PArbarisme

Întâmplarea cu pricina e veche de-o săptămână. Pentru mine are încă haz şi îmi dau seama că, pe undeva, era un soi de râsu’-plânsu’. Nu-mi plac mai puţin bunătăţile enumerate acolo (excepţie: sângeretele – am văzut cum se face când aveam o vârstă mai… fragedă şi imaginea cu pricina m-a marcat), dar atunci când a trebuit să-i explic lui Whitney ce sunt ele şi cum au fost obţinute m-am simţit ca în Borat.
Ştiu, sunt locuri unde se mănâncă creier de maimuţă direct din ţeasta animalului care încă se zbate. Ş.a.m.d. Dar vă propun o dezbatere despre ceea ce am putea numi barbarisme. Dacă mica noastră dezbatere ar putea „degenera” în câteva PA-uri (auto)ironice, atunci înseamnă că vom fi făcut ceva mai acătări.

Pentru cel mai bun PArbarism ofer o porţie de pipote/fudulii/şorici/slănină afumată/limbă/ciorbă de burtă sau altă specialitate similară, la alegere. Ei?

P.S. Deadline-ul e amplu, adică încă neprecizat.

Negociatorul  cell61

– Hai, du-te de taie cocoşul ăsta, mi-a zis mama şi mi-a întins un cocoş alb cu creasta roşie ca focul.
L-am luat de picioare cu o mână, iar cu cealaltă i-am înconjurat aripile ce dădeau să zbată. Am mers afară, în spatele blocului. Cuţitul era în buzunar. L-am scos şi cu o mişcare circulară i-am tăiat gâtul. În minte, desigur. Privirea lui m-a îngheţat. Am decis să îl înfrunt, dar după un schimb prelung de ocheade, m-a învins, negociatorul naibii! L-am dus viu şi nevătămat înapoi. Spre seară mâncam o pulpă.

6 comentarii to “PArbarisme”

  1. Cred că dacă ar fi după mine, toate acele animale ar muri de…bătrâneţe.:)

    Apreciază

  2. @stargates: Iată o abordare!

    Apreciază

  3. Tata se ducea departe de privirile noastre de câte ori trebuia să taie puii sau găinile. Dar s-a-ntâmplat să-l văd o dată. Pur şi simplu treceam pe-acolo. Un singur lucru n-am priceput: de ce se tot mişcă trupul ăla fără cap?
    Apoi mi-a povestit o prietenă că maică-sa avea oroare de tăiat găini, aşa că le tăia singură, încă de mică. M-a conjurat: „Dacă nu eşti în stare să tai animalul, nici să nu-l mănânci!”
    Dar am continuat să mănânc, poate sincronizat undeva, în afara timpului, cu copilul din „Moartea căprioarei”:
    „Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!”

    Apreciază

  4. @A.Dama: Aseară m-am gândit să scriu un text fix despre sentimentul pe care l-am avut când am văzut prima oară (si a doua si a treia) un trup de găină descăpătânat zbătându-se în colb. Cred că e o imagine pe care, dacă o vezi, copil fiind, n-o uiti până la capăt.

    Apreciază

  5. Căline, scrie, scrie!!!
    Văzut-ai cum despre aceeaşi imagine se pot scrie zeci de texte diferite.
    Despre acelaşi sentiment, în mii, sute de mii de feluri!
    Chestia asta se cheamă filtrarea evenimentului (sentimentului, realităţii etc.) prin propria personalitate creatoare. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: