Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Nu ştiu ce m-a apucat, nostalgia, probabil, dar am urcat pe youtube imagini filmate la lansarea cărţii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Este vorba despre lansarea de la Hunedoara, din data de 13 martie 2010.
Imaginile sunt de la DevaTV, difuzate în data de 13 martie 2010, după lansarea cărţii mele la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Aici e o fotografie din timpul interviului 😉
Bine, poate am exagerat un pic, poate că ochii lui Audrey Hepburn nu-s chiar cei mai frumosi din lume si, poate, nici n-au fost vreodată (dar stiu pe cineva care va sustine ideea că sunt, cu argumente!). Dar, trebuie să recunoasteti, ochii acestei frumuseti sunt grozavi!
Secventa* de mai sus e din filmul Charade (1963), în care Audrey Hepburn joacă alături de Cary Grant, Walter Matthau, James Coburn, George Kennedy. Găsiti detalii despre film aici.
Partea de care mă simt un pic stânjenit e aceea în care trebuie să mărturisesc că am ajuns la această imagine plecând de la o postare faină a lui Mihnea. De unde stânjeneala? Păi, ceea ce scrie el acolo e mult mai interesant decât ilustratia. Iar eu, pare-se, m-as fi uitat doar la poze. Hmm, trebuie să repar asta pe blogul celălalt.
*Îi zic asa ca s-o complimentez un pic.
UPDATE.
Am observat că mai exista o postare „Cei mai frumosi ochi din lume”, de aceea asta de acum e (2).
Am văzut la Mircea Popescu (care s-a supărat la un moment dat ca rândunica pe stol, dar lucrurile astea trec dacă oamenii sunt cu scaun la cap) o idee cu adevărat mare. O ideea care are tot ce-i trebuie si la care vă rog si eu să vă gânditi si să o puneti în aplicare. Pe scurt, Mircea le cere numerosilor lui cititori (si eu extind rugămintea si către putinii mei cititori) să-si întrebe, diseară, bătrânii, „cum a fost?”.
„Si anume, mergeti diseara la cel mai in etate apartinator, bunic, unchi, vecin, ce-o fi dinsul si puneti-i intrebarea simpla “cum o fost ?”. Nu conteaza cum o fost cind, pe vremea razboiului sau pe vremea lui Antonescu sau pe vremea lui Petru Groza, vorba e, cum o fost ?”, zice el.
Mircea, care e om în toată firea, spune că mărturia trebuie să fie înregistrată pentru a fi apoi redată întocmai, fără înflorituri sau corectii stilistico-lingvistice. Astfel, ar trebui să se adune „mai mult material primar decit toata profesiunea etnologilor pe ziua respectiva”.
Ce ziceti, participati la această provocare?
Găsiti aici ideea originială si, desigur, se cuvine să-i atrageti atentia lui Mircea după ce veti fi publicat pretioasele însemnări. Mie numai gândul la ceea ce ar putea iesi de aici mi-a făcut ziua mai bună.
Mă declar fan al trupei Taxi. Îmi place foarte mult ultimul videoclip, „Două cuvinte” si îmi plac, poate chiar mai mult, textul si melodia. Probabil că stiti despre ce vorbesc, sunt deja peste 400.000 de descărcări de pe Youtube. Pentru cei care nu stiu, voi arăta videoclipul mai jos.
Probabil că foarte putini stiti, însă, un videoclip asemănător, ca suport al unei melodii foarte faine si ea (pe care v-o recomand). Este vorba despre o trupă, Replace, alcătuită din jurnalisti ;), care a început să cânte prin cluburile din Bucuresti.
Iată si videoclipul celor de la Taxi.
Două vidoclipuri între care sunt două legături: au aceeasi idee si sunt suport pentru melodii faine.
Inspirat de PA-ul Sobolanul alb, autor Ion Toma Ionescu, care a câstigat, prin votul vostru, etapa a VI-a, Frica, a concursului de proza arhiscurta Cinci săptămâni în palon, am găsit de cuviintă să vă propun ca noua temă, a VII-a, să fie
Pastilele
Vă rog să trimiteti/publicati aici, la comentarii textele până sâmbătă, 23.00.
Baftă!
Mai jos sunt PA-urile, astfel:
Cuplu in PA (Petra)
Intr-o dupa amiaza a gasit-o pe jos. Era intinsa si in mana dreapta avea un borcan de pastile. S-a repezit spre ea, cu frica in san ca s-a intamplat ceva, dar cand sa sara peste ea s-a simtit un miros de tigara. Ela s-a intors razand cu tigara abia aprinsa in coltul gurii. Se vedea pe fruntea lui ca nervii o iau la vale si ca simte nevoia de un whisky bun.
Ce si-ar fi dorit un acoperis al lor, se gandea si deodata spuse:
– Ce cuplu in PA mai suntem! Nici macar de o gazda perfecta nu avem parte!
Pilula albastră (Dan)
Acest mesaj nu este spam, deşi conţine informaţii utile despre pastilele de culoarea cerului senin. Dacă vă jenaţi să vă adresaţi medicului sau farmacistului, aveţi în vedere următoarele recomandări: nu tot ce zboară se mănâncă şi nu s-a inventat încă panaceul universal valabil. Ea (pilula romboidală) nu drege şi nu strică, nu saltă, dar nici nu coboară, nu fortifică şi nu slăbeşte, nu dublează şi nici nu înjumătăţeşte. Sfatul meu este să încercaţi mai bine cu smochine crude sau cu varză murată.
Pastile de timp (Ion Toma Ionescu)
Pastilele cu timpul lucrează, n-au nici o treabă cu organismul. Ţi se dă la naştere un timp, al tău şi un număr aferent de pastile, un fel de unităţi concentrate, n-are importanţă culoarea sau forma, albastre, roşii, mai mici, mai mari, nici ziua niciodată nu-i egală cu altă zi. Unii le consumă după reţetă, riguros, dimineaţa, seara, alţii se dau sportivi şi-apoi le iau cu pumnul. Degeaba te panichezi, sau te pui bine cu farmacistul, tot alea sunt. Stai calm, oricum, la ultima se opreşte timpul.
Stilul cameleonic (LePetitPrince)
Cum adica „Pastilele”? Eu stiam ca „stil”, un stil – doua stiluri, face la plural, articulat, „stilurile”. Bine, inghit si trec mai departe. Stilul unui PA. Orice autor de Proza Arhiscurta isi formeaza, cu timpul, un stil propriu, care devine recognoscibil. E mare lucru sa ai un stil propriu, dar e si mai grozav sa poti scrie in „N” stiluri, eventual in stilul altor autori. Sa ai un stil cameleonic. Daca n-as semna acest PA, m-ati recunoaste? Dupa ce, in afara de „fix 500”? Poate dupa ghilimele?
Gluma cu aspirina (Călin)
Dl Lică, atunci când a auzit prima oară gluma cu aspirina-contraceptiv, s-a încruntat, abia perceptibil. Abia apoi, când i-a picat fisa, a râs cu poftă. Era într-o vreme în care doar la bişniţari găseai contraceptive, aduse din Ungaria sau din Iugoslavia (ţară care azi nici nu mai există). Atunci când i-a venit şi lui rândul să spună gluma cu aspirina, dl. Lică a roşit brusc, ca lovit de o alergie. Ieri, un coleg mai tânăr nici măcar n-a zâmbit. Pentru el, aspirina e efervescentă sau nu e deloc.
De ce se numesc pastilele, hapuri (LePetitPrince)
De-a lungul vremii s-a constatat ca majoritatea oamenilor detesta sa ia pastile. Metoda cea mai rapida e sa le arunci pe gat, hap… si gata! Ai trecut hopul. Pana la urmatorul hap treci alte hopuri, si hop, vine ceasul cand trebuie sa iei hapul. Il arunci pe gat, hap… si gata! Ai mai trecut un hop! Hap dupa hap treci toate hopurile.
Pacientul (Anca V)
Asistenta intredeschise usa si observa ca pacientul atipise. Lua o cana si se duse spre chiuveta patata de rugina. Robinetii vechi si strambi abia daca aveau putere sa stoarca apa, ce taraia obositor. Batranul deschise ochii si intinse mana rugator. Asistenta stranse in pumni pastilele si ordona pacientului sa se ridice. Batranul scoase un oftat adanc si se sforta sa-si ridice corpul silit de boala ca si cum ar da raportul. Tintui ochii pe ceasul din perete. E ora tratamentului sau un alt timp?!
Pastila miraculoasă (Adela)
Îşi strângea copilul la piept şi-l privea ca pe o icoană. La rândul lui, micuţul se pierdea în privirea mamei lui, cu ochişorii aceia negri şi strălucitori, care parcă-i vorbeau. Îi zâmbea şi-o apucase de deget. Nimic nu putea rupe acea legătură, în afară de Dumnezeu. Dar, Dumnezeu i-l trimisese pe el. Asta însemna că trebuia să lupte pentru viaţa ei şi, mai mult decât atât, ştia că va reuşi. „Tu eşti pastila mea miraculosă, apa mea vie!”, îi zise şi-l sărută pe frunte, plângând. Copilul adormi.
Cel mai vesel cuplu (Adela)
Nu ştia cum, dar, în ultima vreme, se întâlneau tot mai des. Oricare ar fi fost drumul ei, îl vedea, înconjurat de aproape aceiaşi prieteni şi tot timpul râzând în hohote. Râdea cu atâta naturaleţe, că îi molipsea pe toţi care-l auzeau. Întâmplător, o prietenă comună le-a făcut cunoştinţă. Prima întrebare a fost cum de reuşeşte să râdă atât. “ Nu ştii? Râsul e cea mai bună pastilă pentru minte şi suflet.” Din ziua aceea, au rămas împreună şi a învăţat şi ea să râdă, devenind cel mai vesel cuplu.
Lecitină (Victor)
– Ştii, am început tratamentu’ ăla pentru ţinere de minte.
– Serios? întrebă incredul amicul său de o viaţă.
