Concursul 24 de ore, etapa 4, 9-10.
Deadline: miercuri, 12.00. Baftă!
Nebunie de frumuseţe Mariana
Pornim cu barca spre inima Deltei. În faţa ochilor se întinde minunea fără de cuvinte…Nuferii, ca nişte albe potire de neprihănire, plutesc maiestuos sub larga îmbrăţişare a cerului. Parcă pluteşte Iubirea…
Sunt plini de poezie. Simt cum poezia pluteşte pe aceste ape curate. Tresar de-un dor curat. Iau în sufletul meu nuferii şi îi trimit pe aripile rugăciunii acolo unde frumuseţea este şi în inimi şi în cuvinte, acolo unde poezia are rima perfectă şi ritmul ca unduirea acestor valuri albastre, acolo unde poezia are versul alb ca petalele de nuferi…Nu pot decât să zâmbesc şi să şoptesc uşor. ,,Mi-e dor!”…şi, stând aşa, cu gândul dus, simt cum ceva se prelinge pe obraz…poate un strop de apă…poate o lacrimă…Cine mai ştie în această ,,nebunie” de frumuseţe?!… în această feerie ameţitoare…
Dragostea de arta cere sacrificii LordDIf
Pe vremuri amanta unui pictor celebru, vecina de la trei este mare iubitoare de artă. La sedintele din uscator le vorbeste locatarilor cu nonsalantă despre precubism si impresionism stârnind admiratie si aplauze furtunoase, daruite cu marinimie de către adunarea de nepriceputi. Toate bune si frumoase până astazi, cand, între 9 si 10 doamna s-a apucat sa-si mute tablourile prin casa cu tot cu cuie spre groaza gospodinelor devoratoare de telenovele ce nu înteleg că iubirea de artă cere sacrificii.
9.30 Dan
Unul dintre puţinele? avantaje pe care ţi le oferă oraşele mici este acela că şi la ora la care alţii sunt deja sătui de muncă, încă poţi savura în linişte ceaşca de dimineaţă la terasa instalată pe trotuarul din faţa cafenelei. Două scaune confortabile, obligatoriu aşezate cu faţa spre carosabil şi masa rotundă, cu un singur picior central, solid, care nu se clatină niciodată în modul acela enervant, binecunoscut. Privesc absent scaunul neocupat de alături, parcă şi cafeaua are azi un alt gust.
Poate e doar murdar Autor?
Oraşul e la fel de blocat ca în urmă cu două ore, dar sunt altfel de maşini. E o altă senzaţie, nu? Auzi, o fi defect? Nu, nu cred. Poate e doar murdar şi de-aia nu se vede bine. Până la urmă, eu nu mă grăbesc. Tot acolo ajung. Bine, mă enervează ăsta cu Matizu, recunosc. O fi defect? Nu de Matiz întreb. Parcă nu ne mişcăm de multişor. Ai auzit? Ce-a fost asta?! Cum n-ai auzit? De-acolo s-a auzit, uite! Pfoa!
Pătraşcu faţă cu dadaismul Caligul
Dar nu suntem prea bătrâni pentru asta? Drăguţa de tine, nu în sensul ăla să creăm. Adu-mi repejor foarfeca şi o pălărie de-a ta, între timp îmi umezesc stiloul chinezesc. „Ce simpatic e Azorel când o urmăreşte trepăduş. Pe ea o place mai mult.” Aşa, acum ţine ziarul drept. Ţine, domnule, pagina dreaptă să tai. Nu-ţi mai face atâtea griji, şi-aşa e de ieri. Acum închide ochii şi bagă mâna în pălărie. Trage trei bilete. Geto, nu te mai văita şi trage biletele. Fetiţele baterie Constantinescu. Bun. Titlul îl avem.
Drastic LePetitPrince
„E 9,45. La 9,30 trebuia sa incepem. Suntem toti cu exceptia…Mucoasa isi permite sa intarzie! Cata nepasare! Ce spun nepasare, nesimtire! O sa-i atrag atentia de fata cu toti, sa se invete minte”.Asa gandea domnul Drastic cand aparu, toc-toc, o domnisoara in tinuta office dar sexi. Se grabi sa-si ceara scuze pentru intarziere.”Dar nu face nimic, se intampla…” imgaima pierdut domnul Drastic in timp ce intampina cu un zambet timid zambetul cuceritor al fetei. Apoi, dregandu-si vocea, declara deschisa sedinta si se incrunta…doar unu-i domnul Drastic!
Martea de luni LadyA
Era in intarziere. 9.15. In fiecare luni aceeasi poveste. Macar daca ar intelege cum se intampla. Indiferent de ora trezirii, de drumul parcurs, ora 10 era batuta in cuie. Intra si ochii i se fixau pe ceasul din hol. Nici un minut mai devreme, nici unul mai tarziu. La fix. Probabil, Duminica era de vina. Alt gand care ii dadea tarcoale, era lenes, lunea. Poate daca n-ar mai exista luni ar fi mai vioi. Prea era un inceput, fie el si Lunea. O sa incerce sa se gandeasca ca luni e marti. O solutie.
Roşu starsgates
Bătea cu pixul în caiet iar gândurile îi zburau spre sunetul de clopoţel.
