M-am tot gândit. De când a apărut în România ora de vară (1979), m-am tot întrebat ce e cu chestia asta. Adică, am înţeles eu încă de pe atunci (eram deja flăcău voinic) care-i diferenţa şi care rostul. Dacă nu mă înşel prea tare, „presa” vremii sugera că tărăşenia ar fi vreo idee măreaţă a lui Ceauşescu. Eu, cel puţin, aşa am avut atunci impresia (eram prin clasa a cincea). Ce-i drept, dacă nu dădea Ceauşescu OK-ul, rămâneam fără oră de vară.
Paranteză: am aflat între timp că România mai avusese oră de vară în perioada interbelică (între 1932-1940), că ideea i-a aparţinut lui Benjamin Franklin în 1784. Găsiţi mai multe aici.
Ideea e că, deşi am dormit mai puţin azi-noapte (vrând-nevrând), deşi îmi place iarna (având nostalgia vacanţelor îndelungate la schi), prefer ora de vară. Mi se pare că o zi în care ajung acasă când încă nu e întuneric nu e o zi pierdută, poate de-aia. Voi?
Sunt fan ora de vară
Viaţa fără telefon
Cabină telefonică în Bucegi. FOTO: CĂLIN HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită! (Mie fotografia mi se pare că merită toti banii)
I s-a întâmplat să plece de acasă în ciorapi, să-şi încuie cheile în maşină, să umble cu şliţul descheiat. Cel mai departe a ajuns în parcare până să-şi dea seama că telefonul era în priză, la încărcat. Şi s-a întors grăbit. Cum să pleci fără telefon? E drept, pe vremuri vorbea cu taxă inversă de la Palatul Telefoanelor. Apoi, cu fise, din Regie. Abia atunci când i s-a descărcat bateria, pe coclauri, şi-a dat seama că orele care au urmat, cu telefonul mort în buzunar au fost cele mai autentice din ultima vreme.
Cum am renuntat la pozitii sexuale legendare
Dragii mosului,
Mă gândesc astăzi la acei oameni care au ajuns pe acest blog din greseală, căutând ceva si găsind cu totul altceva. Le cer scuze celor dezamăgiti astfel. Poate că eu i-am amăgit, de voie sau fără de voie.
O categorie aparte o constituie aceia care au căzutat, de-a lungul timpului, pozitii sexuale legendare. O căutare firească, desigur. Căci ce om normal la cap n-a vrut, măcar o dată-n viată, să afle, pentru totdeauna, lucruri atât de simple si, totodată, atât de complicate.
Serios vorbind, m-am întrebat de mai multe ori care poate fi resortul interior al cuiva care, căutând pe net „pozitii sexuale”, simte impulsul de a adăuga o calitate esentială a acestor pozitii: cea legendară. Probabil că tine de nevoia de traditii, căci, se stie, trăim vremuri în care numerosi semeni se simt dezrădăcinati.
Ideea e că, asa cum am spus, le cer scuze celor 1.109 de căutători de „pozitii sexuale legendare”, 74 de căutători de „poziti sexuale legendare” si celor 26 de exploratori care au vrut si poze la temă: n-am abordat niciodată acest subiect, aici. Cred în nevoia de informare, cred în manuale si în dreptul de a exista a site-urilor care încearcă să educe, să informeze sau să facă trafic din sex.
Cum socotesc că facem parte din ligi diferite si pentru că înteleg frustrarea celor sositi aici după pere, care găsesc doar mere, am decis să renunt la linkul către site-ul „pozitii sexuale legendare”, cu scuzele de rigoare datorate celor care se ocupă de onorabila întreprindere si, desigur, cu urările mele de succese si mai mari.
De asemenea, precizez cu acest prilej că acest blog va accepta skimburi de link ca până acum, cu o mică nuantă: site-urile comerciale care doresc, totusi, să aibă link în acest blogroll trebuie să treacă mai întâi (fără exceptie) pe la casierie.
