Archive for ‘Fotografii’

14/04/2011

Rezemat de Retezat

Undeva, deasupra Căldării Bucurei, ungând pate pe pâine, prin 1985, probabil.

Prima oară când m-am rezemat de Bordu Tomii mi se părea că aş fi fost uns, cumva, vreun prinţ al locului (aşa mândru eram). Atunci ne-am mulţumit să schiem (toată ziua) pe o pârtie bătută cu schiurile, lângă jnepeniş. În vara ce a urmat am trecut de Bordu Tomii. Pe Curmătura Bucurei mi-am zis că nimic nu e mai frumos. Că acolo e Raiul. Probabil că aveam dreptate. Au urmat toate văile, şeile, vârfurile, lacurile şi pădurile. Azi, după 30 şi ceva de ani, spun (cu mână pe inimă): acolo e răspunsul.

NOTĂ. Particip cu acest PA la concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Casa din vis.

07/04/2011

Doi prieteni

Sandu si Călin, pe malul Muresului, îndărătul unor rachete de badminton. Lângă ei, un pusti care o fi, acum, flăcău voinic.

Click pe foto pentru imagine mărită!

Se jucau cu indienii, aveau peste o sută (îi tineau împreună, prin rotatie, ba la unul, ba la altul). Dacă nu i-ar fi trimis la culcare părintii, ar fi inventat lupte complicate cu soldati, cavaleri în armură si cowboy (ba călare, ba pe jos) zile întregi. Când nu se jucau cu indienii, povesteau ce-au mai citit. Ajunseseră să citească aceleasi cărti, în acelasi timp, asa că discutiile erau prelungiri ale lecturii. Apoi s-a întâmplat ceva, mare cât un ocean. Dar jocul de sah de la Sandu si-a aprins ultimul beculet abia după 24 de ani. Când, deja, se inventase facebook.

03/04/2011

Am făcut-o de mămăligă

Tibi si Oc, în Muntii Retezat-Godeanu, august 1992. FOTO: Călin HERA

Ieșisem din Godeanu, intram în Retezat. Am pus cortul în Poiana Pelegii. Eram cu Tibi și cu Oc. Pregătesc eu cina, am spus (ideea îmi venise la Piatra Iorgovanului). Am aruncat mălai în apa fierbinte (dădusem un praf de sare și un cub de unt). Când mămăliga strălucea ca luna plină peste lacul Bucura, am spart ouăle purtate în secret în cutia de aluminiu. Speram să prindă crustă, să fie gălbenușul cleios, speram ca albușul să se lege prin cea mai bună mămăligă care poposise vreodată prin acel ceaun. N-a fost să fie. Nu încercați așa ceva acasă.

01/04/2011

Pentru cine bat clopotele pe Bricul Mircea

Călin Hera pe puntea Bricului Mircea, prin primăvara anului 1995. FOTO: Gig Motoianu

P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

Mi-amintesc că am participat, la Neptun, la o conferintă despre dezastre naturale. Era prin anul 1995. Primăvara, cred. Sau toamna lui 1994? Trebuie să verific.
Ideea e că am fost invitati, participantii la chestia aia (foarte interesantă, de altfel) să facem o mică tură cu celebrul bric. A fost grozav!
Colegul meu Gig Motoianu, care făcea fotografii pentru revista Expres, unde prestam si eu, pe atunci, m-a tras si pe mine în poză. „Să ai o amintire, bătrâne!”, asa mi-a zis. Iaca, am o amintire. Si v-o împărtăsesc.

 

UPDATE. Aici puteţi face un tur virtual al bricului. Graţie colegului mei Octavian Cocoloş (Coco, pt prieteni).

01/04/2011

Cum să citeşti liniştit în metrou

Această prezentare necesită JavaScript.


Nu vi se pare că seamănă leit cele două statii de metrou?