Se uită pe furiş la ceas.
Ora 9 şi 40 de minute…
Secundarul parcă îi făcea în ciudă, abia se târa.
,,Cred că un melc ar fi mai rapid decât limba asta de ceas!,, îşi spuse cu năduf.
Cizmuliţele roşii se agitau sub bancă de parcă ar fi vrut s-o ia la goană…
Parcă acum îi părea rău că-şi luase cămăşuţa roşie…
Îşi auzi numele rostit cu voce tare.
,, – Hait! Trebuia s-o ascult pe mama.
Dar eu, vroiam să fiu remarcată de altul nu tocmai de profu’ de mate!,,
De la (pe) 9 la (pe)(fara) 10 cristian
-M-ai impins ! exclama primul.
-Nici vorba, tu m-ai lovit, rosti hotarat si artagos al doilea.
Al treilea, arbitrul, hotari:
-Primul, esti eliminat o data ! Al doilea, esti eliminat de doua ori !
Atunci s-a deschis usa. Intai a aparut catalogul, abia apoi mutra nesuferita a profului de mate. Nasturii din cele doua echipe de fotbal au tacut brusc, inghiontiti in devalmasie in pupitru. Zambind profu, intreba:
-Nu v-a ajuns de la 9 fara 10? Un nasture sopti:
-Nu e fractie, e fractura. De timp.
-Gol, exclama profu.
Ceasul Petra
Se aude un ţăcănit. Sunetul insistă şi o mână caldă iese de sub plapumă. Atinge un buton şi sunetul dispare deodată. Un foşnet viu de material de plastic se aude în surdină. Căscatul pare să fie un moment de mii de minute, parcă interminabil. Părul zburlit şi hainele şifonate fac parte din decor.
– Ah, e abia 9:00! De ce oi fi pus ceasul să sune atât de devreme?
Se întinde din nou şi imediat se aude un sforăit intens, încât pisica scuipă şi fuge speriată după canapea.
Episodul se repetă şi de sub plapumă se aude:
– Nici soarele nu a ieşit, nici lumină nu e în casă. Cât o fi ceasul acum, încât sună? Fir-ar! am depăţit limita, e 10:01!
9-10, ora de vacanta ajnanina
in vacanta, e ora la care pleoapele se dezlipesc lent. nici un impuls sa ma ridic din pat, placerea de a mai trece inca o data visul pe sub pleoape. si inca o data…
cand nu mai incape, ochi se deschid si mainile incep sa creasca de sub patura, ramificandu-se in aer, lenes si elastic, cautand sa se prinda de nori.
norii se rarefiaza si ei la fel de lenes, lasand sa rasara de sub ei imaginea une cafele in care se vor aburi bucuriile zilei.
Intervalul 9-10. Simion Cristian
N-o să-mi ajungă niciodată! Niciodată nu o să-mi fie suficient… Aş vrea să dureze 24 de ore neîntrerupt. Oare când o să mă satur? Oare când o să zic că îmi este de ajuns? Dacă aş putea să alung cu mâna raza asta de soare ce mă înţeapă insistent în obraz… Dacă aş putea să opresc larma de afară… Daca aş putea să adorm la loc până la 10… Dacă nu aş avea ceas deşteptător… Daca…
– după deadline –
Matinal Leo
Visez mereu că mă împiedic şi cad pe scări, până când un tip cu un fular urât sună la uşă şi mă priveşte mirat cum de sunt încă în pijamale, îl plesnesc cu un “nu mă intereseaza”, fără să ascult ce vrea, îi închid uşa-n nas şi contemplu farfuria cu mango, nu cu mere, în căutarea fructului perfect, pe care îl tai cu un cuţit de întins untul pe pâine, şi iau o îmbucătură, muşcând din dinţii furculiţei, strambandu-mă de sunetul metalic, gândindu-mă că înainte de a mânca trebuia să mă spăl pe dinţi.
Miercuri 13 Emilia
Stii cum e cand te trezesti dimineata si iti vezi toata viata inainte cu bune si rele. Cand abia distingi prin perdea norii de afara crezand ca e soarele. Te dezmeticesti abia atunci cand cobori din pat- norisorul acela pufos unde iti asterni seara de seara visele, si atingi cu talpile podeaua rece. Ai vrea sa dansezi , dar ti-e prea frig si el nu e aici. Asa ca tragi perdeaua si te loveste. Ce mai fuste colorate, ce mai bluze inflorate…Iti aprinzi o tigara. Pentru ca ploua.
– din urma –
9-10 ivory
Dupa ce plouase toata saptamana, in acea dimineata de sambata soarele tipa stralucitor deasupra orasului deja trezit. Semn bun, gandi ea arucandu-si o privire admirativa in oglinda retrovizoare. Conducea fumand relaxata. Era dimineata EI, era ziua EI, ziua razbunarii. Arunca o privire senina spre voalul cu urme de anvelopa care-i zacea tuflit pe genunchi. Prinse tesatura murdara intre doua degete si-o aseza pe scaunul din dreapta, departe de ea. Zambi stramb. Daca l-ar vedea saraca mama, care i-l calcase cu evlavie c-o zi inainte!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
