Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Printre fotografiile de la cutremurul din Christchurch primite de la Marco am găsit una care avea prea putină legătură cu cutremurul, dar multă legătură cu dorul de ducă, cu bucuria frumosului. Iată muntii de zahăr:
Foto: Marco/Christchurch, Noua Zeelandă
Cred că pe soseaua asta nu se mai poate circula o vreme. Foto: Marco
Bunul meu prieten Marco mi-a trimis câteva fotografii de la cutremur. Bietul de mine, am fost atât de rupt de lume, zilele astea, încât habar n-am avut că în Noua Zeelandă, la Christchurch, unde locuieste Marco, a avut loc un cutremur destul de serios (7.1 grade Richter), eveniment atât de rar încât părea ceva de pe altă lume (înteleg că în ultimii 100 de ani nu s-a mai zguduit pământul acela).
Ceva dărâmâturi si o imagine de pe o stradă din al doilea oras ca mărime din Noua Zeelandă. Foto: Marco
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită si pentru detalii din oras 😉
Altă imagine din oras. Foto: Marco (fotografie din masină)
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită
Pagubele sunt uriase (fotografiile de la Marco surprind o parte din grozăvie!) – 1,2 miliarde de euro.
Masină busită. Presupun că proprietarul are asigurare. Foto: Marco (fotografie din masină)
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Îi multumesc lui Marco pentru fotografii si mentionez că îi înteleg emotia.
Grupul dependentilor de fotografie organizat de Alex Mazilu pe Facebook a depasit 2.000 de membri. Mi se pare o realizare! Si nu e doar ceva asa, de chichi; acolo e chiar Fotografie! Ca si pe blogul cu acelasi nume, ca si pe blogul fotografiilor de zi cu zi ale lui Alex. Mă bucur si vă îndemn, pe cei care, poate, n-ati ajuns încă la Alex, să-i treceti pragul.
Fotografie de Alex Mazilu, prilej cu care autorul spune că asa i-ar plăcea să fie toti norii. Si eu sunt fascinat de nori, de-o vreme 😉
Ieri am ratat un grătar, la Horezu. Era, cum se spune, vreme tocmai bună pentru niste carne sfârâind pe jar. Dar eu eram, bineînteles, grăbit. Sper că le-a priit.
Azi am găsit în inbox o fotografie de la Sorin Stanciu, care-si umple mult timp la pescuit. V-o arăt, v-o dedic, cu cele mai bune urări.
Avem noi o istorie, Sorin si cu mine, legată de pesti la grătar. E o istorie veche, de când eram tineri, tineri de tot, să tot fie vreo 16-17 ani de atunci. Musai să v-o zic!
Foto: Sorin Stanciu
P.S. Click pe foto pentru miros de peste pe grătar 😉 !
Sper să le facă poftă tuturor comesenilor: Adela, Caius, Simion_Cristian, Silavaracald, Sictireli, LeeDee P., Dan, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Noaptea iguanei, Laura Driha, Lady A, Geanina Lisandru, g1b2i3, Flavius Obeadă, Doina Popescu, daurel, -X-, starsgates, Crisian Dima, LePetitPrince, Leo si, desigur, Vania.
Da, Roxana l-a citit atât de bine pe dl. Lică încât, în fata ei a apărut străveziu. A privit prin el, cu ochiu-i de artist, l-a dezbrăcat de toate învelisurile, apoi l-a desenat asa cum l-a văzut printre PA-urile scrise până acum despre el.
Iată-l:
Desen de Roxana Soare. Mi l-a făcut cadou la Crăciunul trecut, am scris despre asta, dar cititorii mai noi ai acestui blog nu l-au văzut, iar cei cu vechime poate se vor bucura să-l revadă.
P.S. Clik pe foto pentru imagine mărită (merită! Eu l-am făcut mare-mare, l-am printat, l-am înrămat si l-am asternut pe un perete)!
NOTĂ. Mai jos, câteva dintre isprăvile domnului Lică.
