Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concurs 24 de ore, tema12: 10-11.
Deadline: marti, 14.00.
Baftă!

Consternare Simion Cristian
Sunt urâtă. Și dacă aș fi numai urâtă, ar fi cum ar mai fi, dar fiindcă de copil am știut că sunt urâtă, am o fire-nchisă, bănuitoare și nesuferită. Oamenii știu că știu că sunt urată, de-aia am și adoptat un comportament nesuferit. Pot să mă schimb! Pot oferi căldură și voluptate cum numai o femeie urâtă știe s-o facă. Pot oferi ofrandă și recunoștință bărbatului care își oprește privirea asupra mea.
Fusese o mirare generală când frumosul se-nsurase cu ea!

Julitură Călin
„Să faci ce spune un jurnalist, nu ce face el”. A scris această cugetare la ora la care îi veneau idei, s-a ridicat, a făcut câţiva paşi, apoi, întrucât privea undeva, în sus, s-a împiedicat şi a căzut printre scaunele tapiţate, oprindu-se sub masa şedinţe, ovală, cu blat masiv, din lemn de cireş, lângă picioarele căreia zăcea acum, obosit, cu tîmpla zvâcnindu-i, sub o julitură roşie, pe care n-a observat-o decât mai târziu, la baie, când s-a privit în oglindă, niţel înspăimântat.

Concediu LeeDee P.
Februarie. Noua Zeelandă. Vară. Dimineață călduroasă. Concediu. Maricel și Maricica. Palmieri uriași și valuri albastre. Pacific. Nisip încins. Părinți și copii. Copii și
părinți. Castele de nisip. Găletușe, lopățele. Trupuri întinse la soare. Umbrele colorate. Băieți cu plăci de surf. Câini. Doar cu stăpâni. Volan pe dreapta. Maori. Ferigi
negre. Păsări kiwi. Peter Jackson și trilogia „Stăpânul Inelelor”. „King Kong”. Rugby și „All Blacks”. Capătul lumii. Liniște. Maricel și Maricica. Concediu.

Numere fără soţ Mariana
Cling! Cling! Boboceii se îmbulzesc spre bănci dornici foc de ora de matematetică mai ceva ca de ora de sport. Imagine cromatică ciudată: toate învelitorile sunt albastre. Şi toţi ochişorii, vreo 50 la număr, doi câte doi, se uită ţintă spre un şir de numere pare care se prind două câte două în perechi de dans, în timp ce mânuţe pline de cerneală se gâdilă în podul palmei. Al 25-lea elev e trist că nu are pereche nici la dans nici la gâdilat. Se învaţă o lecţie de viaţă: nr. 25 e nr. fără soţ, ca şi nr. 1, şi 3, şi 5 …şi vor rămâne veşnic numere nemăritate după concluzia Alesiei, chiar când s-a sunat de pauză.

Întrebare fierbinte Mariana
Bucăţi de soare se sfărâmă-n valuri
Şi marea-ntreagă pare-un câmp de sori.
Dantela înspumată de pe maluri
Sărută glezna udă dând fiori.

Strivesc sub tălpi nisipul prea fierbinte,
Te chem ca umbră rece să îmi fii,
Tu te strecori în suflet şi în minte
Şi plângem amândoi ca doi copii…

Pornind la braţul caldelor cuvinte
Mă-ntreb ce-mi eşti şi ce o să-mi devii…

Sms-ul buclucas http://lady67.wordpress.com/2010/02/12/interval-10-11/
Era pe silenţios. Ecranul se lumina intermitent. Îl întoarse cu faţa în jos încercând să nu-l bage în seamă. De unde să ştie că era la instructaj…
´Provizioanele sunt constituite pe baza cheltuielilor şi de aceea analiza lor este de natură dublă, contabilă şi fiscală…´
Abia 10.30!?! A încetat să mai lumineze.
Ton de mesaj. Ochii se îndreptaseră către ea. Apăsă tasta ca să-l reducă la tăcere. Textul, scurt, o puse pe jar. Se umezise şi era roşie ca focul.
´… reduc valoarea contabila a bunurilor….´

Fumătorul wireless LordDIf
Al cincilea politist privea tamp de vre-o zece minute, in geamul carciumii, afisul: „local pentru fumatori. wireless”. Cu un aer grav scoase carnetelul si notă:
Astazi în jurul orelor 10 am facut o descoperie macabră. Primul caz suspect de fumător wireles, posibil. Se impun cercetari amanuntite! In interior, cu tigara in coltul gurii Nelu cazu prada undelor. Madame Cici, patroana, batea de zor la tastatura:
xoxo muah muah

Măsele albe Petra
De fiecare dată când mă spăl pe dinţi îmi vine să râd că îi am atât de albi. Acum vreo 2-3 ani, pe timp de vară, mi-am pus în gând să merg la dentist. Am mers prima dată cu inima strânsă – deşi era groaznic de cald afară (nu era nici amiaza), mă treceau fiori reci numai la gândul de a sta pe acel scaun. Mi-am făcut astfel un obicei, de 3 ori pe săptămână eram în cabinetul domnişoarei, între 10-11. Tot undeva între 10-11, când mă minunam de albul dinţilor, am primit un telefon… domnişoara a murit. Primul gând a fost: „acum cine îmi va face măselele albe?…” .

