Am ales să vă arăt separat un fragment din povestea fetei cu părul de aur, aşa cum a fost ea transmisă, oral, de băiaşi. Cam aşa sună limba lor.
27/02/2010
Băiaşii. În limba lui Tudor Vladimirescu
Fotocopie a articolului despre băiaşi, primul de acest fel din presa românească, apărut în revista Expres în anul 1994. Scris de Călin Hera şi Dan Necşa.
Am descoperit, în vremea revistei Expres, împreună cu Dan Necşa, o comunitate fascinantă: băiaşii. O comunitate de ţigani care a părăsit teritoriul actualei Românii pe vremea lui Tudor Vladimirescu. S-a aciuat în Ungaria, zona Pecs, şi a păstrat o cultură ciudată, un amestec de cultură românească veche, cu grai de acum 200 de ani, cultură ţigănească şi accente ungureşti.
Ştiu că atunci când am scris despre ei (era anul 1994) a fost oareşce vâlvă (dar nu erau televiziuni). Prin 1998-1999, am fost de-am făcut un reportaj la băiaşi, pentru ProTV. Nu mai am caseta.
Acum, am redescoperit povestea printată din Expres. Nu mă pot apuca s-o culeg, încer să o redau fotografiată.
Le mulţumesc celor care au ajuns aici cu lectura. Sper că n-a fost imposibilă (n-am găsit altă modalitate de arhivare…)
22/02/2010
Pahicritica lui Caligul
Salut aparitia unei pahicritici savuroase, probabil prima din spatiul ex-Pahico, în orice caz, prima de o întindere apreciabilă. Recomand, asa cum îl recomand tot mai des pe Caligul, si sper ca gestul lui să nască pui vii 😉
17/02/2010
„Fatade cool” se întoarce
Mi-ar plăcea să pornească o miscare* a fatadelor cool!. Să fim mai veseli. Articolul de ieri/alaltăieri a fost destul de citit.
Azi sunt detalii despre experienta unor ieseni entuziasti. Aspectul e un pic mai modest, dar contează intentia.
*Mă bucur că Micul Print a preluat ideea.
Aici se vede, întrucâtva, cum lucrează grupul iesenilor – cu droaie de copii zgâindu-se 🙂
Imaginea asta are ceva linistitor în ea
Desenul ăsta îmi place cel mai mult, chiar m-a intrigat la prima vedere, părea că tipul ăla chiar sare!
Aici si aici mai sunt câteva amănunte, dacă e cineva curios.
16/02/2010
Proza arhiscurtă. Acasă
Multumită lui Mircea Popescu, am primit un domeniu, prozarhiscurta.com unde intentionez să facem o casă a PA-ului.
Planul e ca acolo să se adune un fel de cremă a prozei arhiscurte, să fie un cenaclu/laborator de proza arhiscurtă, locul de trecere spre PA-ul tipărit. Planul e amplu – partea lui ambitioasă include si o editură.
Deocamdată mi-am prins urechile cu detaliile tehnice ale alcătuirii site-ului. N-am nici timp liber cât mi-ar trebui si, sincer să fiu, nici nu-mi doresc să am ;).
În orice caz, nu voi putea tine toată sandramaua de unul singur. Prin urmare, orice ajutor e ultrasuperbinevenit (inclusiv pe partea de administrare).
Nu am de gând să abandonez acest blog. Cu sigurantă, însă, prozarhiscurta.com va avea concursuri proprii (însă nu multe – probabil max. două într-un an).
09/02/2010
Despre omul care a rămas singur
08/02/2010
Cartea mea
Sunt prins, de vreo săptămână, rău de tot, cu trebi profesionale, ca să zic asa. Îmi cer scuze că n-amapucat, încă, să pun acele linkuri – la PA-urile etapei deja jurizate. Acum vine încă una din urmă… N-am uitat, sper ca mâine să am, deja, mai mult răgaz.
Altceva vreau să vă spun: cartea mea e gata. Astept spaltul. Cred că nu vor trece două săptămâni si voi avea cartea în mână. Ceea ce mă emotionează. Vreau să împart emotia cu voi (aproape toate poemele le-ati văzut deja, aici, pe blog) si vă arăt coperta. Mie îmi place. E de Devis Grebu.
P.S. După ce nu voi mai fi putut să fac nimic pentru a opri cartea de poeme, mă voi apuca de cea de PA-uri. Mă grăbesc!
03/02/2010
Ponturi pentru ghicit în PA-uri
Cred că putem deja să pornim o discutie, plecând, ca pretext, de la concursul de ghicit de pe blogul lui cell61. Vă rog să spuneti care vă e secretul atunci când ghiciti că un text, un PA în cazul ăsta, e scris de cineva. Ce vă ajută să identificati un autor? Ce defineste stilul?
