Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concursul 24 de ore, etapa 3: 18-19
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Moartea voiajorului (18.30) Dan
Urbea C. nu are o populaţie numeroasă; să tot fie cam 12.000 de suflete cu totul: pensionari, şomeri, copii, pescari şi florărese. Niciodată n-am înţeles de ce sunt atât de multe vânzătoare de flori aici: de unde îşi aduc marfa, cui vând atâtea flori şi, practic, din ce trăiesc aceste femei? La toată adunătura umană atât de pestriţă se mai adaugă şi vreo 800 (dupa evaluările Primăriei) de hulubi care se bulucesc zilnic la 6 şi jumătate seara în piaţă; e ora când se împarte Cina cea de taină.

Intervalul 18-19 Simon Cristian
Norocul lovește la întâmplare. Dă și fuge! Niciodată nu lovește în același loc și nu stă să-l prinzi de picior. Îmi dă târcoale. Îl simt. Îl miros. Vino! Vino, ghidușule! Încordează-ți voința buclucașă! Dă-mi o palmă și fă-mă fericit! – avu tânărul un moment de lirism, în timp ce agita frenetic zarurile!
-Șase-șase! Bă Dorele, dă-o dracu de treabă! Ne iei toți bani? Hai! Ultima mână și după aia dispari!

La fiecare zece minute Leo
Întunericul, cu ziua-n burtă, îşi face siesta după cina precoce.
O fereastră fără perdele îşi cerne lumina galbenă în zăpadă.
Două pahare se ciocnesc cap în cap, a sărbătoare.
Ochi de bunic moţăie în faţa televizorului care îndrugă verzi şi uscate.
Peştişorul cu solzi aurii se visează în jacuzzi.
Balonul roşu s-a oprit pe tavanul Universului.

18-19 Dacă… stargates
Se uită la ceas. Arăta ora 18.
– Ce fraier am fost să stau o jumătate de oră aşteptând-o să vină. Dar nici acasă nu pot merge, mi-am făcut-o cu gura mea mare, i-am spus soră-mi că mă duc la întâlnire. Dacă ajung prea repede o să-şi dea seama că mi-a tras ţeapă.
Oftă… Măcar o oră să mai pierd vremea şi apoi mă întorc acasă. Dădu drumu’ la muzică şi închise ochii. Se trezi când vocea crainicului anunţă ora 19.
Porni maşina…
– Ei cum a fost la întâlnire? îl luă în primire soră-sa.
– Fain… dacă şi venea, continuă în gând.

Amor pe inserat LadyA
Umbrele inserarii ii dadeau binete. Nu stia de-i noapte sau e zi. Trebuia sa doarma sau sa se trezeasca? Se-ntinse si intalni piciorul musculos. Gustul boabelor de strugure ii aduse in minte joaca lor de dupa-masa. Chihoti amuzata. Parca mai ramasesera niste boabe pe ciorchine. Pipaind… pana la noptiera, apuca un bob mai mare. Se apleca, cautandu’i respiratia. Apasa usor bobul pe buze. Rana zemoasa de la codita facu bobul sa alunece pe buza inferioara, iar gura hrapareata se deschise, mormaind…

Pătraşcu faţă cu sine Caligul
Pe la ora asta aerul e un pic dulceag, obişnuiesc să mă plimb cu paşii mari pentru că sunt hotărât în tot ceea ce fac, mincinosule, din cauza crepusculului nu pot să-mi dau seama dacă oamenii se depărtează ori vin înspre mine, sparge-ţi ochelarii, mi se pare că-şi poartă feţele la ceafă, ca moliile care-mi îmbracă paltonul atunci când confund naftalina cu mentosanele, cumva tot trebuie să punem vorbele la păstrare, nu mai e mult până ne îmbracă şi pe noi viermii, Ştefane.

Viaţă grea cell61
Niciodată nu i-am înţeles pe deplin. În fiecare zi, ei ies din casă dimineaţa devreme, când eu mă reaşez comod pentru o altă rundă de somn. În timpul zilei, în casă e linişte. Din când în când, un claxon sparge monotonia. O pleoapă mi se ridică, dar o cobor repede. Prefer dulcea leneveală. Apoi, se face seară şi iată că au venit acasă! Îi văd că sunt obosiţi, însă dau bucuros din coadă şi latru puţin, iar privirile li se înseninează. E cea mai importantă oră din zi pentru mine! Ora de plimbare.

