Uneori, site-urile care prezintă vremea probabilă sunt o pacoste. Oare nu-i mai bine să ai, măcar, sentimentul că ar putea fi bine, că acolo e altfel, oare nu e mai bine să nu ştii, şi, deci, să speri? La ce bun să ştii, dacă ceea ce ştii nu-ţi place? Mai fericit nu te face, în orice caz. Te face mai pregătit? Şi?
NOTĂ. Aceasta este o pledoarie pentru ignoranţă.
Avertisment: această postare e adresată doamnelor si domnisoarelor care citest acest blog (în mod regulat sau ocazional). Domnii si domnisorii sunt invitati să citească (atent) răspunsurile mai sus-numitelor, să chibiteze, adică, si să tragă concluzii. Iar dacă nu pot si nu pot să stea, pur si simplu, deoparte, discreti (asa cum sunt de obicei), atunci îi rog să comenteze cu băgare de seamă: chiar dacă azi e Ziua Bărbatilor, ele vor avea grijă să ne facă să nu stim asta, să ni se pară o prostie, un fleac, ne-au ciuruit definitiv.
Vorbiti în 500 de semne (maximum 550) despre un defect pe care vi-l recunoasteti.
Cred că tonul autoironic e o solutie bună a problemei, nu? 😉
Deadline, vineri, 12.00. Baftă!
Lenea e cucoană mare…Victor
Mi-e lene…
– Ţi-ai făcut ordine în casă?
Întrebarea asta mă descumpăneşte mereu. Mama mi-aruncă o căutătură critică peste ramele subţiri ale ochelarilor, dându-mi de înţeles că întrebarea nu este retorică. Aşteaptă un răspuns. Ridic din umeri:
– Nu. Fac sâmbătă.
Sâmbătă îmi evaluez sarcinile: trebuie să scriu pe bloguri, să-mi fac curăţenie în pc pentru că în 300 de giga de hard disk nu mai am loc să pun o melodie, să mai lucrez ceva în fotoşop. Ah, da, şi să-mi fac ordine-n casă…
Dar mi-e lene.
Hai la omu’ cu defecte
Am multe si evidente
Pune mana, sunt pe alese,
Abia ce au fost culese.
Trufandale, trufandale
Haide, alege matale!
De ma pui s-aleg pe mine,
Stiu eu? Voi alege bine?
Hai s-aleg, jocul o cere,
Provocare si… durere:
Sunt un om orgolios
De-ti dai palaria jos.
Si daca ma gandesc bine,
Defectu-n viata ma tine
Asa prost si cam posac.
(Ai cerut un defect? Tac.)
Ca orgoliul e cam mare
Nu am nici o indoiala
Noroc ca sunt si uituc:
Uit defectul si ma duc.
Asa c–am scapat de el
Sau… doar e mai mititel?
Fragmente.Camix
Urcă în microbuz, izbi uşa în urma ei şi îi adresă şoferului:
– Ceau.
Se aşeză, îşi puse căştile, îşi scoase cartea şi… So lately/ Been wondering who will be… „Dacă vrem să înţelegem răspunsurile pe care le-au aflat secolele anterioare” Asta îmi place cum sună. Ia uiti, păsări în V, ce tare! Câtă ordine şi unitate între ne-oameni. „trebuie să descoperim întrebările pe care” chiar aşa, J. Pelikan, la câte întrebări… Măăăi, am uitat foile acasă, cum le dau test? Mna, oi cerşi de la careva. „nici măcar propriile lor întrebări.” Încă o dată.
NesemnificativAlina
Când am intrat la liceu am oscilat între variante începând cu filologie până la mate-info (și toate denumirile adiționale). Nici admiterea nu știam la ce facultate să o susțin, deși orizontul mi-l mai restrânsesem (eu). Nu mai vorbesc pe urmă câtă nehotărâre am experimentat. Nu sunt capabilă nici să aleg între un biscuit și un măr – le vreau pe amândouă. Totuși, știu și când să nu fac compromisuri: mi-am căutat timp de trei luni o pereche de pantofi “așa cum vreau eu”. Cel puțin sunt statornică.