Era o dupamiază superbă de toamnă, cum nu mai fusese una de când ieşiseră la pensie. O zi perfectă pentru o plimbare relaxată. Soţiile, puţin în urma lor, sporovăiau despre nepoţi şi reţete de chec.
– Şi cum se numeşte medicamentul?
– Ăă… cum îi zice la floarea aia albă de creşte pe câmp?
– Margaretă?
– Aşa! şi întorcându-se înapoi către consoarte: Margareto, cum se cheamă pastilele alea?
Punga de pastile (drawforjoy)
Vecinii din bloc l-au dat disparut pe domnul Lica. Timp de o saptamana el nu a mai fost vazut la fata. Intr-o dimineata au gasit punga lui de pastile langa usa, si toti au crezut că trupul lui zace fara suflare pe sub masa din bucatarie. Numai vecina din blocul de langa, stia unde este. Ii facuse un cuibusor la ea in dormitor unde ii oferea exact ce avea nevoie. Ce rost sa se intoarca?
Boală grea (Gabi)
Nu, serios, n-am amorţit. Am gâtul înţepenit de la ultima noastră şedinţă iar mintea să mă mai ţină o noapte, n-ar putea.Să te apropii c-un ceai şi-o lămâie aş vrea şi să-mi zâmbeşti (numai la asta mă gândesc şi la cât de frumoasă eşti).Nu, serios, nu mă doare nimic, Raza mea. Nu mai fugi la pastilărie chiar dacă acum îţi şoptesc răguşit, de fapt sunt doar gâtuit de emoţie că eşti bună cu mine, ce boală grea. Acum voi tuşi să n-auzi, picături de iubire iar tu du-te puţin mai încolo, să nu se ia.
Paradă verde (Carmen Negoiţă)
Ieri am fost cu Sebi la paradă. Ne-am vopsit pe faţă şi arătam grozav. A început însă ploaia, iar verdele a început să se prelingă de pe feţele noastre. Parcă aveam lacrimi de curcubeu. Vopseaua lui Sebi i-a intrat în păr, iar eu m-am frecat din greşeală pe faţă şi mi-a intrat verde din ăla în ochi. Doamna care ne colorase feţele spunea că iese la spălat. Dar n-a ieşit. Sebi a avut părul verde toată săptămâna, iar eu m-am ales cu o alergie care m-a obligat să înghit câteva pastile foarte amare.
Pastila de marţi (LeeDee P)
Când a lansat noua rubrică din ziarul local, “Pastila de marți”, s-a gândit că, în loc să se panicheze de cele trei ceasuri rele, cititorii se vor amuza de glumele si de vorbele lui de duh, reușind să treacă mai ușor prin rutina vieții. Inițiativa lui a avut succesul scontat și tirajul ziarului a crescut peste noapte. Până în ziua în care nevasta l-a părăsit luând și copiii, iar el a realizat că nici-o pastilă nu-l mai poate ajuta să-și învingă anxietatea, nici măcar propria-i pastilă de marți.
Dacă Viagra ar ridica şi moralul… (Victor)
– Ştii că s-a inventat Viagra pentru femei?
Ochii vii contrastau zâmbetul obosit. Atât mai rămăsese viguros în ea: privirea.
– Ştiu, iubito. Mi-ai mai spus bancul ăsta.
Îi întind pastilele, cu hotărâre. De data asta se lasă convinsă uşor.
– Ufff!… Cât timp trebuie să mai înghit prostiile astea? întreabă, aşezând paharul pe noptieră. Probabil ştie că boticul ei mă face să mă topesc de dragoste, dar trebuie să fiu ferm. Pentru ea. Pentru mine. O sărut pe frunte, îi aşez o şuviţă rebelă după ureche şi o întreb la rându-mi:
– Preferi chimioterapia?
Vraciul arab (Bogdan)
Supranumit “marele vindecator al Regatului”, Abdul Karim ibn Salit se foi in scaunul prea mare. In jurul lui, totul era mare. Sala de primiri a viceregelui era un enorm cub de piatra ornat cu piese de mobilier supradimensionate, menite parca sa micsoreze asteptarile celor care veneau aici. Asupra lui n-avea, insa, efectul scontat caci Karim se gandi ca putea sa-si dubleze tariful. Cand usa se deschise, el stranse la piept sacul in care tinea dintele de balena, perlele roz si pastilele de fildes.
Boala milei (Bogdan)
Trecusera cateva luni de la zilele-n care viceregele fusese el insusi. Napasta-l lovise pe neasteptate intr-o marti, la pranz. Un sclav il gasi atunci, ravasit, cu hainele sfasiate, plangand ca un copil in fata frumusetii unui trandafir din gradina palatului. Pentru vraciul curtii era evident ca-si pierduse cruzimea si asprimea. Unica sansa era un leac legendar bazat pe fildesul de unicorn, ouale de zana si pastilele de piatra lunara. Dar pentru asta trebuia chemat insusi marele vindecator arab.
Fiul farmacistei (Călin)
Maică-sa avea grijă ca dulăpiorul cu medicamente să conţină toate cele trebuincioase, fiindcă, vorba aia, nu se ştie niciodată. Iar el devenise vedetă printre copiii de la bloc pentru că era, mereu, pregătit. Nu-i plăcea să pună mâna pe pietricele, aşa că îşi încărca praştia cu medicamente. Nu era de colo să tragi cu piramidoane sau cu saprosane – joaca avea, astfel, o notă aparte. Cele mai faine încărcături rămâneau, însă, pastilele cu ulei de peşte; risipise kile de Omega 3 pe faţada blocului!
deocamdată neeligibile (mai mult de 55o de semne)
Dacă Viagra ar ridica şi moralul… (Victor)
club fix 500
Pilula albastră (Dan)
Pastile de timp (Ion Toma Ionescu)
Stilul cameleonic (LePetitPrince)
Gluma cu aspirina (Calin)
Pacientul (Anca V)
Pastila miraculoasă (Adela)
Cel mai vesel cuplu (Adela)
Boală grea (Gabi)
Paradă verde (Carmen Negoiţă)
Pastila de marţi (LeeDee P)
Lecitină (Victor)
Vraciul arab (Bogdan)
Boala milei (BOgdan)
Sper ca această posatre să-i intereseze, în orice caz, pe Ion Toma Ionescu, Victor, Dan, Bogdan, Adela, LePetitPrince, Carmen Negoită, Bianca Dobrescu, Omul negru, starsgates, sictireli, Cristian Dima, LeeDee P., Geocer, Ioan Bistriteanul, Gabi, Anca Vrînceanu, Simion Cristian, gabriela, Călin, Leo, Paul Gabor, ajnanina, Caligul, Cristian Lisandru, Iulian Tănase, Geanina Lisandru, Laura Driha, Serafim, Roxana Soare, Emilia, Strumfita cu esarfa
Roxana Soare va avea vernisajul expozitiei „Atunci cand desenele îmi spun povesti”, care va avea loc luni, 15 noiembrie, de la ora 19.00, la sala de lectura a teatrului Act din Bucuresti, de pe Calea Victoriei 126.
Vă invit luni, 15 noiembrie, la ora 19.00, la vernisajul expozitiei “Atunci cand desenele imi spun povesti”!, a prietenei noastre Roxana Soare.
„A venit timpul sa urc pe pereti doua colectii de desene noi noute: Cuvinte ascunse si Atunci cand desenele imi spun povesti”, mi-a scris Roxana.
Vernisajul va avea loc la Sala de Lectura – Ceainaria Teatrului ACT (Calea Victoriei nr. 126, etajul 2, Sector 1, Bucureşti). În afară de desene, de prezenta sarmantă a Roxanei, evenimentul va fi asezonat cu „ceaiuri aromate, prajiturele delicioase si muzica buna”.
Expozitia va fi deschisă până în 23 decembrie.
A, si încă ceva. Iată cum se încheie mesajul Roxanei: „Vă astept cu multa bucurie si cu desene miniaturi cadou!”
Vă invit să votaţi PA-urile etapei Frică ( le găsiţi aici) din cadrul concursului de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon.
Întrucât sunt 19 PA-uri în sondaj, fiecare arbitru/computer are dreptul la câte patru voturi.
Anunţaţi-vă prietenii! 😉
Deadline: joi, 11.30.
Dacă mai sunt probleme legate de numărul de semne (se poate ajusta până la încheierea sondajului, în caz că difreenţele faţă de „fix 500Î sunt foarte mici) sau alte modificări în PA-uri, spuneţi-mi aici, vă rog. E posibil să mai fie erori: am lucrat foarte printre picături.
Am primit dovada de la Victor. Diferentele fata de clasamentul (încă) oficial sunt minime si, practic, fără efect în clasamentele de etapă, respectiv general (înainte de slash e numărul de voturi luat în calcul de mine, după slash cele de la momentul print screen, care nu e nici el chiar-chiar .
1. Linie de cod 116v/108v
2. O ţigara aprinsă 114v/101v
3. De după… 90v/81v
4. Aici e Bucureşti! 62v/62v
5. O ultimă… 36v/36v
6. Ar vrea să facă dragoste 35v/35v
Au mai primit voturi
Un moft 33v/33v
Un sfârșit e un început 21v/21v
O ţigară maronie 19v/19v
Fumatul. O abordare carteziană 13v/13v
Tigara de după oră 13v/12v
“Mai tare ca moartea” 13v/13v
Cafeneaua de vicii 10v/10v
Famous blue raincoat 9v/9v
Noaptea misterelor 9v/9v
Actrita 6v
Grisine 5v/5v
Angajamentul 3v/3v
Practic, dacă am oficializa print-screenul, cativa autori, putini, ar pierde niste puncte în clasamentul general. Este vorba de cei de pe podium, care ar intra într-o categorie inferioară de bonusuri, astfel:
Victor – bonus de 10p în loc de 11p
Ion Toma Ionescu – bonus de 10p în loc de 11p
Adela – bonus de 8p în loc de 9p
În acelasi timp, cf propunerii lui Dan (care ar fi însă un gentleman agreement fără un suport real vădit – trendul voturilor de după deadline i-a fost favorabil lui ITM, deci putem aproxima că la deadline situatia din clasamentul de etapă nu era diferită de cea luată în calcul), Ion Toma Ionescu ar urma să primească, pentru clasarea pe locurile 1-2, 10p, cu 2p mai multe decât cele cuvenite locului al doilea.
