Am fost aseară la meci. Prima impresia e fost mocirla prin care a trebuit să răzbatem. Am avut locuri lângă galeria englezilor. S-a stat în picioare, călare pe scaune.
În primele minute, Liverpool părea o gaşcă de băieţi relaxaţi. „De bătut”, ai fost tentat să spui. A venit golul lui Fernandes. A venit accidentarea lui Galamaz. Apoi, lucrurile au fost simple. Fără să se streseze prea tare, englezii au dat rapid două goluri. Cel al lui Mascherano a fost fabulos. Precedat de o bâlbâială tipică, rezolvată de insistentul Babel. Cel de al doilea, la fel de simplu, tot cu bâlbâială, tot cu Babel insistent. Nu înţeleg de ce nu bubuie mingea fundaşii români şi caută rezolvări pseudotehnice, care nu le ies.
La pauză a venit ploaia. Am mâncat ciocolată şi gumă de mestecat. Unirea a avut multe ocazii de a avea ocazii de gol. Superficialitatea, lipsa de valoare şi de ambiţie, cred, i-a împiedicat să joace simplu şi eficient.
Una peste alta, a fost un meci agreabil, chiar dacă am plecat de acolo ciuciulete. La final, am aplaudat, ca la teatru, şi am strigat „Bravo, Unirea!”. Oamenii au fost demni şi, na!, graţie lor am ajuns să văd Liverpool pe viu.
Aplauzele de aseară mi-au amintit de o altă seară, din urmă cu 20 de ani şi câteva luni. Seara meciului cu Danemarca, pe care l-am văzut cam din acelaşi loc. Atunci a fost 3-1 pentru România. La final, în timp ce noi săream şi ne strângeam în braţe, am auzit aplauze. Ca la teatru. Ne-am oprit cu toţii, miraţi. Aplauzele veneau de la galeria danezilor, care a fost înjurată tot meciul. Cred că am fost ruşinaţi cu toţii, chiar şi aceia care nu înjuraseră. Am răspuns cu aplauze, ca nişte maimuţe care tocmai au mai învăţat ceva. A fost o mică lecţie de civilizaţie.
P.S. Nu ştiu cum ar fi fost cu aplauzele dacă ar fi jucat Steaua, Dinamo, Rapid sau U Craiova. Aşa, cei mai mulţi, aproape toţi oamenii din tribună, au fost neutri, deci relaxaţi. Cum trebuie să fii la meci.
MIRARE.
De ce, oare, pleacă bucureştenii de la meci la fără un sfert? La Hunedoara stăteam, aproape toţi, până la sfârşit. Nu pentru că plătiserăm biletele, ci aşa, pur şi simplu.
CREDIT.
Am fost la meci cu Silviu Sergiu, iar de bilete a făcut rost Gabriel Gachi.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 