Trebuie să vă spun asta, înainte de a mă apuca de lucruri teoretic mai serioase. Așadar, ieri, luni, mi-am luat o zi liberă. Nu insist să vă spun cât de extraordinar eveniment a fost ăsta.
Fiind eu liber, după ce dimineața m-am delectat cu strigătul cântat al culegătorilor de fier vechi, am fost la prânz să-l iau pe fiu-meu de la școală.
Am aflat că:
– școala e serviciul lui
– carnetul de note e portofelul
– notele sunt banii pe care îi câștigă.
N-am reușit să cumpărăm jucării cu FB-urile lui, dar astea sunt detalii, mi-a plăcut cum a gândit. Am băut și suc împreună, ne-am făcut de cap, vreo două ore (și nici n-am cheltuit prea mult.) Apoi l-am pasat la maică-sa, că trebuia să meargă la ziua unei colege, le mec (cu ce obicei ne-au procopsit ăștia, să facem petreceri la McDonalds!).
După masă am fost eu însumi s-o iau pe fiică-mea de la grădiniță, ceea ce a bucurat-o, expansiv, enorm. Am adus la mine și haine de schimb, că doar nu era s-o duc prin parc, cu rolele, în rochiță și cu ciorapi de mătase.
Am observat, cu surprindere, că a învățat sportul ăsta binișor.
De la cine? Când?
A fost o ieșire grozavă, una din acelea pe care le ții minte toată viața și tu, tatăl, și ea, fiica. De ce? Pentru că sunt atât de rare, fir-ar să fie!
Am încheiat în trombă, cu înghețată, lucru pentru care ne-am luat, seara, porția de papară de la nevastă-mea. A fost un risc asumat. Iată niște fotografii făcute cu telefonul.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 