Chiar la ora aceea Călin
Era praf. Adică, era răcoare dar, nu ştiu cum, aducea a praf. N-aveai cum să-l vezi pentru că era deja amurg. Nici nu-l simţeai, pentru că la ora aceea, greu de descris, oamenii sunt prea grăbiţi ca să observe.
Şi, totuşi, am văzut-o. Am pus frână. ABS-ul mi-a scuturat zdravăn piciorul. Am simţit ceva ascuţit în genunchi. Am deschis portiera şi am alergat înapoi. Şchiopătam, dar nu mai conta: era tot acolo.
– Se poate?, am întrebat, apoi, fără să aud răspunsul, mi-am tras un scaun şi m-am aşezat.

Ajunsa acasa Mircea Popescu
Ajunsa acasa, merge glont la baie. Mama lucreaza pana la sapte, mai are timp cel putin jumatate de ora. Isi ridica rochia plisata si isi priveste chiloteii.
Brefs barbatesti, prea mari in unele locuri, prea mici in altele. Ejaculatul intarit le da o consistenta de cornet de inghetata.
In fiecare dimineata merge la scoala cu ei in buzunar. Asteapta la usa WC-ului pana cand Adam se masturbeaza, apoi ii da percehea curata si o imbraca pe cea proaspat murdarita.
Ii dadu jos si incepu sa-i spele, cu mana, in chiuveta.

Plâns de vioară Mariana
Parfumuri fine, zâmbete, politeţuri din înalta societate. Ultima parte a concertului readuse publicul în sală puţin după ora 18… Urma ca Mirela T. să interpreteze ,,Capriciile ” virtuozului Paganini…Reflectoarele o urmăreau cum intră în scenă. Aplauze şi aclamări sincere îi făceau ochii să strălucească şi mai mult. Se opri la un pas de microfon, privi în sus, apoi, cu mişcări sigure puse vioara sub bărbie. Braţul ce ţinea arcuşul părea că a început un balet singuratic…Primul sunet sparse liniştea sălii, apoi urmară al doilea şi al treilea…unele după altele, într-o înlănţuire nevăzută. ,,Capriciul” deveni susur de izvor, râs şi plâns, soare şi curcubeu, vis şi poezie. Mirela se contopise cu vioara, cu arcuşul, cu iubirea interzisă ce înflorise în culise…

– dupa deadline–

Interval 18-19: ivory
Andi i-a ascuns totul. Dar a aflat singura pana la urma si-n modul cel mai urat posibil. L-a prins in pat cu pocnitoarea aia, exact ca-n bancurile proaste. A plecat fara sa se uite inapoi si dupa nici doua luni se marita. Doar ca sa-l faca sa sufere. Dintre cei cativa catelandri care se tineau dupa ea de ceva timp, l-a ales pe Dan doar pentru ca era opusul lui. Stia ca asta o sa-l faca sa turbeze si razbunarea i-a adus satisfactie. Pana azi, cand, cu voalul pe cap, parcase in fata blocului lui.

Noua etapă a concursului 24 de ore are o temă de sezon: 23.00-24.00.
Trimteti PA-urile la ticorosu@yahoo.com până miercuri, 12.00.

P.S. Odată cu etapa a treia, intrăm într-un ritm ceva mai alert, cu etape mai scurte 😛 !

Le sauveur Caligul
Crede că n-o vede nimeni. În fiecare vineri seară spânzură cămăşile lui bărbatu-său pe sârmă, în sutien şi cu părul prins. Eu o văd. Cu lumina închisă şi 50 de whiskey, o văd. Mustăciosul tot timpul parchează în fundul Volkswagenurilor vechi, probabil îi place ideea de control. Ei nu-i place când vine să o sărute în balcon. Fug umbre prin cameră se duce să o sărute. Ar trebui să-i cer o cană cu făină. Oare ştie cum mă cheamă? DeWitt se uită la ceas şi iese pe uşă.

Intervalul 23-24 Simion Cristian
Tânărul urmăreşte cu privirea fumul de ţigară cum se ridică şerpuitor De la fereastră agitaţia oraşului aproape că acoperă maneaua de la casetofon. În intersecţia aflată cu 8 etaje mai jos un şofer claxoneaza insistent.
-A ajuns Mişu! Era şi timpu’! Trebuia să fie aici de la 11.
Dupa ce claxonează masina demarează în trombă.
-Nu e el! Da-l dracu! Nu îl mai aştept! E 12. Am terminat un pachet de ţigări…
Dorel apucă nervos tricoul roşu cu “Puta madre” de pe scaun, se îmbraca şi trânteşte uşa în urma lui.

