Întâmplarea cu pricina e veche de-o săptămână. Pentru mine are încă haz şi îmi dau seama că, pe undeva, era un soi de râsu’-plânsu’. Nu-mi plac mai puţin bunătăţile enumerate acolo (excepţie: sângeretele – am văzut cum se face când aveam o vârstă mai… fragedă şi imaginea cu pricina m-a marcat), dar atunci când a trebuit să-i explic lui Whitney ce sunt ele şi cum au fost obţinute m-am simţit ca în Borat.
Ştiu, sunt locuri unde se mănâncă creier de maimuţă direct din ţeasta animalului care încă se zbate. Ş.a.m.d. Dar vă propun o dezbatere despre ceea ce am putea numi barbarisme. Dacă mica noastră dezbatere ar putea „degenera” în câteva PA-uri (auto)ironice, atunci înseamnă că vom fi făcut ceva mai acătări.
Pentru cel mai bun PArbarism ofer o porţie de pipote/fudulii/şorici/slănină afumată/limbă/ciorbă de burtă sau altă specialitate similară, la alegere. Ei?
P.S. Deadline-ul e amplu, adică încă neprecizat.
Negociatorul cell61
– Hai, du-te de taie cocoşul ăsta, mi-a zis mama şi mi-a întins un cocoş alb cu creasta roşie ca focul.
L-am luat de picioare cu o mână, iar cu cealaltă i-am înconjurat aripile ce dădeau să zbată. Am mers afară, în spatele blocului. Cuţitul era în buzunar. L-am scos şi cu o mişcare circulară i-am tăiat gâtul. În minte, desigur. Privirea lui m-a îngheţat. Am decis să îl înfrunt, dar după un schimb prelung de ocheade, m-a învins, negociatorul naibii! L-am dus viu şi nevătămat înapoi. Spre seară mâncam o pulpă.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Călin Hera. PA-uri şi mirări 