Cel mai bine e să iei metroul de la capăt de linie: îţi poţi alege un scaun de la margine, astfel încât să reduci riscul ca vreun vecin să-ţi intre în perimetru. Călătorii mai experimentaţi ştiu să aleagă vagonul care opreşte la destinaţie exact în dreptul scărilor. De acum, doar două lucruri pot strica răstimpul de lectură: vreo bătrânică de la Piaţa Obor stând în picioare (ostentativ), respectiv staţia la care trebuie să cobori. Când cartea e prea captivanta, le ignori (nonşalant) pe amândouă.

NOTĂ. Acest PA participă la concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Ce oras frumos. Puteti să-l votati, aici.

24/03/2011

Viaţa fără telefon

Cabină telefonică în Bucegi. FOTO: CĂLIN HERACabină telefonică în Bucegi. FOTO: CĂLIN HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită! (Mie fotografia mi se pare că merită toti banii)

I s-a întâmplat să plece de acasă în ciorapi, să-şi încuie cheile în maşină, să umble cu şliţul descheiat. Cel mai departe a ajuns în parcare până să-şi dea seama că telefonul era în priză, la încărcat. Şi s-a întors grăbit. Cum să pleci fără telefon? E drept, pe vremuri vorbea cu taxă inversă de la Palatul Telefoanelor. Apoi, cu fise, din Regie. Abia atunci când i s-a descărcat bateria, pe coclauri, şi-a dat seama că orele care au urmat, cu telefonul mort în buzunar au fost cele mai autentice din ultima vreme.

11/03/2011

Casa de vis

Fotografie făcută chiar înainte de tsunami, luată de pe NYT (original - Kyodo News, via AP)
Fotografie găsită pe New York Times (de la Kyodo News, via Associated Press)

N-ai cum să nu rămâi socat/impresionat de cutremurul groaznic din Japonia. Această fotografie, făcută chiar înainte ca valul să măture un grup de clădiri, mă duce cu gândul la visele oamenilor care locuiau acolo, în case de vis, ca în Paradis, probabil, la viata lor frumoasă dinainte de dezastru si, inevitabil, la durerea de după. Sper doar ca să fi avut timp să se salveze…

Cutremurul din Japonia poate fi privit din două perspective:
1. Au fost putine victime, raportat la imensitatea cutremurului, si asta datorită supertehnologizării.
2. Oricât de bine te-ai pregăti tu, umanitatea, oricât de supertehnologizat ai fi, tot n-ai sanse prea mari în fata furiei naturii.

09/03/2011

Eu iubesc Busteni. Si altele

Fotografie făcută la Busteni, pârtia Kalinder, în data de 4 februarie 2011, cu ocazia inaugurării „parcului de distractii”. FOTO: Călin HERAFotografie făcută la Busteni, pârtia Kalinder, în data de 4 februarie 2011, cu ocazia inaugurării „parcului de distractii”. FOTO: Călin HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

Am păstrat fotografia asta aproape o lună înanite să v-o arăt. Cred că era mai bine s-o postez atunci când am făcut-o, dar, deh.
Ideea e, v-ati prins, că uneori se bagă bani cu ghiotura (nu stiu câti si nici nu cred că o să mă strofoc să aflu) pentru idiotenii. Nu mă întelegeti gresit: parcul de distractii de la pârtia Kalinder e ok si, în orice caz, e mai mult decât nimic. N-am nicio problemă nici cu faptul că Elena Udrea a fost mot la deschiderea oficială si nici cu acela că momentul a fost pregătit anume s-o perie pe duduie.
Ceea ce mă indispune (si n-ar trebui) e tâmpenia, incultura, snobismul. Dacă orasul Busteni ar fi avut norocul să se numească Sinaia sau să aibă orice alt nume „articulat”, atunci enormitatea din mesajul englezit prosteste ar fi avut sens, ar fi sunat româneste. Asa, însă, nu sună nicicum, decât ridicol. Si e păcat. De banii nostri, desigur.

