Archive for august 2nd, 2009

02/08/2009

Servesc patria. Cafea, nişte ţigări, ceva

Sunteţi, cam de multişor, în drum spre fermă. Un camion hodorogit trece pe lângă voi. Vă forţează să coborâţi în şanţ. Zece metri mai încolo, hardughia opreşte şi din ea sare, sprinten, locotenentul Mitran. Te strigă. Faci un pas alergător jalnic.
– Urcă, zice Mitran.
Urci. Urcă şi el. Şoferul e în maieu, locotenentul îşi descheie copca şi-şi dă chipiul jos. Abia acum observi că are un început de chelie, ca un vârtej. Îţi întinde o sticlă de bere la litru, din care un sfert e goală. În timp ce refuzi, maşina porneşte.

– Nu mai umple coşul ăla atât. Nu te omori, zice, şi trage o duşcă. Mai ţip şi io la voi, că asta e meseria, trebuie să mă înţelegi. Trebuie să ne înţelegem unii pe altii, adaugă, şi face cu ochiul.
Şoferul dă din cap. Sau a fost o zdruncinătură a camionului.
– Auzi, ce meserie are maică-ta? (ştia).
– Medic.
– Si cum de nu ţi-a aranjat să scapi de armată?, se miră sincer.
Dai din umeri.
– Da’ nu-ţi poate arnaja măcar s-o faci mai uşor?, întreabă el, nevinovat.

Te uiţi la el, apoi la şofer. Te uiţi înainte, pe drum. Te uiţi iar la el.
– Adica?
Acum e rândul lui. Se uită cu milă la tine. Mai trage o duşcă. Apoi te priveşte ceva mai curios. Are privirea aceea îndărătul căreia se ghiceşte întrebarea „asta o fi prost sau se preface?”. Decide că eşti prost şi continuă:
– Nu vine pe la tine, pe aici, pe la fermă?
– Nu cred, e drum lung, zici.
– Daca totuşi ar veni, să aducă nişte ţigări, cafea, ceva. Ar fi bine, face el lista, apoi îţi zice să cobori.

Băieţilor nu li se pare nimic ciudat în faptul că ai făcut o bucată de drum cu Mitran, în camion. Pe rând, fiecăruia i-a venit rândul la „discuţii”. Nu întreabă nimic, niciunul. Poate că nici nu şi-au dat seama. Poate că sunt, cu toţii, doar foarte obosiţi. A fost o zi grea şi mulţi s-au culcat îmbrăcaţi, imediat după masa de seară. Noaptea, însă, a fost frumoasă. Dimineaţă, în timpul ieşirii de la 3.25, e o răcoare plăcută, de parcă ai sta sub un duş de stele.

UPDATE. Am început de câteva zile un serial cu amintiri din armată. Mai jos sunt primele episoade:

1. Servesc patria. Valiza de lemn
2. Servesc patria. Cu borş
3. Servesc patria. Slănina sătmăreanului
4. Servesc patria. În turmă
5. Servesc patria. Scrisoarea I
6. Servesc patria. Ciocolată ungurească

PA-uri
Scrisori pentru iubitele altora
Înjurăturile locotenentului Mitran
Gluma de la 5 dimineaţa

02/08/2009

Rapid prin Şureanu

De când n-ati mai fost prin Muntii Sureanu? Muntii dacilor.
Eu n-am mai fost de vreo doispe ani. Dacă vreti să faceti un drum, chiar acum, dat-vă deoparte fleacurile de zi cu zi, pentru cinci-sase minute (5:41, pentru cei care doresc precizie), si urmati-l pe Remus Suciu. Muzica o dă tot el. De la Queen.

02/08/2009

Corfu. Criza văzută cu ochii

În Corfu am văzut pentru prima oară Criza, cu ochii mei. O mulţime de hoteluri începute şi neterminate. O mulţime de hoteluri, resaurante, magazine închise. Un tip dintr-un magazin mi-a spus că anul trecut avusese trei magazine (vindea piele – genţi, sandale ). Astă-toamnă a vrut să-şi mai deschidă unul. Acum, adunase toată marfa într-un singur loc, pusese preţuri de râs şi spera să vândă cea mai mare parte a lucrurilor până la sfârşitul verii, să poată trece de iarna care vine.

Am văzut bălării, am văzut drumuri începute şi neurmate, piscine goale. Am văzut clădiri cu stil, înăuntrul şi în jurul cărora mi-am imaginat bucuria trecuţilor turişti. Am văzut o droaie de pancarte For sale. Cu banii primiţi în Bucureşti pentru un apartament cu două camere, ţi-ai putea lua un mic teren la malul mării Ionice, cu un petec de plajă, o dărăpănătură din piatră, veche de 300 de ani, şi un colţ de livadă de măslini.

Da, am văzut şi chilipiruri. Dar n-am văzut resemnare. N-am văzut oameni trişti. N-am văzut ţepari. (OK, aici e o discuţie mai amplă, ştiu oameni care se jură că ţepari mai mari ca-n Grecia nu-s – românii nu intră în discuţie, e specie aparte!)

 

criza panou

Aproape că m-a amauzat ideea de a nu bea din supermarketul piscinei Bratos. Cred că era haios locul, pe vremuri.

criza masina

Cred că v-am mai arătat o dată decapotabila asta, poate din alt unghi. Acum am vrut să vedeţi instalaţia de aer condiţionat de pe clădire. E ciudată şi rugina asta, nu? Cum vine ea să stăpânească imediat ce simte un semn de slăbiciune!

Mai jos, o fotografie făcută de fiica mea, într-un supermarket. Nu ştiu prea bine de ce a făcut-o. Dar dacă e, hai să vedem nişte preţuri.

criza pret

criza salvamar

O „gheretă” de salvamar, pe ţărmul Arillas, fotografiată de fiul meu. I-a plăcut. A vrut să şi urce până sus, sus. Nu l-am lăsat. Cred că până şi un porumbel găsit de ajnanina ar fi prăbuşit edificiul, dacă s-ar fi aşezat acolo, să mediteze.

 

criza roda

La parterul clădirii ăsteia, din Roda, e un restaurant de prin 1.800 şi ceva. Cel puţin, aşa rezultă dintr-o inscripţie bine pusă în valoare (pe care, da, jurnalistul lu’ Peşte n-a fotografiat-o!). Mâncarea a fost bună. Parol!

P.S. Nu ştiu când vor apuca să renoveze.

criza cearceaf

Pensiune care n-a mai apucat să se deschidă. Tot prin Roda.

02/08/2009

Scrisori pentru iubitele altora

Scriu scrisori de amor pentru camarazi. Îi scriu unei italience din Dobrogea, unei ţigăncuşe din Bacău şi unei bucureştence blajine. Inventez chestii romantice privind fotografiile tipelor (nu lucrez decât cu fotografia clientului).

Ţigăncuşa e urâţică, mi-e greu să-i scriu înflăcărat. Bucureşteanca e banală, dar ghicesc o neruşinare în ochii ei care mă incită. „Cu talentul tău, aş face bani”, zice Cristi, bucureşteanul tăcut (dacă vă imaginaţi aşa ceva). Nu cred că am talent, dar scrisori de dragoste ticluiesc OK.

%d blogeri au apreciat: