Posts tagged ‘Amintiri’

01/09/2010

Drum spre Cheile Oltetului

Foto făcută din masină, la sfârsitul lunii iulie, a.c.

Am făcut această fotografie într-o după-amiază de iulie, la intrarea în Baia de fier, judetul Gorj. Era o vreme ploioasă (vă amintiti ploile care parcă nu se mai opreau din luna lui Cuptor plouat?). Un sfert de oră mai târziu, eram tintuiti în loc de o răpăială teribilă.

Mi-a plăcut, în acest cadru, drumul de tară asfaltat (noul tip de drum de tară), tinerii cu care ne-am intersectat, gardurile de lemn care se încrucisează în imagine ca niste versuri si Cheile Oltetului care se întrevăd în zare.

 

30/08/2010

Rătăcind prin Grădina Botanică


Pe scări. Jos e răcoare, e bine. Sus e soare dogoritor, dar e bine
Click pe foto pentru imagine mărită si putină căldură, care vine din pietre, probabil

Tot clujeanul stie: Grădina Botanică este, probabil, cel mai reconfortant loc din urbe. Fondată în anul 1920, întinsă pe o suprafată de 16 hectare (mai multe detalii aici), Grădina Botanică din Cluj e, în orice anotimp, un loc de suflet. M-am plimbat pe aleile-i în studentie, de doar câteva ori, în putinele mele vizite prin Cluj, constatând că Grădinii Botanice din Bucuresti îi lipseste ceva (dar n-am identifcat niciodată ce anume). Oricum, am mai multe amintiri din grădina bucuresteană, desigur, dar nu despre asta e vorba aici.
În această vară am fost în Grădina Botanică din Cluj, într-o zi toridă. Putin spus „toridă”, si dacă spune asta cineva care locuieste în Bucuresti, credeti-l că era o zi toridă. Chiar si pe aleile umbroase era foarte cald. Locul în care mi-a priit cel mai mult a fost foisorul din Grădina japoneză, de unde am privit, multă vreme, pestii lenesi, amortiti si ei de căldură.

Parcă soarele ar fi ascuns ceva în lac. De-aia-s nuferii.

29/08/2010

Patru pescărusi

I-am fotografiat în timp ce sorbeam un pahar cu vin, pe o terasă din Venus unde mâncasem probabil cea mai bună ciorbă de peste peste care am dat pe litoralul românesc. Se tot adunau pe balustrada aia. Mi-a plăcut cadrul în care apare si piticul bucătar. Usor kitsch imaginea, pot spune, dar foarte estivală!
P.S. Click pe foto dacă doriti o imagine mărită! Nu garantez aroma vinului, dar puteti încerca 😉

29/08/2010

Pusi pe jar

Ieri am ratat un grătar, la Horezu. Era, cum se spune, vreme tocmai bună pentru niste carne sfârâind pe jar. Dar eu eram, bineînteles, grăbit. Sper că le-a priit.
Azi am găsit în inbox o fotografie de la Sorin Stanciu, care-si umple mult timp la pescuit. V-o arăt, v-o dedic, cu cele mai bune urări.

Avem noi o istorie, Sorin si cu mine, legată de pesti la grătar. E o istorie veche, de când eram tineri, tineri de tot, să tot fie vreo 16-17 ani de atunci. Musai să v-o zic!
Foto: Sorin Stanciu
P.S. Click pe foto pentru miros de peste pe grătar 😉 !

Sper să le facă poftă tuturor comesenilor: Adela, Caius, Simion_Cristian, Silavaracald, Sictireli, LeeDee P., Dan, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Noaptea iguanei, Laura Driha, Lady A, Geanina Lisandru, g1b2i3, Flavius Obeadă, Doina Popescu, daurel, -X-, starsgates, Crisian Dima, LePetitPrince, Leo si, desigur, Vania.

26/08/2010

Dl. Lică dezbrăcat

Da, Roxana l-a citit atât de bine pe dl. Lică încât, în fata ei a apărut străveziu. A privit prin el, cu ochiu-i de artist, l-a dezbrăcat de toate învelisurile, apoi l-a desenat asa cum l-a văzut printre PA-urile scrise până acum despre el.
Iată-l:
Desen de Roxana Soare. Mi l-a făcut cadou la Crăciunul trecut, am scris despre asta, dar cititorii mai noi ai acestui blog nu l-au văzut, iar cei cu vechime poate se vor bucura să-l revadă.
P.S. Clik pe foto pentru imagine mărită (merită! Eu l-am făcut mare-mare, l-am printat, l-am înrămat si l-am asternut pe un perete)!

NOTĂ. Mai jos, câteva dintre isprăvile domnului Lică.
Dorintă
Tăvita copilului de un an
Dl. Lică îsi vinde votul
Pensionarul cu ace
Dl. Lică, turist electoral
Dl. Lică sare gardul
Dl. Lică fată cu Burj Khalifa
Tratez rinichii cu reiki
Sticla de Borsec
Cea mai scumpă cafea din lume
When you kill a pig
Dl. Lică sforăie
Dl. Lică dă cu capul de tavan
Carcelul domnului Lică
Mafia lenjeriei intime
Dl. Lică în EVZ
Dl. Lică nu e niciodată singur

23/08/2010

Un popă avea un câine. Studiu de caz

pufi1

Pufi a trăit cu mult timp după ce bunicul îmi recita despre câinele popii, dar și el a fost iubit. N-a mâncat un os de pește. De mașină a murit. Foto: Radu Hera

Un popă-avea un câine.
El pe câine l-a iubit,
Dar, mâncând un os de peste,
Bietul câine a murit.

read more »

Etichete: , ,
18/08/2010

Un ochi râde, altul plânge

Click pe foto pt imagine si mai mare!


Cred că ăsta a fost un alt moment de gratie, dinaintea altei furtuni. Pfoa, ce ofertantă e furtuna! Parcă se prăvăleste norul nu asupra casutei amărâte, ci asupra seninului care râde, încă.

17/08/2010

Cerul înainte de furtună

Click pe foto pentru imagine mărită. Eu as face un poster 😉

Parcă totul se miscă în această fotografie, desi totul părea nemiscat în momentul de gratie pe care l-am suprins. La scurt timp după aceea, am simtit adierea de vânt, apoi vuietul vântului, apoi cerul s-a acoperit cu totul si a început să bubuie. A plouat frumos, cu spume.

NOTĂ. V-am prevenit: sunt fascinat de cer!

17/08/2010

Cer cu nori si cu cabluri

În concediul meu de 3.500 de kilometri prin România, de la care a trecut deja o vesnicie, m-am descoperit fascinat de cer. Am fotografiat cerul din tot soiul de locuri – si de fiecare dată era altfel.

Bucată de cer văzută pe dealurile comunei Mărgău. Se apropia o ploaie strasnică. Intersant e si cât de multe cabluri apar aici.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită

16/08/2010

Clădire din Cluj

M-am plimbat câteva ore prin Cluj. Consider că centrul orasului, un pic renovat, e un target turistic necesar. Am făcut câteva fotografii. Mi-a atras atentia o clădire, la un colt de stradă. Cea de mai jos. Nu stiu nimic despre ea, dar mi-ar plăcea să aflu.

M-am oprit din mers si am fotografiat. Pentru că m-a izbit imaginea balconului. Cred că nu e foarte confortabil înăuntru, dar câte povesti îti poti imagina!
Click pe foto pentru imagin(ati)e mărită! 😉

14/08/2010

A venit barza

Mă minunez şi azi, om bătrân, văzând cum berzele revin, an de an, în vârful câte unui stâlp dintr-un sat uitat de lume. Uneori, neîncrezător, aş jura că nu-i aceeaşi, că berzele îşi aleg aleator locul în care-şi petrec verile. Apoi îmi amintesc o poveste (de la Leo?). Nu vă spun încă povestea, aş vrea să găsesc linkul între timp.