 

NOTĂ. O fotografie aproape din acelasi unghi, dar totusi diferită, dincolo 😉

16/02/2011

Lecturile inginerului de la patru

Anunt fotografiat de mine la avizierul unui bloc în care am intrat. FOTO: Călin HeraAnunt fotografiat de mine la avizierul unui bloc în care am intrat. FOTO: Călin Hera
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!

 

De când doamna expert PR îl exasperează cu fiţele ei de femeie capricioasă, dl. inginer are parte de prea mult timp liber. Cum nu-i place să bea cu băieţii de pe şantier (niciodată să nu vă îmbătaţi de faţă cu muncitorii, le spunea răspicat prof. Dima, în timpul facultăţii), cum n-are răbdare de Discovery şi nici nu rezistă să citească mai mult de trei pagini pe zi, deşi are ceva cărţi bune în bibliotecă (unele încă în ţiplă), s-a pus pe lecturat broşurile hipermarketurilor şi anunţurile de la avizier. Uneori râde, alteori se enervează.

UTIL.
Episoade anterioare:
Viata la blog. 365 de secvente
Electrificare

13/02/2011

Înger, îngerasul meu

Fotografie făcută cu telefonul în luna decembrie 2010 în Parcul Al. Ioan Cuza (fost IOR) din Bucuresti.
FOTO: Călin Hera
09/02/2011

Politia română în actiune

Fotografie făcută la sfârsitul toamnei 2010 în centrul istoric al Bucurestiului. FOTO: Călin HeraFotografie făcută la sfârsitul toamnei 2010 în centrul istoric al Bucurestiului. FOTO: Călin Hera

Stimate domn, scuzati-ne, vă rugăm, de deranj, nu dorim să vă întrerupem mediatia, nu, nu e nevoie să vă ridicati, desi, tinând cont de cele spuse de distinsul gânditor aici de fată, care, din timiditate, bun simt si emotie, îsi tine mâinile în buzunarele pantalonilor, temperatura coboară vertiginos, în acest sfârsit de toamnă bucurestean, mic parizian, hehe, stiam că apreciati o nevinovată figură de stil, asadar, temperatura se apropie de, dacă-mi permiteti să mă exprim asa, zero grade Celsius, iar presiunea atmosferică, în fine, ceea ce… Mă, să fiu al naibii dacă ăsta nu seamănă cu Badea Cârtan sau cu Ion B., ăla cu colajele de-a dat Angelina Jolie jde mii de dolari pe ele!


24/01/2011

Privirea misterioasă a unui pelican de la zoo

Pelican fotografiat la Grădina Zoologică din Bucuresti. FOTO: Călin HeraPelican fotografiat la Grădina Zoologică din Bucuresti. FOTO: Călin Hera

Dacă această vietate ar gândi, oare ce ar gândi? Mă întreb azi, la distantă de un sezon de data la care am fotografiat pelicanul acesta, alături de alti tovarăsi de-ai lui.

În urmă cu mai multi ani, mă miram (în Grădina zoologică din Nurnberg) de ce nu pleacă spre tările calde tot soiul de păsări, despre care stiam că asa fac. Atunci mi-am răspuns: la ce bun să plece, să se astearnă la o călătorie periculoasă, din moment ce acolo, la zoo, au tot ce le trebuie, adică hrană. Nici garduri nu erau. Dacă ar fi avut chef, ar fi întins-o. Vor fi fost si berze, cocori, păsări flamingo samd care s-au cărat, dar cele mai întelepte, cele mai adaptate, s-au domesticit. Nici nu-i asa rău să faci frumos în fata vizitatorilor, să ai cu cine te împerechea si, mai ales, să ai păpică fără efort. Dă-l naibii de zbor!  

