prin reducere la absurd aş putea să conchid
că eu am fost dat ca să mor
ceea ce mi se pare destul de stupid
accept însă ideea că Începutul există
în legătură cu Sfârşitul
ca într-o complicitate care persistă
iar acum mă aflu undeva între cele două puncte
mult mai aproape de cel de-al doilea
de parcă ar tremura vântul aici pe punte
regulile ştiute sunt fără valoare în acest caz
nu se aplică teoria liniei drepte
aceea cu drumul cel mai scurt dintre ieri şi azi
complicăm lucrurile deci cu o plăcere bolnavă
plini de o inocenţă vecină cu viciul
tragem de timp cu o incredibilă zăbavă
serios vorbind cine oare şi-ar putea dori să străbată
drumul cel mai scurt
dintre Început şi Sfârşit dintre ieri şi niciodată
pot trage concluzia deci că n-am fost dat ca să mor
am fost dat numai ca să complic
lucrurile deja complicate ceea ce e stupid de două ori
aşadar nu-mi rămâne decât să cred optimist
că-mi este permis să o iau razna
deci exist