Casa de vis
Fotografie găsită pe New York Times (de la Kyodo News, via Associated Press)
N-ai cum să nu rămâi socat/impresionat de cutremurul groaznic din Japonia. Această fotografie, făcută chiar înainte ca valul să măture un grup de clădiri, mă duce cu gândul la visele oamenilor care locuiau acolo, în case de vis, ca în Paradis, probabil, la viata lor frumoasă dinainte de dezastru si, inevitabil, la durerea de după. Sper doar ca să fi avut timp să se salveze…
Cutremurul din Japonia poate fi privit din două perspective:
1. Au fost putine victime, raportat la imensitatea cutremurului, si asta datorită supertehnologizării.
2. Oricât de bine te-ai pregăti tu, umanitatea, oricât de supertehnologizat ai fi, tot n-ai sanse prea mari în fata furiei naturii.
Eu iubesc Busteni. Si altele
Fotografie făcută la Busteni, pârtia Kalinder, în data de 4 februarie 2011, cu ocazia inaugurării „parcului de distractii”. FOTO: Călin HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Am păstrat fotografia asta aproape o lună înanite să v-o arăt. Cred că era mai bine s-o postez atunci când am făcut-o, dar, deh.
Ideea e, v-ati prins, că uneori se bagă bani cu ghiotura (nu stiu câti si nici nu cred că o să mă strofoc să aflu) pentru idiotenii. Nu mă întelegeti gresit: parcul de distractii de la pârtia Kalinder e ok si, în orice caz, e mai mult decât nimic. N-am nicio problemă nici cu faptul că Elena Udrea a fost mot la deschiderea oficială si nici cu acela că momentul a fost pregătit anume s-o perie pe duduie.
Ceea ce mă indispune (si n-ar trebui) e tâmpenia, incultura, snobismul. Dacă orasul Busteni ar fi avut norocul să se numească Sinaia sau să aibă orice alt nume „articulat”, atunci enormitatea din mesajul englezit prosteste ar fi avut sens, ar fi sunat româneste. Asa, însă, nu sună nicicum, decât ridicol. Si e păcat. De banii nostri, desigur.
NOTĂ. O fotografie aproape din acelasi unghi, dar totusi diferită, dincolo 😉
Într-un oraş străin
Intr-un oras strain ai sansa sa treci neobservat, desi toate privirile ti se pare ca te urmaresc. Intr-un oras strain te simti turist, adica reusesti sa casti ochii la lucruri pe care localnicii nu le mai vad. Intr-un oras strain nimeresti mereu cele mai scumpe restaurante, dar te bucuri ca mancarea are un ceva specific. Intr-un oras strain ai cel putin un ochi critic; e imposibil sa nu gasesti ceva care e altfel acasa. Intr-un oras strain, oricati oameni ai avea in jur, pe tine te intreaba ce autobuz sa ia ca sa ajunga in cutare loc sau unde e strada X. Intr-un oras strain, oricat de frumos ar fi si oricat de bine te-ai simti, ti se face nitel dor de casa. Dar poti sa nu recunosti asta.
Un secret vechi
Viaţa face filmul.
Enunţul e banal, dar aruncă o perspectivă interesantă asupra filmelor nominalizate la Oscar: patru dintre ele sunt bazate pe întâmplări reale, verificabile, despre ambiţie – „The King’s Speech” (lupta unui fost monarh cu sine însuşi), „The Social Network” (naşterea celei mai importante reţele de socializare din lume), „The Fighter” (devenirea unui campion mondial la box) şi „127 Hours” (situaţia limită în care a ajuns un om de munte).
Vom vedea în noaptea de duminică dacă vreunul dintre ele va câştiga statueta (primele două sunt cotate cu cele mai mari şanse, ultimul mi se pare cu adevărat bun!).
Deocamdată, e bine de notat că viaţa nu e în altă parte decât în ceea ce ni se întâmplă zi de zi; şi că ne e dată forţa de a înfăptui. Noi înşine. Un secret vechi.