21/01/2011

Floare de colt

Floare fotografiată la Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august 2010. FOTO: Călin HeraFloare fotografiată la Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august 2010. FOTO: Călin Hera
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită. Orice detaliu e o încântare, zău!

Rămân fascinat de această floare.
Desi am colindat Muntii Retezat în lung si-n lat din fragedă pruncie, primele flori de colt le-am văzut, în mediul lor, abia în Muntii Ceahlău, în primăvara anului 1990. Pur si simplu m-am trezit înconjurat, între stânci, de sumedenie de buchete de flori de colt. Ireale, venite parcă dinainte de preistorie, de lângă facerea lumii (cred că florile de colt sunt un fel de dinozauri care au avut ceva mai mult noroc, poate mă lămureste vreun botanist).

Am stat minute în sir acolo, privind, tesând povesti, bucurându-mă. Nu vreau acum să-mi amintesc sentimentul pe care l-am avut la coborâre, când am văzut tigănci vânzând flori de colt, în Piatra Neamt.

… da, am văzut apoi, de mai multe ori, flori de colt de vânzare. Prin piete din Bucuresti, la guri de metrou, la poale de munte. Cumplit!

Ultima oară m-am bucurat privind o floare de colt astă-vară, la Nucsoara, la poalele Retezatului. Era ceva foarte banal si destul de domestic: răsaduri de flori de colt în preajma unei cabane de unde porneste traseul educativ pentru copii care se sfârseste la Mălăesti. Chiar dacă nu erau stânci în jurul meu si nici linistea stâncilor nu era, m-am simtit bine. Ceea ce vă doresc si vouă.

O floare pentru Adela, Anca, Andi, Angela, LePetitPrince, -X-, Stela, g1b2i3, Geanina, Lady A, Leo, Gabi, Iguana, Carmen Negoită, Gabriela Elena, Gina, carmen, Roxana, wind, Laura,

dar si pentru Cristian Dima, Cristian Lisandru, daurel, Naiv, Călin, Nea Costache, Alex, Năbădăiosul, Dan, VirtualKid,

17/01/2011

Schimb de priviri, cu Barroso în coadă

Schimb de priviri. Undeva (dreapta), Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, fotografiat în data de 1 mai 2010 la Shanghai, în pavilionul UE din cadrul Expozitiei Mondiale. FOTO: Călin HeraSchimb de priviri. O droaie de priviri. Nu-s două în aceeasi directie. Undeva (dreapta), Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, fotografiat în data de 1 mai 2010 la Shanghai, în pavilionul UE din cadrul Expozitiei Mondiale. FOTO: Călin Hera

Printre atâtea priviri, îmi face plăcere să vă anunt noul proiect al lui Alex Mazilu. E despre fotografie si cuvinte, despre sentimente si bucurie. Pasiune, adică. E foarte Alex si, aflu, destul de mult Alecu.

13/01/2011

Mutu preia si pasează

Reclamă la Pepsi de pe dosul unei masini, făcută înainte de Campionatul Mondial din Africa de Sud, în care Adrian Mutu era vedeta nr. 1 a României, iar Bogdan Lobont si Ciprian Marica erau si ei. FOTO: Călin HeraReclamă la Pepsi de pe dosul unei masini, făcută înainte de Campionatul Mondial din Africa de Sud, în care Adrian Mutu era vedeta nr. 1 a României, iar Bogdan Lobont si Ciprian Marica erau si ei. FOTO (din masină): Călin Hera.
Click pe foto pentru imagine mărită!

Am făcut această fotografie în urmă cu un an, cred. În orice caz, ori după momentul prafului alb de la Chelsea, ori după cel al sibutraminei. În orice caz, m-am întrebat atunci cât de mult va fi afectat contractul de publicitate cu Pepsi pe care îl avea în momentul ăla Adrian Mutu (de care îmi plăcea când juca la FC Arges, cu Jean Barbu). Nu mai stiu din ce motiv n-am mai publicat fotografia si nici nu cred că am aflat răspunsul. E drept, nici nu l-am căutat cu prea mare cerbicie. Dar imaginea rămâne grăitoare si „se potriveste”. Oricum, Mutu bleah!