Una peste alta, apreciez că e mai sănătos să lăsam lucrurile asa cum sunt, respectând principiul de a lua în considerare situatia cea mai avantajoasă pentru fiecare participant la concurs.
Dar, până la urmă, lucrurile astea, care par mai complicate decât sunt, contează mai putin. În câteva minute voi publica PA-urile primite deja pentru etapa în curs; sper ca asta să-i impulsioneze pe cât mai multi autori să scrie. Baftă!
Coadă la o florărie din Bucuresit, aflată lângă statia de metrou Pipera, în după-amiaza zilei de 8 noiembrie 2010, ziua Sfintilor Mihail si Gavril. FOTO (cu telefonul): Călin Hera
Dacă n-ai fi stiut, azi, că e vreo sărbătoare, tot ti-ai fi dat seama. M-am aflat în această situatie, trecând de două ori pe lângă florăria de la gura statiei de metrou Pipera din Bucuresti. Prima oară, dimineată, la ora 10.20. A doua oară, un pic după prânz, cam pe la 14.00. Abia a doua oară m-am mirat ceva mai mult. De ce-or sta oamenii ăstia la coadă? (I-am si fotografiat).
Asa mi-a picat fisa. Azi e ziua sfintilor Mihail si Gavril. Cum ziua încă nu s-a terminat, mă grăbesc să le urez La multi ani Mihaelelor, Gabrielelor, Mihailor si Gabrielilor pe care îi cunosc sau, dacă nu-i cunosc încă, pe care îi voi cunoste. Si sunt multi si dragi mie!
Sper să primească florile virtuale si Gabi, g1b2i3, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena, Mikael Eon, Mikka, Mihai Pintilie, Angela Ribus.
Dragii mei,
înainte de a publica clasamentele, se cuvine să anunţ tema pentru palonul 6, inspirată din PA-ul care a câştigat etapa a 5-a (Linie de cod, autor Victor).
Aşadar, vă invit să scrieţi, până marţi, 23.00, PA-uri despre
Frică
Baftă!
Iată PA-urile:
Vânzătorul de ghilotine (Victor)
– Ţi-e frică?
Cuvintele scuipate printre buzele subţiri aproape că-şi pierdură sensul.
– Nu!
– O să-ţi fie!
Se întoarse cu spatele rupând contactul vizual. Simţi fluxul de frică forţându-i sinapsele în momentul în care bătrânul, lipsit de hipnoza ochilor galbeni, realiză ceea ce se va întâmpla. Auzi şfichiuitul funiei scăpate din mâna bătrână. Văzu reflectându-se pe pământ sclipirea lamei ghilotinei în lumina apusului. Simţi în tălpi vibraţia capului căzând cu zgomot sec pe pământ. Frica – gândi negustorul – cea mai stabilă monedă din univers.
Frica de răgaz (Dan)
O nouă fobie? Nici vorbă, doar o problemă de autocontrol; am rezolvarea de la un rabin întâlnit cu mulţi ani în urmă la Ierusalim:
Sunt în mare pericol cei care îşi închipuie că nu au niciodată timp pentru nimic, nici măcar pentru ei înşişi. E elementar: pur şi simplu pui jos târnăcopul, stiloul, sapa, microfonul, drujba, stetoscopul, tastatura (sau orice alt instrument foloseşti în acel moment) când sună sirena imaginară de început de siestă şi-ţi spui: “Gata deocamdată; mai fac după.” Şi pleci.
Trei frici (Călin)
– Stai!, a strigat Dan. Autobuzul, care oricum abia se târa, a oprit. Dan i-a făcut semn şoferului să deschidă uşa. Am pus glonţ pe ţeavă. Zgomotul l-a înţepenit pe şofer, care a stat aşa, băţ, până când Dan a cercetat autobuzul pe dinăuntru. I se păruse c-a fost un cutremur lung, aşa i-au tremurat picioarele. Abia după ce Dan a făcut semn că e OK m-am lăsat şi eu moale, pe vine, sprijinind ZB-ul de gard. Dacă strănuta şoferul, iar eu, crezând că e vreun gest ostil, îi trimiteam un glonţ în cap?
Sobolanul alb (Ion Toma Ionescu)
Ieşisem din somn.Trecuse primejdia, pierii şi nelegiuirea crimei, sau trãdarii, ce o fi fiind. Imaginile de groazã dispãruserã, doar golul acelor clipe apãsa mut. Oare ce sãvârşisem? memoria surescitatã nu mã ajutã. Voiam sã uit? nu eram prea sigur. Pastilele medicului de la LSM, dupã saptãmâni de nesomn, parcã mã trãgeau într-un loc mâlos din care mã zbãteam sã ies simţind cã mã acoperã frica. Când şi când, şobolonanul acela mare alb mã fixa din oglindă, mustrãtor, dincolo de pragul realitãţii.
Vanatoarea (Bogdan)
Funia harponului se intinse – o coarda de arc gata sa plezneasca – inclinand barca la tribord.
”Demonul vrea sa ne traga in adanc!” Oamenii lui stiau să recunoasca semnele unei scufundari de adancime si era clar ca asta incerca sa faca prada lor. “Funia va rezista și monstrul trebuie sa se-ntoarca la suprafata, sa respire!”. Realiza insa ca acest gand nu venea atat din experienta acumulata cat si din nevoia de a se-mbarbata intr-un moment in care mirosul intepator al fricii devenise foarte real.
Şi plecă (Adela)
Închise ochii. Mâna sa mică se acundea în palma lui, ca un porumbel speriat, aşa cum se întâmplase mereu. Se gândi la toate minunile din viaţa ei, la urcuşuri şi coborâşuri, la tot ce a însemnat viaţa lor împreună. El o privea cu aceeaşi ochi albaştri, ca în prima zi. Cu cealaltă mână îi mângâia părul încărunţit. Pe patul de spital, părea atât de mică şi de fragilă! Nu putea să o lase să plece! Nu acum şi nu aşa. Ea deschise ochii şi-i şopti, zâmbindu-i: “ Nu plânge, nu-mi este frică!” Şi plecă.
Revelatie (LePetitPrince)
Statea zgribulit intr-un colt al pesterii fiindu-i frica de focul care ardea in apropiere. Mai tarziu, de frica sa nu inghete, a cutezat, s-a apropiat, si s-a incalzit atat de bine incat l-a luat somnul. A visat ca in jurul focului se adunasera unii care mancau din ceva rotund. Ii era foame si frig si se aseza pe glezne mai aproape de foc, cand, descoperi chiar la picioarele lui, mai multe obiecte rotunde cu resturi de mancare in ele. Ar fi mancat dar n-a facut-o, de frica. Prea duhneau a E-uri!
De ce ti-e frica nu scapi (LePetitPrince)
Si-l imagina delicat si cu o mare inteligenta a simturilor – pentru ea, era calitatea care conta cel mai mult la un barbat. S-a intamplat sa-l intalneasca si sa aiba acelasi drum. Au flecarit, s-au oprit la tarabe, el s-a aplecat sa vada ceva, ea i-a pus o mana pe umar tragand usor, sa vada, chipurile, mai bine. Au continuat drumul fara sa se atinga, facand fata unei atractii irezistibile. Aflata ca intr-o transa placuta, trairea femeii era totusi umbrita de o teama: sa nu se trezeasca din somn.
Jurnalul unui bebe (Carmen Negoită)
De ziua mea l-am primit pe Urs. Îmi place să-i mestec urechea şi să-l umplu de salivă, iar dacă mama îl ia în braţe se umple de bale pe faţă. Îmi mai place să-l arunc pe Urs din pătuţ noaptea şi apoi să plâng până când mami îl ridică şi mi-l dă. Fac asta doar ca să mă amuz. Mami n-are voie să doarmă. Ea trebuie doar să-mi dea să mănânc şi să-mi schimbe scutecele. Acum nu-i mai este frică să-mi facă băiţă. Azi sunt foarte ocupat cu mama, sunt hrănit la ora 9, apoi dau aerul afară, iar apoi voi încerca să fac câţiva paşi prin sufragerie.
Dragă Dumnezeu… (Adela)
“Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de bau-bau!”
Stătea cu năsucul lipit de geamul mic şi aburit şi privea copiii din curte, care ţopăiau veseli şi cântau cât îi ţinea gura. Îşi dorea atât de mult să fie acolo, să se învârtească până ar ameţi şi să strige că nici ei nu-i este frică de bau-bau! Dar… îi era. Îşi făcuse loc în sufletu-i, odată cu plecarea părinţilor şi sosirea ei aici. Se simţea singură şi speriată. Strânse la piept păpuşa mică şi începu o nouă scrisoare: „Dragă Dumnezeu, ştiu că…”
Din disperare mâncăm si pământ (Bianca Dobrescu)
îi aruncaseră cinzeci de bani din milă, ea se uita chiorâș, drăcuia și se comporta mai ceva decât un ins ce decupează articole din ziar și le pune la presat în borcane din coji de lămâi contaminate(cu toate că sună prea aiurea). se simțea pierdută, nu avea cu ce naibii să-și hrănească plozii, cu ce să plătească chiria, nici măcar nu putea bea o țuică fiartă și ronțăi un covrig acum de sărbători, nu voia să le vadă fețele micuților când moșul nu le va aduce decât niște zdrențuri căpătate. plânge.