Mică filosofie despre calităţi şi defecte Leo
Eu nu am defecte. Am numai calităţi pe care le administrez în mod greşit. Dacă strâmbi din nas, o să-ţi explic cum stă treaba. Nu-mi place să mă cert. Lăudabilă trăsătură de caracter, pacifismul acesta. Urăsc conflictele şi am reacţii fiziologice la ele. Mă crezi sau nu, faptul că nu pot, nu vreau şi nu ştiu să mă cert mi-a adus multe neplăceri. Dacă nu eşti în stare să dai o replică tăioasă atunci când e nevoie, eşti oricum altcumva – ori bleg, ori prea arogant – numai propovăduitor de pace nu.
Pendulare Leo
Mi-e foame, mi-e somn, mi-e lene, mi-e silă, nu vreau nimc, vreau de toate, haide mai repede, stai mai încet, de ce ai făcut asta, de ce nu ai făcut asta, m-am hotărât, m-am răzgândit, îmi place la nebunie, nu-mi mai place chiar deloc, ce palpitant, ce plictisitor, vreau să mă fac cosmonaut, ce bine arăt, arăt ca naiba, ce bună dispoziţie am, ce repede s-a dus pe apa sâmbetei, am o grămadă de lucruri de făcut, de dres, de înfăptuit, dar nu mai fac nimic.
Şi parcă iar aş vrea să mă fac cosmonaut.
Cel mai mare… starsgates
…defect al meu este că sunt suflet de artist inventiv. Cel mai tare mă chinuie talentul în artă culinară. Ce e rău în asta o să spuneţi? Nimic dacă nu sunteţi în preajmă. Sigur deocamdată nu mi-a explodat bucătăria deoarece respect o singură regulă. Nu torn apă în ulei încins! În rest imaginaţia mea în ale bucătăritului nu are limite. Am vorbit deja de salata dementă. A fost un adevărat fiasco! Am şi unele reţete ciudate bune de tot dar şi chestii indigerabile. Sunt o surpriză în bucătărie.
PAivitatePetra
Ehe, de-ar fi sa-mi detaliez toate defectele as scrie peste 5 mii de PA-uri! Am sa va povestesc de un defect din copilarie, de care rad si acum cu pofta. Imaginati-va o copila tunsa scurt, in clasa a II-a, cu doua funde mai mari decat capul. O colega mi-a spus ca nu am curaj sa ma fac cu stiloul pe fata si in 2 minute eram cu fata plina de picatele albastre. Daca nu m-ar fi dus invatatoarea prin toata scoala sa ma faca populara la 7 ani si acum m-as fi intrebat daca a fost naivitate sau prostie.
Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion)Călin
Meciul a fost cum a fost, nu zic, dar mai mult mi-a plăcut discuţia din pauză.
Auzindu-l pe Ilarion, care primise liber la bere (şi el), ca în vremurile bune, parcă ai avea în faţă un copil cu burtică şi început de chelie. Şi ce-aţi vorbit? Despre femei, normal, a roşit (inexplicabil) Ilarion. Mai precis? Mai precis, fiecare a trebuit să mărturisească ceva. Și? Şi Liviu a zis că slăbiciunea lui sunt degetele de la picioarele femeilor. Poate să fie şi Natalie Portman; dacă lui nu-i plac degetele de la picioare, nici nu se mai uită mai sus.
“Simpatic, dar cam nerăbdător…”LeeDee P
Îl consider destul de simpatic. Ține întotdeauna pasul cu moda, știe să se asorteze și își alege cele mai curajoase forme și culori, iar când este în preajma copiilor, se costumează cu dibăcie, ca să le facă pe plac. În ciuda faptului că are un picior mai scurt și unul mai lung, este într-o permanentă mișcare și toată lumea stă cu ochii pe el. S-a împrietenit la cataramă cu mulți, dar eu nu reușesc, aproape deloc, să-l atrag de partea mea. Este plin de nerăbdare și mă scoate mereu în întârziere.
