Călin Hera. PA-uri şi mirări

Prima etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret vă propune un exercitiu simplu: ridicati ochii de pe monitor si priviti înainte. Apoi descrieti ceea ce vedeti sau imaginati o poveste (de 500 de semne) pornind de la ceea ce ati observat din prima.

NOTĂ. Ar fi fain să mergeti fix pe prima idee care vă vine în minte după ce cititi enuntul. Pe cei mai pretentiosi dintre voi 😉 îi astept cu mai multe texte, printre care mi-ar plăcea să fie si prima idee.

Deadline: duminică, 23.59.

Mai jos, PA-urile:

12:15 fix Ioana
12:15 fix, mă iubeşte pe sfert. Ridic prima dată pe ziua de azi ochii din monitor. Gura capsatorului se cască lacomă înaintea mea şi mă săgetează a foame mai bine îmi vedeam de treabă. Literele îmi joacă încă în faţa ochilor prin raza de soare tolănită pe birou alături de harnice firicele de praf. Nu apuc să duc mana la nas şi strănut pe tastatură să-mi fie de bine. Ochii îmi pică pe mouse pad: ÎNTLNIRE 11.03 12:00, notat cu litere chinuite şi trei semne mari de exclamaţie. Cred ca era important.

Îngeraşul păzitor starsgates
Sunt anumite imagini care-ţi rămân întipărite în minte.
Un ulcior, o băncuţă, o sobă în care ard lemne, iar pe plită se prăjeşte pâinea care apoi dată bine, bine cu usturoi şi unsoare, lângă un ceai fierbinte cu scorţişoară te fereşte de răceală.
O voce caldă care spune o poveste, iar eu stau cu ochii pironiţi pe un peretar cu un îngeraş care păzeşte doi copii care trec pe lângă o prăpastie.
Am căutat mult acel tablou. Îmi odihnesc ochii pe acea imagine de fiecare dată când îi ridic din monitor.

Boltă Călin
De-ar fi o poartă de fotbal fix unde e uşa de la intrarea în hală şi eu aş primi o minge numai bună pentru un voleu, ar trebui să şutez cu boltă. Iar când spun „zdravan”, ignor cu bună ştiinţă şnitelul sleit de pe birou, de care nu m-am atins şi de care, fireşte, nu mă voi atinge decât atunci când, în grabă, îl voi arunca în coşul de gunoi pe care o doamnă cu părul oxigenat l-a îmbrăcat cu o pungă de plastic neagră.
Aş da un telefon ca să-i spun ceva colegei la care nu pot striga, c-aş răguşi.

La geam tu sari deodatăAlina
Văd vocile orașului perindând deasupra acoperișurilor vechilor clădiri bucureștene, renovate pe interior. Adică Bucureștiul e reversul mărului – putred pe exterior; la fel de rău, dacă mă întrebi pe mine. Eu văd prost la distanță pentru că nu-mi port niciodată ochelarii. Ăsta e și motivul pentru care mă uit rar la lucrurile apropiate: să fie un șoarece blănos?! Un cartof mucegăit… Când am mâncat ultima dată salată de fructe și cum de am plăcerea ca un kiwi stricat să vegeteze pe pervazul meu?!

Spartacus Dan
Vacarmul produs de ovaţii şi aplauze m-a smuls brutal din labirintul lecturii. Am ridicat privirea, uşor enervat de neaşteptata întrerupere: luptătorul aproape gol, cel care biruise fiara flămândă cu un stilet, era surd şi orb la manifestarea de simpatie care se revărsa din tribune. El avea ochi doar pentru Valeria, frumoasa soţie a dictatorului. Misterul va rămâne neelucidat până la sfârşitul lumii, nu avem cum să aflăm vreodată cine a fost tatăl Postumei: Lucius Cornelius ori sclavul său trac.