– Dorintă
– Tăvita copilului de un an
– Dl. Lică îsi vinde votul
– Pensionarul cu ace
– Dl. Lică, turist electoral
– Dl. Lică sare gardul
– Dl. Lică fată cu Burj Khalifa
– Tratez rinichii cu reiki
– Sticla de Borsec
– Cea mai scumpă cafea din lume
– When you kill a pig
– Dl. Lică sforăie
– Dl. Lică dă cu capul de tavan
– Carcelul domnului Lică
– Mafia lenjeriei intime
– Dl. Lică în EVZ
– Dl. Lică nu e niciodată singur
Aici, monumentul e fotografiat astfel încât în plan îndepărtat de vede Dealul Uroiului, „ca o cusmă de dac”. Foto: Remus Suciu
Acum sunt mai informat, gratie lui Ciprian Iancu si gratie lui Remus Suciu. Monumentul ridicat în memoria lui Decebal, despre care scriam aici, e un falx dacic. Aici sunt niste poze de falxuri, care descriu arma mai bine decât as face-o eu.
Articolul din EVZ oferă cam toate informatiile. Rămâne să-l vedeti cu ochiul liber. Până atunci, vă mai arăt o fotografie:
Falxul înalt de 3,5 metri (soclu de 2,5 metri), văzut de pe DN7. Foto Remus Suciu
NOTĂ. Îmi cer scuze pentru jocul de cuvinte din titlu. Sunt convins că ati fi găsit unul mult mai inspirat
Impresionat de o fotografie făcută de Remus Suciu în Muntii Orăstiei, nu mă pot opri si v-o arăt. Iat-o:
Nu spuneti că e vorba de scule. Fiindcă mai e si altceva la mijloc. Se numeste talent. Foto: Remus Suciu.
Foto: Serban Stoica
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Bătrânul meu amic Peter a făcut la Sibiu o fotografie care mi-a plăcut. Mă rog, fotografia nu-i neapărat senzatională, dar a surprins o poveste. (Peter e omul cu titlurile 😉 ). Iaca:
E amuzant, recunoasteti! Dar mai amuzantă e povestea pe care am aflat-o adineauri. Vă las s-o cititi.
Mâine încep să se întoarcă din Franta primii 79 de romi repatriati de Sarcozy. Pam-pam!
Adi Pîclisan a făcut probabil cea mai bnuă bună fotografie a săptămânii. Mi se pare că are de toate si spune totul despre România. Da, acea Românie pe care nu vrem s-o vedem, fiindcă ne indispune.
P.S. Click pe toto foto pentru imagine mărită!
Fotografie făcută de Adi Pîclisan la festivalul lubenitei Gottlob de anul acesta.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Stiu că e banal să ai poftă de o felie de lubenită, acum, când lubenite sunt pe toate gardurile. Dar fotografiile lui Adi Pîclisan mi-au făcut poftă, na!
E un articol despre lubenita de Gottlob, care creste în cel mai bun sol arabil din Europa, cică. O lubenită pe care localnicii o vând cu 30 de bani kilu’ angrosistilor unguri, care vând mai departe, în Germania, cu 30 de eurocenti kilu’. Că, deh!
Poate le va plăcea si lor: Andi Bob, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince (pe unde umbli, stimabilo?), A. Dama, Caius, Cristian Dima, Geanina Lisandru, -X-, g1b2i3, Nea Costache, Noaptea iguanei, Dan, Carmen Negoită, Alex Mazilu, Simion Cristian, Silavaracald.
Am primit o fotografie (via amica mea, Feri), din care am decupat bricul Mircea. Am amintiri frumoase cu acest vas, pe care ar trebui să vi le povestesc. Până atunci, iată fotografia.
O navă ca o poveste de peste mări si tări. Chiar si pentru aceia care nu iubesc marea mai mult decât, să zicem, muntele. (Click pe foto pentru imagine mărită!)
Bunul meu prieten Tibi mi-a trimis două fotografii cu nume de locuri. Vă arăt una dintre ele, care chiar că trezeste nostalgii!
„Era Aprilie 1988 si plecam in una din cele mai extraordinare ture pe care le-am facut in viata mea”, mi-a zis Tibi. Si, trebuie să vă spun, a făcut o grămadă de ture ca lumea!
Fotografie de Feri Predescu, pe plaja Cazino Mamaia. Fără cuvinte.
Mă refer la a parcurge, in tara, 3.500 de kilometri cu masina, in aproape trei saptamani. Nu că n-ai ce vedea. Ai. Dar dacă vrei să faci vreo economie, trebuie să te gandesti că, la un asemenea traseu, se pune la socoteala si cheltuiala cu benzina. Atentie si la pretul sucurilor cumparate de la benzinarii!