Defectul unui PACarmen Negoită
Habar n-am despre ce să scriu şi asta nu pentru că nu mi-aş cunoaşte defectele, dar nu ştiu asupra căruia să mă opresc. Cam indecisă la ora asta târzie şi parcă prevăd că va ieşi cel mai naşpa PA pe care l-am scris vreodată. Şi mă enervează că, dacă aş putea reda în 500 de caractere calităţile mele, mi-e imposibil să respect regula şi la defecte. Şi asta pentru că-mi place să descriu cu lux de amănunte. Să fac omul să înţeleagă. Să nu aflu mai târziu că mă încadrează la sociopaţi. N-am dreptate?
Aroganteftimie
Am tot amânat să scriu textul ăsta pentru că ideea o aveam şi, ca toate ideile excepţionale, încăpea în mai puţin de 500 de semne. Acum, ca să fiu concis, defectul meu principal este că sunt arogant. L-am descoperit cu mult timp în urmă, în urma unei fine analize psihologice făcute asupra mea. Odată ce am ajuns la concluzia din titlu mi-am dat seama de gravitatea faptei: acum nu mai pot ascunde că sunt arogant, doar am spus-o eu iar eu am întotdeauna dreptate.
Uatzior prablam cap descultzamo
Cand era mai tanar si nemuritor isi intreba sadic tatal: Apropo de oamenii cu chelie: “Nene, capul dumitale-i descult?” Pe bunicu’ nu-ndraznea. A observat apoi ca-n timp si lui ii zboara parul, inlocuit fiind de probleme si-ncruntari. Un casalot ivindu-se din spuma marii, un submarin gafaind dupa o gura de aer. Personalitatea lui capilara fusese circumcisa fara ca macar mandrul sau scalp sa-mpodobeasca peretele cu diplome al unei capetenii de Piei Rosii. Macar de mi-o creste creierul, se gan#&!
OBServatorul de OBSesiiMeetTheSun
Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a avea OBSesii. M-aș putea autodeclara un OBStretician de OBSesii, pe toate le-am adus pe lume fără incidente. Doar una dintre OBSesiile mele de până acum a fost de natură OBScenă.
BolovanulIon Toma Ionescu
Stiu de la mama, într-o hotărâre importantă pui răul în faţă; analizezi, răsuceşti, nu te-arunci bolovan, cu capu-nainte, adică într-un fir logic, când bolovanul vine spre tine să te izbească cu probabilitatea de nouăzeci şi ceva de procente, mai întâi scocoteşti ceva-ul, adică zecimala de după virgulă, nu contează impactul, ia partea bună, afli că stelele-s verzi. La-nsurătoare mândru:
-Mamă, ea e! Te-am ascultat, am pus răul în faţă. Săracă, încăpăţânată, da ia partea bună, are şi trei surori.
Iritareinjineru
Uşa se trânti în urma ei şi o voce tună:
– Ce e aşa de greu să înţelegi? Bagi cheia în yală, învârteşti în sens trigonometric apeşi clanţa şi gata. Mă disperă când oamenii nu sunt în stare să înţeleagă lucruri simple şi trebuie să le explic de o mie de ori.
– Bine că eşti tu deştept! Mai bine pune ai mâna să ungi şi tu balamalele acelea că am impresia că trăim într-o casă bântuită.
– Unge-le tu dacă ai chef! Mi se rupe, m-am săturat.
Am plecat sperând că voi fi mai rapid decât mânia ce mă cuprindea.
fix 500
Lenea e cucuoană mare – Victor
Nesemnificativ – Alina
Mică filosofie despre calităţi şi defecte – Leo
Pendulare – Leo
PAivitate – Petra
“Simpatic, dar cam nerăbdător…” – LeeDee P.