04/01/2011

Eclipsa de soare văzută de la etajul opt

De când a aflat de eclipsa partială, lui Ilarion i-a intrat în cap ideea că aceasta e prima miză cu adevărat importantă a noului an. E o prostie, si-a zis, totusi, în timp ce căuta ochelarii de la eclipsa din 1999. Apoi a început să ningă. Si dacă va rata eclipsa din pricina norilor? Nu mai avusese superstitii din copilărie (când număra masinile rosii de pe stradă), dar acum, dacă tot s-a încurcat cu asta si-a zis: dacă văd eclipsa, am un an bun, dacă norii mi-o acoperă, va fi rău. Iar fumul norilor l-a ajutat să nici nu-i trebuiască ochelarii.

FOTO (cu telefonul): Călin HeraAm fotografiat eclipsa cu telefonul. Ceea ce îmi place la această fotografie nu e soarele din care a muscat o zână, ci spărtura norilor care e ca un soare mai mare. FOTO: Călin Hera

NOTĂ. Aici găsiti lucruri mai serioase despre eclipsa de azi, inclusiv foto.

08/12/2010

Sopârla de miercuri

Sopârlă fotografiată lângă Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august, anul 2010. FOTO: Călin Hera
Sopârlă fotografiată lângă Nucsoara, la poalele Muntilor Retezat, în luna august, anul 2010. FOTO: Călin Hera

În această seară de mijloc de decembrie, senină si rece, îmi amintesc o sopârlă care mi-a iesit în cale astă-vară, într-o mică tură făcută la poalele Retezatului (despre care îmi propusesem să povestesc aici). Sunt sigur că si Leo, Anca, Andi Bob, Adela, Paul Gabor, Naivul, Gabi, Cristian Dima, Cristian Lisandru, LePetitPrince, -X-, Călin, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Laura Driha, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Dan, Fiul, Fiica, Roxana, Achilianu, Gabriela Elena, Anamariadeleanu, Teacă, si ztbau reptilele lor 😉

07/12/2010

Statuia lui Carol I, la locul ei

Am fotografiat astăzi statuia lui Carol I, ridicată recent pe un soclu aflat între Palatul Regal si Biblioteca Centrală Universitară. Era o vreme incredibil de frumoasă (chiar, să-mi explice cineva care e treaba cu clima!) si, recunosc, statuia merita niste fotografii mai ca lumea (dacă aveti, arătati-mi-le sau dati-mi linkuri, să le adunăm 😉 ). În fine, asta e ceea ce am făcut eu, cu celebrul (sic!) meu telefon. Găsiti în Dilema veche un articol util pentru a intelege ce e cu statuia asta.

Statuia lui Carol I, amplasată recent pe un soclu ridicat între Biblioteca Centrală Universitară si Palatul Regal, în Bucuresti, foarte aproape de vechiul amplasament, fotografiată cu telefonul, azi, 7 decembrie 2010. FOTO: Călin HeraStatuia lui Carol I, amplasată recent pe un soclu ridicat între Biblioteca Centrală Universitară si Palatul Regal, în Bucuresti, foarte aproape de vechiul amplasament, fotografiată cu telefonul, azi, 7 decembrie 2010. FOTO: Călin Hera

ADĂUGIRE. Cred că n-ar strica să fie dată jos, cumva, „chifla” aia din apropiere. Părerea mea.

02/12/2010

Fotografiile capitalei înghetate

Dacă tot a trebuit să-mi las masina pe loc si dacă tot am avut de mers pe trotuare alunecoase (aseară, de ziua natională, cea cu freezing rain), am zis să fac niste fotografii – cu telefonul.
Iată-le:

Această prezentare necesită JavaScript.