Noua PAfototemă e propusă de Simion Cristian. Nu stiu cât o s-o mai tinem cu concursul ăsta. Merge prea bine ca să-l întrerup, dar poate e mai bine să-l ucidem când e în plină glorie.
Deadline: luni, 23.59.
Baftă!
O fotografie de Simion Cristian
Marmura Simion Cristian
Videne, după ce termini cu tipărirea buletinelor de vot şi numărarea lor din doi în doi, vreau să-mi faci statuie din cea mai bună marmură. Dupa ce e gata, vreau s-o expui în faţa Parlamentului meu Unicameral!
Într-o dimineaţă trece pe acolo, un moş . Vreo 10 minute stă moşu şi se holbează la statuie.
-Ce-i tataie, îl întreabă unu’, de ce eşti nelămurit?
-Pai , zice moşu’, are 2 baiuri. Unu, că nu se scrie “Băsescu pentru pace” ci “Odihnească-se în pace”.
-Pai da, dar nu-i mort încă!
-No, că ăsta-i al doilea bai!
Eternul feminin Mariana
Din fuioarele de gânduri ce se aşază lin pe suflet, ea, femeia, soţie şi mamă, iubită şi prietenă, doamnă şi roabă, ţese necontenit la şalul fericirii ei… Când inima-i tresare de vreun dor neştiut, privirea scrie un poem în lacrima tăcerii, iar mâna brodează nervos , împungând pânza cu acul, ca într-o răzbunare pe destinul ce îi ţine departe pe cei dragi…Aşa e ea de când lumea şi aşa pare că va râmânea, ca o statuie neclintită, ca un simbol al eternului feminin…
Dalta Iubirii Mariana
În palma Ta nu sunt
Decât o piatră de granit
Pe care degetele Tale o mângâie
Căutându-Ţi chipul de soare…
Simt cum mă apropii de inima Ta,
Cum obrazul Tău m-atinge,
Şi cum pleoapa Ta mă răcoreşte
Cu adierile dorului de chipul de copil…
Îmi atingi cu un sărut blând
fruntea închipuită în piatră…
Şi cu dalta din mâna Ta dreaptă,
Dăltuieşti în granitul rece
o inimă nouă, caldă, largă
cât o cetate în plină pace…
Carmen Sylva Leo
Piatra coase piatră, cu privirea aţintită aiurea, între trecut şi prezent. Mâini măiestre, anonime, au înmuiat-o ca pe o pastă a istoriei, remodelând femeia cu sânge nobil şi veşminte din popor, care mânuia cu aceeaşi dibăcie şi cuvintele, şi acul de cusut.
Cântecul pădurii cântă din piatră. Piatra coase piatră. Nimeni nu mai pătrunde misterul frumuseţii femeii de odinioară.
Silogism cell61
Băieţelul se uita hipnotizat la statuie. Lângă el, mama aştepta răbdătoare. “Ce-o fi în mintea lui?” se întrebă ea.
– S-a întâmplat ceva, dragule?
– Mama, statuia asta e a lui Carmen Sylva?
– Aşa e.
– A fost o regină, nu-i aşa?
– Adevărat, o mare regină. De ce?
– Să ştii că eu, când voi fi mare, nu o să mă duc la război ca să fiu rănit.
– Dar ce-ţi veni, dragule?
– Păi tata îţi spune “regina mea”.
– Da…
– Ne-a spus la şcoală că porecla ei era “mama răniţilor”, dar eu nu vreau să-ţi zică şi ţie aşa.
Pe fata cristian
-Dragii mei! Lucrez la modelul asta de cativa ani. Trebuie sa fie intotdeauna pe fata, niciodata pe dos. Fiindca asa trebuie sa fie orice ochi, cum se cuvine, care se respecta.
-Dragii mei! Recunosc, mi-e greu. Am ajuns cu modelul la o lacrima. Ea poate fi incremenita sau impietrita.
-Dragii mei! Nu cred in lacrimi impietrite. Deci, chiar daca ma voi intepa, voi continua sa tes pana cand voi reusi sa tes o lacrima incremenita. De bucurie.
Alchimistul LordDIf
Ani la rând, închis în laborator, a încercat să descifreze secretul nemuririi. Amestecând solutii, pierdut în calcule imposibile, nu a încetat niciodată sa spere ca într-o zi va uimi lumea. Chiar si pe patul de moarte, aproape nebun nu si-a acceptat esecul rostind cu greutate inainte de a-si da obstescul sfarsit ’si totusi exista’
La un secol după moartea sa, autoritatile i-au ridicat un monument. Sculptat în marmura neagră stă scris pentru eternitate:
“Nu am renuntat nici macar atunci cand am realizat ca planul meu iluzoriu va fi un esec răsunator” Thomas Ike – alchimist
Semnătura pe iubire Mariana
Aşezat în genunchi, ca în ceasul rugăciunii de seară, sculptorul face o adâncitură în pământul grădinii regale cu genunchii lui obosiţi, dar fericiţi. După atâţia ani de adorare, de iubire tăinuită, va dăltui în marmura rece, chip de regină a sufletului lui… Între dăltuiri şi mângâieri domoale, îşi aude inima cântând de dor tremolo… Cu o tandreţe nepământeană , dalta lui face să răsară un chip de lumină neclintită…Din marele bloc de marmură, înlăturând tot ce nu semăna cu ea, marele artist îndrăgostit, şi-a pus, tot din genunchi, semnătura pe iubire…
Admiraţie gabi
Poveştile ca aceasta încep cu a fost odată ca niciodată în România, o ţară frumoasă cu căldări uriaşe, pereţi de prăpastie, iezere curate şi nori rezemaţi pe creştetul munţilor, un destin al prinţesei de Wied peste care s-au răzbunat viforniţe vrăjmaşe.A rămas şi ea neclintită într-o stană de piatră şi chip de nedrept purgatoriu.La început am privit-o cu teamă şi apoi un surâs de plăcere m-a cuprins ca în faţa unei scene de teatru ce creşte într-o cupolă înaltă. Înainte de-a o părăsi, privirea mea a învăluit cu admiraţie femeia regină, scriitoare sau Mecena cu sânge albastru.
Agonie si extaz Dan
O statuie-epopee, care imbina mai multe teme generoase: unele dragi iubitorului de arta, altele celui care e atras de istorie si, nu in ultimul rand, teme destinate celor care studiaza indeaproape cunoasterea spiritului uman. O statuie-roman biografic al unei Regine a Romaniei si a tuturor celor pe care i-a adulat, indragit, ori ajutat: George Enescu, Elena Vacarescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri, Pierre Loti, Mark Twain, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Mite Kremnitz si multi, foarte multi mari Anonimi.
DUPĂ DEADLINE
Ganduri zbordefluture
Stau bine aici… se gandi doamna.
E relaxant… chiar daca cateodata imi amortesc picioarele.
Aer liber…
Pasarele..
Fosnetul frunzelor… Atunci cand sunt. Cand numai sunt… ma ia frigul sa crosetez mai repede decat de obicei, poate reusesc sa ma incalzesc.
Lumea se mira de prezenta mea aici. Li se pare ca nu sunt potrivita in acest tablou.
Dar ce stiu ei?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 