Defectul unui PA – Carmen Negoită
Uatzior prablam cap descult – zamo
OBServatorul de OBSesii – MeetTheSun
Bolovanul – Ion Toma Ionescu
Iritare – injineru
Fotografie găsită pe New York Times (de la Kyodo News, via Associated Press)
N-ai cum să nu rămâi socat/impresionat de cutremurul groaznic din Japonia. Această fotografie, făcută chiar înainte ca valul să măture un grup de clădiri, mă duce cu gândul la visele oamenilor care locuiau acolo, în case de vis, ca în Paradis, probabil, la viata lor frumoasă dinainte de dezastru si, inevitabil, la durerea de după. Sper doar ca să fi avut timp să se salveze…
Cutremurul din Japonia poate fi privit din două perspective:
1. Au fost putine victime, raportat la imensitatea cutremurului, si asta datorită supertehnologizării.
2. Oricât de bine te-ai pregăti tu, umanitatea, oricât de supertehnologizat ai fi, tot n-ai sanse prea mari în fata furiei naturii.
Ati prins vreodată o sopârlă? Cu mâna, vreau să zic. Vi s-a întâmplat ca reptila să se zbată, să-si rupă coada si, astfel, să scape? Vă amintiti faza de la începutul cărtii „Fram, ursul polar”, când tigrul bengalez încearcă să-si roadă laba prinsă în capcană? (N-a reusit si a ajuns la un circ.)
Am văzut patru filme nominalizate la Oscar pt Cel mai bun film. În ordine: Black Swan, The King s Speach, The Social Network si 127 Hours. Doar unul mi-a plăcut fără rezerve: 127 Hours.
Mi-a plăcut cum a fost filmat: dinamic, dar nu supărător. Cadre scurte alternând cu cadre lungi. Suspans. Culoare, muzică. Suspans. Mi-a plăcut personajul (inteligent, profund, simpatic, cu umor, „de gască”). Mi-a plăcut faptul că tatăl personajului îsi ducea fiul să vadă răsăritul soarelui pe marginea prăpastiei, undeva, în Marele Canion. (Îmi place asta foarte mult.)
Primele 18-20 de minute din film (de văzut când intervine momentul) sunt alerte. E descoperirea, bucuria de a trăi, de a explora, de a te bucura. Apoi, exact atunci când îti zici „OK, fain. Si?”, se întâmplă ceva stupid care face din povestea lui Aron Ralston una extraordinară.
Apoi, totul e construit cu măiestrie, totul curge, cu ruperi de ritm, cu dramatism, cu secvente de umor. Mi se pare excelentă secventa în care îsi asează pe bolovan toată recuzita, apoi o priveste, o studiază, pentru a găsi o idee.
Eroul devine din ce în ce mai simpatic. Ajungi să trăiesti alături de el drama lui. Îti pui, inevitabil, întrebarea: „Ce-as face?”. Răspunsul e destul de evident. Dar, sincer, ati fi în stare să vă salvati astfel?
Mi-a plăcut faptul că povestea e adevărată. Mă întreb de ce m-a impresionat mai mult povestea lui Aron decât cea a regelui George VI. Poate fiindcă la Aron e despre viată si moarte? Sau fiindcă, pur si simplu, pare mai autentică (raportat strict la cele două filme)? Întrebări retorice. Votul meu e pt 127 Hours.
UPDATE (revenire la această idee, provocat de doi cititori de pe polimedia.us/fain): Stiu si că există într-adevăr o casetă-jurnal înregistrată de Aron în decursul celor 127 de ore. Casetă tinută la secret, pe care, însă, regizorul si actorul principal au vizionat-o. King s Speech, si The Social Network (nu stiu dacă si Black Swan) se bazează pe fapte reale. Dar povestea din 127 Hours pare cea mai autentică. De vină e felul în care sunt făcute cele trei filme.
NOTE.
Aflu că regizorul Danny Boyle a vrut, initial, să-i dea rolu lui Cillian Murphy. Ar fi fost o greseală enormă, apreciez. Pentru că James Franco chiar e de acolo.
Aron Ralston si James Franco, omul si actorul care l-a interpretat
UPDATE TABLOID.
Îmi place de James Franco si dacă mă uit la fosta si actuala lui prietenă (cu un plus pentru fosta) 😉
Marla Sokoloff si Ahna O’Reilly, fosta si actuala prietenă a lui James Franco.
Click pe foto pentru imagine mărită!