Privi la ceas Mircea Popescu
Privi la ceas. 23.03. Privi din nou. Tot 23, tot .03. Timpul nu trece. Timpul sta. 23.04. Inchise ochii. Poate reuseste sa adoarma. Tic, tic, tic. Nu reuseste. 23.05.
Privi peretii zugraviti intr-un ocru indoielnic. Nu-i placusera niciodata. An de an, urma sa-i rezugraveasca. An de an trecuse, fara. 23.15. Deja! Peretii fac sa treaca timpul, se gandi. Intr-adevar, mi-au mancat timpul, zilele, lunile, anii. Toti anii. Si de pana acum, si de-acum inainte.
23.24. Inchise ochii din nou. Un spasm usor ii trecu peste frunte, si putina spuma in coltul gurii.
“Ora mortii intre 23 si 24 pe 31 decembrie”. Legistul vorbea ragusit, cu ochii pe jumatate inchisi, intr-un reportofon vechi, cu o rotita scartaind.

Countdown Călin
Cinci, patru, trei, doi, unu…
Minus unu, minus doi, minus trei, minus patru… Pfuu, am gresit undeva, unde oare?

23.30 Dan
O banală, să-i spunem petrecere de rămas bun. Mă enervează cumplit insistenţa unora aflaţi sub influenţa alcoolului care trag de tine să te conducă acasă; conducă la propriu, cu ei la volan. Nu-mi vor lipsi oameni, ci locuri. Piaţa asta şi sutele de înaripate care uguie atât de prietenos ziua. Noaptea se retrag prin adăposturi numai de ele ştiute. Ce linişte! «Câte să fie?» … «Miţa a trecut de Titu, cred că şi de Mătăsaru…»
Peste puţine ore, „Miţa” va fi deja foarte departe de Titu.

Promisiune LadyA
Ca orice promisiune trebuia tinuta. La ora 24, de Revelion, la fiecare trei ani, trebuia sa depuna un trandafir alb in Foisorul din Parcul Ioanid. Scartaitul pasilor pe zapada inghetata ii dadeau mici fiori. Muzica, lumini, artificii si luna plina. Era fara 10. A iutit pasul.
Ora 24. Era in Foisor. A asezat trandafirul pe bancuta si a inchis ochii. Vuietul din strada o facu sa tresara. A deschis ochii sa priveasca cerul si… Soare, verdeata, femei cu rochii lungi, domni cu palarii. Era in alt timp?

Efectul Hauuu LordDIf
Cu bărbia sprijinita în palme d-nul Aparnase o privea aproape nostalgic. Sedea ea gălbioara cocotată colo sus precum o clătită belgiană cu gem de coacăze. Se visa un gurmand într-o goană nebună spre delicatesa absolută. Un gând răzlet îi trecu prin minte, ce ar fi dacă? apoi din toti bojocii urlă:
– Hauuu ? hauuu ?
Raspunsul a venit sub forma unor palme strategic plasate pentru efect maxim. Cu ochii cârpiti de somn si-a privit mirat sotia manioasa borborosind ceva.
Cand ultimele ramasite ale visului se risipira concluziona sec:
– Se pare ca nici lupii nu stiu limba lunii.

Cuceritorul cell61
– Pui, mai ai mult?
– Un pic, vreau să-i cuceresc pe kalali.
– Ce-s ăia?
– Of, ţi-am mai spus! Sunt extratereştrii care au distrus regatul aegiric. Eu sunt ultimul prinţ din spiţa aegirică rămas în viaţă şi conduc rezistenţa.
– Aha! Şi? Mai ai mult?
– Mă întrebi din minut în minut, s-ar putea să nu mai termin niciodată nivelul ăsta al jocului.
– Auzi, ştiu că am spus că după ce-l culcăm pe ăla mic folosim ora asta cum dorim. Dar eu mă aşteptam să mă cucereşti pe mine, nu pe extratereștri!

Psalm de durere Mariana
– Nu, nu sunt supărat, nici abătut…Poate un pic plin de ciudă că nu sunt înţeles de cei de pe aici…Mi-i credeam prieteni…
– Dar, eu te înţeleg! Dar ce aş putea face decât să iau durerea şi să o arunc în stele, poate aşa se va întoarce prefăcută în flori înrourate…
Conversaţia se termină cu strâgere de inimă…Ea, cea ce învăţase un nou cuvânt, ,,prietenie”, adormi cu greu…Clipe în şir privi luna atât de clară şi de dornică de a şopti un poem…Durerea se mutase în inima ei şi săpa adânc un psalm de durere…sau de iubire…

23-24 si după ajnanina
asteptam cu mainile inclestate sa vad cum arata cealata fatza a miezului noptii. voiam sa vad daca e atat de luminoasa dupa cum mi se spusese.
atat de stralucitoare.
cu ochii lipiti de geam numaram secundele. e mai usor sa numrei secundele, trec mai repede, chiar daca mai sunt minute sau ore pana la clipa asteptata. dar e si mai usor sa te pacalesti, cu fiecare fir de nisp al clipei.
nici n-am bagat de seama, concentrat pe numarat, ca trecuse clipa. iar noaptea a ramas la fel de intunecata.

