Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Mare concert, mare, la Bucureşti: Andrea Bocelli. Personal, am o amintire de preţ legată de interpretarea lui, împreună cu Sarah Brightman, a celebrei Time to Say Goodbye. Nu intru în amănunte, nu acum.
Am primit înregistrarea de mai sus şi m-am repezit s-o ascult, mânat, nu-i aşa?, de mândrie patriotică. Dezamăgirea mi-a fost cu atât mai mare: Angela Gheorghiu, The Angela Gheorghiu, falsează cu graţie.
Trebuie să fac o mărturisire: sunt un tip norocos! Nu, n-am câştigat la Loto, dacă mă priveşti dintr-un unghi anume poţi chiar exclama „sireacul!” şi totuşi sunt un tip norocos. Din mai multe puncte de vedere (of course!), iar azi vă dezvălui unul dintre ele: sunt implicat în comunicarea Festivalului George Enescu (1-28 septembrie 2013). Chestia asta mă determină să iau contact cu o lume (a muzicii şi a dansului) pe care o îndrăgeam, dar aşa,, mai de pe margine.
Tocmai i-am descoperit pe cei de la Vortice Dance Company, cu al lor spectacol Dracula, pe care abia îl aştept – 16 septembrie, ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti; din păcate, e sold out :(. Vă arăt videoclipul de prezentare, care m-a dat gata (culoare, mişcare, personaje).
Cum poate fi o zi aflată la mijloc de aprilie, care începe cu un concert Pink Floyd de acum 19 ani?
UPDATE. Înainte de asta, o situaţie incredibilă (pentru Bucureşti), la 8.45, în această dimineaţă: după intersecţia Mihai Eminescu – Polonă, spre Ştefan cel Mare, coadă de vreo opt-nouă maşini.
Prima era un taximetru. Maşina din faţa lui plecase de multicel, dar taximetristul stătea să îşi numere banii. A stat aşa mai bine de un minut înainte de a-şi da seama că stă şi de a porni mai departe.
Ei, bine, nimeni, dar absolut nimeni nu l-a deranjat. Nimeni n-a claxonat, toţi cei din spatele lui au rămas calmi, pe locurile lor, aşteptând să-şi termine omul treaba, apoi au plecat liniştiţi în treburile lor.
Câţiva au comentat faza pe Facebook.
Ştiu din surse sigure că Festivalul George Enescu din acest an va fi un super-eveniment, motiv pentru care mă grăbesc să vă spun că, începând cu data de 15 aprilie se vor pune în vânzare bilete la spectacole (programul Festivalului, aici). Prin site-ul eventim şi prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești.
Vorbim despre 40.000 de bilete, care riscă să se vândă rapid (abonamentele s-au epuizat aproape instant!), aşa că, vorba postării de pe Facebook, strângeţi bani, în curând se deschid casele de bilete! Cel mai ieftin bilet costă 20 de lei (cât un meniu la McDonald’s), iar cel mai scump 80 de lei.
Vor fi peste 150 de evenimente
Am fost pe cale să şterg spam-ul, ca de obicei (chiar, de ce merg spam-urile, aproape exclusiv în categoriile PA şi 82 de cuvinte despre mine?). Poate că melodia asta e o leşinătură, nu zic. Dar am ascultat-o, fiindcă tânăra Jessica (16 ani) mi se pare că dă valoarea concursului American Idol. S-o vedeţi cum cântă Bohemians Rapsody ;). Na, ce preocupare te pomeni că am avut în această dimineaţă!
Lupta dintre matador și taur
O spun din capul locului: nu agreez defel luptele cu taurii. Mi se par barbare, inegale, aduc mai mult a abator decât a sport. E prea mult sânge. Dacă aș fi nevoit să asist la un astfel de spectacol, aș ține cu taurul, dar aș prefera o remiză fără victime.
De ce public, totuși, această fotografie?
Dacă-l vezi pe stradă, nu dai doi bani pe el (de Nigel Kennedy vorbesc). Dacă-l vezi pe motocicletă, zici că-i de-acolo. Dacă tipul ia o vioară în mână, te-a dat gata!
Captură din filmul „There's something about Mary”
L-am așteptat vreun sfert de oră. Apoi a venit. Cu pantalonii lui cu ținte și cu ghete de rocker. Cu frizura punk și părul ridicat ca a lui Cameron Diaz în „There’s something about Mary”. În fine, ați reținut ideea.
P-ormă n-ar mai fi atât de multe de spus.
Omul a început să cânte (la o vioară Laufont Guarneri „del Gesu”, am aflat). La început, Bach. Știu că sună banal, dar tipul chiar a umplut scena, de parcă ar fi fost, în vioara lui, o orchestră. Apoi și-a prezentat prietenii din Nigel Kennedy Quintet. Nu-i înșir, că nici nu le-am reținut numele.
Apoi a început ceva așa, ca o ploaie în pădure.
Mi-ar fi plăcut dacă melodia care a luat Oscarul chiar mi-ar fi plăcut. Altfel, show-ul cu Kermit, Miss Piggy & Co. mi-a bucurat tinerețea timpurie. Dar nu-i vorba despre asta.
Comentariul unui copil de zece ani, rostită în timpul filmului Loverboy, al lui Cătălin Mitulescu: „Tati, filmele românești sunt mai degrabă filmări”.