Înainte de a vedea filmul, am citit două cronici. Prima s-a întâmplat să fie cea scrisă de Cristian Tudor Popescu într-un editorial din Gândul, unde lăuda „copleşitorul actor Colin Firth” si filmul cu pricina, vorbind, în contrast, despre „gustul sălciu, de hamburger mâncat cu punga de plastic cu tot, rămas după ce am văzut „The Social Network””. Concluzia CTP: „Aud că „The Social Network” şi „King’s Speech” sunt principalii concurenţi la Oscar. Încerc să nu-mi fac iluzii cu privire la rezultat”, sugerând că prostul-gust = Facebook va câstiga în fata bunului-gust = King’s Speech.
În cronica lui Andrei Gorzo, The King’s Speech e „un caz regretabil de impostură”, spre deosebire de The Social Network, „e mult mai dens şi mai ambiguu, dar e şi mult mai sclipitor din punct de vedere verbal”. Din această dilemă nu putem iesi, mi-am zis, decât dacă ne uităm la ambele filme.
Deocamdată am văzut doar Discursul. Vă mărturisesc că:
1) Nu m-a impresionat foaarte tare jocul lui Colin Firth, care nici măcar nu s-a bâlbâit, doar si-a înghitit niste cuvinte. Cunosc destui bâlbâiti autentici si stiu cum e ;).
2) Rolul Helenei Bonham Carter nu m-a impresionat, deci nici jocul ei. Sincer. Destul de banal.
3) De exemplu Geoffrey Rush (în rolul Lionel Logue) a fost mult mai bun. Dar si acest rol mi s-a părut prea „americanizat”. Toată atitudinea intransigentă de la început, lipsită de reverentă, metoda mai degrabă neconventională, momentul de cumpănă în care printul se întoarce si zice „hai să” samd fac parte dintr-un cliseu.
4) Filmul nu-i rău, să ne întelegem. Atmosfera e destul de dibaci construită, personajele suficient de credibile. Dar nu mi se pare un film inteligent, ca să zic asa.
Aici si aici găsiti, pe scurt, despre ce e vorba în cele două filme. Iar aici si aici, în afară de descrieri, „datele tehnice” si fotografii. Mai jos, trailerele.
Deci, ne-am linistit: s-a bătut recordul pentru cel mai lung sărut. Un tip si o tipă din Bangkok, Ekkachai and Laksana Tiranarat, el 37, ea 51 (dacă retin bine) au stat sărutati timp de 46 de ore, 24 de minute si 9 secunde!
Imaginati-vă cu cine v-ar plăcea să petreceti astfel, apoi priviti fotografia de mai jos:
Autorii celui mai lung sărut ever. Captură de pe telegrapf.co.uk (Fotografia a fost livrată de Reuters).
Click pentru imagine mărită!
Premiul a fost echivalentul a 3.000 de lire sterline (în moneda locală).
Concluzia: dacă dragoste nu e, nimic nu e!
Mai jos, un filmulet de la concursul de sărutat, la care a participat si un cuplu gay.
A trecut mai bine de-o jumătate de an de atunci. De câteva zile am primit înregistrarea si am putut vedea si eu emisiunea. Întrucât oricum a fost publică, o urc aici. Probabil că ăsta sunt eu.
Înregistrare TVR Cultural (Călin Hera – „Oameni de presă”) – prima parte (14 minute)
Înregistrare TVR Cultural (Călin Hera – „Oameni de presă”) – a doua parte (14 minute)
NOTĂ.
Emisiunea „Oameni de presă”, TVR Cultural, 2010.
Producător: Oltea Gârtoman
Durata totală: 28 de minute.
Dacă Google i-a dedicat asa desen (dinamic) frumos, se cuvine să salut si eu memoria lui Edison. Băiat inventiv, care a stiut bine să si monetizeze. Dar retinem inventivitatea.
