de ce. Lucram la laptop, ascultam ceva frumos. Scriam, reciteam, corectam. Priveam pagina scrisă, micşoream, măream, schimbam fontul. Tot tacâmul. Cu toate acestea, m-am gândit la bătrâna mea Olympia. Cu nostalgie. Apoi mi-am amintit că am scris despre ea undeva, pe acest blog (citiţi şi comentariile). Reproduc textul mai jos:
Un concert Pink Floyd (Pulse, Earls Court, 1994)
Cum poate fi o zi aflată la mijloc de aprilie, care începe cu un concert Pink Floyd de acum 19 ani?
UPDATE. Înainte de asta, o situaţie incredibilă (pentru Bucureşti), la 8.45, în această dimineaţă: după intersecţia Mihai Eminescu – Polonă, spre Ştefan cel Mare, coadă de vreo opt-nouă maşini.
Prima era un taximetru. Maşina din faţa lui plecase de multicel, dar taximetristul stătea să îşi numere banii. A stat aşa mai bine de un minut înainte de a-şi da seama că stă şi de a porni mai departe.
Ei, bine, nimeni, dar absolut nimeni nu l-a deranjat. Nimeni n-a claxonat, toţi cei din spatele lui au rămas calmi, pe locurile lor, aşteptând să-şi termine omul treaba, apoi au plecat liniştiţi în treburile lor.
Câţiva au comentat faza pe Facebook.
Cum găsesc bilete la Mark Knopfler

Afişul concertului lui Mark Knopfler la Bucureşti. Foto: Călin Hera
Dacă mi-ar fi spus cineva, în urmă cu 25 de ani, la ce concert aş vrea musai să merg, aş fi răspuns, fără să ezit: Dire Straits! Am o sumedenie de amintiri legate de această trupă, pe care am ascultat-o mereu cu bucurie. Mi-e greu să spun că sunt un fan; sunt un consumator avid.
Când am aflat că Mark Knopfler vine la Bucureşti, în 25 aprilie, am strigat „ura!”, dar n-am fost pe fază atunci când s-au pus în vânzare biletele. Când m-am trezit, era ca pe afiş, „Sold out” 😦
Rampă (aiurea) pentru cărucioare la metrou Piaţa Victoriei

Rampă pentru cărucioare la metrou Piaţa Victoriei. Foto: Călin Hera
Căutam să-mi imaginez cum poţi să te descurci prin Bucureşti dacă trebuie să foloseşti un cărucior. Teoretic, din ce în ce mai bine. Practic, sunt prea multe situaţiile precum cea fotografiată de mine la metrou Piaţa Victoriei: o rampă care este, dar care e de nefolosit, fiindcă
a) uşile de la capătul ei sunt încuiate
b) porţiuna dintre stâlp şi scări, pe unde te-ai putea strecura către uşile deschise (în stânga fotografiei) e atât de îngustă încât n-ai loc nici cu rolele.