Fotografia a fost făcută în comuna Mărgău, în timpul excursiei la Răchiţele. Care tocmai s-a gătat. (Click pe foto pt imagine mărită!)

Am urcat niţel în casa oamenilor – mă rog, în cuibul berzelor. Indiscret, deh. Dar tot nu-mi dau seama care-s puii, care părinţii. (Click pe foto pt imagine mărită!)

14/08/2010

Febră (r)

Toate-s vorbe, vorbe, vorbe, dar creeaza atmosfera, i s-a intamplat lui Oliviu, parca era in transa, avea febra mare, s-a dus la Anda, prietena lui, unde mergi, ba, nu vezi ca e camin de fete, face portarul pe smecherul, ce naiba, doar il stie, e de-al casei, tovarasu’, unde te trezesti, e clar, are control, o ia pe Anda, merg amandoi in Regie, la familisti, la Cristina, o verisoara a Andei, sigur, intrati, voi dormiti intr-un pat, noi in celalalt, trebuie sa ai grija de el, uite ce febra are, se simte de aici,

zâmbesc, verisoara si barbatu-sau, treaba lor, ce bine e noaptea cu Anda in brate, parca si febra a mai trecut, Oliviu doarme butuc, dimineata pleaca impreuna cu barbatul verisoarei pana la facultate, el ii zice sa mearga la medic, se pot intampla tampenii din lucruri pe care nu le bagi in seama, bine, zice Oliviu, se despart, si ce sa-i faca aia la dispensar, are putina febra, mare smecherie, o sa stea in pat, ceai fierbinte indulcit cu miere, o aspirina, se simte mai bine numai cand se gandeste la asta si la Anda, profesorul de Rezistenta zice sigur, mergi la camin, multumesc,

usa e inchisa, unde naiba o fi pus cheia, poate a pierdut-o, totul incepe sa se invarteasca, unde sa mearga, ajunge la caminul de familisti, cioc-cioc, deschide Cristina, verisoara, se vede ca dormea, si-a tras pe ea un halat, in casa e cald, resoul e in priza, patul celalalt, patul lor, e inca desfacut, culca-te, Oliviu se dezbraca, totul e plutire, ea a adormit deja, intoarsa pe partea cealalta, cu spatele la el, totul e fierbinte, totul e febra, pleoape grele, uite halatul pe scaun, ce naiba, doar nu s-a culcat goala, deh, oricum, sunt ca si verisori, Oliviu se baga in pat, asternutul arde, dar tot ce conteaza e ca nu mai trebuie sa faca nimic decat sa stea intins, parca ar fi intr-o barca, totul se leagana,

a vazut odata la Teleenciclopedia doi pui de leopard ca niste pisoi, era un televizor alb-negru, a veni mama-leopard, i-a luat in gura, cu tandrete, cum oare nu i-a sfarmat, nu stie de ce i-a venit acum aceasta amintire, are lucrare la mate, la liceu, acum parcă e pe un deal verde, bate vantul, ii smulge foile, nu le poate aduna, foile scrise se invartesc in jurul lui, rezolvase, e vechiul vis care il chinuie din cand in cand, e intr-un carusel de la balciul din Polovragi, manastirea Bistrita, manastirea Horezu, alba ca un cearceaf, fosneste cearceaful, Cristina zambeste în somn, a visat ceva placut, Oliviu e intre somn si nesomn, si-a mai revenit putin, ar pleca la facultate,

nu si-a imaginat ca verişoara are sanii atat de frumosi, ups!, aerul e fierbinte, desi e atat de cald el tremura,
Anda ii spunea ca azi-noapte a scos resoul din priza, nu mai aveam nevoie de el pentru ca ardeai tu, Oliviu, l-a sărutat, daca te imbolnavesti tu vreau sa fiu si eu bolnava, esti nebuna, daca ma imbolnavesc eu tu trebuie sa fii sanatoasa, sa ma faci bine,