P.S. În copilărie, am citit si răscitit o cărticică despre Edison. Mi-amintesc si filmul cu Spencer Tracy (mai jos, faza care mi s-a întipărit în minte):
P.S. De aici am luat această fotografie a lui Edison:
Mircea Popescu a făcut o provocare în urmă cu vreo zece zile, taman pe când mă pregăteam să plec într-un mini dar vioi concediu. Prin urmare, n-am răspuns provocării, dar am apucat să văd despre ce e vorba. Pe scurt, Mircea provoacă lumea să scrie pe blogul propriu câte o listă cu zece filme pe care le-a văzut, sunt bune sau foarte bune (excelente chiar!), dar n-a prea auzit nimeni de ele.
Dacă a auzit cineva si dovedeste asta, filmul cu pricina e tăiat de pe listă. E, zice M., în final, din intersectarea listelor rezultate (de pe care s-a tăiat ceea ce trebuia tăiat), ar putea rămâne vreun film-două excelent, încă nepreavăzut, dar, desigur, de căutat.
Se bagă cineva?
P.S. Mă surprind nefiind în stare să propun măcar o listă de 1. Dar rămân pe gânduri. Sed si cuget.
UPDATE.
Datorită prietenei mele Andi Bob, deschid si eu o listă. Precizez că filmul propus de ea nu l-am văzut.
Adaug filme propuse de injineru („E uşor lasciv dar are o încărcătură artistică puternică”), Noemi Kozma, via Facebook (Mongolian Ping Pong = „minunat, delicat, pierderea inocentei, a magiei…”), calauza (Die Tür – „povestea in sine (jumatate thriller, jumatate fantastica) se putea rata cu usurinta. O salveaza actorii si regizorul care stie sa acumuleze cu multa migala tensiunea. Si faptul ca nu stii nici un moment la ce sa te astepti mai departe de la film”).
Agentul Oso, print screen de pe site-ul Disney Channel
Cine doreste, click pe foto pentru imagine mărită!
Disney Channel difuzează dimineaţa un filmuleţ despre isprăvile „agentului special” Oso. Un soi de ursuleţ de pluş care, dacă mă întrebaţi pe mine, are un IQ infim.
În fiecare episod, Oso ăsta trebuie să ducă la îndeplinire câte o misiune specială: să ajute un copil să se spele singur pe dinţi, un altul să pună o scrisoare la cutia poştală ş.a.m.d.
Agentul special Oso, căruia, cum am spus, pare să nu-i prea meargă mintea, aşteaptă de fiecare dată să i se spună „cei trei paşi speciali”:
1. identifică tubul cu pasta de dinţi,
2. deşurubează capacul,
3. pune pastă pe periuţa de dinţi (partea cu perii).
Destul de enervant pentru cineva care a împlinit deja cinci ani, probabil util şi antrenant pentru restul. Iată ce înseamnă să fii targetat.
NOTĂ. Aceasta a fost o tabletă TV publicată în EVZ.
Episodul „Girl who cheered me” din serialul despre Agentul special Oso (în limba engleză).
Asadar, „calitate europeană pentru un chilipir românesc”. Măi, să fie!
Mărturisesc: am fost tentat să cumpăr masina asta, când încă nu se vindea. Apoi, am început să mă răzgândesc, gândind că, de banii ăia, pot lua altceva, totusi. Apoi, un tip care se pricepe mai bine ca mine mi-a zis că, dacă am de făcut drumuri pe coclauri, e bună. Dacă am de făcut drumuri prin oras, nu merită.
Apoi am văzut de aproape că încă nu-s asa rotunjite colturile, ca la masinile străine (dacă întelegeti ce vreau să spun).
Apoi am văzut un coleg care si-a pus serios în cap să-si cumpere Duster (nu stia reclama de mai sus – de mentionat!).
Voi?
Mă întreb cât va mai tine steagul sus povestea asta cu Ice Age. S-a ajuns la numărul 4 (premiera va avea loc în luna iulie, 2012). Trailerul e, desigur, incitant. De data asta, aflăm cum s-au format continentele. Cauza e, fireste, Scrat.