Aceste randuri sunt doar un pretext ca sa va spun ca m-am întors. Am fix 376 de fotografii în aparat (tocmai le-am descarcat), cateva zeci de pagini scrise de mână si poftă.
Folosesc aici o fotografie făcută de prietenul meu Ciprian Iancu (atentie, e o fotografie făcută din masină! Acest gen va prinde aripi 😉 ). Înfătisează Dealul Uroiului, de lângă Simeria, probabil dealul meu preferat (în afară de cel de la Horezu, despre care am scris si o poezie 😉 ).
Acum ne mirăm, cu totii, că plouă. Dar a plouat mereu. Inundatiile din 1970 au fost, e drept, mai mari decât cele din ultimii ani, dar eu fost mai „exceptionale”. Un bilant al inundatiilor din ultimii 50 de ani, aici. Chestia e că, acum, e mult mai mult vina prostiei românesti si a hotiei de aceeasi sorginte. Desfrisările duc la tragedii la poalele muntilor si ale dealurilor, iar canalizarea proastă la inundarea oraselor după fiecare ploaie mai sănătoasă.
Fotografiile de mai jos nu le-am făcut eu.
Sunt tot mai dese imaginile cu apa tâsnind din pământ. Adică din canale. Fotografie făcută în Deva, de Remus Suciu
Aici e o fotografie făcută de Adi Pîclisan în judetul Timis, în urmă cu trei sau patru ani
Drum distrus în judetul Alba. Pădurea nu se vede prea bine. Poate fiindcă nici nu prea e. Foto: Mihaela Moraru
Autor: Lucian Murărasu
Argintul înnegrit al sfeşnicelor, două, şi urmele scurse
de ceară – chipul tău pustiit, ascunde deopotrivă :
o umbră străvezie şi un hieratic nimb – in ninsele cristaluri
transpare înmiit, acelaşi – si felurit, în parte – chipul tău
fără chip, din verniuri răzbate melancholia ingenii –
imagine răsfrântă din pata de lumină prelinsă pe obraz,
contururi ispitite de-acea întunecime, parcă ieşind din ramă,
un zâmbet ca un abur pierdut în clar-obscur ;
de aş atinge pânza, ca mângâind alt’dată,
s-ar spulbera, am teamă, odată cu pustiul –
si nimbul si aburul si umbra…..
memoria veghează de dincolo de stări.
Fructele în adăstare, pe tăvile lucind, prea-plinul de culoare
in coşuri răsturnate, grămezile abunde –
pe mesele întinse, ce-abia îşi ţin povara, ciorchinii grei
de-a valma, şi miezuri desfăcute, cu licăr viu în sâmburi ;
într-un răsfăţ de-arome – ochiul tău a secat –
un timp concav adună aceaşi risipire de pofte
neştiute – în cupe, în clondire, licorile trezite şi limpezimea lor,
savantă rânduire de saţii levantine închipuind festinul ;
de aş întinde mâna, mi-e gândul vinovat,
s-ar risipi – ştiu bine, odată cu ispita –
si gustul si culoarea si aroma …
memoria veghează de dincolo de timp.
Atlazurile albe pe lemnul ros de carii si scorojit – drapând
oglinzile in ape ce năruiesc pereţii,
apăsătoare aripi – pe bronzurile vechi aşternere pioasă,
solemnă si devreme, pe chipul tău alboare –
acoperind cu foşnet un timp neîntâmplat,
ca pleopele căzute – un soi de umilinţă
s-a cuibărit în forme, sub falduri scurse lânced,
sub netezite cute, alcătuiri învinse de-aceeaşi resemnare ;
de aş atinge faldul incremenit pe umbre,
ar dispărea, de-aievea, – odată cu prisosul –
şi forma si conturul…
memoria veghează de dincolo de lucruri.
Deschisă la-ntâmplare sau dinadins, acolo, pe-un colţ de scrin,
cu file-ngălbenite şi mirosind a seu, o carte –
pe-ncremenirea cărei s-a aşternut subţire, colbul – şi pânza
începută de un păianjen-scrib, urzind răstimpului măsura ;
„da quinci inannzi il mio veder fu maggio
che’l parlar nostra, ch’a tal vista cede”, ***
citesc şi te invoc – ochiul tău nu mai vede – sigiliile de
taină sub care stă-nţelesul, – din margine in margini – năvădite ;
de aş atinge colbul, ca presărat pe rânduri,
ar disparea-ntr-o clipă – odată cu eresul –
urma cernelii, litera, cuvântul, versul…
memoria veghează de dincolo de semn.