Screte (Carmen Negoită)
A aşezat florile pe mormânt şi a întins mâna pentru a mângâia placa de la căpătâi, dar, când degetele au atins piatra rece, a auzit un zgomot în spatele ei. S-a întors, aşteptându-se să dea nas în nas cu un străin, fiindcă aproape îi simţea respiraţia în ceafă. S-a uitat în toate direcţiile. Doar copaci cât vedeai cu ochii. Indiferent cine fusese, plecase în grabă. I s-a făcut frică şi a luat-o la fugă, întorcând capul pentru a se asigura că nu-i urmărită. Simţea că urmărise un secret, iar acum secretul o urmărea.
Omul negru (Petra)
Se auzea mingea cazand. Buf, buf si intr-un final un plescait. Copiii au ridicat capacul si in jos se vedea haul. Ii cuprinse frica, dar era singura minge din cartier. Daca nu se duceau dupa ea iar asteptau 2 ani sa vina Ionut din Spania. Victor s-a repezit in casa si a adus chibrituri. Se gandeau ca la cate prostii au facut, dusul in subsol nu putea fi mare lucru. Asa ca au coborat pe scara. Piciu a aprins un chibrit, iar in secunda cat s-a facut lumina au inteles de ce trebuia sa le fie frica.
Freamătul pădurii (Ion Toma Ionescu)
Mã târãsc sã aprind lumina, mã liniştesc puţin şi scriu precipitat pe un colt de paginã visul, poate reuşesc sã-nnod firele. Cunosc odaia. Din spatele meu se ridică din aşternuturi un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, numai că frica mă opreşte să-i citesc privirea. Ţaţa, mătuşa-mea, murise de mult, stãpânea situaţia. Silueta ei de femeie tanãrã, cum n-o apucasem, mult mai înaltã îmbrãcatã în negru se scurse afarã pe uşã şi un timp ascultã în marginea gardului, freamãtul pãdurii.
Mie când mi-e frică…fluier (starsgates)
Îi era frică de întuneric. Simţea când era singur, cum gheare ascuţite vor să-l înşface de ceafă. În acele momente o lua la goană şi nu se oprea decât atunci când ajungea în mijlocul bucătăriei. Uşa în asemenea ocazii era trîntită cu putere. Doar lumina caldă din bucătărie şi glasul bunicii îi mai domoleau frica.
– Ho, că doar nu năvălesc tătarii, spunea bunica.
– Dar mi-e frică, scâncea băieţelul.
– Fluieră dacă ţi-e frică, îi spuse bunica .
A descoperit astfel cum să alunge frica. Fluiera!
În joacă (Victor)
Îşi amintea ziua în care scăpase de proteze de parcă a fost ieri. „Vrei să joci?” îl întrebase Gelu de pe malul opus al gârlei, ispitindu-l pe terenul de fotbal. Îşi amintea cum încuviinţase din cap înghiţind în sec, cum îşi alungase frica uitând, că nu-l lăsau să joace pentru că „ne încurci”, cum cârja îi alunecase. Îşi amintea ultimul lucru pe care-l văzuse înainte ca întunericul să-l cuprindă – cerul albastru prin apa rece ca gheaţa. Când se trezise, vocea medicului spunea ceva de leziuni la coloană, iar lângă pat era un scaun cu rotile nou.
Comoara (Bogdan)
Pipaia treptele de piatra in timp ce ochii i se obisnuiau cu intunericul. “Blestemat fie negustorul de lampi!” isi scrasni printre dinti in timp ce-si continua coborarea. Aici jos aerul era uscat si rece ca vantul noptii in desert. Auzi un zgomot si se opri incercand sa strapunga intunericul cu privirea. Se-ndoia ca animalele ar fi putut patrunde pana aici dar sunetul persista. Cand vazu cele doua picaturi sangerii de lumina privindu-l si ii simti dogoarea rasuflarii pe fata stiu ca era deja prea tarziu sa-i mai fie frica.
Sfarsit de primavara (Sictireli)
Era marinar de cursa lunga. Cand se dezlegau apele de gheturi se intorcea. Intra pe usa casei aplecandu-si usor capul.
Bunicule, ii spuneam sarindu-i in brate, tu esti puternic si alb ca ciresul din fundul curtii. Cand infloreste, eu stiu ca vii acasa. Nu-i asa ca ciresii nu mor niciodata?
Cu mana lui aspra mi-a alungat de pe frunte norul de frica ce-mi intuneca privirea.
Copile, va veni o vreme cand copacul nu va mai exploda in flori.
In primavara urmatoare ciresul a refuzat sa mai infloreasca.
Fugarul (Cristian Dima)
Alergă fără să ştie încotro, călcând şiroaie de apă rece, ascunse sub pâlcuri de iarbă. Spera să ajungă spre pădure şi să găsească un loc unde să nu fie descoperit. Simţea frica prin burboane reci de transpiraţie ce îi se prelingeau pe frunte şi tresărea la cel mai mic zgomot ce semăna a tropote de cai. Se împiedecă de un muşuroi de cârtiţă, iar când dădu să ridice privirea, inima i se opri. Un războinic ce purta zale grele de fier şi o spadă lungă i se arătă. Nu te speria, te voi proteja eu de soldaţii romani. Urmează-mă!
După deadline
Memento (LeeDee P)
Se sculase cu două ore înainte de a pleca la firmă. Postul ei de PR îi cerea să fie mereu aranjată, zâmbitoare și hotărâtă. Avea nevoie de ceva timp ca să facă duș, să-și usuce și să-și coafeze părul și, bineînțeles, să folosească cu mare artă, toate articolele cosmetice, de firmă, pentru care cheltuia o grămadă de bani. Înainte să iasă pe ușă, se privi în oglindă să-și admiră opera. Se înfioră: în spatele chipului ei de femeie distinsă, aparent tânără, simți cum își face loc frica de bătrânețe…
Clubul Fix 500
Frica de răgaz (Dan)
Trei frici (Călin)
Vânătoarea (Bogdan)
Si plecă (Adela)
Revelatie (LePetitPrince)
De ce ti-e frica nu scapi (LePetitPrince)
Din disperare mâncăm si pământ (Bianca Dobrescu)
Omul negru (Petra)
Sobolanul alb (Ion Toma Ionescu)
Freamătul pădurii (Ion Toma Ionescu)
Sfârsit de primăvară (Sictireli)
Memento (LeeDee P)
Afli că Sandu ţi-a trimis un joc electronic de şah. Un computer incredibil, care joacă şah pe nouă niveluri. Mutările sunt comunicate de intersecţia ledurilor care luminează, roşu. E fabulos, abia aştepţi să ajungi acasă, de revelion, să-l încerci.
Până atunci, te mulţumeşti să joci şah prin corespondenţă cu câţiva prieteni, aflaţi şi ei în armată care pe unde. Te mulţumeşti să joci în gând şi asta îţi dă un soi de superioritate faţă de camarazi.
Dar, deodată, îţi aminteşti de civilii de la fermă: oameni foarte simpli, rudimentari, aproape primitivi, murdari, care vorbesc tare, agramat. Nu dai doi bani găuriţi cu pistolul mitralieră pe ei. Şi, totuşi, doi dintre ei, doi din nouă!, joacă şah extraordinar! „Să-mi explice cineva ce înseamnă asta!”, aproape strigi.
Dragii mei,
Am ales tema etapei a cincea a concursului de proza arhiscurta „Cinci săptămâni în palon” pornind de la PA-ul câstigător, „Acoperisul cerului”, scris de Ion Toma Ionescu. Tema cea noua este:
Tigara
Deadline: joi, 23.59. Baftă!
Urmează PA-urile:
Grisine (LePetitPrince)
In jocul „de-a doamnele” stateau picior peste picior si beau cafelute din cescute mici. Vizitele se tineau lant si fetitele faceau broaste in burta de atata „cafea”. Dupa ce una dintre fetite a mers in vizita, de-adevaratelea, la matusa ei care fuma ca un turc, jocul s-a schimbat putin: in manutele grasute si fragede aparusera tigari, caci „doamnele” spuneau ca nu merge cafeluta fara o tigara buna. Pesemne ca erau foarte bune de vreme ce dupa cateva fumuri nu ramanea nici macar un muc de tigara.
Un sfârșit e un început (Bianca Dobrescu)
Îmi întinzi o țigară conștiincios, cu degetele pe care mai târziu le vei afunda în mine, în timp ce fumez vicios, trag totul din tine, te fărâmi în pumnii mei fierbinți, în carnea trupului meu, îmi ești sfârșitul adâncit în pori.
Și viermuim schițând un zâmbet, undeva la două minute, pe canapele roase la margini de pisici, acum, cuminți. așteptăm cancerul. ne va îmbrățișa sufocant, ne va spune cât i-am lipsit, de când ne aștepta și despre pactul său luciferic. vom rânji. va fi un menage a trois.
Linie de cod (Victor)
– Mi-e frică…
– Nu are de ce… Apuci de ştecher şi-l scoţi din priză.
– Mi-e frică! repetă răstit.
– De ce ţi-e frică?
– Că o să mor…
Se lăsă pe spate în fotoliul cu servosuspensii şi privi îndelung la maşina antropomorfă din faţa sa. Ventilatoarele lucrau la regim maxim pentru a răci procesoarele inundate de… frică. Îşi aprinse o ţigară denicotinizată şi se lăsă copleşit de implicaţiile descoperirii. Reuşise. Spărsese în sfârşit nenorocitul de cod al emoţiilor. Crease prima maşină cu sentimente!
Famous blue raincoat (Petra)
E o dimineata friguroasa, intru in bucatarie si aprind aragazul. Deschid geamul, iar in fata ma izbeste gerul. Dau drumul la muzica, Leonard Cohen – iluzia de a nu iubi niciodata prea mult. Ma asez langa geam si imi aprind o tigara. Prima tigara din zi e cea mai placuta, o incantatoare senzatie de fum si risipa, de singuratate.
“I thought it was there for good so I never tried”. Nu ma voi casatori niciodata. Nu e tragic. E doar viata in sine, caci sunt precum tigara, ard numai daca tragi un fum.
Un moft (Bogdan)
”Sunteti sigur, my Lord?”