nu-si mai imagineaza viata fara ea, s-au cuplat acum doua veri, la mare, crezuse ca e doar o gagica misto dar avea si creier, citise carti care-i placusera si lui, nici nu si-au dat seama cum s-a facut dimineata, au stiut amandoi ca vor fi impreuna si nu se vor mai desparti niciodata, ce cuvant ametitor, niciodata, ce noroc au avut unul cu celalalt, la inceput nimeni n-a vazut cu ochi buni legatura lor, tot orasul vorbea,

cine stie ce poveste au Cristina si barbatu-sau, s-au casatorit in urma cu un an, niciodata n-a privit-o atent, nici macar acum, cand i-a alunecat un picior din pat, ia uite cum sta, gata sa se pravaleasca, pe marginea patului, isi aminteste de un coleg din armata, tipul vorbea in somn, veneau toti sa-l asculte, vorbea coerent, intr-o noapte a cazut din pat, dormea la cucurigu, in sacul de dormit, nu si-a putut misca nici macar o mana, sa dea din aripi, s-a auzit o bufnitura, s-au adunat cu totii in jurul lui, privea tamp de jos in sus, nu-si dadea seama ce i se intamplase, avea ochii mari si intrebatori, parca a deschis ochii verisoara Andei, ba nu, i s-a parut, trebuie sa o inveleasca, se ridica, parca ar fi cocotat pe picioroange, simte furnicaturi pe frunte, sub tample, pune mana pe un colt de patura,

era odata internat, niste analize, i-au luat sange, se albise la fata, of, barbatii, a facut asistenta, era barbat, ce naiba, s-a dus in salon drept, fara sa se clatine, s-a apropiat de fereastra, aerul era proaspat, rece, de dimineata, se vedea cartierul Chizid, se vedea padurea, iar in dreapta acoperisul Castelului, era la etajul 6, cineva a strigat de jos, a vrut sa vada cine dar n-a mai apucat, a auzit doar un vuiet, a urmat o senzatie ciudata, foarte placuta, altfel, s-a trezit pe jos, il dureau capul si omoplatii, nu si-a dat seama unde se afla, a vazut intai linoleumul albastru, peretii albi, a urcat in pat, ii vine o comparatie idioata, dar parca nici pe varful Carja n-a urcat atat de greu, e bine acum,

vede patul celalalt, nu e nimeni in el, vede o patura pe jos, intinde mana, o ridica si se inveleste, da sa se intoarca dar simte ceva sub cap, e o mana moale, indoita din cot, cu degete lungi, a vazut odata o colonie de pinguini, tot la televizor si tot alb-negru, desigur, era noapte, noapte polara, un tip ii lumina cu o lanterna, stateau, asa, stransi unul in altul,

si ei, in armata, la poligon, la tragerea de noapte, tot asa, claie peste gramada, parca ar fi fost intr-un meci de rugby, cel mai bine era de cel din mijoc, trasoarele taiau intunericul insurubandu-se, atunci a vazut o stea cazatoare, i-a arata-o unul mai de la margine, altul a spus ca e trasor, trage compania a 5-a, plutonierul Luca, aia trag aiurea, s-au impartit atunci in doua tabere, cei care au spus ca e stea cazatoare erau mai putini si au inceput sa dardaie de frig, pana la urma au cazut de acord ca era trasor si s-au ingramadit iar, era bine, apoi le-a venit randul sa mearga pe aliniament, locotenentul Mitran urla la ei,