________________________________________
*** „De aici înainte vederea mea fu mai cuprinzătoare
Decât graiul nostru, care, la asemenea viziune, cedează. ”
(Dante – Infernul)
Etapa a 7–a, pizza/mâncare chinezească (delivery), a concursului de proză arhiscurta Orasul PA încearcă să exploreze complicata lume a păpicii comandate pentru birou sau pentru acasă.
Deadline: duminică, 23.58.
Baftă vouă, voinicii mei!
P.S. Vă reamintesc: votati PA–urile etapei 6!
UPDATE1.
Cu 5 ore înainte de deadline, am primit 8 PA-uri
Tentacule
Tăiase tentaculele caracatiţei cu o grijă exagerată, inutilă, i-ar fi zis ea, dacă l-ar fi văzut. Le-a pus pe plită, lângă cubuleţele de ceapă şi mugurii de bambus, ce se căleau, în grămăjoare. Apoi a amestecat, a stropit cu sos de soia, a mai amestecat un pic, a aşezat totul pe un platou. După câţiva paşi, bătea în uşa de la dormitor. „Comanda dumneavoastră”, a spus, intrând. Ea îl aştepta, goală. A aşezat platoul în mijlocul patului, apoi au început hârjoana, de-a valma, printre bucate. Ce rafinament!
Foame românească
Două boabe de orez
Au rămas pe farfurie
Şi se uită la chinez
Care le zâmbeşte frez
Şi-ar pluti de bucurie.
Doar că sosul cel tomat,
Şi cu gust de arahide,
S-a lăsat de tot mâncat
Şi l-a pus la îngrăşat
Pe colegul Aristide.
Că de când fost-a-n Shangai
Vrea mâncare chinezească.
Şi mănâncă-orez cu pai
Şi mâncăm şi noi, dar vai!
Ce prostie omenească.
Foamea nu ne-o potolim,
Pauza-i pe terminate.
De chiulit n-o să chiulim,
Iar de foame de murim,
Nu ne-o plânge nimeni, frate.
Poate s-o gândi vreun şef
Să ne facă o statuie
Dacă va avea vreun chef.
Intuiţie feminină
Cei doi nedespărţiţi de altădată erau acum la un km distanţă, fiecare în biroul lui, ea mâncând pizza, iar el, mâncare chinezească. Li se făcuseră acru de toate.Seara o aveau de împărţit între obligaţiile casnice şi un pic de romatism. Dar, de unde?! Parcă era între ei un platou uriaş pe care alunecau mereu din dorinţa de a-l parcurge. Renunţa fiecare parcă prea uşor. Intuiţia feminină o ajută pe ea să simtă pericolul. Începând de a doua zi, cei doi servesc prânzul împreună amintindu-şi culoarea ochilor celuilalt.
Domnul Lică antrepenor
Domnul Lică tocmai s-a întors de la Shanghai încărcat cu noutăţi, fotografii şi multe de povestit. Am aflat că l-ar fi impresionat foarte mult mâncarea chinezească veritabilă, aşa, ca la ea acasă, crocantă, cu pui abia ieşiţ din găoace, caracatiţe languroase sau capete de găină crestate. Drept care, vremurile fiind grele şi românii mâncăcioşi de orice, s-a hotărât să-şi deschidă propriul restaurant chinezesc, cu livrare la domiciliu. Iar până atunci, organizează doar concursuri pe această temă.
Alien
Cutia-cloşcă îşi strânse sub capac puii-cuburi de brânză topită, cotcodăcind lactat. Furculiţa se scobea în dinţi, relaxată. Prânzul ăsta va şoma. Din frigider răzbătu un oftat prelung. Oala cu ciorbă, căzută ireversibil în depresie, se tânguia la rece. Salata se fleoşcăi când auzi soneria. Clinchet de mărunţi, trântit de uşă, şi OZN-ul din carton poposi pe masa din bucătărie. Când Omul deschise nava, Faţă-de-Pizza le rânjea cu chip schimonosit de caşcaval topit, scoţând la ele limba de ardei iute.