NOTĂ. Aceasta a fost tableta TV din Evz de azi. Am dat link pentru cei care vor să se amuze/scârbească citind unele comentarii. Slavă Domnului, nu-s multe, de data asta. E clar că doar subiectele politice atrag…
O polemică interesantă: Plesu vs. Patriciu
Andrei Plesu „i-o trage” lui Dinu Patriciu, care „i-a tras-o” lui Gabriel Liiceanu, căruia „i-o trăseseră” Herta Muller si Adam Michnik.
Zic dincolo ce si cum 😉
Pariu pe „127 Hours”
Afisul filmului 127 Hours
Ati prins vreodată o sopârlă? Cu mâna, vreau să zic. Vi s-a întâmplat ca reptila să se zbată, să-si rupă coada si, astfel, să scape? Vă amintiti faza de la începutul cărtii „Fram, ursul polar”, când tigrul bengalez încearcă să-si roadă laba prinsă în capcană? (N-a reusit si a ajuns la un circ.)
Am văzut patru filme nominalizate la Oscar pt Cel mai bun film. În ordine: Black Swan, The King s Speach, The Social Network si 127 Hours. Doar unul mi-a plăcut fără rezerve: 127 Hours.
Mi-a plăcut cum a fost filmat: dinamic, dar nu supărător. Cadre scurte alternând cu cadre lungi. Suspans. Culoare, muzică. Suspans. Mi-a plăcut personajul (inteligent, profund, simpatic, cu umor, „de gască”). Mi-a plăcut faptul că tatăl personajului îsi ducea fiul să vadă răsăritul soarelui pe marginea prăpastiei, undeva, în Marele Canion. (Îmi place asta foarte mult.)
Primele 18-20 de minute din film (de văzut când intervine momentul) sunt alerte. E descoperirea, bucuria de a trăi, de a explora, de a te bucura. Apoi, exact atunci când îti zici „OK, fain. Si?”, se întâmplă ceva stupid care face din povestea lui Aron Ralston una extraordinară.
Apoi, totul e construit cu măiestrie, totul curge, cu ruperi de ritm, cu dramatism, cu secvente de umor. Mi se pare excelentă secventa în care îsi asează pe bolovan toată recuzita, apoi o priveste, o studiază, pentru a găsi o idee.
Eroul devine din ce în ce mai simpatic. Ajungi să trăiesti alături de el drama lui. Îti pui, inevitabil, întrebarea: „Ce-as face?”. Răspunsul e destul de evident. Dar, sincer, ati fi în stare să vă salvati astfel?
Mi-a plăcut faptul că povestea e adevărată. Mă întreb de ce m-a impresionat mai mult povestea lui Aron decât cea a regelui George VI. Poate fiindcă la Aron e despre viată si moarte? Sau fiindcă, pur si simplu, pare mai autentică (raportat strict la cele două filme)? Întrebări retorice. Votul meu e pt 127 Hours.
UPDATE (revenire la această idee, provocat de doi cititori de pe polimedia.us/fain): Stiu si că există într-adevăr o casetă-jurnal înregistrată de Aron în decursul celor 127 de ore. Casetă tinută la secret, pe care, însă, regizorul si actorul principal au vizionat-o. King s Speech, si The Social Network (nu stiu dacă si Black Swan) se bazează pe fapte reale. Dar povestea din 127 Hours pare cea mai autentică. De vină e felul în care sunt făcute cele trei filme.
NOTE.
Aflu că regizorul Danny Boyle a vrut, initial, să-i dea rolu lui Cillian Murphy. Ar fi fost o greseală enormă, apreciez. Pentru că James Franco chiar e de acolo.
Aron Ralston si James Franco, omul si actorul care l-a interpretat
UPDATE TABLOID.
Îmi place de James Franco si dacă mă uit la fosta si actuala lui prietenă (cu un plus pentru fosta) 😉
Marla Sokoloff si Ahna O’Reilly, fosta si actuala prietenă a lui James Franco.
Click pe foto pentru imagine mărită!
Reteta secretă de făcut Coca-cola. Ce zice Pepsi?
O stire mai dărâmătoare decât alta: cică secretul cel mai bine păzit (ca să exagerăm un pic), adică lista ingredientelor Coca-cola, a fost descoperit de unii de la thisamericanlife.org. Deci, tineti-vă bine:
Caietul pe care e notată reteta Coca-cola.
Click pe foto pentru imagine mărită!
Dacă nu reusiti să cititi din caiet, mai jos e transcrierea:
Lista ingredientelor pentru o Coca-cola adevărată
Site-ul thisamericanlife.org zice că într-o zi sau două oferă si detalii tehnologice. Păzea, că vine American Cola – sau Quick-Cola (sau Frucola)!
Oare cei de la Pepsi cum au primit vestea?
NOTĂ. Evz dă mai multe amănunte si un filmulet cu reclame Coca-cola.
Cel mai lung sărut
Deci, ne-am linistit: s-a bătut recordul pentru cel mai lung sărut. Un tip si o tipă din Bangkok, Ekkachai and Laksana Tiranarat, el 37, ea 51 (dacă retin bine) au stat sărutati timp de 46 de ore, 24 de minute si 9 secunde!
Imaginati-vă cu cine v-ar plăcea să petreceti astfel, apoi priviti fotografia de mai jos:
Autorii celui mai lung sărut ever. Captură de pe telegrapf.co.uk (Fotografia a fost livrată de Reuters).
Click pentru imagine mărită!
Premiul a fost echivalentul a 3.000 de lire sterline (în moneda locală).
Concluzia: dacă dragoste nu e, nimic nu e!
Mai jos, un filmulet de la concursul de sărutat, la care a participat si un cuplu gay.
Dinamul de la poarta lui Mircea Popescu
Stiti probabil povestea cu inventatorul a cărui poartă se deschidea destul de greu; o provocare pentru vizitatorii lui, destul de numerosi, de altfel. În realitate, poarta era „legată” la un dinam care producea curent electric.
La asta m-am gândit acum, fascinat de inventivitatea lui Mircea Popescu. Nu stiu cât de mult scoate el din site/blog/agregator; sper să-si acopere măcar cheltuiala. Îmi place, repet, că inventează mereu. Mircea Popescu e un vârtej – măcar în blogosfera românească.
Stiti că a inventat fain-ul, probabil cel mai bun agregator din România bloggeristică. În ceea ce mă priveste, v-am cunoscut pe multi dintre voi acolo si multi ati dat de acest blog via fain. Eu am fost introdus acolo de Alex Mazilu; îi multumesc încă o dată. Sunt destul de multi, deja, pe care i-am promovat pe fain, si bine (le-)am făcut. Una peste alta, avantaje calitative si cantitative.
Apoi a apărut ideea monetizării karmelor. (Pentru necunoscători: „moneda” oficială în http://polimedia.us/fain este karma, care poate fi preschimbată în euro – cumpărare sau vânzare – în anumite conditii. Notă: nu găsesc acum link la conditiile cu pricina, revin). E drept, acum karmele se înmultesc ceva mai greu decât înainte, de-aia am ajuns în situatia ca azi, 14 feb 2011, să detin cele mai multe karme 😉 (vezi mai jos)
Clasamentul karmelor de pe polimedia/fain, azi, 14 feb 2011, orele 13.00
Clasamentul karmelor în polimedia.us/fain, azi, 14 februarie 2011, orele 13.00.
Click pe foto pentru imagine mărită
A mai fost chestia cu proiectele speciale (pe care eu n-am priceput-o bine, păcatul meu), a blogului cu continut plătit (vezi despre si aici si aici) samd.
Mai nou, Mircea oferă karme, deci ceva bani, celor care îi fac publicitate stradală. Ideea e asemănătoare celorlalte: usor sofisticată, simplă în realitate, ca un joc pe care-l joci de plăcere. Căci ăsta e secretul lui Mircea Popescu: te invită să te joci. E ca în anecdota aia cu poarta-dinam. (P.S. Despre provocarea stickerelor puteti citi aici.)