Brunch cell61
Mănânc. Mănânc întruna. Aperitiv, felul întâi, felul al doilea, desert. Mai stau puţin şi-o iau de la capăt. Sandvişuri! Cu bacon crocant, preferatele mele. Şi o prăjiturică-desert. Cam la 10 minute. Doctorul mi-a spus să respect mesele principale. Le respect. Dar 3 mese într-o zi? Și cum rămâne cu restul? La 17 fix e ora ceaiului. Măcar un fursecuț să fie pe lângă. Seara târziu e supeul. Pot să mă culc nemâncat? Acum e 10, deci brunch-ul. Neapărat consistent, trebuie să-mi ajungă până la dejun. Mănânc.

Omul negru stelar

ora zece a sosit
omul negru n-a venit

Viaţa e un joc de noroc. Un fel de poker cu multe reprize şi schimbări de tactici.
Până pe la 10 ani joci pe mâna inocenţei cu toate că lupţi ca un bărbat adevărat pentru fiecare m&m şi e uite atâââta de greu. Unde mai pui că dacă te prinde omu’ negru nici nu poţi să plângi că râd fetele de tine.
Apoi deodată nu mai ai voie să dai pupe că eşti baiat mare acuma. Nu’i bai, ne jucăm noi şi fără fete. Faceţi astăzi echipele ălea?

ora unşpe a sosit
omul negru…a venit!

Haiku pe banda cristian
Ziua incepea mereu la fel. La 8 fix maistrul racnea din rarunchi:
-Merge bandaaaaa !
In hala uriasa, banda incepea sa se roteasca printre masini de cusut, stante, bospaleti plini cu carambi sau capute, talpi sau fete, printre mirosuri grele de piele, clei si sudoare. Din doi bospaleti un toc si un brant s-au luat la harta poetica.
-La 11 banda ajunge la mine, se ratoi brantul ! Caci,
Talpa fina e sprijinita
Matematic
De moliciunea atingerii.
Tocul rase subtire cu un ochi pe ceas.
Orice talpa n-ar exista
Fara puterea inaltarii
De glezna.
La 11 fix, la ultimul cui, tocul ranji:
-Hai Pa !

Sâmbăta! Laura Driha
Ce lâncezeală! O dimineaţă ca oricare alta? Nu! În toate celelalte începuturi matinale, stomacul zilei începea să chiorăie pe la 6 şi nu tăcea decât c-o cană generoasă de cafea. Astăzi însă totul îl indemna să nu se simtă câtuşi de puţin vinovat că-i aproape 10 şi încă se foieşte-n aşternuturi de parcă se dăduse liber la frecatul mentei – pentru aromă! şi la arsul gazului – pentru căldură!
Ce simple-s motivele pentru făcutul de nimic!Ş-atât de la-ndemână… Timpul liber e dulcea ispită de week-end…

Zile de vacanţă starsgates
Se trezise bine dispus, atunci când ceasul cu cuc bătu ora 10. Primul lui gând fuse acela că e încă devreme, doar era vacanţă.
Apoi încetul cu încetul somnul dispăru.
Din bucătărie venea mirosul bunătăţilor cu care bunica îşi răsfăţa nepoţii de fiecare dată când veneau la ea.
Încercă să ghicească ce găteşte de data asta.
Parcă recunoştea mirosul…
Făcea pancove !
Numai la gândul acesta începu să saliveze.
„Parcă aş fi câinele lui Pavlov” îşi spuse în gând.
Se întinse şi se gândi că mai are o mulţime de zile de fericire.

24h: 10-11 ivory
La coafor era asteptata. Isi luase-n geanta bobocii roz de prins in par si in timp ce era gatita se privea in oglinda ca si cum s-ar fi vazut pentru prima data. Isi imaginease ziua nuntii din fir a par, stia exact cum o sa arate ea, florile, biserica. Doar de mire nu-si batuse capul sa si-l imagineze. Acum, ca-l stia, se mira ca nu e la fel de inalt ca Andi. Nici nu are ochii lui albastri. Nici vocea lui joasa, melodioasa, pe care i-a marturisit ca ar vrea sa se intinda ca o pisica. Cand a fost gata, i-au prins in par si voalul, acasa trebuia doar sa-si traga rochia de mireasa.

–- dupa deadline –-
10.30 Dan
Mă bate tot mai des gândul de a locui la hotel. Să locuiesc, nu să stau. Nu am în vedere o cazare banală pentru una, zece şi nici treizeci de nopţi. E vorba, pur şi simplu, despre locuit; zece, ori chiar treizeci de ani. Zâmbesc doar la ideea că aş putea ajunge în faţa recepţionerei total nepregătite să replice unei solicitări care nu există în nicio culegere de proceduri. O cameră pentru zece ani, vă rog. Nu la parter sau la ultimul etaj, nici pe colţ, iar conexiunea wireless să fie impecabilă!