Servesc patria. Soldaţi şi şoareci

Sunt un bou! Am venit în armată, ceea ce înseamnă că nu m-am chinuit suficient să scap de ea. Şmecherul lu’ Peşte, aşa mi-au zis ăia din gaşcă la plecare. A fentat armata până şi Postolache. Adică mă-să, care e vânzătoare la aprozar, a avut mai multe pile ca mine!

Acum, Posto’ plimbă gagici la discotecă, freacă mentă la taică-său la autobază şi, cică, se pregăteşte de facultate. Mi-e silă de el şi de mine mi-e milă. Fac rime, iar asta mă enervează şi mai mult. Am nevoie de o idee.

Mi-am făcut un culcuş în grămada de ştiuleţi. Facem poştă o ţigară. Sunt cu Coman, Boian, Măgheruș, Marius, Paraschivescu şi cu Călin, ardeleanul. Eu stau cel mai confortabil. Apare şi Tomulica. Ăsta râde mereu şi are numai fotbal în cap, parcă-i nebun. Aprinde şi el o ţigară şi mi-o întinde. Mmmm, Carpaţi de Timişoara. E cu totul altceva decât porcăria aia de Târgu Jiu. Dă-i, mă, drumu’, zice Boian. Mă enervează Boian, prea face pe şmecherul. Îi dau ţigara.

Cred că m-a bătut soarele în cap. Altfel nu-mi explic ceea ce s-a întâmplat. Am simţit că sub mine se mişcă ceva. Un şoarece de câmp pe care aproape l-am strivit. Am avut 60 de kile când am intrat în armată. Acum am 65, deşi mănânc din părţi. Privesc şoarecele. Are ochi sticloşi. Cred că i-am rupt o lăbuţă. Înainte de a-mi da seama ce fac, îl bag în buzunar. Deja nu mai sunt atent la ţigara-poştă; am dat peste o colonie de şoareci. Grămada asta a fost raiul lor. Îmi umplu buzunarele.

Etichete: , ,

31 comentarii to “Servesc patria. Soldaţi şi şoareci”

  1. Nici nu vreau sa ma gindesc ce s-a intimplat daca le-ai dat drumul in dormitor!

    Apreciază

  2. E bine să ai şoareci oricând la tine, da’ nu prea stau ei!…

    Apreciază

  3. „Mi-am făcut un culcuş în grămada de ştiuleţi. Facem poştă o ţigară” – ah, ce gust bun aveau astfel de ţigări…

    Apreciază

  4. Observ o placere aproape perversa in a vorbi despre gandaci, soareci , …

    Apreciază

  5. orice om prevazator are-n cas’ un …rozator!

    bine-bine, dar cine relateaza? sau Calin ardeleanu’ e altu?

    Apreciază

  6. Ce placere sa te regasesc, Calin !

    Uite demonstartia clara a faptului ca stresul ingrasa : „Am avut 60 de kile când am intrat în armată. Acum am 65, deşi mănânc din părţi.”

    Armata pare o tragedie cand se intampla la timpul prezent, dar amintirile, bune sau rele, sunt savuroase ca vinul vechi dupa ceva timp.

    Calin ardeleanul e altu’, parerea mea. 😀

    Apreciază

  7. Povestesti cu un stil foarte alert, tonul nostalgic lipseste si asta e bine, ba chiar eu simt un fel de autoironie binevenita…esti un pictor de atmosfera, vedem si pipaim parca chipurile tinerilor si simtim mirosul tigarii…

    Apreciază

  8. De fiecare dată când ascult poveşti din armată reînvie dilema – să regret sau nu că nu am făcut armata?

    Apreciază

  9. Da, şi mie îmi place stilul scrierii. Şi ineditul situaţiilor surprinse.

    Apreciază

  10. uau ! am constatat ca anu`n care se petrec.. povestirile astea ii anu`.. nasterii mele 😀 sa`ncep a folosi pronumele de politete?:D

    Apreciază

  11. mi-ai amintit de privilegiatii acelor vremuri, gestionarii, aprozaristii…cu ghiuluri cat casa si printre putinii care ajungeau la Paris pe unde credeau ca se vor da cu barca pe…Luvru – nici cand se intorceau nu stiau prea bine…o fi Luvru, o fi Sena?

    Apreciază

  12. Tigarile Carpati de Sfantu Gheorghe erau cele mai bune. Foita avea filigan. Parerea mea!

    Apreciază

  13. HE! Va sa zica te-ai dat cu barca…

    Eu n-am fost ( am stat prea putin la Paris) dar cei ce au fosti spun ca iti trebuie cel putin o saptamana ca sa-l vizitezi ca lumea…asa o fi!

    Apreciază

  14. @LePetitPrince -nu se viziteaza, micule print, se simte:) data viitoare cand ajungi prin zona nu te inscrie la maraton turistic, ia`o la pas pe stradutele inguste si respira`l;)
    @calin, n`am avut ocazia sa vad soldatii trecand, nici gluma n`am auzit`o, ce stiu eu, mi`s mica:), da` respect tare mult armata- ca institutie, nu entitatile gen Mitran&co

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: