Ce se poate întâmpla atunci când, undeva prin Norvegia, se întâlnesc un avocat care cântă jazz și o pianistă? Se poate întâmpla un lucru bun. Așa aș defini-o pe Ane Brun, fiica celor doi: un lucru bun. În vârstă de 39 de ani, Ane Brun, născută Brunvoll, cântă atât de bine încât le aduc mulțumirile mele părinților ei – că au crescut-o într-un mediu care a ajutat-o să facă muzică (Ane are o soră, Mari Kvien Brunvoll, ea însăși cântăreață, și o alta, Bjørn Brunvoll, artist fotograf; o familie de artiști așadar.).
Planul lui Zolty prinde să se concretizeze
Mă bucur să vă spun, prieteni, că planul lui Zolty prinde să se concretizeze. Pe scurt, pentru cei care încă nu au aflat: Zolty, un blogger special, a hotărât să ofere un cărucior electric cuiva care are nevoie. Ca lucrurile să fie duse la bun sfârşit, avea nevoie de un sponsor care să transporte cadoul şi să achiziţioneze acumulatorii necesari căruciorului, astfel încât câştigătorul să se poată aşeza liniştit şi să se plimbe.
O discuţie cu Zolty din Bogata
Zolty are 40 de ani. S-a născut şi a trăit în Bogata, judeţul Cluj, localitate pe care a părăsit-o pentru mai multă vreme doar în timpul studiilor, la o şcoală specială din Jucu. Nu ştie precis de unde vine boala lui (distrofie musculară congenitală); i s-a spus că ori e ceva genetic, ori ceva cauzat de un vaccin greşit administrat pe când avea nouă luni. Cert e că, de când se ştie, are nevoie pentru a se deplasa de un scaun cu rotile sau, mai nou, de un cărucior electric. Am stat de vorbă cu el la telefon.
Ilarion crede că nu-l vede nimeni
Ilarion stă cu capul în mâini şi crede că nu-l vede nimeni. E ca un copil care se ascunde închizând ochii. „Am terminat prost anul vechi, l-am început prost p-ăsta nou. Ce-am greşit?”. Ilarion face parte din generaţia celor care sunt prea tineri ca să se dea bătuţi şi prea bătrâni ca să mai aibă timp s-o ia de la capăt. În plus, a trecut de vârsta celor care cred în virtuţile lui New Game. Acum se roagă, tot cu capul în mâini, tot imaginându-şi că nu îl vede nimeni. „Să fiu mai bun şi toate porcăriile care mi se întâmplă să înceteze şi să mă facă mai puternic. Şi să am măcar un pic din înţelepciunea domnului Lică”.
Despre concursul lui Zolty, tipul entuziast şi sufletist
Discutam zilele trecute despre oamenii care la un moment dat erau cool fiindcă aveau bloguri. Pentru cei mai mulţi dintre contemporani (statistic vorbind), înainte de faza pe blog au fost forumurile de discuţii, mess-ul de pe Yahoo!, mIRC-ul şi adresele de mail, iar înainte de toate acestea nu era nimic. Acum, blogurile sunt chestii depăşite. La putere sunt Facebook şi Twitter (ultimul nu a prins atât de bine în România). În ceea ce mă priveşte, îmi scot pălăria în faţa celor care mai cred că Facebook-ul este doar un rău necesar şi că blogul e The Best.
De-a şoarecele şi pisica
M-am întrebat în mai multe rânduri care pisică e mai simpatică: Garfield, care doarme şi mănâncă (preferă lasagna) sau cealaltă, Tom, care pune la cale planuri diabolice ca să prindă şoarecele, sfârşind însă mereu prinsă ea însăşi între capcane şi mătura mânuită dibaci de stăpână al cărei chip nu-l vedem niciodată? De ce câinele e personajul principal (dă titlul seriei) din Scooby Doo, deşi participă la acţiune alături de oameni? M-am întrebat de ce Porky Pig aduce atât de mult a om şi, totuşi, toată lumea ţine cu Bugs Bunny, care desăvârşeşte metode simple sau foarte sofisticate pentru a-l chinui pe nepriceputul vânătorul, care se bâlbâie, mereu şi mereu, sau tace tâmp, când e întrebat, la mişto: What’s up, Doc?
Desene animate de privit împreună cu familia

Personaj dintr-un episod Scooby Doo. Sursa: boomerang-tv.ro
Ca orice om al începutului de mileniu III, care are acasă copii şcolari, m-am confruntat cu problema Dominaţiei Programelor de Televiziune pentru Copii asupra Odraslelor (DPTvCO). Îi ţine ocupaţi, deci îţi lasă timp să respiri, dar ce le spune, ce îi învaţă? De bine, de rău, de aşa şi aşa? Pentru că, ştim cu toţii, programele de televiziune trebuie să facă rating, altfel sunt scoase degrabă din grilă. Dar ce înseamnă rating atunci când publicul ţintă sunt băieţei şi fetiţe cu vârste de la 2 la 16 ani?
Planul B. De exemplu, şaorma
Pe la începuturile online-ului din România discutam cu un director al publicaţiei la care lucram despre cât de tare va fi internetul şi ce minunate oportunităţi va oferi. Era o discuţie pur teoretică despre o lume pe care ne-o imaginam, cu naivităţi inevitabile, ca fiind posibilă peste foarte mulţi ani. Am mai abordat subiectul, de-a lungul timpului, trecând în revistă ce fac deja alţii, având însă o inerţie mărişoară în a îndrăzni să facem şi noi. Nu eram copţi, nu era copt publicul, nu existau suficienţi cititori de presă pe internet, iar smartphonurile încă nu fuseseră inventate.