ba nu, nu e Mitran, e sotul Cristinei, venise in camin impreuna cu un coleg, sa-i dea un curs, ii da cursul, aproape il loveste cu el, ala pleaca mut, sotul Cristinei vorbeste tare, pare nervos, arunca haina pe scaun, Cristina are apa pe fata, cere un prosop, barbatu-sau i-l intinde, ba nu, ii trage o palma, ecoul il loveste si pe Oliviu in urechi, Cristina e îmbrâncită, cade pe scaun, trosneşte ceva, a căzut pe pe haina lui Oliviu, pe buzunarul in care isi tine stiloul, are degetele albastre,

ii striga tarfo, Oliviu se freaca la ochi cum a auzit ca trebuie sa faci ca sa scapi de un vis urat, sa te trezesti, s-ar ciupi, imbraca-te, lui i-a strigat, ce te holbezi asa, cara-te, cu el vorbeste, sunt doar ei in camera, ce s-a intamplat, ce problema ai, hai, pleaca, te rog, zice si Cristina, stins, o fi murit taica-sau, era bolnav, porcule, el e porcul, ce vrei sa spui, ce ai, nu inteleg, n-aveti un algocalmin, ma doare capul, vezi langa oglinda, deasupra chiuvetei, zice ea, tu sa taci, urla barbatu-sau si o plezneste iar, ea tace,

Oliviu gaseste pastila, o inghite si bea apa de la robinet, cu mana facuta caus, curvarule, ai zis ca te duci la medic, nevasta-mea-i medicul, porcule, nu stiu ce ma opreste sa-ti turtesc mutra asta prefacuta, eu stiu, se gandeste Oliviu, esti mai mic decat mine, abia imi ajungi pana la umar, si tu, tarfo, ce ti-a trebuit, cine stie de cand, prost sunt eu si proasta de verisoara-ta, pot baga divort, nenorocito, am si martor, cara-te, ma, hai, valea, pana nu te pocnesc, sunt un domn, unul fraier, boule, ca o iubesc pe vaca asta proasta,

hai, ma, ce te-a apucat, nu inteleg, ce naiba, e ca si cum am fi frati, lasa, ba, vrajeala, aseara am inteles, erai cu gagica-ta, la inceput si noi, pe unde puteam, dar sa te intorci in pat la nevasta-mea, nu-mi vine sa cred, sterge-o in clipa asta ca nu stiu ce fac, are un cutit lung pe masa, stai putin, cum poti sa-ti imaginezi asa ceva, porcule, hai, ma, nu inteleg de ce esti asa nervos, crezi ca n-are de ce, intervine ea si parca-l loveste cu ceva in cap, sunt nebuni amandoi, Oliviu isi ia haina de pe scaun si iese, o lasa plangand,

barbatu-sau statea infipt in mijlocul camerei, avea ceva comic in atitudine, ar fi putut sa-i cada un bec in cap, bine ca nu au pus si abajur, lui Oliviu ii rasuna in urechi cuvantul porcule si palmele de pe obrajii Cristinei, franturi de propozitii scurte, strigate, capul inca ii vajaie, are tamplele amortite, ii rasuna acel crezi ca n-are de ce, trebuie sa mearga la Anda, ii e dor de ea, afara a inceput sa fulguiasca, e placut, parca nici capul nu-l mai doare asa tare, e doar o amorteală si sunt furnicaturile din tample, parca ar fi intr-un pahar cu sifon, unde mi-o fi stiloul, se intreaba Oliviu.

NOTĂ. Text republicat. Prima oară a văzut lumina blogului în data de 9 aprilie 2009.

08/08/2010

Sperietori de ciori la Răchitele

Le-am fotografiat tot în Răchitele. Încercam să ajungem la Doda Pilii, dar drumul era peste puterile Fabiei. Plus praf. Asa că ne-am întors înspre sat. Abia atunci am descoperit sperietorile de ciori la, probabil, prima casă. Ca un fel de bun venit 😉

Te-ai speria de chestiile astea dacă ai fi cioară, uliu sau soim?