Ce pot să comentez, la rândul meu? Că Ada Condeescu merită roluri bune? Că poveștile din filmele romînești se vor foarte subtile și ajung să fie prea încâlcite? Că sunetul rămâne o problemă aparent insurmontabilă (și deranjantă enorm)? Tot copiii spun lucruri trăznite și oferă sentințe precise. Zic.
Mi s-a spus că mulți români au suferit sincer la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Am văzut imagini în Autobiografia lui Ceaușescu. Am citit câte ceva despre psihologia maselor.
Priviți imaginile de mai sus. Sunt convins că cei mai mulți subiecți sunt sinceri și suferă. Adevărul lor e cel care le-a fost turnat în cap după ce li s-au spălat creierii…
P.S. Am identificat în aceste imagini cel puțin zece persoane care joacă teatru, care fac show de prost gust ca să nu iasă din rând. Ceea ce e la fel de trist.
Am văzut în gsp (tras de mânecă de dragoselu), mi-au plăcut versurile, vreau să păstrez această declarație de dragoste a unui microbist.
NOTĂ. Mai jos, versurile acestui cântec.
Peisaj urban made in Romania. Foto: Calin Hera
Aceasta e, apreciez, o fotografie tipică pentru Vedere din Bucureşti. E genul de fotografie care nu necesită comentarii şi care ar putea deveni, în timp, document de epocă. Mă întreb cum va fi când vor fi demolate primele blocuri comuniste. Pentru că, vrem sau nu, lucrul ăsta se va întâmpla.
Mai jos, o „bucăţică” adecvată.
Am primit acest filmuleț de la prietenul meu Tibi, care e un inginer foarte bine apreciat peste Ocean. Știu că e nițel incorect termenul de găuri pătrate, dar titlul trebuie să spună despre ce e vorba astfel încât să priceapă toată lumea, chiar și cârcotașii 😛
Ştiţi care e legătura dintre Caragiale şi Divertis? Ambele entităţi au avut abilitatea de a consemna, de a simţi ştirea (dacă-mi permiteţi termenul jurnalistic). Văzând peripetiile verbale ale lui Arthur, care a pus pe hartă Ceptura de Sus şi/sau de Jos, judeţul Prahova, am gândit că e ceva divertisian. Dacă e aşa, e lucrătură fină. Dacă e pe bune, e cu atât mai fină lucrătura: avem de a face cu un delicios filon de umor din întâmplare. Una peste alta, am râs. Ceea ce vă doresc şi vouă.
NOTĂ. Io am aflat despre de la Dobro, via Radio Guerilla.
Am primit filmuleţul de mai jos. Desigur, e dintr-o campanie la Diet Pepsi. Impresia e puternică: te lasă mască. Primul gând e că avem de a face cu un fake. Dar cum l-au făcut? S-au pretat cei de la Pepsi să promoveze un fake? Dar hai să vă las să vedeţi filmuleţul (vizionat deja, de la începutul lui aprilie pâna azi, de aproape 4 milioane de oameni).
Captură de pe blogul lui Rinkashiki; pentru o fotografie impresionantă
Uneori, sunt impresionabil. Dar cine n-ar fi, aflând povestea micuţei Qian HongYan, aşa cum e spusă ea de Rinkashiki. De data asta, nici nu e nevoie de cuvinte… Am împrumutat şi eu o fotografie, ca să vă arăt un zâmbet. Ca să ne mirăm împreună: ce iscă acel zâmbet?
Îmi amintesc de Nick Vujicic, despre care am scris pe vremea când scriam la Evz.
Mai jos, un filmuleţ al lui Nick:
Akiresu to kame (Ahile şi broasca ţestoasă), Japonia, 2008
Un tip câştiga o groază ce bani pe seama viermilor de mătase. Bogătaşul avea slăbiciune pentru tot felul de artişti plastici şi pentru gheişe (sponsoriza la greu ambele tagme). Într-o zi, s-a întâmplat ceva: au murit viermii de mătase, s-a dus naibii averea, aşa că omul şi-a pus capăt zilelor.
Nevastă-sa, tinerică, frumuşică (spre deosebire de gheişe; la faza asta nu l-am înţeles pe bogătaş!), aflată la anaghie, şi-a luat unicul fiu şi l-a dus la ţară, la un unchi şi-o mătuşă. Apoi şi-a cam luat şi ea zilele.
Copilul era cam zbanghiu (folosesc acest termen un pic eronat, îmi zice DEX): avea în cap numai verbul a picta. Lucru care îi aduce tot felul de necazuri de-a lungul vieţii, dar îl şi ajută să treacă nonşalant peste ele.
Broşură BCR pentru creditul rapid Divers BCR
Tu cu cine îţi înşeli soţia când ea face banking?
Campania BCR „Tu cu cine faci banking?” şi-a atins, pesemne, scopul: toată lumea a aflat despre ea. S-au făcut deja glume, există „saluturi” de gen. Nu ştiu câtă notorietate a adus această campanie publicitară (probabil multă), nici câţi clienţi. O fi bine.
Dar rămân dezolat că meseriaşii care au pus-o la cale s-au gândit că e cool să folosească ideea adulterului pentru a-şi vinde mai bine produsul (povestea:
Călin Hera. PA-uri şi mirări 