– dupa deadline –

23-24 ivory
In timpul razboiului, a reusit sa le fereasca de nemti ingropandu-le la radacina marului din spatele casei. I le fagaduise ei de cand era mica. Ale tale or sa fie, sa stii, ca pentru tine le-am tinut, doar sa nu dai la nimeni peticutul ala. Ca daca intri patata in biserica, or sa joace dracii in fata ta. Daca esti curata, ingerii si Maica Domnului or sa mearga in fata ta si or sa se roage, ai auzit? Auzea si copila fiind se cutremura. Si-a promis atunci ca n-o sa lase dracii sa-i joace in fata.

Public aici PA-urile primei etape a concursului 24 de ore
Vă reamintesc că deadlineul este miercuri, 30 decembrie 2009, 13.00.

13,00-14,00 Noul roman gabi
Eşti la biroul tău şi ai cartea plasată ca din întâmplare printre hârtiile de serviciu. Se mişcă un dosar iar noul roman îşi iese din copertă făţiş. Îl deschizi cu un aer distrat, îţi spijini coatele pe masă, tâmplele în mâinile strânse pumn, de parcă ai fi concentrat în examinarea unui dosar, dar de fapt explorezi primele pagini ale romanului. Încetul cu încetul îţi sprijini spinarea de spătar, ridici cartea la înălţimea nasului, înclini scaunul şi deschizi un sertar lateral al biroului ca să-ţi pui picioarele pe el. Poziţia picioarelor în timpul lecturii este de maximă importanţă, de aceea în final îţi pui picioarele pe masă, peste dosarele nerezolvate.

Asteptare Lady A
Era de jurna la usa Sefului. Nu trebuia deranjat nicicum, scria. Marea greseala a Sefului era ca nu anunta cine-l poate deranja si cine nu. Marele Traducator astepta cam de vreo ora. Se apropia ora 14.
– Domnisoara, cand am venit Sefu’ a intrat aici. Eram in spatele lui.
– Domnule, de ce insistati?
– Are o scara secreta? Usa… sigur nu are.
– Domnule, exista o poarta in timp.
– Domnisoara, de ce n’ati spus de la inceput asa… Nu pierdeam o ora si ne intalneam in acel spatiu.

Înmugurire Mariana
E ora amiezii, ceas de tihnă pentru ei. Ogorul are un capăt ce dă într-un râu ce şerpuieşte domol străjuit de sălcii pletoase. Se îndreaptă câtre colţul acela de rai, ferindu-se de arşiţa necruţătoare. Umbre şi raze încep a împleti un poem nou, tremurător, precum glasul tănărului însurăţel…Ea, mireasa de ieri, primăvara vieţii lui, se contopeşte lin cu seninul cerului, cu aurul grâului, cu sclipirile râului…Din pieptul de fecioară râzbate un dor, un cântec de leagăn, un murmur sublim:
– Dragul meu, iubirea noastră înmugureşte….
El, bărbatul ce părea mai puternic decât stânca, se topi de drag, privindu-şi mâinile ce vor legăna iubirea înmugurită…

Treispe-paispe ajnanina
ora de mate e cea mai lunga ora din zi. daca n-ar fi picioarele profei, lungi si drepte ca limbile ceasului, ora ar fi chiar siiiii mai luuuuunga…
ma uit la ceas si imi imaginez cum ar arata: treispe si paispe minute: ca sa fie asa, profa ar trebui sa stea pe catedra, lungita pe burta iar picioarele ar trebui sa se miste gratios in timp ce ea frunzareste culegerea…
apoi, pe masura ce trece timpul, piciorul drept indica in continuare usa, iar stangul coboara gratios pe cadran, crescandu-mi pulsul.
e ora paispe fara treispe minute. mai e un pic si se suna. e bine, pentru ca deja imaginatia ma face sa inghit cu greu…
– Xulescu, la tabla!

13.30 Dan
Sediul Primăriei este, de când îl ştiu şi de când mă ştiu, în aceeaşi casă ridicată prin subscripţie publică în urmă cu aproape două secole. Solidă construcţie. Casa Norodului, cum îi spun unii sau, de când un localnic mucalit a rătăcit ceva timp prin Veneţia, chiar Basilica San Marco, datorită asemănării (văzută numai de el) dintre cele două pieţe, ambele populate cu nenumărate columbiforme. Care sunt mai îndrăzneţe, cuibăresc chiar în turnul cu ceas.