”Absolut. Dar vezi sa fie de marfa buna din Indiile de Vest. Si sa nu fie uscate.”
Norocul era de partea lui caci a doua zi gasi in port o corabie abia sosita din Antile, iar capitanul ii vandu la pret bun o cutie-ntreaga. Intors in Turn, Alfie rasufla usurat cand Lordul isi aprinse numaidecat trabucul savurandu-l aproape cu erotism. Sentinta fu executata la scurt timp dupa aceea. Cand lama cazu, Alfie se gandi doar ca ultimul trabuc al Lordului nu fusese taiat ci muscat.
O ultimă… (Adela)
Stătea pe prispa casei bunicilor, gândindu-se la ceea ce lăsase în urmă. Acum câteva zile, viaţa ei era perfectă: era cu bărbatul ideal, avea job-ul dorit şi nu-i lipsea nimic. Dacă cineva i-ar fi spus că toate acestea se vor sfârşi într-o singură clipă, i-ar fi zis că e nebun. Se simţea ca şi cum ar trăi un coşmar din care nu putea ieşi. Ar fi vrut să plângă, dar avea ochii uscaţi. De la radioul vechi, se auzea: O ultimă ţigară, uitată într-un colţ pe etajeră. Îşi aprinse şi ea una. Era ultima.
Fumatul. O abordare carteziană (Dan)
Se dă un fumător şi se presupune că mistuie 20 de ţigări pe zi, vreme de 50 de ani. Aplicaţi un algoritm simplu şi veţi obţine câteva rezultate surprinzătoare:
* Pachetele folosite, puse unul peste altul, formează un “turn” de 365 metri. Mai înalt decât Tour Eiffel şi aproape cât Empire State Building.
* Un astfel de furnal biped fumegă, cumulat, aproape 3 ani şi jumătate.
* Cap-coadă, va transforma în scrum aproape 19 kilometri de tutun rulat estetic, în foiţă fină, la o lungime activă de 5 cm.
O ţigara aprinsă (Ion Toma Ionescu)
După un whiski bun la o gazdă perfectă, aluneci la vale pe acoperisul lumii şi te pierzi în rotocoale de fum şi filozofări inutile. Ce-a fost viaţa ta?
Puţin înainte de-a muri tata, aşteptam înfrigurat prima lecţie adevărată în spatele casei. Văr’miu Cornel întârzia cu ţigara unde o avea ascunsă. Am scăpărat chibritul în mijlocul căpiţei de fân să-mi încălzesc mâinile. Flăcări jucăuşe se căţărau tot mai înalt. Era o dogoare plăcută. Pala de fân pregătită să înăbuşe focul ardea şi ea în mâna mea.
Tigara de după oră (Geocer)
– Deci, concluziona profesorul, din ceea ce am discutat pana acum sper ca ati retinut efectele nocive ale fumatului asupra sanatatii si a vietii. Asa cum se spune, fiecare tigara fumata scurteaza viata cu cate un minut, in acelasi timp constituind un cui in plus la cosciugul fumatorului. Si acum, poftiti in pauza.
Incheindu-si prelegerea, profesorul isi lua catalogul sub brat si o porni spre cancelarie. Pe drum, scoase pachetul din buzunar, isi aprinse o tigara si incepu sa traga din ea cu nesat.
Aici e Bucureşti! (Victor)
Bătrânul se uita confuz la plasator.
– Apoi io tot nu pricep care-i baiu’…
– Trebuie să stingeţi ţigara! repetă angajatul cinematografului mai apăsat.
– D’apoi la noi în comună se fumează la matineu…
– Aici e Bucureşti! replică tânărul, zeflemitor. Nu e voie.
Bătrânului nu-i scăpă tonul de superioritate din vocea „flăcăului cu lanternă”. Se ridică hotărât şi porni cu pas domol dar cu o atitudine demnă spre ieşire. Cu ţigara iţindu-se pe sub mustaţa îngălbenită, murmură:
– Nişte ţărani!… şi ieşi.
Cafeneaua de vicii (Cristian Dima)
Mă îndrept spre cafeneaua mea cu vicii. Acolo uşa îmi este mereu deschisă. Stau la aceaşi masă, în colţ, sub fereastră. Aştept. Te aştept. Dintodeauna. Azi beau cafeaua fără zahăr, căci viaţa mea e dulce. În schimb, am să pun un zâmbet, iar picăturile de lapte le înlocuiesc cu stropi de speranţă. Trag pătimaş din ţigară, pentru că în loc de tutun e chipul tău şi vreau să îmi pătrundă adânc în suflet. Sunt un vicios, iar viciul meu e iubirea de tine. Te aştept în colţul meu, răbdător şi liniştit.
De după… (Adela)
Privea la femeia goală de lângă el. Îi mângâia, cu ochii, formele delicate şi urmărea jocul, abia imperceptibil, al sânilor în mişcarea pe care le-o dădea respiraţia-i liniştită. Adormise. Păru-i negru se răvăşise pe pernă, într-un mod ce i părea foarte sexi. O înveli cu cearceaful şi se ridică de lângă ea, întinzându-se după pachetul de ţigări de pe noptieră. Ţigara de după era întotdeauna cea mai bună. Rotocoalele de fum se ridicau leneşe spre tavan. Se simţea bine. Zâmbi complice lunii pline.
Angajamentul (Sictireli)
In incaperea insalubra soarele lingea hulpav mucegaiul de pe pereti. Lumina lampii amintea de scuipatul laptos aruncat de un betiv pe peretele garii. Pe obrazul celui din fata sa umbrele estompau loviturile primite. Omul cu fruntea lata isi aprinse o tigara ieftina. Ii trimise fumul inecacios in ochi. Trezit din transa Onofrei se trase indarat speriat. Linistit ca apa dintr-o balta statuta isi aranja haina pe umeri si-l intreba domol: Colaborezi cu noi sau ii las pe baieti sa-si continue treaba?
Actrita (Anca V)
Era in cabina intunecata si cam stramta. Urma sa urce pe scena. Stinse tigara, storcind-o pe fundul scrumierii. Amprentele buzelor sulimenite cu ruj erau ca niste zig zaguri sangerii. Cu o mana tremuranda tinea scenariul piesei si cu cealalta se straduia sa stinga scanteile incapatanate care licareau. Gongul batu a treia oara. Stranse corsetul, isi potrivi palaria cu pene si isi goli in ultima instanta plamanii de fumul alburiu, incat o facu sa tuseasca. Urma sa isi joace rolul femeii pasionale.
Noaptea misterelor (Carmen Negoita)
Aş fi vrut să nu trec pe sub poarta gotică stranie, pe cărarea bătătorită de normanzii călare, care fluturau sălbatic capetele ţăranilor înfipte în vârful săbiilor ridicate. Copacii păreau să ascundă şi mai multe secrete în puterea nopţii, pe care nu erau dispuşi să mi le dezvăluie. Ajunsă în faţa castelului, mi-am lipit faţa de fereastră. După tot misterul, nu ştiu ce speram să văd, un mare secret, o sectă de nebuni, cadavre, o chestie ciudată legată de sex. Orice altceva, în afară de o ţigară încă fumegândă uitată pe un colţ al şemineului.
Ar vrea să facă dragoste (Călin)
I-a apărut dintr-o dată în faţă, mai frumoasă ca în orice închipuire. „Hei”, a oprit-o, „te iubesc de când te-am văzut prima oară, iartă-mi tupeul, care mă uimeşte şi pe mine, dar 10 ani de iubire anonimă mă fac indraznet”. „Si eu te-am remarcat, dar, cum nimeni nu ne-a făcut cunoştinţă, n-am indraznit”, zice ea şi adaugă: „As vrea să facem dragoste”. Mâna ei atinge mâna lui. Atingerea îl arde atât de tare încât se trezeşte. Ţigara lasă o ultimă dâră de fum. Şi scrum pe degetele domnului Lică.
O ţigară maronie (Călin)
Autobuzul de Bucureşti pleca abia peste două ore. Ce poţi face două ore în autogara din Giurgiu (noiembrie 1993)? Nici lătratul câinilor n-are haz. Am dat roată şi rasroata tarabelor cu turcisme, apoi am cumpărat un pachet de ţigări (More). L-am desfăcut, am scos o ţigară maronie, am potrivit-o între buze. N-ai un foc?. Soldatului din faţa mea nu-i trebuia doar un foc, ci şi o ţigară. AMR 100, m-a lămurit. Am uitat de plictiseală. I-am dat lui pachetul de ţigări. Oricum, habar nu aveam să fumez.
“Mai tare ca moartea” (LeeDee P)
Era îndrăgostită până peste de cap de bărbatul cu mustață și pălărie, care trecea zi de zi, pe lângă ele, să vadă ce mai fac și să le servească cu apă proaspătă, dacă aveau nevoie. Cu atât mai profundă era lupta ei lăuntrică, atunci când își dădea seama cât de mult rău îi poate face omului iubit, nicotina din țigaretele ei atât de fine… Într-un târziu, dragostea învinse instinctul de supraviețuire, frunza de tutun încetă să se mai hrănească și câmpurile din jur se mistuiră (sub soarele nemilos).
neeligibile (depăsesc cele max. 550 de semne) – deci nu pot fi votate dacă nu „se încadrează”, până la deadline, dar primeste oricum punct în clasamentul general
O lume mai bună (Vania)
În fiecare 31 Mai domnul plutonier-major Onici este indispus, dată fiind dictatura pe care încearcă s-o instaureze nefumătorii, dar anul acesta decise să se opună şi, prin mijloace specifice, să deprindă un nefumător cu nobilul obicei al inhalării de tabac. Subiectul, un tânăr destul de fragil, cedă după câteva minute, ajungând până spre seară să facă şi cerculeţe.
Acţiunea s-a desfăşurat sub sloganul: „Cine n-a fumat Camel/Este clar că e tembel!”, adresându-se în special tinerei generaţii, în speranţa unui viitor decent, în care tutunul să fie recunoscut ca o necesitate, iar nu un simplu capriciu.