Tineretul Liber ’90MeetTheSun
Aproape un an întreg a durat până când stiva a devenit una consistentă. Apoi au venit ei și au început distribuția. A fost greu să fie desfăcute atâtea file, dar trebuia făcută economie. Câte patru mâini înnegrite de cerneală țineau rândurile lipite de perete. Au folosit clei de oase bine întins cu bidineaua. Tineretul a devenit una cu betonul și mai apoi, cu lipiciul tapetului. După 21 de ani șpaclul s-a declarat învins și amână marea dezlipire. Tapetul meu cel galben încă respiră a istorie…

Ana ştie ce vrea Victor
Eu: Da, am, dar nu e instalat.
Ana: shi nu il instalezi?
Eu: Dacă ţii neapărat… Dar o să dureze ceva timp…
Ana: ashtept
Zece minute de trudă, trei erori de Windows şi tot atâtea înjurături la adresa unui oarecare Bill Gates mai târziu:
Eu: Gata. Sau cel puţin aşa cred.
Ana: ia să văd…
Ana is watching your webcam.
Ana: mai ridico putzin
Ana: eshti… brunet
Eu: Da. Şi ce e rău în asta?
După alte zece minute de silenzio stampa din partea ei:
BUZZ!!!
Eu: Hello! Mai eşti acolo?
Ana is offline.

Blestemate fie webcam-urile.

DaNu Petra
Orice as vedea cand ridic ochii din monitor, ma gandesc la un singur lucru. Zilele acestea visez cu ochii deschisi, ma vad deja acolo cu oameni noi, multi oameni noi si parca as lua-o de la capat. Zilele acestea nu vad altceva decat un f, un r, un a, un n, un k, un f, un u, un r, un t. Ma gandesc ca am atatea de facut in caz ca ma decid, incat m-as apuca de acum. As incepe sa imi pregatesc plecarea; dar de ce sa o fac daca e posibil sa zic nu? Nebunia de DA sau NU, atat vad dincolo de monitor…

Nu-mi mai e Leo
Eternul perete alb – n-o fi obosit să tot fie alb? – luminat de ziua de dincolo de geam, cu micile lui imperfecţiuni de care nu mă fac responsabil. Mă crezi sau nu, pot să-l colorez dacă vreau, cum vreau. Am puterea asta, mi-am descoperit-o de curând. Să-ţi spun sincer, a fost o mică revelaţie. Nu îţi aminteşti în fiecare zi aptitudinile preţioase cu care ai venit aici şi pe care le-ai pierdut pe drum. Ce banal ar fi dac-aş desena un curcubeu! Un curcubeu-clişeu!
De fapt, e treaba mea, secretul meu.

O zi de sau cu auto(PA)rtret Anamariadeleanu
O dimineață obișnuită. Părul, cu aceeași culoare, năravul, la fel, ochii cer puțin rimel, paloarea ceva fard, restul se rezolvă cu o gură de cafea. La radio se vorbește despre un mare cutremur, iau telecomanda și văd imagini de coșmar; privesc instantaneu spre lustră și îmi fac cruce, dar gîndesc egoist – este acolo, departe. Trebuie să plec. La chioșc găsesc revista cu DVD. La Biserică aprind trei lumînări – la Vii, firește. Seara, deschid tv-ul și simt acel ”dulce și amar” pe care-l voiam uitat. Butonez, încercînd să înțeleg dincolo de imagini : calendarul îmi amintește de Vezuviu, dar și de gara din Madrid și înțeleg : este mirarea și admirația față de organizarea, intervenția și încrederea tranmisă celorlalți că greul va fi depășit.

Tîrziu, urmăresc, ba chiar privesc cu plăcerea de prima dată filmul de pe DVD: All about Eve. Deaspre mine, cam atît – am ieșit cam mult din cadru.

ScrisoareCarmen Negoita
Câteva crengi golaşe îmi amintesc că iarna abia a trecut. Mi-ar plăcea să le văd înmugurind pentru că atunci aş şti că eşti mai aproape de mine. Îţi scriu. Din nou. Şi totuşi altfel. Departe de un monitor ce a reuşit să apropie depărtările. Şi atât de aproape de aceleaşi cuvinte, ce se transformă uneori în semne de întrebare, iar alteori înfloresc pe marginea unui sens lăsat pe jumătate scufundat în orizontul în care te ascunzi. Soarele se joacă neastâmpărat pe marginea foii. Vrea să mă convingă că primăvara este aproape. Să-l cred?