M-as bucura dacă ar răspunde la aceste întrebări si Caligul, cel mai dibaci ghicitor de autori din câti cunoastem aici.
31/01/2010
PArbarisme
Întâmplarea cu pricina e veche de-o săptămână. Pentru mine are încă haz şi îmi dau seama că, pe undeva, era un soi de râsu’-plânsu’. Nu-mi plac mai puţin bunătăţile enumerate acolo (excepţie: sângeretele – am văzut cum se face când aveam o vârstă mai… fragedă şi imaginea cu pricina m-a marcat), dar atunci când a trebuit să-i explic lui Whitney ce sunt ele şi cum au fost obţinute m-am simţit ca în Borat.
Ştiu, sunt locuri unde se mănâncă creier de maimuţă direct din ţeasta animalului care încă se zbate. Ş.a.m.d. Dar vă propun o dezbatere despre ceea ce am putea numi barbarisme. Dacă mica noastră dezbatere ar putea „degenera” în câteva PA-uri (auto)ironice, atunci înseamnă că vom fi făcut ceva mai acătări.
Pentru cel mai bun PArbarism ofer o porţie de pipote/fudulii/şorici/slănină afumată/limbă/ciorbă de burtă sau altă specialitate similară, la alegere. Ei?
P.S. Deadline-ul e amplu, adică încă neprecizat.
Negociatorul cell61
– Hai, du-te de taie cocoşul ăsta, mi-a zis mama şi mi-a întins un cocoş alb cu creasta roşie ca focul.
L-am luat de picioare cu o mână, iar cu cealaltă i-am înconjurat aripile ce dădeau să zbată. Am mers afară, în spatele blocului. Cuţitul era în buzunar. L-am scos şi cu o mişcare circulară i-am tăiat gâtul. În minte, desigur. Privirea lui m-a îngheţat. Am decis să îl înfrunt, dar după un schimb prelung de ocheade, m-a învins, negociatorul naibii! L-am dus viu şi nevătămat înapoi. Spre seară mâncam o pulpă.
L-am luat de picioare cu o mână, iar cu cealaltă i-am înconjurat aripile ce dădeau să zbată. Am mers afară, în spatele blocului. Cuţitul era în buzunar. L-am scos şi cu o mişcare circulară i-am tăiat gâtul. În minte, desigur. Privirea lui m-a îngheţat. Am decis să îl înfrunt, dar după un schimb prelung de ocheade, m-a învins, negociatorul naibii! L-am dus viu şi nevătămat înapoi. Spre seară mâncam o pulpă.
23/01/2010
Amintire cu poeme
Am descoperit ceva, un lucru care m-a pus pe gânduri. S-a întâmplat în urmă cu 21 de ani. Mai precis, la sfârsitul anului 1988. Publicasem un grupaj de poezii în revista „Amfiteatru” (redau mai jos un facsimil – versurile cu pricina vi le-am prezentat, aproape pe toate, de-a lungul timpului).
Fusesem felicitat. Primisem si niste bani. (Apropo, am primit în mână cam jumătate din suma de pe hârtie, pentru că „stii, suntem în renovări prin redactie, nu vrei să contribui si tu ca să dureze mai putin si să fie mai bine?”. Am acceptat fără discutie, eram entuziasmat de companie…)
Două-trei săptămâni mai târziu, am îndrăznit să mai propun trei poeme:
adună-ti
pădure de mesteacăn
poem pe prund
„Sunt bune”, mi-a zis Radu G. Teposu, „dar te sfătuiesc să nu le publici; ar fi un pas înapoi”. Mi-am luat hârtiile, le-am aruncat într-o geantă si am plecat. Nu eram supărat, nu eram dezamăgit, simteam că am învătat ceva important. Însă nu mai stiu ce.
21/01/2010
De-a PA ascunseala
Concursul de ghicit în PA-uri mi se pare tot mai interesant! Îi cer scuze public lui Caligul; poate că, împrumutându-i personajul, l-am privat de unele puncte. Dar atât de tare mă mănâncă acum chestia asta, să-i bulversez pe „ghicitori”, încât cred că voi face din asta o a doua miză a concursului de PA-uri (prima fiind, fireste, ideea de a scrie PA-uri decent-meseriase).
Îmi propun să scriu PA-uri pe care să nu le ghicească numitul Caligul, pe care îl provoc să facă dezvăluiri incendiare despre metodele pe care le foloseste ca sa ghicească atât de bine autorii. Am zis!
20/01/2010
Prietenie, umor, destin, moarte
Andrei Plesu vorbeste despre absenta de pe „piaţă” a unor teme prietenia, umorul, destinul şi moartea. „Se vorbeşte infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mâncare”, spune Plesu.
Comentariul a fost scris, desigur, înainte de aiureala cu flacăra violet, altfel i-ar fi folosit. Sau nu. Nu stiu. Stiu doar că fiecare dintre noi simte asta, atunci când e sincer: că, de exemplu, prietenia e un subiect desuet.