NOTĂ. Mircea e autorul unor concursuri de proză arhiscurtă (cu premii în bani). El a avut ideea lui cum a fost, despre care am scris aici si cea a filmelor excelente pe care nu le-a văzut nimeni – vezi aici despre ce e vorba. Si multe altele!
Amintire despre o rochie neîmbrăcată
Vă arăt unul dintre poemele care mi-au plăcut cel mai mult, dintre cele publicate pe acest blog. Multi dintre voi l-ati citit deja, aici sau în cartea mea. Poemul a ajuns si pe site-uri literare (îi multumesc lui Dan pentru postarea pe citatepedia. Îmi amintesc chiar că am avut o dilemă, am făcut si un sondaj de opinie legat de plămădirea acestui poem.
rochia ta încă neîmbrăcată
ne îmbrăcăm în timp ce intersecţia vorbeşte
prin fereastra deschisă
cu păsările ieşite din teama nopţii care foşneşte
ai încă stropi de apă pe sâni când îţi potriveşti sutienul negru
e ca o lumină precisă
zâmbetul tău de mentă încă integru
îţi privesc acum părul strâns cu un elastic subţire
de parcă ai avea un ochi în ceafă
cu care vezi totul dintr-o privire
aş vrea atunci să-ţi cobori pleoapele aşteptând
un sărut moale
ca o ofrandă cuvenită ca o întoarcere în rând
ţi-aş prinde apoi buzele cu dinţii uşor
mai întâi pe cea de jos ca şi cum
asta ne-ar ţine cumva suspendaţi între tavan şi covor
aş vrea atunci să-ţi spun te iubesc pe buza superioară
să-ţi desfac sutienul în timp ce
intersecţia ar vui ca o femeie lăsată înadins pe dinafară
alarmele maşinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă
ca o ploaie de jos în sus
aş bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul ca într-o karmă
am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa
ar fi în bucătărie fum şi miros de cafea împroşcată
s-ar rupe tocurile tot aşteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată
n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se ştie
buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic
decât încă un sărut încă unul până când dor ca să fie
ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată
s-ar zgâlţâi ferestrele ca un cristal seismic
ar încremeni buletinele de ştiri ca o îngheţată de ciocolată
ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire sumară
ca o nouă înfruptare
ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară
Incredibilele misiuni ale agentului special Oso
Agentul Oso, print screen de pe site-ul Disney Channel
Cine doreste, click pe foto pentru imagine mărită!
Disney Channel difuzează dimineaţa un filmuleţ despre isprăvile „agentului special” Oso. Un soi de ursuleţ de pluş care, dacă mă întrebaţi pe mine, are un IQ infim.
În fiecare episod, Oso ăsta trebuie să ducă la îndeplinire câte o misiune specială: să ajute un copil să se spele singur pe dinţi, un altul să pună o scrisoare la cutia poştală ş.a.m.d.
Agentul special Oso, căruia, cum am spus, pare să nu-i prea meargă mintea, aşteaptă de fiecare dată să i se spună „cei trei paşi speciali”:
1. identifică tubul cu pasta de dinţi,
2. deşurubează capacul,
3. pune pastă pe periuţa de dinţi (partea cu perii).
Destul de enervant pentru cineva care a împlinit deja cinci ani, probabil util şi antrenant pentru restul. Iată ce înseamnă să fii targetat.
NOTĂ. Aceasta a fost o tabletă TV publicată în EVZ.
Episodul „Girl who cheered me” din serialul despre Agentul special Oso (în limba engleză).
Aici găsiti un episod în limba română.
Privirea misterioasă a unui pelican de la zoo
Pelican fotografiat la Grădina Zoologică din Bucuresti. FOTO: Călin Hera
Dacă această vietate ar gândi, oare ce ar gândi? Mă întreb azi, la distantă de un sezon de data la care am fotografiat pelicanul acesta, alături de alti tovarăsi de-ai lui.