Nu stia ce o enerva (Mailman)
Nu stia ce o enerva mai tare zgomotul chibritului ce se aprindea sau fumul ce va sa vina in scurt timp.Se scula incet din pat si se duse spre geamul inghetat.Acum stia ca tusea prelunga din capatul patului era cea mai enervanta.O auzea toata ziua de cand Toader a cazut la pat cu plamanii strapunsi de silicoza.Aprinse lampa si se duse afara dupa lapte.Cand se intoarse isi arunca privirea spre pat.Firul de fum al tigarii se inalta drept spre tavan. Isi facu cruce si spuse:”Toadere,te-o saturat Dumnezeu de dohana”Lua chibritul si ii aprinse lumanarea.
Zgomotul chibritului (Şerban)
Nu stia ce o enerva mai tare zgomotul chibritului ce se aprindea sau fumul ce va sa vina in scurt timp.Se scula incet din pat si se duse spre geamul inghetat de frigul timpuriu de noiembrie.Acum stia ca tusea prelunga din capatul patului era cea mai enervanta dimineata.De fapt o auzea toata ziua de cand Toader a cazut la pat cu plamanii strapunsi de silicoza.Aprinse lampa si se duse afara dupa lapte.Cand se intoarse isi arunca privirea spre pat.Firul de fum al tigarii se inalta drept spre tavan. Isi facu cruce si spuse:”No Toadere,te-o saturat Dumnezeu de dohana”Lua chibritul si ii aprinse lumanarea.
Fix 500
Grisine (LePetitPrince)
Linie de cod (Victor)
Famous blue raincoat (Petra)
O ultima… (Adela)
Tigara de după oră (Geocer)
Aici e Bucuresti! (Victor)
O tigara aprinsa (Ion Toma Ionescu)
Un moft (Bogdan)
Cafeneaua de vicii (Cristian Dima)
De după… (Adela)
Angajamentul (Sictireli)
Ar vrea să facă dragoste (Călin)
O tigara maronie (Calin)
Actrita (Anca Vrinceanu)
Fumatul. O abordare carteziană (Dan)
„Mai tare ca moartea” (LeeDee P)
Un sfârşit e un început (Bianca Dobrescu)
Iată o fotografie rară*: Remus Suciu, alături de fotografiile lui (cele expuse la Deva!).
Remus Suciu, în mijlocul expozitiei „Lumea văzută prin lentile”, Deva, 29 octombrie 2010. FOTO: Ciprian Iancu
* De obicei, artistii fotografi apar foarte rar în cadru, desi se află peste tot.
Dragii mei,
vă recomand o super expozitie de fotografii, la Deva, la Galeriile de artă Forma (lângă piată).
Expozitia se deschide mâine, vineri, 29 octombrie, si va fi deschisă timp de zece zile.
Alături de prietenul meu Remus Suciu expun alti patru fotografi: Mihai Panaitescu, Ovidiu Ratiu, Petrisor Craciunoiu, Eduard Vandras.
Afisul expozitiei Lumea văzută prin lentile a cinci artisti fotografi din Deva
Am aflat că lucrările lui Remus pot fi achizitionate. Dacă as fi prin Deva mâine m-as grăbi să cumpăr măcar o lucrare (stiu, negociază pretul la sânge, dar m-as descurca eu cumva), pentru că as avea, astfel, prilejul să pun pe unul din peretii de acasă ceva cu adevărat valoros.
Tema celei de-a patra etape (una care va fi destul de scurtă) este inspirată din PA-ul care a câstigat etapa La Vale, La Valeria, autor Ion Toma Ionescu.
Asadar, scrieti până sâmbătă, 30 octombrie, ora 23.00 si postai PA-urile aici.
Tema etapei: Acoperisul
Iată PA-urile
Impediment (LePetitPrince)
Partea lui cea mai de sus sclipea in soare, de fapt la orice iluminare mai puternica. El nu ar fi vrut sa iasa astfel in evidenta, de aceea purta o sapca trasa pe frunte, care ii preschimba aerul lui obisnuit, de om cumsecade, cu un aer strain, parte smecheresc, parte imatur. Dar altul era impedimentul: acoperamantul nu mai lasa sa se vada intensitatea ochilor lui caprui-inchis care straluceau permanent, semn neindoios de inteligenta. Norocul ei a fost ca l-a intalnit vara, intr-o zi caniculara.
Iscoada (starsgates)
Căldura din casă o moleşise. Mama îi spusese să fie cuminte şi să se culce dacă vroia ca Moşul să-i aducă ceea ce-şi dorea; o păpuşă.
Dar de unde ştie Moşul cât a fost ea de cuminte? A întrebat-o şi pe mama şi ea i-a povestit cum Moşul are o mulţime de ajutoare care îi povestesc totul, despre fiecare copil în parte.
Dar ea nu văzuse până acum nici un pitic cât de mic care s-o urmărească.
Hmmm, dar ce-o fi pe acoperişul de la casa vecină?
O luminiţă roşie. O fi luneta Moşului! Aha, deci aşa ştie el!
În locul potrivit, la momentul potrivit (Victor)
– Da, conacul ăla de la Valea Seacă. Ăla cu acoperiş în turnuleţe. Aurul boierului Filimon e ascuns în pod. Scrie clar în hrisoave. Şi ştii ce? Casa e de vânzare. La un preţ de nimic…
Nu mai auzi restul discuţiei celor doi străini ce se îndepărtau printre rafturile magazinului. Dar era suficient. Scoase mobilul.
– Alo, Mircea?
– Cosmin? N-ai mai dat niciun semn de la moartea tatei…
– Taci şi ascultă. Ai scos la vânzare casa veche a bunicilor?
– Da.
– Să nu cumva s-o vinzi. Îţi explic când ajung.
Discipolul (bogdan)
La prima geana de lumina isi incepuse antrenamentul impreuna cu ceilalti elevi. Toata dimineata a muncit din greu incercand sa se pregateasca pentru examenul final. Momentul in care urmau sa le fie testate cunostintele dobandite in nobila arta a magiei era aproape. La un semn, gongul suna cu putere si maestrul iesi la balcon. Insa toti ochii discipolilor se indreptara catre el, in loc sa privesca catre maestru. Fara indoiala, erau curiosi sa vada ce scuza va gasi pentru incinerarea acoperisului.
Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
Nici nu apuca soarele să-şi spele-n rouă sudorile nopţii când pleca la muncă. Ciocanul, canciocul pentru smoală, foarfeca de tablă, găleata, scripetele asteptau de cu seară în sacul de rafie. Cu ţigara in coltul gurii mormăia la prânz;“cu răbdarea treci marea”, când il strigam. Fără vapor în mintea mea puţine şanse. De la un timp ploaia grozavă şi-o ameţeală îl ţinea de pat, până-ntr-o zi când zise:”Tu Mărie să-mi aduci sacul, urc musai că s-a spart acoperisul ăl mare şi Dumnezeu n-are răbdare”.
Hamlet şi pisica neagră (Dan)
«Three black cats on the roof.» Mi-am amintit acest enunţ dintr-o lecţie de engleză, învăţată în urmă cu multe decenii, în timp ce admiram împrejurimile de la înălţimea meterezelor castelului Kronborg din Helsingør (Elsinore). Privind de jur împrejur, observi că mai toate clădirile impozante au acoperişurile verzi. Nu pentru că aşa le-ar fi vopsit cineva, ci datorită patinei căpătate în contact cu aerul umed şi sărat din Strâmtoarea Öresund. Dacă nu mă înşel, următoarea lecţie era despre ploaie.
Deputatul cu acoperis (Geocer)
Deputatul se uita la ei ca si cand nici nu i-ar fi vazut. Privirea sa rece trecea dincolo de cagulele mascatilor fixandu-se pe un fir de praf ce plutea in aer si pe care doar el il vedea. Se parea ca nici mandatul pe care i-l prezentasera procurorii nu-l interesa prea tare. Intinse mainile la cererea unuia dintre acestia si se lasa incatusat fara sa-i tresara niciun muschi de pe fata. Isi pastra calmul si cand fu urcat in duba cu care venisera. Nimic nu-l tulbura, nimic nu-l infricosa. Se stia bine acoperit!
Acoperişul (Ioan Bistriteanul)
Peisaj de-a dreptul mirific. Nu s-ar fi gîndit nici unul că Pămîntul se regenerează într-un timp atît de scurt. Două generaţii prin spaţiu, o ţintă. Nepoţii nu au rezistat tentaţiei. Desigur, Pămîntul e rănit, sîngele îi curge prin răni. Au privit verdele inundînd uscatul, s-au învîrtit pe orbită cîteva zile, s-au pogorît, precum zeii căutînd fiinţe raţionale să-i venereze şi au serbat.
Locul ales pentru aşezare l-au numit „răscruce”, izolat, un turn înalt, pe acoperişul căruia crescuse un arbore gigant, simbolul pe noul stindard.
Indispensabil (Victor)
Se simţea important. Ce s-ar fi făcut fără el toţi oamenii ăştia pe care el îi privea cu superioritate, de la înălţimea statutului său? Ar fi lipsiţi cu toţii de căldura căminelor în nopţile geroase de iarnă, nu ar mai putea să le citească poveşti lângă foc fiilor înainte de culcare. Că, deh, nu poate fi foc fără fum. Iar fără el nu poate fi fum. Şi cine s-ar mai înveseli ca un ţânc atunci când l-ar vedea pe el, bucuros că-i va merge bine toată ziua? Fără el, urbea nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că el, coşarul Ionică, e un om important.
Desavarsit (LeeDee P.)
După ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu a văzut că este trist și fără rost și I S-a făcut milă. A hotărât să-i dea un ajutor potrivit, pe măsură. L-a adormit, i-a luat o coastă și S-a pus pe treabă. A strâns laolaltă inima și ficatul, plămânii, stomacul, rețeaua complicată a vaselor de sânge și, ca apogeu al măiestriei Sale de Creator, a acoperit toate acestea cu o piele diafană, delicată la atins și mângâiat și plină de miresme suave. Când a văzut-o pe Eva, Adam a tresărit și s-a simțit desăvârșit.