Trailerul ăsta a fost postat pe youtube în urmă cu 6 zile si a adunat deja 1.140.067 vizualizări. A mai fost „ridicat” însă si de alti utilizatori, adunând 256.401, respectiv 72.487 de vizualizări; asta doar de la cei din top3. Altfel spus, interes urias pentru un lucru făcut bine, foarte bine, care n-a dezamăgit deloc până acum.
Ca să fie foarte clar: habar n-am care e adevărul despre Mighty Beanz. Dar ştiu că pu;tanii de 6-12 ani (deci un target destul de mare) sunt vrăjiţi, acum, de acest fenomen (iar părinţii lor cheltuiesc destul pentru aceste jucărioare).
Un Mighty Beanz este un fel de Hopa Mitică cilindric, cu capete rotunjite. Dar e impropriu să spui un Mighty Beanz pentru că, am aflat, sunt sute şi sute. Costă între 4-8 lei bucata, în funcţie de setul pe care îl cumperi. Seturile de 6 au vizibil, pe cutie, un singur M.B., iar ceilalţi 5 din cutie sunt surpriză. Înţeleg că există filmuleţe pe youtube în care puştanii, care au colecţii, desfac câte un pachet, astfel încât ceilalţi să vadă dacă două sau mai multe pachete care au la vedere un anumit personaj, au înăuntru fix aceleaşi surprize.
Am înţeles că un M.B. mai rar se schimbă, în clasa a treia, cu 4 M.B. comuni. Am mai înţeles că există şi câţiva foarte rari. În fine, ceva amănunte, dacă doriţi, găsiţi aici (siteul în limba română) sau aici (dacă doriţi în altă limbă).
Dar ce face un M.B.? În principiu, mai nimic. Poate fi rostogolit pe o pistă specială (în mai multe magazine din Bucureşti mi s-a spus că nu mai există, că e criză!; cei de la Noriel au produs ei nişte piste mai rudimentare, dar mai prezente în magazin – o industrie adevărată!). Dacă ai mai multe piste, poţi face concursuri. Cei cu dexteritate bună îşi rostogoleşti M.B. printre degete. Şi cam atât. Cred.
De ce e nevoie, deci, de sute de bucăţi? E moda. E fala de la şcoală că tu ai mai mulţi decât ceilalţi. E bucuria colecţionarului.
Cât despre adevăr, adevărul e că nu-l ştiu pe tot, dar mă documentez.
P.S. Interesant e că nu sunt desene animate cu chestiile astea. Au fost promovate fără acest suport.
De ce scriu arabii de la dreapta la stânga? De ce au pierit cifrele romane? De ce folosesc rusii scrierea chirilică? Sau japonezii pe cea hieroglifică?
OK, poti să răspuzi că d-aia. Că asa au apucat. S.a.m.d.
Dar îndărătul tuturor acestor de ce-uri se află deprinderi culturale, feluri de a fi, civilizatii. Eu cred că-i poti întelege mult mai bine pe chinezi, de exemplu, stiind cum fac ei înmultirile. Aceeasi tablă a înmultirii, metode de calcul diferite, sisteme de gândirie diferite, oameni diferiti, aceasi Planetă. Mie-mi place că.
Cei care zâmbesc privind filmuletul de mai jos (desi epublicat de vreo doi ani, eu abia zilele trecute l-am văzut; gratie Laurei) sunt superficiali.
Dacă tot am arătat imagini de la prima apariţie cu cravata roz, vă arăt şi de la a doua. Aici e afişul lansării de la Bucureşti (Uniunea Scriitorilor, 27 martie 2010) şi invitaţia făcută prietenilor mei din blogosferă, iar aici o reinvitare şi câteva constatări de parcurs. Aici e o glumă care a prins bine (în orice caz, lui Ovidiu Eftimie i-a plăcut destul de multă vreme). În fine, mai jos e filmuleţul, făcut de colegul meu Ovidiu Anton, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.
Nu ştiu ce m-a apucat, nostalgia, probabil, dar am urcat pe youtube imagini filmate la lansarea cărţii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Este vorba despre lansarea de la Hunedoara, din data de 13 martie 2010.
Imaginile sunt de la DevaTV, difuzate în data de 13 martie 2010, după lansarea cărţii mele la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