Din acelasi editorial: A.P. vorbeste despre un câine care stă, imobil, pe un trotuar. „E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi”, zice Plesu. Apoi se întreabă cum ar fi să se aseze lângă dulău si să stea, filosofic, alături de el.
Chiar, cum ar fi fost? Câti dintre voi ati fi făcut-o/ati face-o?
12/01/2010
O vioară găsită
Aflu de la Tudor Chirilă ceva despre Cruciada culturii, iar apoi despre concertul din 14 februarie, de la Ateneu, sustinut de Sarah Chang. De aici se pot cumpăra bilete. Eu mă văd acolo!
12/01/2010
Politist predicat
Am asteptat să văd filmul ăsta, despre care citisem/recitisem/auzisem o multime de lucruri bune. De exemplu, că nu seamănă cu un film românesc, că e evenimentul cinematografic al anului în România. Aseară Duminică seara m-am uitat la HBO.
Imagine din film luată de pe cinemagia. Dragos Bucur petrece cel putin 15-20 de minute lângă acel stâlp. Nu stiu cât a trebuit să filmeze pentru cele 15-20 de minute utile.
Mie mi s-a părut un film foarte românesc. Cenusiu. Inclusiv la capitolul sunet. Să ne întelegem: subiectul e generos. E la zi. Scenariul e excelent. Are replici spumoase. Te pune pe gânduri. Dar între replici e mult spatiu. Prea mult, după gustul meu. Desigur, se pot spune savantlâcuri despre cadrele luuungi si despre tăcerile grăitoare. Un cadru de patru minute în care eroul principal mănâncă supă cu tăitei e ok, se pot scrie studii despre încadraturi, sunet realist, sorbituri, culori, decor. Dacă ai chef, poti face o întreagă teorie despre asta. La al doilea astfel de cadru, începi să-ti pierzi răbdarea. La cadrul în care eroul fumează o tigară cap-coadă, mirarea se repetă. La a doua tigară, se re-repetă. Atunci când eroul asteaptă în fata unei usi nu se întâmplă nimic, decât drumul telespectatorului la toaletă, la frigider, la bibliotecă, la culcare.
Una peste alta, cred că povestea putea fi spusă cel putin la fel de convingător în 20 de minute, hai 30. Dar 110 minute mi s-a părut mult. Nu cred că Politist adjectiv este cel mai bun film românesc al anului 2009. Ar fi avut sansa asta dacă ar fi fost Politist predicat.
P.S. Îmi place foarte mult că Porumboiu a filmat tot în Vaslui. Jos pălăria! Asta poate deveni o marcă. Dar mi-e dor de ceva ce încă n-am văzut (decât, într-o proportie destul de mare, la nae Caramfil): un film românesc normal, neîncărcat de simboluri, cu întâmplări si în care să se audă limpede nu zgomotul de fond, ci fix ceea ce spun actorii. Apropo, Dragos Bucur joacă, cum altfel, foarte bine. Vlad Ivanov e ok.
11/01/2010
Întrebări despre cărti (leapsa)
Am primit o leapsă, aceeasi, de la Vania si de la Simion Cristian. (Nu sunt sigur, dar parcă si pe asta o stiam de mai multă vreme, la fel ca pe aceea cu dacă as fi fost… si care a dat în jde mii de linkuri interesante.)
Răspund la ea, dar as face o pauză – nu neapărat foarte lungă.
Asadar:
1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Semnul de carte e, de-o vreme, cartela de la metrou.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Karel Čapek, Fabrica de absolut, de la Mos Crăciun.
3. Citiţi în baie?
Încerc să mă las.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Da. Ardeleneste. Pregătesc o carte de PA-uri.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Mă bucură.
6. Care este cartea preferată?
Povestasul – Mario Vargas Llosa
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Desigur. În copilărie, aveam un record la Ciresarii (13 recitiri).
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Am fost emotionat când l-am întâlnit pe Llosa. De obicei, întâlnirile de genul ăsta pot dezamăgi (e ca imaginea pe care ti-o faci despre un prieten de pe net, nu?), dar în acest caz a fost altfel: asa cum mă steptatm si chiar mai mult decât atât.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Astept să mai crească nitel copiii mei, pentru că îmi amintesc cât de mult îmi plăcea când tatăl meu vorbea cu mine despre ceea ce citea.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
De obicei, e o nevoie.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Mie mi-a prins bine Biblia.
12. Care este locul preferat pentru lectură?Mai importantă e pozitia – relaxată. Am niste fotolii OK.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Preferabil în linişte.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da, dar prefer hârtia.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?Prefer să fie cartea mea. Când n-o am, nu fac nazuri dacă o împrumut de la cineva.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Este una dintre cele mai mari descoperiri ale umanitătii. Sau, mai putin pretentios, e un prieten care se cunoaste la nevoie.