Piure Călin
Mami i-a dat azi păpică solidă, un piure de mere cu biscuite ras, pe care a mâncat-o cu linguriţa aia cu Winnie pe care, când o vede, râde, arătându-şi cei doi dinţişori de jos, abia mijiţi. Acum mami îşi ia puiul în braţe şi se murdăreşte cu piure de mere şi biscuite ras, de pe babeţică şi de pe bărbia copilului, dar nu contează, şi-l bate uşor pe spate, iar acesta râgâie.

După deadline
Intervalul 13-14 Simion Cristian
În garsoniera de la etajul 8 domnea o linişte deplină. Arşiţa lunii august intra în voie prin fereastra larg deschisă. Câteva sticle goale stau trântite într-un colţ al camerei. Ceasul de pe noptieră arată ora 12:59. Secundarul îşi urmează impasibil drumul sau… 57,58,59,60. Ţârrrrrrrrr! Tânărul sare din pat, lăsând să se vadă cearceaful ud de transpiraţie.
-Ce dracu!… Doamne ce m-am speriat! S-a făcut ceasu’ 1, începe filmu’!
Dorel ia telecomanda şi porneşte televizorul. Genericul telenovelei apare direct pe ecran. Timp de o oră nu şi-a dezlipit ochii de pe ecran decât în timpul reclamelor.

Ora de trei minute cell61
“Plajă. Nisip fin. Valurile mării care se disipă uşor la mal. Un şezlong. O umbreluţă. Un cocktail în care se află un lichid roz, exact aşa cum pare a fi viaţa ei în acest moment. Of, de aş rămâne veşnic aici, tare bine-ar fi, îşi spuse, şi oftă”.
Telefonul începu să sune, iar ea deschise ochii. Se uită la ceas: 13:31. Da, ora de pauză se terminase. Nici nu apucase să mănânce nimic, stătuse fix 3 minute cu ochii închişi. Are atâtea termene limită pe care trebuie să le respecte! La muncă, deci

13-14ivory
Primul lucru care-i trecu prin minte fu ca a avut un accident si sangereaza intens. Incerca sa se ridice in capul oaselor, sa-si vada picioarele, acolo unde simtea lichidul cald prelingandu-se, insa capul nu i se clinti niciun milimetru. Deschise larg ochii in bezna si clipi de mai multe ori, incercand sa striveasca-ntre gene pacura din jur. Oare am murit, se intreba cu un calm care o uimi. Ridica incet o mana dar bratul i se lovi de un obstacol dur. Scanci. N-am murit, m-au ingropat de vie!

Constatând eu că ideea unui concurs PAlink nu e tocmai cea mai populară, vă propun un nou concurs de PA-uri oarecum clasic. Va fi însă un adevărat maraton: un concurs în 24 de etape.

Concursul de numeşte 24 de ore.
Ideea e simplă şi, mărturisesc, am făcut deja un concurs asemănător în Pahico (a fost un succes, cel puţin din punctul meu de vedere): în fiecare etapă trebuie să scriem câteun PA (text care să aibă, în principiu, aproximativ 500 de semne sau mai puţin) în care să ne imaginăm că se întâmplă ceva în intervalul orar cu pricina. PA-urile le veţi trimite pe ticorosu@yahoo.com. Le voi publica aici, iar autorii lor îi vom afla numai după jurizare.

Arbitru poate fi oricine. Un arbitru are la dispozitie 10 voturi pe care trebuie să le împartă la cel putin 4 PA-uri si cel mult 7.
În funcţie de numărul de voturi, alcătuim un clasament de etapă în care, în caz de egalitate de număr de voturi, departajarea se face în funcţie de numărul de arbitri care au votat PA-ul respectiv.
În funcţie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.

Voi seta blogul să propună, la fiecare trei – patru zile, câte o temă, câteun interval orar, fără ca orele să vină una după alta. Cu alte cuvinte, după tema 01-02 ar putea urma 16-17. Ş.a.m.d.

Prima etapă: intervalul 13-14
Deadline: miercuri, 13.00. Baftă!

NOTĂ.
Aici sunt PA-urile scrise de mine pentru concursul 24 de ore din Pahico.

UPDATE.
Primele două etape vor fi mai lungi, pentru că se suprapun peste sărbători, când, presupun, aveţi mai puţin răgaz pentru PA-uri.