07/08/2010

Cântec între Pietrele si Gentiana

Eram tineri. Fierbea sângele în noi. Am plănuit, oarecum „din scurt”, o mică escapadă în Retezat. Ceva domestic, însă: cazare la priciuri la Gentiana, care era refugiu în anii ăia (era prin vara anului 1985, cred), cu câteva ture usoare până la Bucura, Galesu samd. Era o vreme în care zburdam prin Retezat, băteam recorduri. Eram tineri.


Fotografie făcută în muntii Retezat, în apropiere de refugiul Gentiana. Lângă stânca pe care stăm pentru această fotografie găsisem un zmeuris excelent! (Fotografie trimisă de Tibi)

Îmi amintesc o fază din acea escapadă, una pe care le-am povestit-o si copiilor. Era după-amiază când am descoperit că nu mai avem pâine. Aduc eu, am spus. Am plecat, gonind, spre Cabana Pietrele. În mod normal, un drum dus-întors se face cam în 3-4 ore. În vremea aceea, o oră si jumătate îmi era arhisuficientă. Îmi calculasem că am timp, la Pietrele, să sorb o ciorbă (tanti Florica făcea o ciorbă de cartofi senzatională!) si apoi s-o iau voiniceste înapoi, să ajung fix când fetele vor fi terminat de făcut mâncarea la Gentiana.

Dar la Pietrele am întâlnit niste amici vechi. Ne-am întins la povesti. Era deja noapte când am pus pâinea în rucsac, mi-am luat la revedere de la amici si am purces la deal.

Era o noapte plăcută, de vară. În pădure era foarte, foaaarte întuneric. Stiam cărarea cu ochii închisi, aveam la mine lanterna, una chinezeasca, metalică, cu trei baterii, deci întunericul nu era o problemă. Totusi, după vreo 15 minute de la plecare, când eram deja în adâncul pădurii, pe o coastă de munte, întunericul a început să fosnească, să tipe, să urle, să trosnească.

Nu se cuvine ca un tânăr de 17 ani să se teamă de ceva, dar, fără să vreau, mă treceau ceva fiori. Îmi aminteam că mai mersesem singur prin pădure o singură dată, când aveam nouă sau zece ani, era primăvară si eram îndrăgostit de o fată căreia am vrut să-i fac o surpriză (dar asta e altă poveste).

Ei bine, trebuie să cânt, în gura mare, mi-am zis, ca să alung eventualele sălbăticiuni. Am început timid, apoi din ce în ce mai tare, cu siguranta celui care stie că nu-l aude nimeni. Am cântat din toti rărunchii toate melodiile pe care mi le-am amintit, am cântat si imnul de stat (era Tricolorul pe vremea aia), am cântat Tot înainte, mândrii pionieri, dar si Magdalena, spune drept, cine te-a muscat de piept, ori Aoleu,/ce să mă fac, Doamne, eu?/Se mărită Mona mea/Nu stiu, Doamne, ce-i cu ea.

În fine, am ajuns răgusit la Gentiana. Luminile lanternelor coborau deja către pădure, pentru că se făcuse cam târziu. A urmat, fireste, o seară de pomină. Eram tineri.

NOTĂ. Am scris aceste rânduri provocat de un comentariu MeetTheSun la fotografia cu rucsacii pe cadru. Totusi, n-am răspuns expresiei folosite de ea („înaintasii în ale drumetiei montane sau alpinismului românesc”). Zic doar două vorbe acum: înaintasii au fost mult înainte de a fi apărut noi. Am cunoscut câtiva. Revin.

06/08/2010

Rucsaci pe cadru (alb-negru)

Bunul meu prieten Tibi mi-a trimis două fotografii cu nume de locuri. Vă arăt una dintre ele, care chiar că trezeste nostalgii!

„Era Aprilie 1988 si plecam in una din cele mai extraordinare ture pe care le-am facut in viata mea”, mi-a zis Tibi. Si, trebuie să vă spun, a făcut o grămadă de ture ca lumea!