Peron (Cristian Dima)
Îşi arpinse ţigara defilind pe peron, privind trenurile care se opreau, scârţâind asurzitor pe şinele învechite de vreme. Luna îşi trimitea razele ei pe acoperişul din metal al gării îmbătrânite şi doar el, singur simţea focul tinereţi în inimă. Venise în oraş în urmă cu trei luni pentru a începe o nouă viaţă. În minte îi apăru, zâmbetul femeii care îl servise în zorii zilei. Păşii mai apăsat luă direcţia magazinului, iar când o revăzu îi spuse surâzător, fără să stea mult pe gânduri: Te iubesc!
Pe pivot (gabi)
M-am acoperit de nori albi, cenuşii fiindcă mă pândea o emoţie mai nouă şi mai greu de acceptat. M-am dezbrăcat de culori ca să mă vezi fără luciu şi-am plecat la dentist, cică avea o soluţie pe pivot. Aglomeraţia din traseu mă ameţea şi-am hotărât că nu-i bine să mă încred în primul cuvânt. Doamnă doctor, cine acoperă pe cine, am întrebat după ce am intrat în cabinet. Păi nu ştiu să vă răspund exact, ideal ar fi ca cel nou pe cel vechi, astfel încât, la imaginea cea nouă să aveţi mai mult chef.
Între cer şi pământ (Adela)
Ziua întreagă, stătea în căsuţa lui din copac. Îşi adusese acolo, soldăţeii de plumb, indienii de plastic, briceagul pe care-l primise cadou, cărţile cu Winnetou, Old Surehand şi Tom Sawyer, dar şi multe alte lucruri trebuincioase într-o astfel de locuinţă. Privea ore-n şir sătucul ce i se-ntindea la picioare, atent la fiecare mişcare: clipocitul Oltului, şerpuirea trenurilor, zarva oamenilor şi picoteala animalelor formau tabloul perfect, simţindu-se ca pe acoperişul lumii, între cer şi pământ.
un alt tren (Anca V)
Sunt impreuna sub acelasi acoperis de ani buni. Relatia nu merge datorita infidelitatii lui. Ura are forme diverse. S-a gandit de multe ori sa isi paraseasca sotul si o va face cat de curand. Angoasele nu mai dispar.
Soarele mijeste. O raza indrazneata lumineaza cartierul din jurul garii. Bagajele pe peron asteapta sa fie urcate in tren, intr-un tren al vietii ce o va duce spre o alta destinatie sub un alt acoperis, mai iubitor. Gara pustie e lasata in urma de trenul ce duce spre un nou inceput.
Noua placere a bunicului (Petra)
Pe acoperis era o barza. Isi facuse nebuna cuibul in horn, iar in zilele acelea bunicul, disperat, incerca sa o fugareasca. Dar unde, draga Doamne, s-ar fi putut duce biata pasare, cand in sat nu era electricitate si nu putea sa isi faca un cuib pe stalp? Seara de seara bunicul se urca acolo sus, poate poate, intr-o zi, va reusi sa o alunge. Pana la urma barza a plecat de una singura, iar bunicul, de atatea luni, se obisnuise sa se urce pe casa. Asa ca seara il vedeai pe acoperis, privind cerul.
neeligibil, deoarece depăşeşte numărul de semne, dar va primi punctul de participare
Acoperiş (Bianca Dobrescu)
era uimitor, sub un cer sângeriu ei se mințeau cu nerușinare(„că vai..îmi va fi dor, și te iubesc, și mai știu eu…”) piciorul lui era gata să alunece, aia de la patru l-ar fi înjurat printre dinți dacă i-ar fi spart geamu, defapt l-ar fi otrăvit după o sticlă de brandy.
ea, în rochia mucegăită (verde mucegai) primită de la veta, o tuberculoasă ce a făcut cunoștință cu amicii lui baudelaire de vreo 2 ani, se temea.. se temea că ori îi vor da afară că n-au plătit chiria, ori vor aluneca, își vor rupe gâtul.. sau doar o coastă, iar visul ei .. de a avea o moarte faimoasă și misterioasă sau să apară la tv sinucigașă sângerând.. s-ar risipi.. nu..în niciun caz nu va păși pe acoperiș..și mâine va duce banii.. încă are nevoie de un acoperiș deasupra capului.. fie el și un tavan cu un smile ce spune: neața.
după deadline
Maşină de spălat decapotabilă (Călin)
Îi plăcea domnului Lică să aibă mereu haine curate, chiar şi atunci când condiţiile erau potrivnice. În timpul armatei, trimitea acasă, săptămânal, colete cu rufe murdare şi primea haine curate în schimb. La căminul studenţesc a avut maşina de spălat din plastic, verzuie. Când s-a mutat la bloc, în cartierul Titan, şi-a cumpărat prima maşină de spălat automată, care a sucombat glorios după zece ani. N-a putut s-o arunce; i-a desfiinţat capacul şi a făcut din ea coş de rufe. Strâmt, dar original.
Clubul select „fix 500”
Impediment (LePetitPrince)
Discipolul (bogdan)
Acoperisul cerului (Ion Toma Ionescu)
În locul potrivit la momentul potrivit (Victor)
Hamlet si pisica neagră (Dan)
Desavarsit (LeeDee P)
Peron (Cristian Dima)
Pe pivot (Gabi)
un alt tren (Anca V)
Noua plăcere a bunicului (Petra)
Între cer şi pământ (Adela)
Maşinş de spălat decapotabilă (Călin)
Cinen-are pisică, să-si cumpere
Eu n-am. Am avut. Nu vreau să-mi cumpăr. În orice caz, nu curând. Unii dintre cei de mai jos au. Altii n-au. Nu stiu dacă si-ar cumpăra. Dar fotogluma rămâne amuzantă. Nu?
Andi Bob, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Lady A, Carmen Negoită, Alex Mazilu, Lucian Ancu, Gabriela Savitsky, Geocer, LeeDee P., Petra, Sictireli, Simion Cristian, Silavaracald, Adela, Vania, Orfiv, Ioan Sorin Usca, Caius, Ana Usca, Dan, ztb.
Am citit cu plăcere interviul acordat de prietenul nostru Cristian Dima (istoric, arheolog, doctorand, poet, scriitor si, nu în ultimul rând, autor de proză arhiscurtă!) Ziarului de la ora 5 (Dan C a dovedit, încă o dată, clasă!). Vi-l recomand si, desigur, vă provoc să-l luati la întrebări pe Cristian Dima. Are ce să vă răspundă si vom avea cu totii de câstigat.
Frunze de castan fotografiate în fata blocului, într-o zi de octombrie 2010. FOTO: Călin Hera
Vreo două zile nu m-am mai dat pe aici (am avut motive serioase!), motiv pentru care am acum de urcat foarte multe PA-uri (si foarte faine, din câte mi-am dat seama la o primă lectură). Iar în această dimineată am făcut ceva ce nu credeam că voi face: am dat vreo 100 de replici pe Facebook. Dacă oamenii aceia mi-au urat – o supriză de proportii! -, am vrut să le multumesc. Si am postat acolo, în exclusivitate (sic!), o fotografie.
Aici am adus o alta, o fotografie de toamnă, care îmi place foarte mult.
Cinstea si onoarea de a furniza tema etapei a treia a concursului „Cinci săptămâni în palon” revine PA-ului Eufemism, autor LeeDee P (conform votului).
Am ales tema La vale.
Vă astept PA-urile aici, până marti, 26 octombrie, ora 14.00. Baftă!
La Valletta (Dan)
Drumul de la aeroport până la hotel, aproape de Casa Rocca Piccola, a marcat o bizară întoarcere în timp, senzaţie amplificată în următoarele trei zile: am descoperit cetatea veche perfect îngemănată cu oraşul modern. O aşa de firească osmoză încât nu m-a mai uimit nimic: greci şi romani bând bere dimpreună, Roger I-ul de Sicilia plimbându-se cu mai-marele Casei de Hohenstaufen, Marele Maestru Jean de la Valette jucând golf cu Suleiman Magnificul. O particularitate: toţi îmbrăcaţi în zale lucii.
Urlaţi domnilor (starsgates)
Ploaia rece de toamnă îi udase de tot. Se însera, iar ei se rătăciseră. Îi cuprinse groaza.
O siluetă se profila în zare. Un localnic, se pare.
Se grăbiră într-acolo, plini de speranţă.
– Cum ajungem în sat?, îl întrebară.
– Urlaţi la vale, le spuse bătrânul.
Se uitară miraţi unul la celălalt.
– Ce să facem?, întrebară.
– No, bag de seamă că nu sunteţi de p-aici, spuse bătrânul zâmbind. Coborâţi la vale am vrut să zic.
Groaza se transformă în veselie. Râdeau amândoi imaginându-se urlând la vale.
Plecat la vale (Geocer)
Simtea ca nu se poate opri. Nu termina bine un pahar, ca si-l turna deja pe-al doilea. Whisky-ul era bun (invechit 12 ani in butoi de stejar), gazda era perfecta : ii daduse bautura la discretie. Iar el profita din plin. Doar ceilalti invitati pareau putin contrariati: “A luat-o la vale rau de tot, saracul”. De fapt, el simtea ca o luase in sus : spre al noualea cer. Iar fiecare pahar pe care-l golea il apropia si mai mult de fericire, facandu-l sa uite diagnosticul de boala incurabila pe care i-l pusese doctorul in urma cu doar cateva ore.
La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Ma duc la vale de parcă lunii apele mării când vânturile desubt îşi aştern somnul şi păsarile se retrag într-un cântec mut. Alunec plonjând prin stelăria cerului cu îngeru-n spate surfând suplu sub cresta valurilor. E o linişte mare cât clipa din urmă rătăcită ca o oaie zăludă prin mărăcini. Dintr-o cornişa de deal prăvalită ca un acoperiş peste lume răsare soarele orb picurând sânge.