În urmă cu mai multi ani, mă miram (în Grădina zoologică din Nurnberg) de ce nu pleacă spre tările calde tot soiul de păsări, despre care stiam că asa fac. Atunci mi-am răspuns: la ce bun să plece, să se astearnă la o călătorie periculoasă, din moment ce acolo, la zoo, au tot ce le trebuie, adică hrană. Nici garduri nu erau. Dacă ar fi avut chef, ar fi întins-o. Vor fi fost si berze, cocori, păsări flamingo samd care s-au cărat, dar cele mai întelepte, cele mai adaptate, s-au domesticit. Nici nu-i asa rău să faci frumos în fata vizitatorilor, să ai cu cine te împerechea si, mai ales, să ai păpică fără efort. Dă-l naibii de zbor!
Floare de colt
Floare fotografiată la Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august 2010. FOTO: Călin Hera
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită. Orice detaliu e o încântare, zău!
Rămân fascinat de această floare.
Desi am colindat Muntii Retezat în lung si-n lat din fragedă pruncie, primele flori de colt le-am văzut, în mediul lor, abia în Muntii Ceahlău, în primăvara anului 1990. Pur si simplu m-am trezit înconjurat, între stânci, de sumedenie de buchete de flori de colt. Ireale, venite parcă dinainte de preistorie, de lângă facerea lumii (cred că florile de colt sunt un fel de dinozauri care au avut ceva mai mult noroc, poate mă lămureste vreun botanist).
Am stat minute în sir acolo, privind, tesând povesti, bucurându-mă. Nu vreau acum să-mi amintesc sentimentul pe care l-am avut la coborâre, când am văzut tigănci vânzând flori de colt, în Piatra Neamt.
… da, am văzut apoi, de mai multe ori, flori de colt de vânzare. Prin piete din Bucuresti, la guri de metrou, la poale de munte. Cumplit!
Ultima oară m-am bucurat privind o floare de colt astă-vară, la Nucsoara, la poalele Retezatului. Era ceva foarte banal si destul de domestic: răsaduri de flori de colt în preajma unei cabane de unde porneste traseul educativ pentru copii care se sfârseste la Mălăesti. Chiar dacă nu erau stânci în jurul meu si nici linistea stâncilor nu era, m-am simtit bine. Ceea ce vă doresc si vouă.
O floare pentru Adela, Anca, Andi, Angela, LePetitPrince, -X-, Stela, g1b2i3, Geanina, Lady A, Leo, Gabi, Iguana, Carmen Negoită, Gabriela Elena, Gina, carmen, Roxana, wind, Laura,
dar si pentru Cristian Dima, Cristian Lisandru, daurel, Naiv, Călin, Nea Costache, Alex, Năbădăiosul, Dan, VirtualKid,
Cine şi de ce pică de fazan
Mă întreb care e originea expresiei „a pica de fazan”. Nu cred că vine de la jocul „Fazan”, ar fi prea simplu. Oare cât de vechi e jocul ăsta? Atunci când l-am descoperit (eram la grădiniţă) mi se părea foarte nou. Nu mi-am întrebat părinţii dacă ei îl ştiau, aveam impresia că l-au descoperit odată cu mine. Copiilor mei le-am dat aceeaşi impresie, cred; atunci când jucăm Fazan o fac, mereu, cu entuziasm – mă încântă să-i văd căutând cuvinte şi mă topesc atunci când găsesc la ei cuvinte pe care nu credeam că le-ar şti.
Revenind la mirarea de la început. Dacă expresia cu pricina nu vine de la joc, atunci mă gândesc că s-ar fi putut folosi mai degrabă „a pica de iepure”, „a pica de raţă/căprioară/porc mistreţ/urs/prepeliţă/şoarece”. Ideea e că fazanul nu pare chiar cel mai prost, naiv, uşor de păcălit animal – se zice că zic vânătorii.
M-am pornit pe această dilemă, din care, poate, mă veţi ajuta să ies, după ce m-am înfruptat dintr-o fazană, care stătuse 48 de ore la fezandat în vin şi nu mai ştiu ce mirodenii.