Deconectare Laura Driha
Deconectare. Pana de curent. Cinci minute sunt indeajuns sa visezi? Se pare ca da.
Imi dezlipesc ochii de pe ecranul verde si inaintea mea statea cuminte el. In spatele ferestrei, din curtea inghesuita ordonat, un semineu batran asteapta vara. Ma priveste posomorat de-atata frig, de-atata iarna si parca mirosul delicioaselor prajeli imi tulbura simturile. E Vineri si un gratar neaprins imi face cu ochiul.
Munca dauneaza grav sanatatii? Cu siguranta…

Lumină Bogdan Onin
În fața mea, o fereastră mare, zăbrelită cu umbre mișcătoare, decupate de linii moi și pufoase de lumină. Dincolo de ea, un drum de piatră care se-ncălzește în soarele strălucitor. Pare să stea liniștit, în așteptarea micului grup ce va ieși curând de la biserică. Câțiva copii se aleargă pe covorul de iarbă, vizibil acum după topirea zăpezii. Forfota momentului e marcată de zâmbete calde și strângeri viguroase de mână. Parcă nici hainele bune – de duminică – nu mai sunt atât de groase. A venit primăvara.

Galben intens LadyA
15 minute. Ultima etapă înainte de citirea rezultatelor. Privirea îi alunecă de la monitor la plăcuţa cu godeuri. Începeau să prindă diferite nuanţe de albastru. Cam albastru unul dintre godeuri. Numără în gând. Nu, nu era un calibrator! Oftă. Mai puţin de un minut. Ochii se plimbau într-un balans nehotărât de la masă la fereastră. Apusul soarelui colora orizontul, cenuşiu proiectându-se pe clădirea spitalului de vis-à-vis. Cronometrul o trezi. Pipetă rapid. STOP! Galben intens. Fără speranţă?!

Primavara! Lady A
Mirosul de primăvară se strecura în dormitor. Proaspăt. Degetele de la picioare nu erau acoperite. Le simţea reci şi, totuşi, fierbinţi. Le privi mai atent. Erau bine definite, mult prea albe, cu unghii culoarea cenuşii de trandafir. Le mişcă putin. Furnicături. Zâmbi şi începu să deseneze dorinţa cu gândul înmuiat în mireasma primăverii. Împinse laptopul spre marginea patului. Avea nevoie de spaţiu. Se lăsă pe spate şi se dezveli. Răcoarea primăverii o prinse în cerc. Respiraţia era sacadată.

Lăsă totul baltă Camix
Lăsă totul baltă. Nu avea rost să se mai îngrijoreze pentru răspuns. Deasupra ecranului, ochii începură să-i joace de oboseală; şi relaxare în devenire. Teora. Macmillan. Dicţionar de sinonime. DOOM. Bine că nu Doom Rock. Ascultă odată o piesă Doom Rock trimisă de o fată şi simţi că i se scufundă sufletul undeva de unde nici Creatorul nu o mai putea scoate dacă mai rămânea. După vreun minut o opri. Lawrence Durrell. Minerale. Cuarţ. Amestist. Întotdeauna o relaxare să le privească. Munca unui Creator, de bună seamă şi nu a oricui.

GheișaLeeDee P.
Nu-mi pot lua ochii de la femeia din fața mea. Trăsăturile ei delicate, de asiatică, mă absorb cu totul și las baltă notebook-ul deschis cu intenția de a-mi consemna câteva dintre impresiile provocate de călătoria pe meleagurile nipone. Gândul îmi zboară la Chiyo Sakamoto, gheișa din romanul lui Arthur Golden și mă întreb înfiorat, ce taine se pot ascunde în spatele ochilor calmi, ai necunoscutei. Simt zguduitura puternică și, în primul moment, am convingerea că este doar efectul visărilor mele…

FIX 500.
Îngeraşul păzitor – starsgates
Boltă – Călin
Spartacus – Dan
Gheisa – LeeDee P.

Depăsesc 550 semne:
O zi de sau cu auto(PA)rtret – Anamariadeleanu