În acest sfârşit de săptămână facem prima ieşire mai serioasă pe munte, cu Şcoala de Ghizi. În Bucegi. Urcăm, coborâm, urcăm, coborâm. E frumos, e o zi de decembrie perfectă, nu-s nici noroaie, nici zăpadă de nerăzbătut. Înnoptăm la cabana Scropoasa. Dormim doar trei ore, după navete de bere. Facem jocuri de cabană. Ne distrăm fain.
Ajung acasă pe înserat şi mă culc pe nemâncate. Dorm 12 ore, neîntors. Intru la curs după prof. Mă aşez la două bănci de Marco. Pare mai fresh decât mine, deşi a tras la fel ca mine pe coclauri, în ultimele două zile. Se tot chinuie să-mi zică ceva. Într-un târziu, ne înţelegem:
– Ai auzit de Timişoara?, mă întreabă.
– Nu, ce să aud?
Profu’ se postează între noi şi stă aşa vreo jumătate de oră. Marco mai apucă să-mi spună doar atât:
– A început.
Era dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989. Sfertul de oră care a urmat, până la pauză, a fost probabil cel mai lung din viaţa mea. Ştiam ce vrea să-mi spună, dar voiam să confirme că despre asta e vorba şi să-mi dea amănunte.
1989. A început
22 Responses to “1989. A început”
-
EXTRAORDINAR!
In seara de 17 decembrie m-am intors de la munte (da, Bucegi!) si am primit un telefon de la un prieten din armata, care incerca sa-mi explice ca-i „stare de necesitate” si ca-s „probleme la Timisoara”, iar eu nu pricepeam nimic (n-aveam nici radio, nici tv – doar un pick-up). Si a doua zi dimineata (luni), era ziua de armata, la Academie, si-a fost caraghios, ca tov. Colonaleasa nu ne-a dat voie sa vorbim (eram 30 de fete), ci ne-a prezentat pistolul ei automat si incarcat, cu care s-a jurat ca ne impusca daca incercam ceva. Ha!
Si seara m-am dus la o prietena sa ascult Europa libera si i-am explicat „fatalitatea” de a fi roman, ca poate Ceasca sa rada Timisoara de pe harta, sa intoarca piatra de cladaram cu plugul si romanii „n-or sa sara”, ci or sa zica doar „nu-i la noi, deci e bine”.
Si in zilele urmatoare am fost pe strazi, si in Piata Palatului… si am invatat ca gloantele ucid, nu ca in filme, si m-am bucurat, pentru prima oara-n viata, ca n-am avut dreptate, ca pe romani i-a durut Timisoara, ca i-au durut impuscatii de la Universitate si ca s-a molipsit rapid de „libertate”. Fericita mama mea, ca m-a mai putut strange in brate, vie, dupa zilele si noptile alea atat de negre, atat de bezmetice!ApreciazăApreciază
-
Un coleg de facultate se intoarce in Tim. pe 17 Dec (era Duminica).
Coboara din tren, iese in fata garii, vede TAB-uri, soldati patrulind cu arma la piept , etc.Se opreste si ridica ochii inspre semnul de pe cladire.
– Ce-i ?
– Ma uit sa vad daca nu am ajuns din greseala in gara din Beirut.ApreciazăApreciază
-
-
@skorpia: Oare se mergea mai mult pe munte atunci sau doar aveam noi genunchii mai buni?
ApreciazăApreciază
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 