Comandă
Bună ziua, avem pizza, avem toate felurile de pizza. Pizza naţională şi internaţională. O sugestie? Vă recomandăm pizza regională, comandaţi în funcţie de regiunea din care veniţi. Ardeal, Oltenia… Sunteţi din Moldova? Avem o pizza moldovenească de stă mâţa-n coadă! Cu ce e? Ingrediente demne de un stomac nobil! Castraveţi muraţi, fasole, ceapă şi jumări. Aluatul e subţire ca foaia de ziar, cum altfel? Nu, dacă sunteţi la birou, nu recomandăm. Mai bine una vegetariană. Rămâne? O alegere perfectă!
Pranz sanatos
Cu toate ca lucra de mult timp la multinationala, Gore nu-si schimbase obiceiul de a manca ce-si aducea la pachet: o bucata mare de branza, paine si o ceapa. Colegii isi comandau pranzul zi de zi la firma de catering. Gore nu intelegea cum pot ciuguli asa timp indelungat din casoletele acelea minuscule. Dupa ce terminau de mancat, invariabil, colegii ieseau la tigara, timp in care, Gore, nefumator, manca. Reintorsi in birou, colegii spuneau ca parca simt un miros neplacut. Gore spunea ca parca simte si el.
Dilemă
Se hotărâse să nu gătească nimic azi. Să-şi ia o zi liberă din funcţia de gospodină. Uite, ar putea comanda o pizza, la Don Giovanni. Dă un telefon şi-i vine băiatul cu pizza la uşă.
Sau poate merge la restaurantul chinezesc de după colţ. Domnul Feng Xu s-ar bucura s-o mai vadă pe acolo. Şi-ar comanda orez cu pui şi creveţi şi ar sorbi tacticos din ceaiul pe care domnul Feng mereu il dă pe gratis,doar să aibă cu cine vorbi şi el, nu, nu în chineză ea nu ştia chineza, nici el româneşte ci în ungureşte, asta era limba comună.
Dar n-avea chef nici de asta, aşa că pregăti nişte mici româneşi la tigaie.
Schimbare
Pizza havaiană se opintea în sertarul congelatorului, frământată de întrebări. Ar fi vrut să iasă și să vadă ce se întâmplă. Era duminică, la prânz și familia servea de fiecare dată mâncarea preferată a copiilor, pizza havaiană; de-asta se mira că n-o bagă nimeni în seamă. Auzise ceva despre o schimbare, dar schimbarea fusese atunci când renunțaseră în favoarea ei, la cartofii prăjiți cu friptură. Abia când țârâi soneria, pricepu că și ei îi sunase ceasul schimbării: sosise mâncarea chinezească!
Pizza la tomberon
Se apleca peste buza tomberonului rascolind gunoiul cu batul. Cotarla i se incurca printre picioare, nerabdator sa-si primeasca portia de mancare. Il lovi cu piciorul. Jigodia se trase doi pasi si aseza pe labele din spate, asteptand ca omul sa scoata capul din tomberon. Coada ii matura colbul intr-un ritm constant. Omul scoase in sfarsit capul din tomberon tinand in mana o cutie de carton careia ii deschide capacul. Apuca intre degete ramasitele unei pizza. O mirosi si o arunca scarbit cainelui care o infuleca hulpav.
Cu tifon nirvanic peste gură
În văzduh sub norul de tectite
Suspendat Cuvântul, stare pură,
Zbate întrupări dezmărginite
Foc lucrând asupritor esenţe
Peste apa facerii din nou…
Timp bătrân străpuns urlând din ou
Apheyron smulge zbor – ecou
Miez al vindecatei Lui absenţe
Nu departe–n jos de rai tăiat
Clopote păduri cu inimi zbat
Doliul curcubeului trădat
Dincolo de spaime pajişti râd
Dimineţi ce iarăşi îşi deschid
Altor zări – eonul translucid.
Am tot vrut să vă arăt un tablouaş de la mine din casă, făcut de fiu-meu încă din urmă cu un an. Acum dau link la el, c-am ajuns să ne dăm prin bloguri ;).
Vă arăt, totuşi, o miniatură. Cu copyright
Călin Hera. PA-uri şi mirări 