06/08/2010

Proba de rezistenţă

 Era la a doua tură de teren (erau pe stadionul Constructorul) şi nu mai avea aer. Era cald, un început de iunie torid. Colegii mergeau la pas, trăncănind. Proful de sport se trăsese la umbră şi fluiera, când şi când. Doar Mihăilă mai alerga, era în faţă. Pe ultima sută de metri parcă i se lungiseră picioarele. Nu mai era el acolo, era un robot imperfect care îi înţepa tălpile, îi lua aerul, îi usca saliva. Când a trecut linia de sosire (cot la cot cu Mihăilă) avea pulpele tari şi se simţea ca pe Lună: plutea şi îi lipsea oxigenul. Apoi a început să vomite.

04/08/2010

Dropia

Aveau o Dacia 1300 albă. Erau toţi: tata la volan, mama lângă el, iar în spate băiatul şi fata, zbenguindu-se. Tata cânta „Marioara de la munte”, semn că era binedispus. Treceau printre lanuri de grâu foşnitoare. S-a uitat fix la ea, a auzit frânele, maşina s-a zmucit. Apoi a auzit piuituri în lan. Dropiei-mamă i se zbătea o aripă. Cealaltă era sucita nefiresc. Mama i-a îndreptat-o, i-a dat nişte apă, a aşezat-o la umbră. Puii au început s-o înghiontească. Erau şapte. Tata nu mai cânta. Parcă tăcerea s-ar fi făcut o ţigară şi ar fi fumat-o adânc.

03/08/2010

Unde ne răcorim. Cascada Voalul Miresei

Voi sări putin etapele pentru că vremea e caniculară si vreau să vă răcoriti cu imagini care ar putea avea acest dar.

Click pe poză pentru imagine mărită!
Are efect răcoritor 😉

În afară de povestile despre Emil Boc, pe care le auzi cu scrâsnet de dinti, satul Răchitele mai are ceva aparte: o cascadă spectaculoasă. Ajungi acolo simplu: la aproximativ 300 de metri după pensiunea lui Boc (fratele) e o intersectie. Indicatorul către cascadă e vizibil, dacă esti pregătit să-l vezi. Alegi drumul spre dreapta, treci un pod si te pui pe urcat pe un drum neasfaltat, dar practicabil (e împrăstiată piatră). Foarte aproape de intersectie e o brutărie – recomand!

Drumul până la cascadă durează 10 minute cu masina, la viteză minimă. N-are rost să gonesti si nici nu prea poti. Am fotografiat pe drum această stâncă; era ca un profil de dac (dar n-am prins bine unghiul).

Fotografie făcută din masină

(Click pe poză pentru imagine mărită)

La cascadă, drumul face o curbă închisă, de aproape 180 de grade, din care porneste o pantă. Dar cui îi pasă? La 50-60 de metri de drum e râul Stanciului, limpede-păstrăv, dacă mi-e permis să inventez o „culoare”.

Chiar că îti vine să faci baie în „gâldanul” făcut de cascadă!

Aici e cascada, în toată splendoarea ei. E chiar ca un voal de mireasă, nu-i asa? Legenda spune, de altfel, că era o mireasă care a căzut în râpă si nuntasii au plâns de-au rupt, iar din lacrimile lor samd.

Căderea de apă e de 30 de metri.

02/07/2010

Dragonii Yu Yuan

I-am zis, în sinea mea, Marele Dragon Yu Yuan. Îmi place cum muscă din acoperis

V-am promis detalii, iată detalii! Am stat, într-adevăr, cu nasul pe sus, scrutând acoperisurile si fotografiind dragoni, luptători, căprioare si alte vietăti.


Poti urca un elefant pe un acoperis cu sindrilă? De ce nu?


Uite că nu stiu cum cântă cocosii cucurigu în chineză!


Cerul căprioarei, i-as zice.