E toamnă şi e ceva în aer. Sunt entuziasmat că basarabenii au obţinut scriere latină şi româna ca limbă oficială (ei îi zic limbă moldovenească acum, e de discutat despre asta!), de succesele Solidarităţii lui Lech Walessa*, de mişcările din Ungaria (mă minunez că se dă liber la alcătuirea de partide politice, cu număr minim de membri, chiar 2-3!). Mă înfiorează masacrul din Piaţa Tian An Men.
Mă intrigă ideea reunificării Germaniei**. Mă sperie soliditatea regimului Ceauşescu, deşi încep să simt ceva în aer.
Singurul lucru de care mă tem e tăvălugul. Mi-e teamă de scăparea de sub control a situaţiei. În acelaşi timp, mă întreb: de sub controlul cui? Adică, până la urmă, de ce ar fi bine să fie sub controlul cuiva?
NOTE
* În prima notiţă din jurnal referitoare la Lech Walessa scriam Vanenza
** Nu ştiu de ce, e un gând care apare la un moment dat în însemnările de atunci; însemnările sunt făcute sporadic, sunt pagini întregi scrise dintr-una, desfăşurarea evenimentelor e mai rapidă decât pot eu, studentul, consemna – n. mea)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 