De doi ani si două săptămâni prin blogosfera românească
Ca să nu ratez sansa de a mai face un bilant (ultimul chiar mi-a plăcut), vă anunt că azi se împlinesc fix doi ani si două săptămâni de la prima postare pe acest blog.
Iată cifrele.
Mai întâi, niste tabele.
Cifre furnizate de wordpress.com, care a analizat acest blog
Mai apoi, niste extrase din alte tabele, astfel:
Postări: 1.438 buc.
Comentarii: 18.454
Comentarii spam oprite de Akismet: 2.238
Nr. total de vizitatori: 309.484
Cea mai intens vizitată zi: 20 decembrie 2009 (2.470 unici)
Cele mai citite articole din cea mai vizitată zi:
dincolo de cuvinte (270)
Pădure de mesteacăn -> (o poezie pe zi) (243)
Când cravata nu ajută la nimic (223)
Linişte cu brumă (190)
1989. Fuga până-n toamnă (163)
Termenii motorului de căutare all time:
calin hera 2.263
muzeul satului 1.021
pozitii sexuale legendare 892
predica la cununie 788
muzeul satului bucuresti 571
cele mai bune filme romanesti 522
pa-uri 490
calin hera blog 423
pe ce mana se poarta bratara 332
poezii 281
predici la cununie 256
flori 249
tabla inmultirii 247
la ce mana se poarta bratara 238
desene pe asfalt 194
retezat 187
(iar în ultimul an)
calin hera 1.775
pozitii sexuale legendare 892
predica la cununie 556
cele mai bune filme romanesti 522
muzeul satului 435
calin hera blog 323
muzeul satului bucuresti 269
tabla inmultirii 247
pe ce mana se poarta bratara 242
Cele mai citite pagini ever
Home page 77.090
82 de cuvinte despre mine 3.019
Ce e PA-ul 2.779
Servesc patria. Cafea, nişte ţigări, ceva 2.055
24 de PA-uri 2.025
O predică la cununie 2.007
La ce mana se poarta bratara 1.972
Muzeul Satului 1.891
Trăiască România dodoloaţă! 1.661
Pădure de mesteacăn -> (o poezie pe zi) 1.660
Cele mai bune filme românesti 1.443
Pagina de onoare 1.374
Febră 1.310
Domnul Lică ia aer 1.304
articole din top 10 ultimul an, care nu apar în clasamentul de mai sus
(Su)pozitii sexuale legendare 1.093
Oraşul PA. Proză arhiscurtă 1.043
Acoperişul cel mai cel (voturi proză arhiscurtă) 985
Etapele Oraşului PA 925
Cei mai multi cititori mi-au venit de la fain-ul de pe polimedia (101.375!), ceea ce mă descumpăneste nitel.
Urmează:
blogger.com 8.126
Ziarul de la 5 4.767
gabi vechi 3.494
Naiv prin Romania 1.819
cell61 1.725
cristinaairinei.blogspot.com (blog dispărut 😦 ) 1.211
Anca 1001
(Asadar, garda veche…)
Dintre care, în ultimul an:
Adela 763
Carmen Negoită 687
Lady A 620
Gabi nou 582
Ovidiu Eftimie 490
fetitacuchibriturile.blogspot.com 412
alvalia.ro 408
Bogdan Onin 383
daurel 354
Cele mai multe plecări de pe acest blog au fost către:
Gabi vechi 375
Naiv prin România 359
LePetitPrince 324
blog-pierdut.blogspot.com 298
polimedia.us 149
Ioan Bistriteanul 147
Anca 142
Iar în ultimul an apar în top, în afară de cei din clasamentul all time
Caligul 142
LeeDee P 98
Leo 62
NOTĂ. Mi-a luat prea mult timp alcătuirea acestei postări, asa că renunt să mai prezint alte fapte.
Adaug, totusi, pentru amatorii de statistici, un grafic ZeList, care nu stiu dacă spune ceva sau ba.
Evolutia blogului PA-uri si mirări în clasamentele ZeList
Călin Hera. PA-uri şi mirări 