La Valeria încordarea lăsase pe frunte boabe de rouă. Reuşise păna la urmă infirmiera să-mi dăruiască sânge nou.
Terapie (Adela)
E miezul nopţii. Deschide încet uşa garajului, sperând să nu i se audă scârţâitul. Tot nu o reparase. Ia sub braţ sania fiului său şi iese tiptil. Strada este pustie şi albă. Se îndreaptă spre maidanul de la marginea oraşului, acoperit de zăpada ce strălucea în lumina lunii. Odată ajuns, îşi pune mănuşile şi porneşte spre cea mai înaltă pantă. Se urcă pe sania ce o şi pornise la vale şi strigă cât putu de tare: “Pârtiaaa!”
Când ceasul îi arătă ora 5, plecă spre casă. Începuse o altă zi de adult.
Strainul (bogdan)
Se pricopsira cu el pe la inceputul toamnei. L-au gasit atunci in marginea satului, ranit dupa batalie. Cum nu le vorbea graiul, i-au spus Rosu dupa culoarea parului si a barbii. Starostele l-a pus sa-si faca casa undeva mai la vale de sat, ca sa nu sperie copiii. Nu s-a suparat. La o vreme s-a apucat de fierarie si i-a mers vorba de harnic si saritor. In noaptea focului satenii au putut sa-i pretuiasca si curajul, caci Rosu luptase din greu cu vapaia ca sa le salveze casele. Numai apa insistase sa si-o care de la fantana lui, din vale.
Devenire (LeeDee P.)
Pornise la vale, devreme. Vroia să izbutească cu orice chip. Era firav, aproape nebăgat în seamă și își dorea să se desăvârșească. Frigul și umezeala nu-l împiedicau deloc, ba chiar îl îmbărbătau. Perseverent, strângea cu nesaț tot ce găsea în cale și se avânta cu vitejie mai jos, tot mai jos. Când l-au văzut, copiii cu obraji rumeni, care chiuiau jucându-se la poalele dealului, l-au înșfăcat și l-au făcut un demn om de zăpadă, cu nas de morcov, chipiu de strachină spartă și mătură la subțioară.
Extaz (Cristian Dima)
Eşti muntele ce îl urc şi-l cobor cu sărutări fierbinţi. Sânii tăi sunt pietrele ce le caţăr cu vârfuri de limbă de foc. La vale mă îndrept şi mă scald în focuri umede gustând din plăceri considerate de unii tabu. Cu palma-ţi ating genunchiul asemeni unui nor ce umbreşte pâlcuri de pădure tânără şi sărutul îl conduc în dolina de sub a ta bărbie. Eşti zâmbet de soare, extazul cascadei, parfumul trandafiriu ce îmi inundă simţurile şi ascunde trăiri dintr-o noapte furibundă. Eşti vis, eşti trăire!
La vale…bolovanul (Mariana)
Mână în mână urcă panta muntelui până la stânca aceea cu formă de amforă. Zările albastre le umplu privirile. În vale pădurile de foioase parcă stau cu rădăcinile în aer. Frunzişul aminteşte de tot ce e efemer ducând spre culmi miros de putred. Doar iubirea celor doi pare a fi veşnică. Mâinile se caută din nou, se aprind, se sting în îmbrăţişări pătimaşe. În clipa de răgaz, el dă cu piciorul într-un bolovan. Rostogolirile lui la vale îi amintesc că e mai bine să nu pornească bolovanul pasiunii.
Moment de luciditate (LePetitPrince)
Cand se intorcea de la munca trebaluia prin casa cu voie buna de parca culegea floricele. Se iubeau mult. Adesea se jucau copilareste. Odata, i-a tras verigheta de pe inelar si a pus-o pe degetul ei mare. S-au amuzat pana ce au facut o constatare uimitoare, dupa care ceva a cam luat-o la vale: verigheta ei avea un aspect tern – caci isi lasase stralucirea in numeroase munci casnice. Aurul verighetei purtate de el stralucea, la fel ca atunci, in biserica, cand preotul i-a unit la bine si la greu.
A fi sau a nu fi in randul lumii (LePetitPrince)
Dupa fiecare an scolar incheiat, bunica ii spunea ca a mai urcat un deal. Cand a terminat cu scoala, nepoata a venit la bunica si i-a spus ca s-au sfarsit dealurile, urmeaza muntii. Batrana a crezut ca e doar asa, o vorba. S-a inselat bunica. Nepoata s-a apucat de urcat muntii, la propriu.
„In loc sa se marite, sa intre in randul lumii, ea umbla pe coclauri…O ia la vale nepoata mea” – spunea adesea batranica, in timp ce privirile ii urcau, dincolo de geam, pe coamele muntilor vecini cu casuta ei.
La Înălțime (LeeDee P.)
Sile Delavale se născuse într-un sat de pe valea Oltului; de unde și numele, datorită căruia, în copilărie, suferise batjocura colegilor care-l strigau: “băi, ăla de pe jos!”. Așa că Sile își propusese să dea din coate, să ajungă cineva și să se uite la toți, de sus. A început la căpșuni, în Spania și a continuat la Paris, în construcții, unde l-a remarcat șeful lui francez și l-a trimis să facă o școală de liftieri. Acum, însoțește turiștii din Turnul Eiffel și privește de sus, o lume întreagă.
Valea tăcerii (Gabi)
Şi azi şi mâine iar,când tu taci,eu plâng.Din descumpănire am senzaţia că vând.Mirosurile de pe tejghele stau cu muşterii la rând în timp ce străpungi câţiva kilometri de vânt,la vale de cuvânt.Nu eu,doar vântul se uita spre mine boţit.Când taci,mi-e un dor cumplit şi taci înteţind.Şi azi şi mâine iar,cobor în vale să pot urca.Şi atunci când e mai uşor pentru explozia din cuvânt,atunci înseamnă că taci aşteptând la capăt de drum,iar mie aproape nu-mi vine să cred că am putut până aici să purced.
Valea Neagra (Anca Vrînceanu)
Ograda e plina de butuci ce asteapta sa se faca stiva pentru iarna. Iarna se anunta geroasa. Mos Vasile trebuie sa mearga mai la vale sa mai taie cu drujba niste busteni. Padurea nu e a lui, asa ca a fluierat dupa latosul ciobanesc sa-l insoteasca in Valea Neagra. La tara, batranii se chivernisesc cum pot, de cand cu noii improprietariti, nu mai au nici un rost. Mos Vasile se puse pe treaba cand trei impuscaturi oprira duduitul drujbei. Doar cainele se mai auzi, jelindu-si stapanul in abisul vaii…
Viata la tara (Petra)
Stanga, dreapta, lan cu margarete, albe cu mijlocul galben; in departare se vede padurea. Verde, albastru, soarele arde. Are o ie alba barbateasca, gumari si pantaloni negri. In spate duce o coasa si cu mana stanga o tine pe Coca. Fluiera incet si mai spune din cand in cand “Ciocarlia!” si ridica ochii spre cer. Il vezi de departe coborand la vale, cantand si mangaind calul. Aducandu-mi aminte de fuga spre bunicul, din vale spre varful dealului, zic in sinea mea ca tare frumoasa-i viata la tara.
Puhoiul (Sictireli)
Cerul scapara continuu ca-ntr-o Apocalipsa. Un viet de locomotiva deraiata cobora de pe dealuri in valea unde oamenii isi construise casele din totdeauna. Ploaia s-a pornit cu putere. Un suvoi urias s-a pornit din varful muntilor si a spintecat satul in doua cum crapa arsita verii coaja unui pepene. Apa furioasa l-a aruncat ca pe o papusa de carpa intr-un cires si de acolo l-a tarat pana, hat! la conflunta cu Siretul. Acolo l-au gasit sfasiat de haine si plin de sange. Abia mai rasufla.
după deadline
Uriaşul (Călin)
A fost odată ca niciodată un uriaş atât de mare încât, din doi paşi, trecea într-o clipă peste şapte ţări şi peste şapte mări. De mare ce era, i se păreau aidoma vârful Everest şi Groapa Marianelor. Altfel spus, din punctul de vedere al uriaşului nostru, pământul era plat. Ceea ce devenise plictisitor. Aşa că într-o zi a plecat spre capătul Pământului, doar-doar va afla ceva interesant. Iar acolo, ce să vezi: o vale adâncă, în care sclipeau stele, ca o amintire din vremea în care era bebeluş, în poalele maica-si.
NOTă (grupul PA-urilor de fix 500)
La Valletta (Dan)
Terapie (Adela)
La Valeria (Ion Toma Ionescu)
Devenire (LeeDee P)
Moment de luciditate (LePetiPrince)
A fi sau a nu fi în rândul lumii (LePetitPrince) – 502 semne la o numărătoare mai atentă (lipseau niste spatii după semne de punctuatie)
La înăltime (LeeDee P)
Valea tăcerii (gabi) – după ce am lăsat spatii libere după semnele de punctuatie, au rezultat 514 semne 😦
Viata la tară (Petra)
La vale… bolovanul (Mariana) – si totusi 499…
neeligibile – a fost eligibilizat 😉
La Valeria (Ion Toma Ionescu) are 600 de semne.
după deadline
Aurel – file de poveste – Vania
Viaţa lui Aurel o luă la vale încă de pe la începutul său, însă acum mişcarea acesteia spre hăuri păru să accelereze, dacă putem identifica încremenirea cu mişcarea accelerată. Totuşi, mici satisfacţii îl încercau pe eroul nostru, cam ca atunci când te scarpini ori te scobeşti, mânat de micoze şi eczeme. În definitiv, cu ceva trebuia să-şi umple timpul. Astfel că şi personajul în discuţie râgâia, strănuta, ori mai răspundea la vreun salut, aceasta din urmă mai rar, totuşi, căci cine să-l salute pe Aurel? Câte-un străin, uneori. Şi, astfel, zilele trec în mod ireversibil, cum trec ele pentru oricine.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 