NOTĂ.
Nu sunt cele mai nimerite întrebări, dar pot deschide pofta unei meditatii despre cărti si ce ne (mai) sunt ele. Îmi doresc răgaz pentru o concluzie. Până atunci, arunc mănusa către: ajnanina, Andi Bob, Gabi, Maria Postu, Eugen Evu, A.Dama si oricui doreste.
08/01/2010
Piaţă culturală
Poate stiti deja despre acest eveniment, acest flash mob dintr-o piata. Merită să vedeti si să revedeti.
P.S. Dati un click si aici, la Dragos Iordache; la el am găsit clipul! Iar la Dragos am ajuns gratie polimediei, un loc cu adevărat încântător si foarte util (adună multe lucruri bune din blogosferă si ajută nitel si la trafic).
E la modă întrebarea: ce credeti că promovează acest eveniment?
07/01/2010
Minicarte pentru proză lungă
Discutam cu cativa amici din Pahico despre cum ar trebui să arate o carte de PA-uri. Atunci când discutia a ajuns la formă, unul dintre ei a scos o carticică, din buzunar. Ni s-a părut interesant, dar ne-am întrebat dacă un miniformat nu induce ideea de derizoriu. Apoi am trecut cu discutia la continut sau am dat-o direct pe bere. Nu mai stiu.
Am, acelasi amic, mi-a atras atentia la un articol al lui Cătălin Tolontan. Cărticica noastră va apărea pe piată. Fireste, e vorba de o carte serioasă, nu bagatelă de proză arhiscurtă. E o reeditare a Nostalgiei lui Cărtărescu. Cred că voi cumpăra si această editie.
06/01/2010
Proza arhiscurtă văzută de un romancier
Mircea Popescu a scris pe blogul lui despre proza arhiscurtă. El porneste de la teza că „se gasesc practicanti care sa-l viseze gen literar, dar ma gandesc ca-i evident de ce asa ceva nu se poate”. Aici am o primă observatie*.
Mai jos, Mircea Popescu spune ceva interesant, cu care sunt de acord partial. „Primul avantaj este ca ingaduie aspirantului la perfectiunea intr-ale scrisului sa-si perfectioneze scrisul in profunzime.”
Sunt de acord si cu fragmentul următor: „(PA-ul) expune structura intima a frazei. Indeobste se crede ca ritmul, rima si masura sunt procedee ale poeziei si nu intereseaza prozatorul, asa cum indeobste se cred tot felul de tampenii. Ritmul, rima si masura sunt procedee lirice, cum e si aliteratia sau (vedeti unde duce ?!), si din moment ce “poezie lirica” nu-i un pleonasm, se vede treaba ca este totusi ceva acolo.”
În principiu, Mircea Popescu spune că PA-ul este un exercitiu util si atât. Cu cuvintele lui (mestesugite): „o tehnica utila invatarii si studiului (care este proza arhiscurta) poate eventual prelua controlul ospiciului (care este mintea prozatorului) si conduce oistea-n malformatie. Tot asa cum nu se merge la razboi cu gloante de manevra, tot asa cum nu se canta la concert cu instrumente acordate pentru compozitie, tot asa cum nu se expune panza de sters pensule, tot asa”.
Textul întreg si mica discutie, aici. (Recomand!)
* Observatii.
Proza arhiscurta poate ajunge să fie considerată gen literar, oricât de sus si de departe am privi-o acum. În orice caz, este foarte probabil să apară pe piată carti agreabile care să contină PA-uri pe care cititorii să le citească cu plăcere, la fel cum citesc poezie sau proza mai lungă (sic!). Să le recitească si să le citeze. Asa cred eu. Nu e suficient pentru a primi patalama de gen literar, stiu. Dar e un pas.
Sunt de acord si cu ideea că PA poate fi doar un exercitiu util, o etapă, o trecere. O perfectionare si atât. Poate fi si o capcană. Poate fi si limbajul de succes al bloggerilor. De ce nu? Dar nimic din astea nu exclude ideea devenirii nuui gen literar.
Nu orice text de 500 de semne e un PA. Nu orice snoavă sau banc e un PA. Un PA e acel text care, de exemplu, îti provoacă imaginatia, te face să continui povestea în mintea ta.
UPDATE.
Am scris mai demult, într-un Letopiset Pahico (nu mai stiu în care), un editorial despre ceea ce e PA-ul. E cam lung, dar la teorie mi-e greu să rămân la 500 de semne.
20/12/2009
În Oraş nu e niciodată destul de întuneric
Mi-a intrat un fluture în bec. Nu ştiu cum a reuşit, probabil şi-a dorit asta atât de mult încât restul sunt amănunte.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 